marți, 30 septembrie 2014

Platformele petroliere scutite de taxa pe stalp

 Hotnews:
Ioana-Maria Petrescu, ministrul finanțelor, a anunțat că vor fi exceptate de la impozitare construcțiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagra."
 
Să vă traduc în românește: proștii băștinași plătesc (prin prețul la pompă, energie electrică, etc), iar șmecherii străini se pișă pe ei cu boltă și aromă de petrol, eventual se joacă puțin și cu bricheta.
Stai puțin, băștinașii suntem noi?!
Doh!

luni, 29 septembrie 2014

Cogâlț


Habar nu am dacă știți de unde vine numele lui Golum în Frăția Inelelor. Aș paria că nu, pentru că îmi amintesc că explicația este făcută în cartea Hobbitul și voi nu citiți povești.

Creatura pe care Bilbo o păcălește și o lasă fără Prețiosul, s-a autointitulat Golum de la zgomotul de deglutiție al propriului gâtlej.

Acum revenim la realitatea târcolitoare, cred că trebuie să-mi schimb numele din Mucegai în Cogâlț. Pentru că săracul Golum înghițea în sec, iar eu înghit în ud până când simt că mă înec.
Berile știu de ce.

foto: +CJ Cocs

joi, 25 septembrie 2014

Pitici pornoși

 

Arta e un mare mister, ca moartea și sexul. Ce nu pricep eu, este de ce ar vrea cineva să devieze 50 de euro de la sex ca să-și cumpere un pitic din asta pornos.
Da, erau la SexShop in Antwerp. Zeci, sute de pitici din ăștia. Belgienii nu-s pedofili băi. Sunt piticofili de-a dreptul!

miercuri, 24 septembrie 2014

Vata


 
Domnul gras și transpirat răspunde la telefon ca un boss. Urlând:
 
- Alo da. Cine e la telefon? Cum? A, sunteți doamna cu vata putredă! Nu doamnă nu e în garanție. Era în garanție dacă v-o puneam eu. V-ați pus-o singură, acum plătiți sau vă descurcați!
 
Ee, zice domnul cel transpirat către mine, azi toți se cred experți în termoizolații!
 

marți, 23 septembrie 2014

Ursu Lică

7. Iscodește, luptă, zboară!


Ușa cârciumii era într-adevăr încuiata. Murmurul hotarului se apropia dându-i lui Lică fiori reci. S-a uitat ușor speriat la ușa masivă de stejar, bătută în buloane, bine strânsă în chingi și traverse de fier. A mai încercat o data clanța și de necaz, a împins lent dar puternic cu umărul în lemn. Cu un scrâșnet moale, ușa forțată s-a deschis. Lică și-a privit admirativ isprava. Reușise să smulgă suportul ivărului din toc. Doua cuie mari, atârnau din d-ul din oțel. Le-a proptit în găurile lor și în joaca, s-a prefăcut ca le da un pumn, dar a greșit viteza și a lovit cuiele cu monturile. Spre uimirea sa acestea s-au înfipt ca în unt lăsându-l pe Lică cu ochii holbați la petele de pe mână. Au rămas doar două semne roșii care s-au estompat imediat.

Ce grozav sunt, s-a rotunjit el, privind sala principală a bodegii vizibil goala. Când s-a apropiat de bucătărie, Lică l-a zărit prin ușa ușor întredeschisă pe Dinu. S-a mișcat pe vârfuri, ca sa nu fie auzit. Privind prin crăpătura a văzut că Dinu se dezbrăca. Era deja gol pana la brâu, iar musculatura impresionanta a torsului și brațelor, îi era acoperită cu transpirație. Tocmai își scotea pantalonii și chiloții, când Lică a zărit ceva ciudat. De pe picioarele și de pe fesele bărbatului, se întindeau, dezlipindu-se anevoie, o mulțime de cili argintii. Parcă ieșeau de sub piele ca niște viermi, pentru că locurile rămâneau marcate de o ușoară iritație. Terminând cu dezechiparea, cu hainele frumos împăturite în mana, Dinu s-a apropiat de Cabină, a apăsat o zona a peretelui din care s-a deschis un sertar, unde și-a băgat uniforma și bocancii. Apoi a intrat înăuntrul Cabinei, în timp ce vasele începeau a zăngăni, anunțând trecerea Primului Cerc. Lumina lăptoasă i-a dat de veste lui Lică ca Dinu consulta meniul.

Chiar dacă știa că nu se poate vedea nici auzi nimic prin geam dinăuntru, băiatul a stat ascuns pană când ce lumina s-a stins, apoi s-a apropiat și a activat sertarul. Așa cum se așteptase acesta era gol. La fel și interiorul cabinei. Dinu dispăruse. În cea mai mare viteza, băiatul s-a dezbrăcat, a pus hainele în sertar și a intrat la rândul său în cabină.

De emoție comenzile se suprapuneau, degetele îi tremurau, așa ca până a reușit să găsească ceea ce-l interesa i s-a părut că au trecut ore.

- Bine ați venit la GateTrans. Alege-ți destinația, alege-ți timpul.

Șovăiala i-a relevat o nouă opțiune:

- Doriți sa folosiți ultima configurație încărcată? DA/NU!

- Da, vreau ultima adresă, hai bagă viteza!

- Comanda imposibil de executat. Vă rugam îndepărtați-vă efectele personale și artefactele detașabile. Vă reamintim că nu se acceptă animale de companie, vă reamintim că fereastra se închide în cinci. minute. Pentru siguranța dumneavoastră recomandăm sa folosiți următorul ciclu. Timpul rămas până la urmat...

- Vreau acum. Mașină tâmpită, sunt gol și singur; unde naiba vezi tu animale? Disperat, băiatul a repetat procedura.

- Comandă imposibil de executat; va rugam îndepărtați din cabină efectele personale, artefactele detașabile și animalul de companie. Vă reamintim că fereastra se închide în patru minute.

- 'la mea, n-ai un program tutorial ceva? Aha, “Diagnoză”! Hai scanează, bagă bagă!

- Diagnoză în progres; rezultatele se vor afișa imediat; doriți copierea în terminalul personal; doriți afișarea? Afișare rezultate.

