sâmbătă, 1 decembrie 2007

Mici neplaceri..



Nu-mi place sa ma trezesc cu noaptea-n cap, dar nici sa ma culc odata cu gainile.
Nu-mi place sa stau la cozi, unde povestile pensionarilor imi sunt tortura. Dar ii dispretuiesc pe cei ce indraznesc sa nu respecte ordinea. Nu-mi cedez niciodata randul pentru ca indiferent daca-i o gravida sau un mos cu coaiele pana la genunchi cel care cere acest favor o face fara sa astepete un refuz.
Nu-mi place sa ma targui la piata, sa negociez, sa licitez sau sa fac donatii. Cumpar intotdeauna de la prima taraba, ofer pretul de pe eticheta, nu accept discounturi si cand aud pe cineva ca incepe o fraza cu “am si eu nevoie..” raspund intotdeauna, nu!
Nu-mi plac absolut deloc surprizele. Ma surprinde neplacut orice cadou pe care il primesc si ma intreb de fiecare data daca cel care mi la facut este meschin, sarantoc sau doar greu de cap. Sunt convins ca nici mama sau sotia nu pot sau nu vor sa-mi dea ce-mi doresc eu cu adevarat.
Ii urasc pe cei care lipesc guma de mestecat pe sub scaunele din tramvaie sau autobuze si tare mi-ar placea, sa le inapoiez ciunga spre masticare, dupa ce am tavalit-o neaos prin cacat.
Nu-mi place pestele desi se afirma ca daca-l mananci in mod regulat devi mai inteligent. Eu ador sa ma regulez in prostie si prefer scrumbiei de Dunare morunul de Matasari. Singura exceptie dubla este atunci cand pestele este mai afumat.
Nu-mi plac blondele, nici minionele si nu ma inhiba niciodata femeia ce poarta 44 la picior. Nu ma pot abtine sa nu intreb daca avut orgasm, desi sunt sigur ca n-am sa prestez o partida de reparatie in cazul contrar.
Nu l-am urat pe Ceausescu, nu-i urasc pe Iliescu sau Vadim, dar ma urasc pe mine pentru ca i-am votat pe Constantinescu si Basescu. Nici macar Nastase nu-mi place, pentru ca a ratat singura sansa a Romaniei de a avea un presedinte presupus homosexual. In acest caz am fi stiut si noi de ce ne luam zilnic muie, de ce ne trateaza presedintele cu curul si de ce clasa politica duhneste a cacat.
Nu-mi plac cainii maidanezi, nici macar cu mar in gura si ingropati in cartofi natur. Nu le dau suturi in cur dar nici n-o sa ma prinzi carandu-le sacose cu mancare. Am descoperit ca sub masca unui gest nobil si milos se ascunde de fapt mituirea compostorilor purtatori de blana si pureci. Acestor javre canine refuz sa le platesc taxa de protectie in carne ranceda, oase si coji de salam.
Nu-mi plac copii, pentru ca cei mici imi taie pofta de mustar, iar cei mari cheltuie alocatia lor, salariul si pensia ta pe telefoane, prezervative si tigari.
Nu-mi place sa frecventez acelasi restaurant, pentru ca daca nu-i lasi chelnerului bacsis iti scuipa in mancare, iar daca ii lasi nu te lasa el sa mananci linistit, sacaindu-te din 5 in 5 minute cu: "mai doriti, ceva Domnu'?". Din acelasi motiv urasc doctorii, care in primul caz te lasa sa mori cu zile, iar in cel de-al doi-lea te ucid testand pe tine cele mai nocive tratamente.
Nu-mi place maneua, dar nici muzica simfonica, pentru ca prima e inculta iar ce-a de-a doua, prea culta. Urasc muzica cantata in orice limba straina a carei text indescifrabil imi taie cheful firesc de a o fredona.
Nu-mi place sa merg la cinema, pentru ca in sala se baga limbi pe gat, se suge pula, se sparg seminte si sticle si absolut intotdeuna se trezeste vreunul sa-ti povesteasca finalul. Nici la teatru nu ma duc, caci nu pot rezista o ora fara sa fumez si acolo lumea-i mai paracioasa si mai snoaba ca la cinema.
Nu suport baletul, pentru ca balerinii au boasele supradimensionate iar partenerele lor arata ca Arnold in crinolina, cu cosuri in loc de tate. Urasc opera si opereta pentru ca te obliga sa renunti la jeansi, sa spui va rog, poftiti etc., iar aplauzele te ridica in picioare tocmai cand esti gata sa atipesti.
Nu-mi place sa merg la nunti, botezuri si inmormantari, pentru ca la primele trebuie sa oferi bani si filtre de cafea, iar la ultimele, compasiune si lacrimi.
