luni, 27 decembrie 2010

Respira cu ochii la cer!


Bombardat de mesaje subliminale sau directe, uit cat de mare-i lumea si cat de mic sunt eu. Uit ca nevoile, durerile, patimile si bucuriile mele sunt insignifiante la scala planetara si nimic la scara cosmica. Ma las prostit cu buna stiinta de importanta nivelului de trai, fara sa traiesc fara sa simt ca fac asta. Filozofia, stiinta si religia ma indoapa cu ideologii despre sensul existentei. Ghebos, aplecat catre suprafata lucrurilor, problemele cotidiene ma forteaza permanent sa ma fixez de pamant ca paduchele de scalp. Speriat de realitatea guvernata arbitrar si neinteligibil de altii ma refugiez in virtual unde am falsa iluzie a controlului propriu. In aceste conditii o privire aruncata catre cer, este o intamplare. Nu am timp pentru contemplare. Pentru ca mi sa inoculat ideea ca marile secrete sunt intotdeauna ingropate, nu-mi pot imagina seifuri in cer si ca deja respir marele mister. De la Animal Planet la Money Chanel viata mi se prezinta ca o lupta si ca trebuie sa fiu competitiv ca sa nu pier. Se creaza continuu noi artefacte pe care este musai sa le am si fara de care mi se spune ca nu pot trai. Mi se dau noi sarcini care sa ma tina ocupat. Dar de ce atata agitatie, pentru ce aceste eforturi combative? Ca sa ma simt tot timpul implicat, important, puternic? Dar daca n-am nevoie de toate astea ca sa exist? Poate ar trebui din cand in cand sa trag aer adanc in plamani si sa privesc cerul. Sa ma bucur ca sunt viu si il pot vedea. Sa ma uit la el cu adevarat. Sa nu-l vad albastru, cum mi-l prezinta cliseul verbal. Si abia atunci sa ma tem. De ce? De ideea ca toata planeta asta este un terariu, un acvariu fara cornier. Si sa infrunt spaima ca intr-o zi a existentei mele un deget gigantic va ciocani in el.
-Hei furnica, minunat castel, oare ce ai ascuns in el...Hei, pestisorule ai inghetat, hai sa te incalzesc nitel!
Ma tem ca prins de alte proiecte, marele Cercetator va uita globul pe calorifer si in curand v-om ramane fara oxigen. Pentru ca nu stiu daca si cand se va petrece asta, va sfatuiesc sa respirati adanc si din cand in cand sa aruncati o privire catre cer.

vineri, 24 decembrie 2010

Moş în Cur!