Rândurile curgeau în fata lui Lică ar fi părut fără sens dacă el nu ar fi avut deja o bănuială.

- Va sfătuim sa citiți rezultatele pe terminalul personal. Fereastra se închide în treizeci de secunde. Vă rugăm să părăsiți urgent cabina și să îndepărtați din container efectele personale. Punctul de plecare devine punct de sosire în zece secunde, nouă, opt...

Lică aproape a zburat prin ușa bucătăriei, îmbrăcat doar cu chiloții, trăgându-și pantalonul în sala mare și cămașa lângă ușă. A trebuit sa aștepte trecerea ultimului cerc, a cărui vibrație o simțea cu tot trupul. Când s-a așternut liniștea, l-a auzit pe Dinu fluierând vesel în bucătărie. Băiatul a înșfăcat un vraf de cergi, s-a culcat pe podea într-un colț al încăperii acoperindu-se cu ele. Dinu a trecut nepăsător pe lângă el, a deschis larg ușa cârciumii și s-a întors în bucătărie. Astfel Lică a reușit să părăsească neobservat bârlogul lui Dinu și a ajuns la casa Ilenei, care îl aștepta în prag. Băiatul s-a repezit sa o ia în brațe.

- Leana, vrei să plecăm amândoi din sat? Cred că am găsit o posibilitate să scăpăm de aici! Ce ai?

- Au! Dă-mi drumul, mă doare! Vrei să mă omori? Cred că ai rupt ceva în mine, că mă înțeapă când suflu! Nu merg nicăieri, aici e locul meu, rămâi cu mine!

Jumătate de oră de rugăminți a fost înlocuită de o așteptare fără timp. Nu și-au mai vorbit. Fiecare aștepta ca celălalt sa se răzgândească. La primul zumzet al Hotarului, Lică s-a ridicat și a plecat fără nici un cuvânt, fără să privească înapoi.

Special a trântit ușă. în urma lui, ca toți cei din crâșmă sa tresară. Și toți au tresărit, toți în afara de unul, spre care s-a dus cu pas măsurat.

- Bună seara Dinule, cum se mai prezintă viitorul, este tot acolo?

- Băi puțu... Lică, ce te arunci băi, ca găina la flegmă? A zis el satisfăcut de calambur.

Dar puștiul nu a cedat. S-a așezat în fața bărbatului cu picioarele desfăcute și i-a luat cana de vin din față. O clipă a părut ca o să bea, dar cu un gest fals de surpriza i-a dat drumul să se spargă de podea. In timp ce vinul se scurgea printre cioburi, Dinu râdea, ca și cum ar fi fost o glumă. Țăranii râdeau mânzește. Lică le-a tăiat-o scurt:

- Râdeți ca proștii, la comandă! Râdeți la tâmpeniile spune de omul care vă ține ca pe maimuțe în cușcă! Treaba voastră, dacă vreți sa rămâneți proști și slugi, eu în seara asta o să plec!

- Ba nu pleci nicăieri; nimeni nu pleacă viu din satul asta! Cu voce scăzută, soldatul a continuat: Ești mort puștiule! Ești un paradox, viitorul nu există pentru tine. M-am documentat, ai murit în pădure și stârvul ți-a dispărut mâncat de animalele. Toți ăștia din sat sunt și ei morți, îngropați de vii la o alunecare de teren produsă în 1935. Deci nu existați. Pe de altă parte dacă rămâi aici și lași ciocul mic, vei trăi veșnic! E adevărat că la reset nu-ți vei aminti, dar vei fi veșnic! În afara acestui timp nu există prezent sau viitor pentru nici unul dintre voi.

Apoi Dinu a ridicat tonul să-l audă ceilalți. Nu-l ascultați pe mucos, mai bine aveți grijă să nu ne facă figura ca ăla din biserică. Mitu, Neblea, Gogea, păziți ușă!

- Stați liniștiți, ca nu pe acolo vreau sa ies din coșmarul asta; oricum nu mă puteți împiedica! Nimeni nu mă poate împiedica, nici măcar tu. Oamenii s-au așezat lângă ușă curioși, așa că Lică a continuat.

Dinule, ai condus prea mult afacerea asta de turism temporal. Sunt convins ca în afara de tine exista un Operator. Apoi clienți, o da, clienți cu mulți bani. O afacere strălucită, trebuie să recunosc. Alegi un loc exact înainte de a fi ras de suprafața pământului și îl transformi în Time Park pentru bogații din viitor. Bănuiesc că ai avut drept clienți etnologi, istorici, nostalgici și naiba mai știe ce. Dar tot la fel de convins sunt ca nici unul nu știa ca are asigurarea de viată expirata când a intrat pe terenul tău. Îmi pare rău ca îți stric planurile, n-am nevoie de tron, eu doar vreau sa plec de aici. E timpul meu.

La auzul acestei replici Dinu a părut ca iese din transă și-a privit ceasul s-a ridicat în picioare și s-a întors către bucătărie. Huruitul veselei părea efectul mișcărilor sale. Toată lumea putea sa simtă cum se apropie primul cerc.

Lică s-a dezbrăcat rapid de haine și din doua salturi l-a ajuns din urma pe Dinu care cu spatele la ușă, i-a blocat drumul spre cabină.

- Dă-te la o parte, Dinule că...

- Că altfel te pomenești că-mi dai una?! Hai minor exhibiționist, dă, dă cât poți tu de tare!

Cu un singur pumn, pe care celălalt nu s-a obosit să-l pareze, Lică l-a aruncat grămada la podea. Ceilalți au încremenit. Știau cat de puternic și crud era Dinu, iar acum zăcea cu fata însângerată, doborât de un copil. Profitând de avantajul psihologic puștiul s-a întors către ei.

- Care mai are chef sa se pună cu mine sa iasă în față! Nimeni? Atunci vă sfătuiesc să vă încuiați în magazie. Busculada i-a distras atenția, astfel că riposta lui Dinu l-a prins nepregătit, ajungând sa spargă cea mai apropiata masa cu capul.