Nu-mi plac prietenii mei, pentru ca profita de mine; si nu-mi plac prietenii lor, pentru ca profita de ei. In locul unui prieten neserios prefer un dusman pe care se poate conta! Nu-mi place sa mi se faca cinste, pentru ca invariabil cand o sa fie randul meu, voi da de baut si prietenilor prietenilor ce mi-au dat o bere.
Nu-mi place sa vorbesc despre lucruri neplacute urasc sa vorbesc despre bale, mate si fecale, asa ca inchei lista asta purulenta inainte sa vomit peste tastatura.
O sa mai fac ceva completari altadata, dar numai dupa doua Emetiral, sau dupa ce o sa ma chinui sa gasesc ceva de enumerat pe lista cu cea ce-mi place.

vineri, 30 noiembrie 2007

Botez la trei popi şi cristelniţă...în două părţi!


Partea a II- a.....
Rubedeniile bisericoase mă asigură că bebe o să fie bine:
- Lasă că nu paţeşte nimic, creşte...aşa e datina, bla, bla, bla...Vocile le tremură la mestecarea minciunilor pe care mi le îndrugă. Nevastă-mea scăpată din clenci aruncă mătuşile în corzi şi angajează direct liderul formaţiei inamice:
- Dacă-mi ajunge copilul în spital după botezul ăsta îţi spun părinte că te...că nu ştiu ce vă fac, Doamne iarta-ma!
- Stai liniştită creştino că nici un prunc nu răceşte de la botez, face popa cântând nazal în timp ce se retrage cu paşi de pinguin între ceilalţi doi.
Nu mai ştiu ce a urmat, dacă s-a mai cântat, dacă s-a mai recitat ceva, căci clocoteam de nervi şi mă uitam fix la Naşu care-mi facea semne să las pe el.
Am început să mă liniştesc oarecum ştiind că am copil rezistent şi nevastă frumoasă chiar şi când este furioasă şi înlăcrimată. Rudele se aţinteau la noi ca să nu mai ieşim din grămada ordonata. Până şi azi mă intreb, cu cine pula mea tineau?!
Se termină deci toată aşa zisa slujbă, iar popa strigă după Naşu. Noi terminăm de împachetat copil, diverse şi o luăm către ieşire legănaţi în multiple cruci şi plecăciuni. Dinspre altar aud rumoare şi după nici trei secunde bubuie numele meu.
Ma intorc în biserică unde cei trei crai de la răsărit se războiesc cu Naşu. Scena pare desprinsă din filmul chinezesc “Sora 13”. Cei trei popi se învârt în jurul lui Naşu furioşi sau fals mieroşi, fluturând din odăjdii şi din mâneci că nişte maeştri Kung Fu.
- Nu-i corect dom-le, Isus a zis: să dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Am slujit trebuie să ne plăteşti slujba!
- Aide dom'le te credeam om serios, scoate banul, să nu ne târguim în Casa Domnului.
- Pai părinte, care-i titular pe post la biserca asta, ăla primeşte banii sau mai precis restul de bani, că Finucu a achitat un aconto, nu-i aşa finucule?!
- Da nasule, am achitat aconto şi n-am cerut să-mi cante 3 popi. Eu am vorbit cu unul singur şi nici pe ăla n-ar trebui să-l platesc...
- Da' dom'le, dar n-ai văzut ce frumos a ieşit, pe trei voci, zi şi dumneata că n-a fost un botez deosebit!
- A fost al dra...înfiorător de deosebit părinte, că mi-ai dat copilul cu toate alea de cristelniţă, că mi l-ai ţinut ca pe o bucată de carne şi aproape că mi l-ai înecat la sfârşit. Nu dau nici un leu, să vă fie clar!
Eu cu Naşu ne grupăm cu spatele la amvon iar inamicul pare că se retrage în zbor planat de sutane.
Întră în altar atingând în treacăt un sfeşnic cu lumânări pe care-l prind două babe ninja. Preoţii intră grupat pe uşile din stânga dar revin în fortaj pe cele din dreapta după cateva secunde, unul după altul ca nişte bombardiere în picaj. Ne atacă matematic:
- Uite care-i treaba! Un preot egal 50 lei, 3 preoţi egal 150. Este clar naşule, este clar finule?!
- Câte 50 de preot, completează următorul Stukas bărbos!
- Şi toată lumea e mulţumită şi împăcată, îşi aruncă şi ultimul bomba în tranşeia noastră!
- Nu dau nimic în afară de restul datorat părintelui titular şi vreau chitanţă se încuie naşul în adăpostul antiaerian!
- Domnu' Fin, domnu' Tătic! Aide dom'le! Ai zis că Naşul ie om serios şi cu dare de mâna, mă bagă între linii titularul!
