duminică, 27 mai 2012

Eurovisionul suge, Mandinga linge rece, Bute suflă greu

    Două veşti proaste am aflat azi dimineaţă. Mandinga a luat bătaie de la întregul Eurovizion şi Bute de la un singur om. Cum la prima ştire mă aşteptam, doar a doua a fost surprinzătoare.
După mine pe primii i-a înfrânt prostia plus sistemul iar pe ultimul blestemul. Ghinion. Dacă despre înfrângerea lui Bute aş putea considera subiectul mort că aşa e în sport, la eşecul muzical  nu mă lasă fierea să nu zic ceva de dulce.
Să o luăm metodic cu furculiţa şi cuţitul de la aperitiv, sau să o luăm peste tot ca Mandinga:
    Toată Romania ştie că asta este o formaţie ce cântă bine un anume gen de muzică care a şi consacrat-o, adică latino. Ceea ce a cântat Mandinga pe scena din Baku a fost mai mult latrino. Aoleo Eleno, cum poţi uita drăgălaşo versurile unei melodii care nu are versuri?! Care "la" din "la la la", nu-l poţi tine mine sau pronunţa  fato?
    Evident melodia compusă de Costi este o foarte dificila si complexă manea sub acoperire. Atât de complexă încât Salam nu o să mai aibă de făcut altceva la ea decât sa-i pună neşte vorbe cu bani şi duşmani. Restul e acolo, numai bun de copiat notă cu notă, oftat cu suspin. Ce mai vorbă ce mai chin, că doar de asta s-a scârbit Ioniţă şi s-a mutat în Bulgaria, crezând că acolo manelişitii nu fură unul de la altul.
    Manea sau nu, Zaleilah nu era o piesă reprezentativă pentru România aşa cum o văd cei din afară. Ia ziceţi are careva dubii că băbuţele Buranovskiye cântau ceva specific rusesc?! Au luat locul doi, da?! Ha ha ha  Mandinga, te-au făcut pensionarele rusoaice la dinţi deşi ele erau ştirbe sau purtau placă!
Deci s-au dus ai noştrii la Eurovision cu o manea şi nu au caştigat? Vai ce surpriză, au viaţa mea!
    No gata, acum că am terminat cu piesa şi formaţia, asociere foarte bună cel mult pentru o nuntă, trecem la  concursul Eurovision, eveniment unde se votează şi se câştigă evident numai politic. Adică tot ce am zis mai sus poate fi uitat din start?! Oh nu, pentru că poţi foarte bine cîştiga la Eurovison prin vot politic cu o prostie de piesa, este adevarat, dar cine puii mei isi mai aminteste la un an cine eşti şi unde, ce ai castigat? Ţara ta, că ea are de organizat noua ediţie şi atât. Votul politic trece, piesele bune rămân. Chiar aşa, cred că este cazul să nu mai tocăm fondurile patriei cu acest concurs de rahat şi să pompăm banii în coarnele Cerbului de aur, care a cam ajuns între timp ţap.
    În concluzie Eurovision suge, Costi suge, Mandinga linge înainte că e an electoral cu pâine de mâncat, Bute suflă că are botul umflat şi o ia de la cap.
    Hai mă Bute, că eşti mare! Nu te necaji pentru ăia care fac gât după meci. O groză de bărbaţi şi-au luat pumni în ochi fără a avea vreodată şansa să-i dea înapoi. Tu aduna-te un pic că ai de unde să-i returnezi, cu dobândă!

17 comentarii:

  1. Da, am adunat un cârd de babe și strigăm sub ferestrele blogului tau, în timp ce ne acoperim cu pancartele sa ne ferim de ploaie:" Vrem Cerbul de Aur! Vrem Cerbul de Aur!"
    Uite asa o sa fac un ban cinstit gazduindu-va in palatul Contesei de Chou-Fleur! hehehe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh da, cu condiţia să fie babe graţioase cu pancarde matrioşka, afară să plouă cu vodkă iar in pivniţele contesei să fie suficientă varză acră!

      Ștergere
    2. Ay, eu nu am pus in viata mea varza in beci! Nu am facut niciodata mancare cu varza acra! In beci am doar anvelopele de iarna!
      A zis Papillon ca face preselectia la babe!

      Ștergere
    3. Pancartele sa fie de carton sau de lemn?

      Ștergere
    4. De lemn tănase, că lemnul năstase a fost epuizat la case.

      Ștergere
    5. Babe, adica peste 30 ani?

      Ștergere
    6. Babe peste 40, sau peste tine Papilloane!

      Ștergere
  2. Gand la gand, eu ma asteptam sa rateze Mandinga cu brio. De la preselectiile nationale nu am vazut in melodia lor ceva de succes. Am incetat sa mai cred in bunul gust al romanilor care decid astfel de evenimente. Bun articol, Radu. Mie mi-a placut mult sarbul. Mult de tot, balada lui m-a cucerit. Si albaneza a fost strong.
    Cat despre Bute, el a luat bataie cinstit. Si nu s-a victimizat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La preselectii au fost aranjamente. la Eurovision castiga aranjamentele muzical politice nu spaga. Bute e barbat si sportiv. Atat.

      Ștergere
  3. Bute este un campion, cu limitele lui. Măcar a avut decenţa să-şi ia bătaia cinstit.
    Ca Mandinga să câştige cu melodia aia, de rahat, manea mascată, trebuia că juriul să fie surd ,iar, în celelalte ţări, să nu se fi inventat televiziunea. Iar Elena a fost chiar jalnică, a rămas fără voce între două scălâmbăleli de i-au zis ei că aia e mişcare scenică.
    Azi am aflatără, din presa de can-can, că, în ziua finalei, solista noastră a fost devastată de dezvăluirile mă-sii, cum că ar fi virgină. Şi ea, nesuportând afrontul, s-a certat cu aia de i-a dat viaţă şi, de-aici, concentrarea pentru concurs s-o dusără pe apa Sâmbetei. Că, deh, cum să spună mă-sa despre ea că e fată mare ?!
    Eh, asta e, la anul o să trimitem una despre care mă-sa o să spună că a fost făcută "poştă"...cam pe-aici e muzica din românia, o curvăsăreală ordinară !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti mai tare ca mine-n zvoner căpcăune! :P

      Ștergere
  4. Bute parca e ceva boxer iar de Mandinga nu am mai auzit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bute are în boxeri acolo unde n-are Mandinga-n slip.

      Ștergere
  5. Circula o gluma pe facebook. Romania a ocupat poztiile 1 si 2, nicidecum 12:)

    Mandinga arata bine, ii sta bine pe scena, are multe piese reusite, insa nu stiu daca merita sa castige.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna gluma, pacat ca am citit-o prea tarziu ca sa mai rad!

      Ștergere
  6. Nu am nimic cu Bute, il respect ca atlet, insa cred ca Doroftei a avut dreptate! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai inseasmna ca tii cu ursul care a devenit sef peste box, ce boxerii mei! :P

      Ștergere

Comentarii mucegaite