- M-ai enervat rău băiete, am sa te fărâm, am să-ți rup fiecare oscior! Șuieratul veninos se strecura printre buzele crăpate ale bărbatului mai vârstnic, care a reușit sa-l lovească repetat utilizând o tehnica marțială, până când Lică l-a prins în brațe ca într-un clește și a strâns, a strâns până a auzit cum pocnesc oasele și se sfâșie mușchii. Iar când i-a da drumul, Dinu s-a scurs dezarticulat pe podea. Tresele galbene ale uniformei pâlpâiau roșu intermitent. Băiatul s-a aplecat asupra lui și i-a sfâșiat vestonul, dând la iveală aglomerarea de mecanisme și fire, ascunse în căptușeală.

- Deci s-a inventat mușchiul artificial, a rânjit el învinsului ce își revenea greoi în simțiri. Păcat că nu ține de foame, a spus, apoi l-a apucat de un picior și s-a îndreptat către ieșire. Doi inși rămași în sală în stare de șoc și-au revenit rapid și au spălat putina. Dinu la implorat cu vocea gâtuită:

- Ce faci? Oprește-te, o să ne omori pe toți!

Lică nu l-a băgat în seama, continuându-și înaintarea.

- Oprește-te, afară e o mașină de tocat, te rog gândește-te! Uite terminalul meu. Ai bani și proprietăți, excursii... sunt toate ale tale! Cardul cu aspect metalic se unduia ca o bucata de gelatină lângă piciorul lui Lică. Băiatul l-a călcat încercând sa-l strivească sub talpa, dar parca a întins o guma de mestecat aruncată în nisip fierbinte.

- Mă piș pe banii tăi! O să-ți fac cunoștință cu un prieten, a zis Lică, punând mâna pe clanță!

În urletele celuilalt, a deschis ușa și direct din prag, cu un efort considerabil, l-a aruncat pe deasupra scărilor în praful din mijlocul uliței, apoi a pornit către el. În jur trepidații ciudate ridicau pietricelele la jumătate de centimetru de sol.

- Nu, nu, striga Dinu îngrozit la el. Nu te apropia, o să ne amestece vârtelnița asta dementă!

- Ba eu tocmai mă pregătesc să mă separ, nu mă amestec cu gunoaie ca tine! Silueta lui Lică tremura, lua dimensiuni, forme și umbre ciudate.

Sub efectul Zonei Inelare, ursul s-a desprins de trupul băiatului, căpătând propria-i forma. S-au privit o clipa, apoi ursul s-a dus către corpul ghemuit în țărâna.

- Poftă buna prietene, a spus Lică și a pornit calm către cârciuma! În urma lui, Dinu a urlat înfiorător, sacadat, gâlgâit. Bucăți din carnea lui intrau în animal în tip ce zdrențele de uniforma și picăturile de sânge levitau în jur sub efectul Hotarului.

Lică, a închis ușa de la intrare. De la geam nu se mai vedea nimic afară. Pe sub cea de la bucătărie, se zărea mișcare. Lică a strigat:

- Am terminat numărătoarea și încep căutarea! Cine nu-i gata, îl iau cu lopata; un', doi, trei, ursu' după ei! Liniștea instaurată după o scurta agitație spunea ca oricare ar fi fost curiosul, a eliberat zona.

Ușa cabinei l-a primit închizându-se fără zgomot în urma lui. În spațiul virtual a urmat calm protocolul "ultima configurație formata"

Lumina alba, l-a dizolvat ca pe o linguriță de zahar pudra, într-un pahar de lapte cald. O clipa nu a văzut, nu a auzit și a nu a simțit nimic, apoi a fost conștient de prezența hologramei.

- Punct terminus! Așteptați vă rugăm diagnosticul; rezultatele vor fi copiate în terminalul personal! Transfer complet; va mulțumim că ați ales GateTrans, domnule Codin!

Lică a închis ochii și informația i s-a vărsat direct în creier. Datele din cardul, cu care s-a amestecat intim l-au amețit o fracțiune de secundă, apoi le-a compilat, le-a apreciat valoarea și a conștientizat spațiul rămas neutilizat. Fără să deschidă ochii a spus:

- Copiază memoria fixa; anulează; copiază baza de date GateTrans, afișează traseul cel mai scurt către casă, parole acces. Blochează apeluri, anulează programări!

Timpul și-a pierdut pentru el sensul. Ușa cabinei s-a deschis și în viitor, a pătruns hotărât Călătorul.

vineri, 19 septembrie 2014

Doi scheleți se trag de piele


 
Așa cum am promis, revin azi cu afișul filmului " Doi scheleți se trag de piele", episodul "murim împreună, râdem separat".

Arheologii au descoperit scheletele unui bărbat şi a unei femei care se țin de mâini, de peste 700 de ani în Leicestershire, Anglia.

Punem pariu că aia cu gura la urechi e femeia?!

sursa: Mashable

Cu chef de vot

 

M-am sculat de dimineață cu o erecție monstruoasă a simțului cetățenesc. Avem un chef de vot fabulos. Între spălatul pe dinți și ștersul în urechi, cheful mi-a trecut, s-a transformat în dilemă. Pontel, Macovel sau Johanesburg?
În timp ce ultimul bețigaș învelit in poliester hidrofilic îmi zgâria timpanul am auzit o voce în cap:
- Eu cu cine belesc?

 

joi, 18 septembrie 2014

Soba

Locuința mea de vară
E la țară;
Acolo era să mor,
Fiert în folii
Și spuzit la subțiori.
Dar bag seamă,
Azi e toamnă;
Fără ziduri, fără foc,
Mai bine
Mă mut la bloc.

PS: În sârbește și croată, sobă înseamnă cameră.

miercuri, 17 septembrie 2014

Ursu Lică

6. Eroi, erori, orori

 
Dinu a fost mai mult decât încântat când l-a rugat Lică să-i arate efectele Hotarului. L-a condus la o colibă îngropată până la streașina acoperișului în pământ Acoperișul era din stuf iar clădirea era Ghețăria. Snopii din stuf care acopereau blocurile de gheață miroseau a praf ud și mucegai. Când Dinu a dat primul snop la o parte, Lică a scăpat un sunet de surpriză.

- Au, ce-i asta, un extraterestru, un cyborg?