- Cum finucule, tu le-ai zis că sunt mâna largă? Face Naşul scotand MR4 din cazemată. Nu şi-am zis să nu spui unde lucrez?!
În plin No man's land, alerg cu capul aplecat printre trasoare şi şrapnele. Sun retragerea şi bag în marşarier cu foc de acoperire peste Naşu. Pe Naşu îl agată însă unul dintre zburători, în timp ce ceilalţi 2 îi închid flancurile. Eu încerc să atac pe frontul vestic, dar ei părăsesc punctul de extracţie cu prada la bord şi o asigură în altar. Aud în surdina cum bat cu toate tunurile în blindajul Nasului. Se lupta cam 15 minute. Când iese de acolo, citesc victorie amestecată cu JB în ochii lu Naşu.
- Hai finule că am rezolvat-o elegant şi pe asta! Norocul tău că n-ai spus unde lucrez că ăştia au înţeles că pe la SIE. Chiar şi aşa, tot m-au făurit de jumătate din suma pe care o cereau, dar au dat chitanţă pe ea. Auzi mă, eu cred că trebuie să mai fac un curs de negocieri, că atâţia ani de când sunt director vânzări, n-am mai întâlnit aşa ceva. Să nu uit, data viitoare când mai faci copii dacă vrei sa le fiu tot eu naş, trece-i la mahomedanism, budism, ceva.
Restaurantul era peste intersecţie de biserică, că în Bucuresti există un paradox al transportului: avem maşini, avem intersecţii, dar n-avem drumuri. Ne-am repezit la băutura aperitiv ca ultimii drojdieri. Adevarul este că toată lumea era cam zdruncinată în afară de copil. Slavă cerului, că şi restul au început să-şi revină după primele trei coniace.
Cred că eram pe la pui, când mă ia un chelner deoparte:
- Vă caută cineva jos!
- Ciudat, nu m-a gadilat nimic în chiloti, fac eu euforizat de coniace! Apoi serios: zii domnule să urce, ce naiba nu ştii că mai aşteptăm invitaţi?!
- Zice că să vă duceţi dumneavoastră la el; e în maşină, nu vrea să intre.
Când mă apropii de maşina japoneza cu nume de constructor de teracote mă ia băutura de ochi. Am crezut că nu văd bine, dar în maşină fumând nonşalant, statea Sadic-popa cel vestit. Se pare că între timp satano-părintele a mai pupat JB-ul ăla din altar ca să-şi ia avânt să treacă strada.
- Băi pula, mă ia el delicat, scoate restul de bani!
- Părinte ai făcut o mare greşeală...eu de obicei nu....
- Băi nu te mai da panseluţă şi umblă la portofel! Îţi crăp capu'n piz..!
Şi în sfârşit, parinţelul comite marea greseala. Mă subestimează şi crede că este cazul să treacă la glume fizice. Deci coboară din maşină însoţit de un fel de bâtă dar aşa...cam cât o ştangă de remorcare. În timp ce ocoleşte botul maşinii, mă cântăreşte din ochi, lucru pe care eu l-am facut de când a cântat fals la clopotul cristelniţei cu copilul meu drept organ de percuţie. Doamne ce bulan am avut! Nu mai ştiu exact unde am vrut să-l lovesc prima oară, că am primit şi eu câteva şi am uitat. Dar la urmă când l-am încălecat, i-am băgat o mână printre firele din barbă şi cu cealaltă l-am apucat de coaie.
- Pupă-mi mâna, i-am cerut! Insă pe dosul palmei m-am ales cu o flegmă. L-am strâns mai tare de boaşe, până a lins unde a scuipat.
- Cască gura, că te las eunuc!
L-am scuipat drept în omuleţ, m-am ridicat în picioare, i-am mai trântit un şut în coaste şi-am plecat. Au chirăit ceva femeile că de unde am arcada şi capul spart, dar când m-au văzut spălat, purtând sacoul naşului pe pielea goală şi cântând mulţi ani trăiască, s-au relaxat.
Am chefuit până la ziuă, când, ca orice om beat, am scăpat ceva apă la şoareci împreună cu fratele şi Naşu. Ne-am amintit de când era lupu' căţel şi venea Moş Crăciun la noi cu portocale, iar de Paşti ne duceam la biserică în Joia mare să trecem pe sub masă şi să ne uităm sub fustele fetelor dinaintea noastră. Aşa crezusem că va fi şi la botez. Mă gândeam că o să-mi ude copilul pe degetele de la picioare, că o să-i citească ceva în fum de tămâie şi după aia o să ne bucurăm cu toţii de ce lucruşoare i-au cumpărat naşii, sau de caruciorul nou luat de mine.