Copilăria mi-a fost marcată în timpul premergător şcolii de doi Mosi. Unul se numea Moş Gerilă, venea la cămin şi ne aducea întotdeauna cam aceleaşi daruri: o portocală fleşcăită care mirosea a medicamente, o banană crudă cu gust de şampon, 3 bomboane de ciocolată fără ciocolată şi câte un obiect căruia nu-i găseam nici un rost. O carte cu Pionieri, o cravată de Şoim, sau un dicţionar româno-rus.
Era un moş care mă enerva că se tocmea cu fiecare copil să-i zică o poezie. Un troc tare păgubos de vreme ce noi spuneam poezii diferite, dar el ne dădea la toti la fel.
Odată m-am pişat pe genunchii lui pentru că pâna ajungea la numele meu dura 3 ore.
Celălat hodorog era Moş Crăciun, un moş ramolit care uita că a venit la bloc cu pistoale cu dop şi ciocolată ungurească şi ne mai aducea o rundă de “Iojenii”, ciorapi împletiti, covrigi vechi, nuci şi ceva bănuţi la bunica acasă.
La şcoală Moş Gerilă a continuat să vină până în a patra clasă, apoi ne-a abandonat. Mai dădeam câteodată de el pe la primărie, prin parc sau prin vreun magazin unde, nush ce barba mea făcea că nu era nimic de cumpărat.
Moş Crăciun, şi el mai rara avis în două locaţii dar venea, şi când venea aducea de îmbrăcat şi parcă mai mulţi bani ca înainte. Oricum începuse să ne enerveze şi ăsta, că acum pretindea să-i spui pluguşor, sau cuminţenie pe un an avans. Ba într-un an chiar m-a pus să jur solemn că nu-i mai jumulesc fire de păr din creştet cretinului meu frăţior. Cum a plecat boşorogul i-am jumulit prostului un smoc cât un ban de 3 lei direct din vârtej. Doar toată lumea ştie că dacă nu te juri pe mamă, poţi să te caci pe el de jurământ
La Gimnaziu am aflat că Moş Crăciun nu există, că este un fals. Eu bănuiam că l-a ucis Moş Gerilă cu o armă care se numea “Materialismul dialectic”.
Cel mai tare cadou adus de Moşul ăsta, în afară de radiere cu miros de gumă de mestecat şi gume care rupeau dinţii dar nu făceau baloane, a fost un bilet la Imperiul Contraatacă. Filmul ăla m-a înfierbântat rău de tot şi era să-l lase rece pe frate-miu. Când ne jucam, el trebuia să fie Wader şi să iasă cu sabia lasser din subsol, unde l-am şi uitat încuiat o zi. După jumate de noapte de bătaie, i-am spus tatei că am scăpat cheia în canal. Cealaltă jumătate de noapte m-a bătut de uşurare, după ce l-a eliberat pe Darth Brother din închisoare. Era totuşi decembrie şi subsolul parţial inundat, aşa că a meritat.
Cum am terminat liceul am aflat o veste îngrozitoare. Moş Gerilă a fost împuşcat odată cu Ceauşeştii şi imediat după asta Moş Crăciun a fost resuscitat. Dacă mie asta mi-a fost clar, pentru fratelo care-i mai încet la minte a fost bizar rău de tot. Nu mai pricepea săracu nimic, aşa încât a clacat într-o zi după de vacanţa de iarnă. Se amestecaseră dracului moşii la el în cap precum balele cu mucii când se dădea cu leagănul peste cap. L-a luat la întrebări un inspector şcolar la prima oră deschisă din ianuarie:
-Ia zi copile, cine ţi-a adus daruri anul care a trecut?
Ăsta era roz acadea, speriat de vestea că pionerii sunt comunişti şi comuniştii răi. Şi mai cu seamă era bulversat de pierderea şnurului de comandant de grupă şi a cravatei roşii cu tricolor. Aşa că, luat tare, s-a bâlbâit:
-Mm...Moş Geruhlă! Nuu! Moş Credul, uh! Moş în Cur! 

joi, 23 decembrie 2010

Despartirea de celalalt eu


Cum ar fi daca ai realiza ca ani de zile ai trait cu un mort in tine? Cum ar fi daca intr-o zi ti-ar trece prin cap ca bucata nevie din tine a fost de vina pentru lipsa ta de apetit, pentru cartile necitite, copii nenascuti si iubirile avortate dupa primul sarut. Ce ai spune daca bucatile ar decide sa nu mai suporte aceasta simbioza de care niciodata n-au stiut, pe care n-au dorit-o? Inchipuie-ti ca in acel moment, la un rasarit violent, la aprinderea unui bec in intunericul orbitor, ai vedea aceaiasi oroare spoita pe chipul celuilalt. Tu cel viu esti de vina pentru asta. Tu esti cel ce se teme, cel ce dispera, cel ce crede si cel care simte. El este amorf, impacat, rece, vesnic si intelept. L-ai tinut atat amar de vreme departe de anorganic, carnea adevaratului univers. Becul se aprinde gata sa arda, soarele atarna gata sa cada. In tipatul ciunt, vointa rupe tendoane, fluidele fug, spaimele sapa canioane. Sfasietoarea despartire se propaga in intreg ca un ecou. Tintuit de infinit prin al secundei cui, plec si raman. Adio tie, celalalt eu al meu. Plec!

marți, 21 decembrie 2010

Tiganii si pensionarii


In satul cu iz tarziu de toamna medievala, turistii misuna cu aparatele foto balanganind la gat. Doua nemtoaice mari si albe, imbracate in mov, arata ca si cum ai vedea reclama la Milka in timp ce te freci la ochi.
Prin alte sate in goana masinii am remarcat cat de putini oameni sunt pe ulite. Lumea pare incremenita, in curs de extinctie sau teribil de ocupata. Singurii care au mereu timp sa indoaie cu curul o banca in timp ce cladesc movilite din coji de seminte alaturea sunt tiganii si pensionarii.
Uite asa s-a lamurit de ce ii vedem mereu la televizor, in ziare si pe blog. Aplicam extrapolarea de la sat la oras. Daca numai ei apar ziua pe strazi in timp ce restul lumii sta in bancuri de lucru, banci sau facand bancuri la birou, fotografii plictisiti ce sa pozeze? Numai tiganul si pensionarul vor avea intotdeauna timp sa-ti raspunda unui sondaj de opinie, daca dupa ce semneaza cu un X pe foaie nu mai ai nevoie de stilou, le dai o punga si un calendar de un leu. Doar ca putini pensionari savureaza acest timp liber pe care l-au platit cu sudoare la tinerete. Si unii il platesc inca din greu. Niste nenorociti. Dai incolo, oricum sunt o specie sortita pieirii!
Despre tigani numai de bine. Evident ca desi isi tipa in gura mare lipsurile, se bucura de viata mai tare decat vulturul de ficatii lui Prometeu.
Au mai multa culoare decat are politica nuante, mai putine griji decat mandrie, mai mult timp decat chef de munca.
Si ca tot veni vorba de asta, majoritatea tiganilor traiesc pana la adanci batraneti fara sa fi vazut vreodata state de plata, asigurari de sanatate sau pensie privata pilonul n. Daca nu stiti de ce, pronuntati de cateva ori cuvintele, prieteni, valoare si familie. Apoi spuneti cu accent: miorita, gagii fraieri si “protectie sociala”.