- Așa am crezut și eu, a zis Dinu dezgropând cu mâinile goale, conglomeratul contorsionat de cabluri, pinioane și carne. Așa am crezut, până am văzut ce scrie pe plăcuța asta. Ia vezi!

- Mountain Bike... Dumnezeule, ce grozăvie, ăsta-i un om amestecat cu bicicleta lui!

- Corect. L-am botezat Ciclistul, hai să mai vezi una și mergem să bem ceva că acum ești bărbat.

Lică era gata sa se umfle în pene când a observat că din pometul ciclistului lipsea o bucată perfect rotund decupată. Prin orificiu, în lumina slabă licărea ceva alb, un dinte a presupus Lică.

Următorul exponat era atât de uimitor încât Lică s-a aplecat peste el ca să vadă mai bine. Din grămada de zdrențe textile și frunze verzi, se conturau două coarne de berbec. De sub ele, aproape gata să-i atingă fața, se înălțau congelate, patru tentacule cam de grosimea unui cârnat. Lică s-a tras înapoi scârbit. Și din acela lipsea o bucată în locul unde ar fi trebuit să fie fața.

- Fă cunoștință cu Melcul a zis Dinu. Înainte să poarte porecla asta, se numea Costache Ciungu'. S-a gândit ca are timp sa mai ia niște salată din grădină și să bage berbecul în staul, până trece Hotarul. Era din cei care zicea ca s-a prins de orarul Hotarului. S-a înșelat grav și a plătit la fel ca alții care ca și el au pățit-o urât. Dar în timp ce ăia au avut familii care să îngroape ce-a mai rămas din ei, Costache n-avea pe nimeni, așa că îl țin aici să aducă aminte sătenilor ce pățesc șmecherii. No acum hai să-ți fac cinste.

La masa din crâșma Lică a băut o cana de vin, producție locala. Dinu a băut țuică. Arăta mai relaxat după ce băiatul a părut ca acceptat realitatea dar a răspuns întrebărilor cu un ușor sictir în glas.

- Adică nu exista nici o predictibilitate a trecerii Hotarului? Chiar nu putem încerca sa plecăm de aici?

- Absolut nici una! Am avut și câte 3-4 într-o singura zi, iar alte ori a trecut unul pe săptămână. Nu mai are nimeni curajul sa se îndepărteze de ultimele case din sat.

- Dar cu casele ce-i? Cum de sunt ele sigure, ca doar nu sunt ermetic închise?

- Nu știu, au fost cazuri când unii au stat închiși doar cu pânză contra țânțarilor și n-au pățit nimic. Regula generală este: stai înăuntru - poate nu pățești nimic; stai afară – mort sau dispărut.

Eu am enunțat o teorie, aia cu sistemele închise, sau bulele de stabilitate. În mintea mea fiecare casă reprezintă un sistem închis. Ușa n-ar trebui să conteze, pentru ca întreagă casa este înconjurată cu o sferă de stabilitate. Nu știu de ce dispare stabilitatea, dacă deschizi ușa.

-Poate ca nu ușa este problema, ci acțiunea la care este ea utilizată. Nu spuneai că ceea ce se petrece în Zona Inelară, este un fel de vârtej care amestecă timpul și spațiul? Atunci orice ieșire / intrare, provoacă o turbulență suplimentară; vârtejul se ia după ăla de iese sau întră în casă și... dacă deschizi ușa, te trage curentul. Afară!

- Mai băiat frumos câți ani ziceai că ai? Băi dacă aveam mintea ta la 17 ani, acum eram super bogat!

- Lasă, că doar ți-am completat teoriile. Pe mine mă roade altceva; predictibilitatea trecerii; cât de mare este aria pe care baleiază spotul ala de lanterna, și cum de am ajuns aici! Chiar asa, tu cum ai ajuns aici?

-Eram în permisie și mă îndreptam cu mașina spre Grozești; făceam popas în fata crâșmei, când au început aia dinăuntru sa urle la mine sa intru repede. Când m-au lăsat sa ies, mașinuța mea nu mai era. I-am acuzat de furt, m-am dus la politie dar am aflat ca în 1934 asa ceva se numea jandarmerie și avea un singur jandarm. Am crezut ca o sa înnebunesc, am crezut ca este o farsa, și pana la urma am înnoptat la Ileana. Hai nu te mai strâmbă atâta, ca știai ca nu-i ușa de biserica. I noaptea aia, înainte de ce bănui tu ca s-a întâmplat, mi-a zis ca o sa am Coșmarul.

- Ce coșmar?

- Tu n-ai avut Coșmarul? Nu se poate; probabil ai uitat! Toți îl avem, în fiecare noapte.

- Ce visați?

- Același lucru. Din pădure coboară o fiară. Aici visul diferă puțin pentru că fiecare visează ceva care-i provoacă cel mai rău frica. Unii vad dinozauri, alții lei, eu visez un urs. Mă aleargă, și eu fug disperat cu picioarele îngreunate de plumb, cu răsuflarea fiarei în ceafă. Pașii lui sunt atât de grei, ca zgâlțâie pământul, la fel ca atunci când vine Hotarul. Pana la urma reușesc să mă încui într-o casa. Pe afara fiara zgârie, pufnește și până la urmă aud huruitul pașilor sai îndepărtându-se; mă simt ușurat că pot ieși.

Lică își aducea perfect aminte că unele coșmaruri se trăiesc și cu ochii deschiși.

- De când durează fenomenul ăsta?

- De câteva luni, din Ianuarie, cu puțin timp înainte să vin eu în sat. De atunci ne-am împuținat foarte mult. Aproape toate femeile din sat au dispărut din biserica. A trecut hotarul în timpul slujbei. S-a trezit un idiot să urle că-i mânia lui Dumnezeu și că trebuie s-o întâmpine. A ieșit afară și asta a fost! Eram la primărie în fata bisericii și am văzut tot. L-au linșat cei rămași văduvi, cu topoare și furci...

- Stai puțin, n-a murit din cauza Zonei Inelare? De ce nu mi-ai zis? Deci a scapăt viu.