Într-o cutie de chibrit păstrez şi azi câteva floace de barbă şi un nasture de sutană. Când o să-mi sară copilul noaptea speriat din somn am să-l afum cu părul din cutie şi-am să-i descânt de urât cu nasturele.
Nu m-am trecut la budişti pentru că am auzit că ăia nu prea cred în diferenţa dintre bine şi rău, iar preoţii lor sînt experţi în arte marţiale.

luni, 19 noiembrie 2007

Botez la trei popi şi cristelniţă...în două părţi!


Partea a I-a.....
M-am născut într-o familie ortodoxă şi am fost botezat la fel că toţi copii conform ritualului. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau, că oricum nu puteam vorbi sau face o alegere pertinentă. Am crescut, am mai dat şi pe la biserică, dar din ce în ce mai rar pana la o anumita vârstă. Dacă mă întrebaţi în ce credeam eu în perioada aia, răspunsul este simplu. Credeam în Crăciun, Paşte şi ziua mea, pentru că atunci eram sigur că mănânc dulciuri şi primesc ceva cadouri. Pentru mine mai importante decât sărbătorile erau datinile care le însoţeau. Ştiam că de Paşti primesc hăinuţe noi şi că Iepurasul o să-mi scape şi câteva din rarele şi mult râvnitele dulciuri comuniste. Crăciunul era un haos total pentru că apăreau mai mulţi moşi. Era unul invizibil, Moş Neculai, care riscai să-ţi aducă un băţ, dacă făcuseşi ceva boroboaţe. Tot acasă apărea Moş Crăciun care în principiu trebuia să-ţi aducă jucăriile pe care i le cereai într-o scrisoare; iar la urmă sau înaintea ăstuia la şcoală sau grădiniţă apărea Moş Gerilă. Ăsta indiferent ce îţi doreai îţi aducea o eugenie, o portocală, câteva caiete şi nişte bomboane care nu erau bune decât de pus în locul globuleţelor în pom. Dacă primii doi se învoiau să-ţi dea ceva cât de puţin în schimbul unor promisiuni de cuminţenie, ultimului era obligatoriu să-i spui o poezie cu Şoimii Patriei sau cu Pionierii, că altfel nu-ţi dădea nimic şi te punea la coltul ruşinii.
Bunicul mi-a arătat Iadul şi Raiul zugrăvite pe peretele bisericii şi m-a învăţat câte ceva despre bine, rău, pedeapsă şi recompensă. În credinţa noastră toate pedepsele încep aici pe pământ, iar recompensele în cer, numai după ce mori. Bunicul zicea că preoţii sunt unşii lui Dumnezeu pe pământ şi că sunt un fel de tătici pentru toată lumea. Este adevărat că mai toţi popii pe care îi vedeam erau destul de unsuroşi şi că toată lumea le zicea Părinte, dar în mintea mea începuseră deja să apară dubiile.
În primul rând mă miram că tot timpul trebuia să le plătim câte ceva, deşi părintele spunea mereu că banul e ochiul dracului. Cu ochi de draci cumpărau bunicii lumânări, cu ochi de draci îl convingeau pe părintele să citească o lista cu oameni adormiţi şi tot cu ochi de draci îl convingeau să plece şi să nu ne mai afume casa înainte de nu ştiu câte sărbători. La vizitele astea eu fugeam să mă ascund că înafară că mă afuma, părintele mă dădea cu gura de o cruce, de o poză neclară tare năclăită şi de mâna lui cu inelul mare cât o broască. Când sărutam dreapta bunicului nu mi se făcea niciodată scârbă, deşi avea pământ sub unghii şi pielea crăpată şi tare ca o bucată de lut uscată. Mâna preotului deşi era moale avea un iz ciudat. Era mirosul zecilor de babe mustăcioase care o sărutaseră; mirosul zecilor de mâini care o atinseseră, a sudorii şterse de pe fruntea popii, al mortului îngropat dimineaţă şi al copanului mâncat la pomana lui.
Toate astea nu m-au împiedicat să-mi botez copilul conform aceluiaş rit şi cu acelaş tip de popi. Adică să nu credeţi că n-am vrut, sau că aveam ceva împotriva botezului. Doar că am vrut să fie ceva cât mai simplu care să mă coste puţin şi să-mi streseze copilul cât mai puţin, dacă se putea deloc. Am început pregătirile cu cel puţin o lună înainte, că trebuia să fac rezervări. Cu ăia de la restaurant am rezolvat-o relativ rapid, dar să vezi probleme la biserică. Cred că am întrat în vreo cinci şi toate aveau deja făcute programari pe trei luni. Şi eu care îi credeam pe boii de statisticieni că populaţia României ar fi în scădere. Da' de unde, se puiesc românaşii noştri la greu! Ca să nu mai zic că deşi bisericile alea erau toate sub poala unei singure autorităţi religioase şi a unui singur Dumnezeu, aveau tarife diferite conform voracei economii capitaliste.