Unele chestii functioneaza indiferent de faptul ca nu au mecanism.
Sau poate tocmai de asta.

joi, 9 decembrie 2010

The Borgias - seria 1 - poze de figuranti 2


Dupa o pauza, am primit noi poze de pe platoul de filmare al serialului Familia Borgia. Desi m-am rugat (se pare ca nu suficient) in nici una din poze nu apare Jeremy Irons, pe care sunt convins ca nu l-ati uitat din Mr Butterfly. Nu sunt macar poze cu Derek Jacobi, pe care nu multi il stiu dupa nume, dar sigur l-au remarcat prin Gladiatorul, Underworld: Evolution si Golden Compass. Pe internet au aparut intre timp imagini destul de profi dar neoficiale. Deocamdata ne consolam cu pozele facute de amatori cu telefonul.






miercuri, 8 decembrie 2010

Caninarie confort 3



Este imposibil sa nu le fi vazut si tu. Orice roman a trecut macar odata pe langa adaposturi canine generos “construite” in strada. Nu-mi pasa daca ma credeti apucat, piscat de molii, ciupit de filoxera pentru inversunarea cu care revin la acest subiect. Sunt ferm convins ca nu este nimic in neregula cu mintea mea. Sunt la fel de convins ca dusi cu pluta sunt aia de organizeaza dormitoarele astea de toata jena, in loc sa ia cainii acasa. De asemenea cred ca in mintea lor de 20 de bani, cele 3 cartoane plus o cutie din acelas material reprezinta un fel de Canina Residencia compartimentata in Caninarii. Evident este vorba de caninarii confort 3, pentru ca n-au decat un pat, bucataria pe noptiera, fara baie. Cea din coltul cladirii este confort 3 imbunatatit pentru ca opulentul sponsor a dotat-o si cu...acoperis.
Unde s-a construit Canina Residencia asta?! In sectorul 5, la 50 de metri mai la vale de Piata Rahovei. “Iubitorilor” de animale si respectiv primarului sectorului “care inca este” le este adresat un scurt mesaj printre celelalte grafiti de pe zid. Va las sa ghiciti care.

Turnul Impacarii


Nu cred in ingeri la fel cum nu cred in zaruri. Votez pentru scoaterea din calendar a zilei de luni. Nu cred in dragoste si remanenta, cred in ciclul pasiune, blazare si recrudescenta. Am crezut in libertate si am ajuns sa simt doar pretul ei. Acompaniat de vocea ghidului, am privit in Turnul Impacarii din Biertan, cand am fost surprins de o stare de voma si am simtit ca-mi ia vezica foc. Imaginea a pierdut din saturatie pana la monocrom.
O incapere cu un singur pat, un singur scaun, o singura furculita, o singura lingura, o singura farfurie si un singur pahar. Pe singura masa un unic felinar. Aici erau inchisi sotii care vroiau sa divorteze, vreme de doua saptamani. Se zice ca datorita nevoii de a imparti saracaciosul decor, certaretii trebuiau sa coopereze in perioada detentiei.
Metoda pare eficienta la nivelul acelei epoci pentru ca 300 de ani, cat a existat episcopia de la Biertan, se spune ca nu sa declarat nici un divort. Un rezultat uimitor pentru 2 saptamani de “vacanta cu nevasta” la manastire.
Aproape un minut am incercat sa-mi scot tipetele din cap. Am incercat sa nu ma mai gandesc ce ar fi fost daca cineva m-ar fi sechestrat impreuna cu fosta sotie in acel iatac. In loc de parinti si prieteni binevoitori, ma gandesc la vizitele lugubre ale soborului de preoti inarmati cu biblii, ochi inrositi si amenintari cu excomunicarea. Am deschis ochii ca sa alung de pe retina pumnii stransi, lacrimile, usile trantite si unghiile insangerate. Nu cred in impacare. Cred in crima si pedeapsa, in achitarea datoriilor sau atenuarea importantei lor prin prisma timpului. Cred ca dragostea cu sila, spiritula sau fizica poarta numele viol.
Nu ma pune Doamne in aceiasi temnita cu demonii trecutului si ma apara de preotii tai ca de muierile nebune ma feresc si singur!