- Viu dar nu întreg. Ăia de l-au omorât i-au făcut un bine, că se zvârcolea în praf urlând ca un posedat. Înnebunise.

- Ce striga?

- Cine mai știe; a murit înainte să audă cineva. Hai du-te la iubita ta și nu te mai gândi la evadare că-i moarte sigură; ascultă un om care a văzut multe.

- Tu ce faci, nu te duci acasă?

- Eu locuiesc aici; am rămas cârciumar, polițai și primar. Conduc satul. Hai fugi și bucura-te de favorurile Ilenei, până nu-și găsește altul mai tare în cric!

Lică a plecat supărat. Seara la Ileana atmosfera era calmă dar gri. Lică își privea ibovnica cu gândurile stol în cap.

- Leano, tu n-ai vrea să plecăm amândoi de aici? Eu nu pot să mai rezist; mă strâng pereții, mă oprimă ideea de închisoare. Trebuie sa fie o cale de a pleca! Maine poimâine te saturi de mine cum zice Dinu și…

- Tu asculți ce zice criminalul ala? Habar n-ai cât este de parșiv. Cu bani, minciuni, bătăi și amenințări a pus stăpânire pe tot satul. Dacă n-aș vedea că este cetluit aici ca și noi, aș fi gata să cred,ce urla nenorocitul ăla înainte să-l omoare în curtea bisericii.

- Cum, ăla a vorbit? Ce zicea, ce a zis înainte să-l omoare mulțimea?

- Mulțimea a fost doar martoră. L-a zdrobit în pumni fiara aia în straie de jândar. L-a omorât în bătaie, cu forța lui diavoleasca. N-am văzut în viata mea un om așa puternic. L-a jucat în picioare în timp ce amărâtul cu gura plina de spumă și sânge arăta cu mâna spre Dinu: “El este vinovat, el a adus nenorocirea în sat” A murit zicând ceva aiurea: „sunt turist, sunt turist nu criminal!” Gemea...

- Turist, nici el nu era din sat deci, dar cum și când a venit?

- Nu știu, tot Dinu l-a găzduit. Dinu e tartorul. Cum a venit el, cum a început coșmarul cu Hotarul. Apoi apăreau străini și dispăreau de-ai noștri. Străinii au meșterit luni de zile în pivnița Crâșmei. O parte din cei care i-au ajutat au dispărut, restul au murit. Toți cei rămași nu știu nimic îi țin în continuare brăcinarele lui Dinu, iar ăla se șterge la cur cu ei.

- Nu-i adevărat Leana, Dinu mi-a spus că a venit după ce au început Hotarele să circule. Gândește-te cât de surprins a fost când i-a dispărut automobilu

- Cu ce automobil a venit creștine? A apărut în mijlocul nopții cu un sac in spate și bani, mulți bani. N-am văzut în viata mea atâția. Dimineața s-a dus la primar cu niște hârtii, cum că-i moștenitorul cârciumii. Ăla i-a dar cârciuma. Unii ziceau că a cărat o mulțime de lăzi înăuntru. Alții zic că e o mașinărie băgata în pivnița cârciumii de unde câteodată se aude zgomot.

- O fi având omul provizii la congelator.

- Vorbești ciudat știi? Ești de la București, nu? Toți zic că sunt de la București. Nu știu eu treburi din astea. Și pe cine sa întreb, dacă toți care i s-au pus contra, au ajuns la dreapta Tatălui. După noaptea în care am avut prima data Coșmarul, ne-a strâns la biserica și ne-a băgat în cap aiureala cu bilele alea. A zis că se pricepe la citit vise și că astea sunt semne. Iar popa ăsta nou îi cântă în strună și ne îndeamnă la supunere că vine sfârșitul lumii și numai Dinu ține apocalipsa departe.

Apoi a fost treaba cu ciclistul. Mi-a zis Costache Ciungu' că l-a auzit pe Dinu cum îi zicea ciudatului:

- Bă, ce dacă ești primul turist din sat, crezi că ești tare dacă ai bani?! Bagă-ți banii în cur. Știi câtă sudoare am cheltuit eu pe afacerea asta? Aici eu sunt stăpân!

Și ăla, îl făcea hoț corupt, că a „denaturat originalul” și că o să-l lăcrame la „ro-gi-ti-si” sau așa ceva. Iar ala ii zicea ca ba nu, el e ala de strica „specificul local” și că nu o să se mai se plimbe așa cum vrea.

Dar după o zi l-a lăsat iar să meargă prin pădure, călare pe drăcovenia aia lucioasa și cu niște doape albe în urechi. Când ăla a dispărut printre copaci, Dinu s-ar fi uitat la ceas și ar fi zis: Bang! După aia l-au găsit mort.

- Se uita la ceas zici? Trebuie sa vorbesc urgent cu el! A zis Lică trântind ușa în urma sa, dar nu înainte de a o auzi pe Ileana țipând:

- Nu te duce, nu auzi ca se apropie Hotarul? Ăla închide crâșma la prânz, când are el chef. N-o sa mai ai timp să te întorci. Lică întoarce-te, nu vreau să mori!

Scurtă

Dacă ziua e futai, înseamnă că noapte e muie. Pentru că-i scurtă.
 

luni, 15 septembrie 2014

Bipolar


foto: Mike Shaw
 
Toți cei care ne-am accelerat ca un Yo-Yo pe axa exuberanță-depresie suntem bolnavi? Atunci sunt de părerea omului din poză, contra celor care cred că bipolaritatea ar fi psihoză maniaco-depresivă:

„Boala maniaco-depresivă se caracterizează printr-o alternanță de stări depresive și de exaltare. Aceste ”urcușuri” și ”coborâșuri” sunt perfect identificabile; între fiecare dintre ele, bolnavul își regăsește comportamentul normal.”

Sa moară tac-tu, Wikipedia cu toți psihologii tăi care patinează pe internet?

Toți aia de au atins orgasmul creativ și recreațional, au fost niște demenți? Toți cei ce au coborât în iad ca să-i scrie mă-tii versuri de dor, au fost anormali?