Găsesc în sfârşit o bisericuţă cochetă lângă un fost viitor mall şi înăuntru discut cu un preot cam îngâmfat dar foarte profesionist. Adică eu îi zic:
- Părinte aş vrea să-mi botez...
Iar el fără să aştepte să declam toate datele problemei îmi varsă rapid următorul calup de informaţii:
- Am liber pe 13, 20, 27 luna viitoare, 50 lei taxa, 25 arvuna acum cu chitanţă, aveţi lumânări incluse, certificat religios de botez, femeie de servici, apă caldă, sapunul şi prosoapele le aduceţi dumneavoastră şi să nu fie chinezeşti! Asta-i partea dumneavoastră, dă restu' mă socotesc eu cu nasii, rămane pe 20 sau pe 27 că 13 e cu ghinion?
Nu apuc să dau ceva pe gură, că o voce începe să zbiere: Răspunde la telefoon, telefooon, telefooon! Răspundeeee la telefooon! Preotul omoară cu greu soneria manea şi zice:
- Alo. Da. Cât? Nu dom'le, 50 la început şi de restul mai discutam! Nu acum. Să se împută, că nu l-am omorat eu! Doamne ajuta!
Şi spre mine:
- Rămane 27, că pe 20 am ceva de rezolvat?! Doamne ajuta!
Ies din biserică, îmi scot telefonul de pe mute şi-mi sun soaţa să-i zic că am găsit şi biserica. Se bucură sărmana şi lăsând presentimentele mă bucur şi eu alături de ea. Plătesc arvune la restaurant, la biserică şi la nişte taximetrişti ca să fiu sigur de ei la eveniment. Mă consult cu matuşi, mame, soacre, naşe şi toate se pun de acord în privinţa desfăşurătorului botezului. Mă simt linistit; cu ele pe post de supervizeri n-are ce să iasă prost. Eu trebuie doar să stau cu mâna pe portofel şi să cotizez, iar în caz de urgenţă îmi face backup Naşu.
Ziua Z, zona de impact. Apartamentul este plin ochi. De haine flori, cutii şi sacoşe, că oamenii au ieşit pe balcon şi pe scară să fumeze fără să dauneze la copil. Înăuntru, doar o spujină de femei dintre care mi se pare că şi cunosc câteva. Aha, îmi sunt rude...sau îi sunt soţiei, ce mai contează!? Mămăiţele încă n-au sosit, mătuşile nu...şi totusi am rude!
Mă uit pe listă clipind ca să-mi limpezesc privirea. De pe listă tai 10 dar numai pe balcon am 12 fumători. Predau lista nevestei să se spele pe cap cu ea, să mă duc şi eu să fumez pe hol, că mă tem că balconul nu mai ţine.
Pornim la biserică pe la 12 conform graficului. Ne mai asteptăm unii pe alţii în faţa intrării până îşi actualizează taximetriştii şi soferii de duminică aceleaşi hărţi ale Bucureştiului postbelic. Mă rog, după mine, urmele ultimelor bombardamente încă nu au disparut. Cum aveam ceva administrativ de făcut şi eu şi soaţa, am încredinţat copilul unei colege de-a ei. Stăteau în pridvor şi admirau pictura când din biserică a apărut părintele şi a zbierat la copil : Bau! Biata femeie era să-mi scape odorul din braţe. Norocul nostru că bebe are somnul ţeapăn:
- Vai părinte, dar se poate, m-ai bagat în chichioane?!
- Lasă dragă, că dacă vroiam sa te bag undeva îţi spuneam locul şi ora; eu pe copil l-am speriat, ca să fugă duhurile rele!