marți, 7 decembrie 2010

Statuia bulangioaica



Amurgul transforma bronzul in aur si Budapesta in raiul frumusetii citadine pe pamant. Atinsi de agitatia capitalei si de ceva bere ne indreptam catre o alee unde se poate lua cina la o mare de terase. Intalnirea cu statuia nud ne readuce la stadiul de romani:
-Ai sa-mi bag...Ia uite ce cur are unguroaica, Vasile da-i o palma peste basau!
-Mincami-ai sa te tragi la prapur...Radule, ce facusi?! Asta e bulangioaica bah, nu unguroaica. Ptiu, ptiu!
-Scuip-o ma de la un milimetru, si vezi cum tugui buzele!
Lumea trece, soarele coboara. Ungurii, urmasii unui popor migrator se uita la ultima hoarda barbara. Zambesc usor ingretosati, ca unor copii care mananca nisip, celor trei romani care se pozeaza mimand sexul.
-Ce-ai vazut ma Vasile tu la Buda?
-Ei ce sa vad, femei in sula goala!

luni, 6 decembrie 2010

Ura de dupa gusa


Mi-e scarba de oamenii insistenti. Urasc oamenii care imi cer sa-i suport, sa-i respect, desi nu-s mai scumpi decat un plic de praf de copt. Este plina tara asta de curve virgine. Nu valoreaza nimic pentru mine, si nu-mi pasa daca sunt cunostinte vechi sau noi. Ma stradui cat mai calm, cat mai educat sa tac. Sa le arat ca sunt indispus, ca nu am timp, chef sau apetit pentru ei. Ii refuz scurt, dar dupa cateva replici obosesc. Sunt prea multi si prea insistenti. Sunt politicieni, experti, expati, parveniti, vanatori, vanzatori. Ma imbolnavesc cand ii vad, icnesc cand ii aud. Devin virulent. Arunc cateva cuvinte inca amabile de genul: lasa-ma, n-am timp de asta acum, dar ei isi flutura limbile ca niste varani. Incer sa-i ignor. Imi apuca mana, ma trag de cap ca sa-si potriveasca urechea mea curata aproape de gura lor zabaloasa. Ma trag de pleoape iar limbile lor imi inteapa irisii. Cum nu vreau sa-i ascult, sa-i vad?! Doar ei ma cunosc, ei stiu cat de mult si de tare si de bun sunt eu. Suntem prieteni din unghiul lor de vedere masurat in zecimi de secunda. Genul “tigan gagios” sau “ruman nenorocit balacitor”. Ii dau afara pe usa si imi intra intra pe geam, nu in casa, nu in viata ci direct in gat. Unora le ramane afara torsul, o mana, o ureche, un fir de par. Niciodata nu raman afara picioarele. Pentru ca alea intra incaltate cu bocancii ghintuiti si plini de noroi, in viscerele mele. Ma calca cu cate o tinta mocirlita pe fiecare neuron.
Ajunge! Injur, arunc blesteme babesti, strivesc limbi si maini sub calcai. Apuc ciobotele ude din zbor si dau cu ele in moacele clevetitorilor. Fac piftie din zulufi, frizuri rosii, carare cu lama de topor.
Ii urasc! Nu este doar un dispret oral din varf de buze tuguiate a carteala. Ii urasc epiglotic, ii urasc esofagian, dincolo de gusa care nu-i mai incape, 'tu-le muma in cur da' ghiolbani!
Vreau sa-i deshert, sa-i vars, sa-i intind. Sa-i vad cu alamuri la cap, rude la talpi, cu nasul in flori astupat cu bumbac si batista leagata peste falci.
Mie rau, am fiere in sange, noroi in ochi si in voce puroi.
Va vomit, 'reati ai dreacu de ghertzoi!
Va decartez in uitare si in gerul iernii ma pish pe voi. Vedea-v-as sloi neam de scaloi!
Sper sa intandeti cat mai curand copita, albi-v-ar ciolanele in iarba, rasa de boi!