Atunci să o ia dracu de normalitate, dacă ea arată ca linia dreaptă trasată cu creta pe tabla. Hai să definim platitudinea absolută a masei de rumegătoare drept normalitate și să ne aliniem pe drumul către abator câte doi, mascul cu femelă +/-vițel, strict așa, heteronormativ, civic, ciclic, religios și mortal de plictisitor.

E clar. Nu sufăr de nebunie, mă bucur de fiecare moment al ei!
 

vineri, 12 septembrie 2014

Must


 
Mi-a adus aminte Gigi Ţepuş, cu vânzătoarea lui de mednes din struguri că există ca alternativă un nou produs de la concurenţă. Nou oarecum, că stă pe rafturi din primăvară, dar dacă aşa scrie pe etichetă luăm de bun.

Ce nu vreau eu să iau de bun în afara calamburului în romgleză, este metoda de producere sugerată. Păi dacă pentru o clipă închid ochii, îmi aduc aminte imediat de ce nu mai beau must şi îl aştept să devină vin.

Amintirile mele despre mustit nu sunt cu virgine zdrobind strugurii în picioruşele goale ci cu nişte zdrahoni puţind a bălegar şi chişălău de vaci, tropăind beţi pulă în cada plina de ciorchini, cu nişte cizme de gumă mărimea 47. Strugure pe tort a fost faza când unul s-a pişat, afară din cadă e drept, a scuturat-o pe interior, şi s-a spălat pe mâini cu struguri, explicând candid: lasă bă, ca o să fiarbă şi se dezinfectează.

Deci de must eu m-am cam lins pe bot. Nu vă îngroziţi însă, că nici Fanta nici Mirinda n-au văzut o boabă de strugure, deci consumaţi liniştiţi!

foto: muncamea

joi, 11 septembrie 2014

Twisted Oliver


Orice om are momentul său de glorie. Azi este momentul lui Oliver Robert. Unii calcă pe cadravre la propriu, alţii la figurat. Măcar inspiratul şi neinfricatul lider al Autobazei n-a trebuit să o omoare cu mânuţa proprie pe fosta lui iubită. Sic transit gloria mundi.

Am fost scîrba, stiu. În fapt la câte tampenii am în cap, dacă m-ar fi intervievat o proastă de jurnalistă pe g+ despre dispariţia ultimului articol a lui Pilat din Port, aş fi profitat de ocazie să-i spun că eu sunt fostul iubit şi l-am rugat să-l şteargă în numele... Cum de ce ne-am despărţit, cine?

A... Păi toata lumea ştie că eram într-o sectă subversiv-artizanală "Cucoşelul Tricotat". Eu eram "Predicălcătorul" şi aveam practici religioase genul vopsit pisici în roz, prizat aspirină pisată şi utilizat în timpul ritualului de "Călcare", a preservativelor croşetate, marca InacheLand. Ajungeam pe prima pagină din Clik în trei mişcări?

Nu, clar nu. Ca să ajungi pe prima pagină din clik trebuie să moara cineva sau ceva. Un om o relaţie, o molimă... Din pacate în acest caz în afară de inspiraţia jurnalistei Click, a murit o fată.

Cucurigu cumetre Oliver, cu toţi cocoşeii mei!


miercuri, 10 septembrie 2014

Prizoniera

Aseară am făcut prizonieră o bere. A țipat după ajutor și a mai adus trei. Deși țin minte precis că le-am încuiat bine în stomac azi toate patru îmi dau șuturi în cap. Blonde escapiste!

marți, 9 septembrie 2014

Nimicul

Fără puncte, fără texte nesfârșite
scrise cu caractere prea mici pentru a putea fi citite.
 Doar un frumos și liniștitor negru.


Suntem creați fără limite. De asta nimic nu ne poate împiedica să atingem

 nimicul.

 



luni, 8 septembrie 2014

Ursu Lică

5. Legenda satului Ursești


Baloane, baloanele albastre i se spărgeau în cap: plici, plici, poc…

- Au, au, doare! Ultima palmă a lui Dinu l-a forțat să deschidă larg ochii.

- Hai Lică, revino-ți ! Așa. Ei, cum ți s-a părut cinematograful total?

- Amețitor, mă doare capul rău de tot! Ce s-a întâmplat, am căzut?

- Da, abia am reușit sa te scot din cabina. Ești al dracului de greu puștiule, ai mâncat plumb cumva?! Trebuie să te cântărim. Ceva nu e în regula...

- Lasă-mă domnule cu cântarul, de asta-mi arde mie?!Tocmai am văzut o bucățica din viitor și tu… Ce-i drăcia asta și cum a ajuns aici?

- Cred ca este un fel de cabina de informații, sau asa ceva. Nu știu cum a apărut. Nu cred ca-i telefon, iți dai seama ce mobile au aia din viitor? Apropo, ai telefonul la tine?

- N-aveam ce face cu el în pădure, unde nu e semnal. L-am lăsat la bunici.

- Păcat, as fi vrut să văd dacă mai funcționează ceva electronic în afara de chestia asta. Ia dă să văd ce ceas ai? După ce i-a admirat Pobeda făcut cadou de bunicul, băiatul și-a reprimat cu greu bănuiala că celalalt îi ascunde ceva.

Întorși la masa, Lică a primit o porție de friptură de porc și o bucată de pâine. Începutul digestiei a pus într-un sertar mai dosnic al minții atât emoțiile cat și dilemele existențiale. Totuși, câteva întrebări banale cereau urgent soluții:

- N-am bani sa plătesc mâncarea de azi, mâine nici nu mai vorbesc. Și unde dorm noaptea asta, că la ce zi am avut, aș dormi și pe jos?

- Pentru bani de mâncare facem un târg cu ceasul ala, dar nu e grabă, te poți gândi pâna mâine. Seara asta fac cinste eu. La cazare zic sa nu te bazezi pe Ileana. Nu că n-ar fi primitoare! Este atât de primitoare că s-ar putea sa te trezești cu încă unul lângă tine dimineața! Știu o casa goală aproape. Vorbim. Rânjetul cu tâlc al celuilalt era atât de enervant încât Lică a dispărut imediat ce Dinu a mers pentru câteva clipe în bucătărie.