Toată lumea îndumică nişte cruci la iuţeală apoi ne îmbulzim în biserică. Înăuntru fum şi ceva babe pe care nu cred că le-am adus cu noi. Se prefac că îndreaptă câte un scaun, câte un colţ de preş din coade aşternut pe jos, sau culeg invizibile scame de pe masă. Din altar începe popa să zică ceva cântat, apoi vocea i se dublează, i se triplează! Audienţa mumură a mirare. Doamne, ăsta-i popă polifonic! Iese popa meu din altar pe uşile din stanga şi după el mai apar încă 2, în odăjdii mai fistichii decât ţoalele ălora de la parada gay. Nu ştiu de ce, dar simt un junghi la inimă când îi vad că se desfăşoară în formaţia de atac a avioanelor Mig 29. Mă uit la nevastă-mea, dar ea este mai cucernică decât mine şi stă cu ochii înfipţi în podea. Iar i-o fi cântat la ureche vreo tanti, că femeia este cea mai păcătoasă dintre creaturi, de când cu ionatanul ăla! Mama soacră e dinapoia mea, dar n-am şanse să mă consiliez cu ea pentru că-i tare de urechi. Mă resemnez şi-mi pironesc pios ochii la Pantocrator. Tocmai trecusem în revista cei 4 apostoli care de fapt au fost 3, Luca şi Matei...când sună alarma. Bebe este înşfăcat de pe masa unde mămici, bunici, tăntici şi naşe îl despachetaseră cu grijă. Părintele apuca copilul ca pe un pisoi şi jbang în cristelniţă! Sar spre el, dar mă agaţă cineva din spate, care n-a văzut că diavolul în sutana îmi loveşte copilul de găleata aia de metal. Copilul urlă că din gură de şarpe. La al doilea plonjon tace, prilej cu care se aude clar că a atins de metal cu vreo mână sau picior. La al treilea plonjon, în urletele copilului şi strigătele noastre dezaprobatoare popa îl imerseaza mai cu grija, dar cam lung! Mă apucă nebunia dar şi rudele mai straşnic de mâini.

marți, 13 noiembrie 2007

Aur si rutina


De as fi Midas, nu as atinge nimic! Daca as fi Midas as purta manusi. Daca ar fi posibil sa pot izola infectia, mi-as infasura mana in cauciuc, apoi as scufunda-o in pasta de ciment. Daca as fi Midas m-as teme ca talentul nu-i nici dar, nici blestem ci tumoare maligna, iar viata un scarbos sirag de metastaze. As purta ochelari de soare fumurii si casca de motociclist. As umbla cu mainile in sus si as cere sa fiu inmormantat cu ele afara din pamant. Deasupra as lasa cu limba de moarte sa mi se toarne un clopot din beton, ca cel sub care zace reactorul de la Cernobal. Plata ar fi o nimica toata, pentru unul ca mine. Nevoia de lumina ne scufunda in intuneric.
Daca as fi Midas, poate ca as fugi vesnic de oameni cautand salas in cele mai intunecate pivinite sau in cei mai salbatici munti. As fugi de barbati, caci nici macar o banala strangere de mana nu le-as putea oferi. As fugi de femei de teama sa nu mangai vreo coapsa si apoi sa-mi privesc obiectul dorintei schiopatand schilodit. M-as perinda prin paduri, gol si infrigurat, cercetand cu ochi de nebun norii ce aduna ploaia. Printre ropote si tunete, la lumina fulgerelor as fugi ingrozit lasand in urma mea stropi tradatori de aur. Din urma, haitasii ar iuti pasul, ar da drumul la caini cu speranta ca macar unul din ei va fi transmutat. Fuga continua...goana dupa aur!
Daca as fi Midas aceste randuri nu ar exista, asa acum n-ar exista nici coala de hartie, condeiul sau tastatura cu care teoretic le-as fi putut scrie. Nici macar ideeile acestea nu le-as fi avut. Pentru ca mintea mea ar agoniza perpetuu torcand de pe furca din aur, din lana de aur, rasucind fir cu fusul si vartelnita, acelasi stralucitor vis...de aur. Closca cu puii de aur. Epoca de aur. Cosmarul de aur.
Daca as fi Midas n-as fi om ci un nenorocit de cuptor-furnal sau laminor de metal. Creativitatea mea s-ar numi productie si mi s-ar masura randamentul. Lumea si-ar pune masca de protectie si ar ranji imbecil socotindu-si fericita profitul. Goana nu ar mai fi goana, aurul n-ar mai fi nobil, viata ar fi o repetitie mecanica... rutina!
Daca as fi Midas, poate ca as fi prizonier int-un laborator ultra secret si ultra modern, suspendat intr-un camp de forte la distanta sigura fata de pereti. Pe geamul custii ar scrie cu litere de aur: Nu atingeti! Pericol de moarte si crah monetar mondial!

luni, 12 noiembrie 2007

Pomana de sase luni


Sper din toata inima, ca ceea ce scriu eu acum sa nu fie pomenit. Nutresc acest simtamant din cauza ca sunt un pic superstitios ca oricare om. Oricat de rau, decazut si mucegait as fi, putintel de tot, acolo...oleaca pe fund, ma gandesc si la suflet. De fapt ma gandesc la sufletul raposatei mele bunici dinspre mama, ca pentru ea s-a facut pomana. Pomana de poveste.