Când îi interzici ceva unuia de 16 ani, poți fi sigur că o sa-i facă mare placere să te contrazică. Așa că în seara aia Lică s-a culcat flăcău, iar dimineața s-a trezit bărbat în brațele Ilenei.

Zgomotul vaselor și mirosul de lemn ars l-au aruncat din somn, direct în picioare, prilej cu care s-a dat serios cu călcâiele de podea. Pare-se că peste noapte, patul rămăsese fără picioare. Lică și-a ras în sine satisfăcut; mama ce mai noapte a fost!

- Ți-e foame uriașule? Vrei scrob? Dacă mănânci la fel de zdravăn cum iubești, o să mă sărăcești!

- Mănânc orice, inclusiv pe tine a spus el, înhățând-o de mijloc!

- Au, mai încet nebunule, că mă doare! Serios ma doare.

- Leana, cum se numește satul ăsta?

- Doamne în ce hal m-ai strâns! Satul da, Ursești, se numește. Poartă numele ăsta din cauza unei legende.

Înainte erau mulți urși prin pădure și se zice ca erau atât de dedați la carne, încât coborau în sat în amiaza mare și furau cate o vita. Era război intre urși și oameni, unul lung în care au murit mulți și de o parte și de alta, pana când, un flăcău din sat a zis ca măcelul trebuie oprit. A urcat în pădure și după ce a urlat o dimineața întreagă, strigatului lui i s-a alăturat răgetul unei fiare. Au urlat amândoi până când vocile li s-au contopit și apoi s-au stins. Tot satul era îngrozit. Flăcăul a coborât din munte și s-a încuiat în casă. Dimineața a luat pușca și a ucis toți vânătorii din sat. Din păduri urlau urșii, în sat plângeau văduvele. Pe flăcău l-au împuscat jandarmii. Nimeni n-a zis nimic. Apoi au mai pușcat pe unul de i-ar fi dat flăcăului pușca și pe un jidan de vindea băuturi pe datorie, iar lumea tot n-a cârtit. A lăsat jandarmii să cotrobăie, să puște și să ardă trupuri deși nu era creștinește. Au zis satul că e treaba ocârmuirii să pedepsească criminalii și tot a ei este să-i scape de urși. După ce au gătat cu execuțiile, au umblat cătanele peste tot prin pădure, dar era presărata doar de câteva stârvuri de vită. Oricât au cautat, n-au mai găsit nici măcar picior de urs viu. De atunci n-a mai văzut nimeni ursul la Ursești.

- Ce legendă ciudată! Abia aștept și le-o spun verilor mei. Să vezi când o sa le spun ălora din București ce tare o să fie!

- Lică, nu ți-a spus Dinu? Nu o să le povestești nimic verilor pentru că nu mai poți pleca de aici. Dacă te prinde hotarul afară din casă, te omoară sau te schilodește. Am avut un câine brav și frumos tare. L-am uitat legat afara și mi-a rămas doar lanțul din el. Alții și-au găsit găinile întoarse pe dos cu penele înăuntru și mațele afară. Tot felul de nenorociri iscă blestemăția asta. Mai bine du-te să-ți arate Dinu ce pățesc cei pe care îi prinde Hotarul afară din case și după aia o să vrei să rămâi în sat.

Lică deseară mai vii la mine?

- Nu știu, eu tot nu cred că nu se poate pleca de aici. Deja îmi este dor de ai mei. Merg să vorbesc cu Dinu, poate găsim o cale.
 
 

duminică, 7 septembrie 2014

Pe sistem


Pe sistemul cipul a dat cipul a luat, cipula mea ai căutat... fie numele cipului blestemat, sau cum umblă popii pe internet cu creierul desculț dar cu crucea sculată.

A apărut noul card de sănătate cu cip pe el. Cardul este de tipul celui bancar si conține pe el doar numele si CNP-ul asiguratului. Punct? Nu prea.

Căutând ceva despre emiterea mult trâmbițatului nou card de sănătate (tata trebuie sa și-l reînnoiască pe cel vechi și eu sunt in charge cu depusul actelor) am găsit vestea cea mai la îndemână pe un site... creștin.

Aș ruina în mod odios savoarea postării și a comentariilor de acolo dacă aș spune prea multe aici. Las la aprecierea voastră, dar dacă o să o citiți, o să realizați de ce România este cu numele în 2014 și cu mintea in 1907.

foto: g+

joi, 4 septembrie 2014

Portret mișcat

 

Ne despart 384.400 km dar o găsesc mai aproape și mai atrăgătoare ca oricând. Îmi este dor de ea când nu apare, mă îngrijorez când întârzie și ca un adolescent timid, când își arata chipul luminos mă fâstâcesc, mâna îmi tremură atât de tare, încât în loc de cel mai spectacular portret bun de postat pe google+ îmi iese un vierme de foc. Poate a venit momentul ca iubita mea Luna să-si facă un selfie...

Ah!

 

 
Ah! Nu e Raid, e TOAMNĂ!

miercuri, 3 septembrie 2014

Strofocata cu Spumiță


Tomato, nui așa că dacă nu-ț dă reducere 99% la ăștia,
le faci magazinul bladii merii pă blog!?

Despre cum e prostia pe trend o să citiți în bloguri mai dedicat-educate. Despre cum devin formatoare de opinie vocile agramat guițate ale maneliștilor și miorlăielile puițelor siliconate, la fel, pe alt blog, în altă parte.

Dar despre cum să fii blindat de prost și să dai altora ideii cum să se poarte, ce merită și mai ales ce „nu se merită” încercat, numai la blogării care scriu despre nunți, vacanțe și călătorii poți întâlni.

Tomata cu scufiță sună drăguț, ca un titlu de fiță fină. N-am citit-o des, deși știu de existența ei de multă vreme. Benignă până anul trecut, domnișoara Pălăvrăgeală la Scufiță-Ursu, a devenit toxică după măritișul cu domnul Lacto-Sotzu-Lișteveanu, sau dracu știe ce s-a petrecut, că azi am văzut la ea pe blog un titlu de m-a lăsat zacuscă.