A fost odata un mos si-o baba. Amandoi erau tineri pensionari si aveau de facut o pomana. Si a durat pomana asta 3 zile si 3 nopti si poate ca mai dureaza si astazi, daca ii crezi pe vecini.
Nici numai stiu a cata pomana este si cate v-or mai fi, ca oricum romanul are o adevarata inclinatie naturala spre pomeni. Izvorata probabil din dorinta revansarda a celor de-si dau duhul de al face pe cel ramas in viata sa plateasca la propriu faptul ca a supravietuit, pomana este inainte de orice un ospat. In acelas timp pomana este o dovada de credinta si o adevarata proba de enduranta fizica si psihica.
Sa faci pomana sau sa mori incercand!
Pomana mai este si un minunat prilej de a te intalni cu neamurile, indeobste cu cele proaste. Definitia este prea stricta pentru ca in acelas timp ele sunt si neamuri bune si neamuri de traista si...rude prin alianta, indepartate sau Dumnezeu mai stie cum, ca multe mi-a mai dat! Revenim la pomana in speta.
Mama a inceput sa faca liste inca de acum 2 saptamani. Am aruncat un ochi pe prima lista si nu am priceput mai nimic. Din a doua inceput sa compilez ca e vorba de logistica si transportul rubedeniilor catre noi. Ne-a pus naiba sa ne luam casa in mijloc de oras, la granita dintre 3 regiuni istorice echidistant fata de rudele din Moldova, Muntenia, Dobrogea si Transilvania. Sa nu ma luati la bani marunti cu geografia ca va las sa-mi gazduiti o singura data rudele si v-am linistit. Rudele mele sunt multe, mancacioase si la randul lor ca tot omul au copii, neveste si...rude. Asa ca atunci cand zici familia X, nu te referi la vara-ta cu barbat-su, nu! Te referi la ei doi, la copii lor, la catel, purcel..etc.
Initial, cand am auzit ca pomana nu se mai face in satul unde-i ingropata ultima bunica, m-am bucurat. Uite ca s-au invatat ai mei minte si nu mai vor sa hraneasca un sat intreg din puterea de cumparare a doua pensii. Ca asa s-a intamplat la penultima pomana. Cand au inceput sa buiasca contaranii lu' mamaia, m-am linistit. Lipseau doar aia de muncesc in Spania si Italia, sau care din fericire pentru noi, aveau si ei de organizat vreo pomana si din nefericire pentru ei s-a suprapus ca data cu a noastra.
Nu stiu daca sunteti la curent, dar in mod uzual pomenile se cam tin sambata. Totusi nu m-am mirat cand primele rude au inceput sa apara de joi dupa amiaza. Declarativ, au venit sa o ajute pe mama la pregatiri. Practic numai o persoana per masina, de obicei de parte feminina, a riscat sa suflece manecile si sa puna ciolanul la treaba. Restul profita de ocazie ca sa mai dea o raita pe la alte rude din oras folosindu-mi locuinta drept baza de expeditii. Barbatii, mai ales aia mai in varsta, tin mortis sa-l ajute pe tata. Tata sta la o masa in bucatarie, si schimba pe Tv Sport cand e pauza publicitara pe OTV. Cand ii vin ajutoarele, lucrurile se schimba radical. Adica, sta la orice masa din casa, bea vin cu ceilalti si nu mai schimba niciodata de pe OTV, decat daca-si aduce careva aminte ca-i meci. Din cand in cand ridica paharul ca sa i se sterga faramiturile din fata si ca sa zica: Dumnezeu sa o odihneasca!
Am sa fiu corect si am sa recunosc ca uneori, dar numai dupa indelungi insistente tata coboara cu pungile de gunoi si urca cu altele cu provizii. Daca ceream evidenta vecinei de vis a vis care a facut ulcior la ochi de atata spionat pe gaura cheii, probabil ca as fi stiut clar cata mancare si cat gunoi a fost carat. Pierd ocazia, pentru ca mamei nu-i ajung 5 ochiuri + cuptorul de la aragaz si o coopteaza taman pe vecina spioanca drept ajutor la pomana. De fapt toate vecinele sunt implicate. Au scapat de aceasta onoare profesora si adventista de la etajul 1. Una nu crede de loc, celalata crede prea in serios ca sa se tina de pomeni si mai ales de ale altora. In rest, vecinii circula la mine in casa, mai lejer decat trenurile in Gara de Nord. Adica fluiera cand pleaca, cara tot timpul cate ceva si nu ciocanesc la usa niciodata.