După ea „O zi la Lisabona e suficient. Nu o să vin cu argumente contra, că le dă singură numai dacă te uiți câte poze a pus la „scurtul” articol cu „plicticosul” oraș. Cineva trebuie să-i bage tomatei bulionul în cap, că nu e frumos să le tai avântul unor posibili vizitatori interesați și de altceva în afara de mâncat, shoping și stat la terasa cu wi fi free, într-o capitală europeană.

De ce mă opăresc așa, de ce sar de cur în sus? Pentru că am auzit destui gherțoi, din specia adulatoare de May Nassînbar și September Haicufufalaridiky, căcat-parizer all inclusive, spunând despre Paris că e o mizerie, că Roma e o ruină, că Budapesta un coșmar fără locuri de parcare, sau că la Lisabona mai mult de o zi n-ai ce vedea și te neliniștești.

Gherțoi și peizance din astea care socotesc fiecare pas în euro după algoritmul: lift 4 euro, bere 3 euro, mișto; muzeu 15 euro, nasol-nu se merită; porție cartofi prăjiți cu marmeladă 18 euro, miniami; bilet la meci 50 de euro, mizilic; vizită la opera, 10 euro, ce nesimțiți! Sau: Am plătit 5 euro parcarea pe o zi într-o capitală europeană, în centrul vechi turistic, OMFG ce escroci!

Pe bune?! Așa se face moda, așa se creează curentul de opinie?! Cu maimuțe care după ce își afișează valizele pline de etichete, inclusiv de la aeroporturile de escală, se dau păsări călătoare când de fapt sunt niște vrăbii gureșe și sedentare?

Pai dacă prin asta definim orașe fabulos de încărcate cultural și istoric, noi ăștia de ne dăm culeanu cu Kindle prin avioane, să avem pardon! Înapoi la scos ghimpii achiziționați în călcâie la sesiunile de păscut vaca și prășit caștraveții patriei, haimanalelor! Ori dacă vă plimbați, înghițiți-vă aerele cu fiere și luați ca digestiv un pahar cu pelinată, fără gheață sau apă, să vă mai treacă blazarea.

Zic asta “extrem de subiectiv și incredibil de personal”, exact ca tomata pe calea ferată. Nu vă place?

Ete, fleoșc!

Orci


Aglomerație maximă azi dimineață în mini bus. Chiar, de ce le zice maxi-taxi dacă nu opresc unde mi se scoală mie să cobor? Revin. Era așa de aglomerat că a trebuit să mă țin de urechile de prindere a difuzorului și să stau peste găleata aia împuțită cu mop din spatele ultimului rând de scaune.

În aglomerația asta s-a potrivit sa fie captive două orci. Așa le zic eu la femeile care mănâncă "oricie", specia buzoiană cu șiragul de covrigi atârnați de gât și colaci de grăsime peste tot. Îmi cer scuze pentru ambiguitate atât mamiferelor din oceanul planetar (înțeleg ce grea e iarna sub gheață fără șunculițe izolatoare), dar și creaturilor din Frăția Inelelor, care știu sigur că nu au astfel de femele (dacă au avut, le-au mâncat de rușine, de mult).

Orcile astea umane erau captive înspre coada bus-ului, astfel că în momentul în care au vrut să se elibereze, au produs un efect de piston alungând jumătate din călători din calea lor. Pe unde treceau ele, autovehicolul se umplea de proteste și gemete.

La o margine de scaun, un nene abia se mai ținea cu jumătate de bucă pe locul dinspre culoar pentru ca la geam stătea Orca Mamă însăși. Când a trecut prima orcă de culoar pe lângă el, i-a tras o pereche de țâțe peste ceafă și i-a luat  și piciorul drept târâș în siaj. În timp ce omul încerca să-și revină, a doua i-a plesnit altă pereche de țâțe peste ochi, în reluare, ca în filmele în care dădea Van Dame palme cu piciorul.

Omul s-a tras îndărăt, s-a uitat după alea două, s-a uitat și la aia de lângă el și a zis:

- No... io cred că mă fac ghiei!




marți, 2 septembrie 2014

Mesaje de dincolo


 
Despre "Căcăcios" am mai scris pe aici. Comitetul de prindere a infractorului maro a dat chix așa că un curajos anonim, a încălcat procedura legală de afișare a firmei și a lipit pe ușa de la WC textul de mai sus.

Blestemul  a avut efect și a stat acolo două săptămâni, până când, dedesubt, cineva a scris cu pixul un comentariu:

"Dacă mă-ta are cratimă, tu de ce n-ai diacritice? Calculator văd că ai avut..."

A doua zi, afișul a fost rupt. Se pare ca în afară de căcatul sleit pe pereții vasului de toaletă românul cel mai mult urăște critica!


luni, 1 septembrie 2014

Septembrie, Luni


 
E septembrie luni și îmi este deja dor de vară. Stau lângă tine și privesc păsările stătătoare. Stau lângă tine pe o bancă pe care n-am scrijelit nici un nume pentru că suntem doi anonimi civilizați. Șed lângă tine în gând pentru că în timp ce tu te întinzi pe șezlong undeva pe o plajă străină, plină de foste scoici precambriene actual pietre, eu mă las pe speteaza scaunului din birou.

Nu am stare. Ma învârt în sensul acelor de ceasornic și îmi dau seama că și dacă m-aș învârti invers mi-ar fi la fel de dor de tine. Răsucesc scaunul ca pe un cuțit în rană. Aș fi putut fi pe șezlongul de alături, dar am preferat să-mi fie dor decât îndiferent.

Îmi este dor de tine pentru ca ai plecat vara și m-ai lăsat sa întâmpin toamna singur. Ai plecat vara și ai sa te întorci toamna. Dacă am noroc ai să te întorci la mine. Dacă nu, doar ai sa te întorci. O sa fiu oricum aici, numărând păsările sedentare. Pe cele călătoare ți le păstrez ție din respect. Eu cu ciori vrăbii și regrete tu cu gâște cocori și egrete. Sunt ale tale, libere și independente ca tine. Eu sunt înglodat, legat de pământ cu lanțurile viciilor. Am să zbor probabil la iarna, spulberat de crivăț. Dar până atunci am scris o cerere de concediu pentru o zi. Sunt curios dacă o să se aprobe. La motivație am scris: Toamnă.


imagine: g+