De atata vanzoleala singurul loc unde ma simt cat de cat relaxat este baia. Trag zavorul, capacul, dau drumul la apa, inchid ochii si ma gandesc la o cabana izolata pe malul unui rau de munte. Din cand tusesc tabacic sau oftez pro-fund, ca sa-i potolesc pe cei care dau tarcoale usii incuiate, fie si numai ca sa intrebe daca-i ocupat. Daca nu raspund, sau nu trag apa, se trezeste cate unul sa-mi stinga lumina, desi nu plateste el factura la curent.
Dupa 3 zile de foc continuu, aragazele mamei si vecinei tac. Dimineata apare in sfarsit si sora maica-mii. A venit sa o ajute. Doar sa care coliva la biserica. Cheltuiala ei pentru pomana masii: 2 bonuri de masa, o sticla de ulei si un manunchi de lumanari din parafina ce-a mai fina. Imi vine sa o internez simultan la Nifon, spitalul de interne si centrul femeilor abuzate, asa de infiorator se vaita de toate alea. Pe lista de nemultumiri trece rapid faptul ca n-are cartela de la usa de jos si a fost nevoita sa urce pe scari 3 etaje, ca sa ia cosul cu coliva. Ii spun ca-mi pare rau ca n-am simtit telepatic ca se uita de jos spre apartamentul nostru. Ca daca stiam ii aruncam cosul de la balcon, sa o scutesc de atata efort. Nu stiu de ce se supara, dar rau de tot, asa de rau ca atunci cand revine o face cu intariri. Adica sotul, fata, ginerele, nepotul si o...cumatra! Ce faci cumatra? Bine... Cumatra?! Stiti ce legatura are acesta “cumatara” cu pomana noastra? Acum cativa ani (10-15?!) soacra cumetrei, i-a facut defunctei mele bunici niste injectii, contra cost bine inteles. Taca, paca...ati inteles? Asta ar fi una.
Fosta sotie a defunctului frate al mamei, a venit insotita de actualul ei sot. Asta a fost joi; astazi este luni si ei inca n-au plecat. Nu era pacat?! Atata mancare si bautura risipita...Ce-i drept matusa (sa-i zic fosta?!) a robotit la bucatarie, iar “unchiul”(sa-i zic vitreg?!) a stat nonstop cu pomanagii, ca tata din cand in cand avea o inexplicabila slabiciune si adormea. Mai ales noaptea, intre 2 si 4 am. Cam atunci gasea si el un loc liber sa intinda o plapuma pe jos ca cele 4 paturi ale casei erau non stop ocupate. Slabiciunea asta la costat pe tata cateva deca de vin si 3 kile de tuica. Intre picaturi matusa si-a facut timp de i-a trimis verisorului meu student, un pachet. Mancare de pomana bineinteles, ca si pachetul ce la primit verisoara care a trecut sa-i duca pachetul. Pentru binele lui varu-meu sa speram ca mai urmeaza si alte pomeni, ca altfel il paste moartea prin inanitie.
Matusa mamei, sora defunctei bunici, a sosit ca de obicei tot joi seara. Descindere standard din orasul vecin cu masina proprie. Dotare si contributie tot standard. O sticla de 2 litri de bors, 1 sticluta de 250 ml tuica imputita si sborsitul de barbacsu, Nea Corcodel. Ca sa fiu 100% onest, matusa a utilizat partial borsul ca sa faca o ciorba de peste. Restul de bors, ca si majoritatea ciorbei de peste a consumat-o tot nea Corcodel, ca leac pentru mahmurelile de vineri, sambata si dumnica dimineata. Ba am gresit, ca duminica n-a mai fost bors de peste si chiar daca era, el vroia de potroace, asa ca mama s-a conformat.
Vara-mea, sotul si copilul, s-au prezenat sambata dimineata, ajutand-o pe matusa-mea sa care cosul cu coliva inapoi de la biserica pana la noi. Verisorii mei, locuiesc la exact 45 de metri de mine adica peste drum. Din momentul debarcarii la mine au mancat baut si defecat; la mine si-au facut manicura, pedicura, coafura; la mine acasa si-au schimbat, hranit si batut copilul; la mine acasa si-au facut siestele.
Ca bonus Verisoara mea iubita, s-a bagat la dat ordine in bucatarie. Conform ei, pomana ar fi fost un fiasco total daca nu spunea ea cate sarmale cu varza si cate cu vita sa fie asezate pe fiecare farfurie. Supervizarea m-a costat in afara de pachetelul de suprapomana standard, pachetul meu de tigari abia inceput si ciocolata cumparata pentru fi-mea! Pachetul suprapomana standard inseamna cam tot ce-i pica rubedeniei la mana si se poate ambala in pungi de plastic sau sticle PET. Este mancarea si bautura gatita pentru pomana in afara de cana, farfuria cu mancare data de pomana cu lumanare si covrig ca sa spuna: “bogdaprosti”, “sa fie de sufletul raposatei” sau power mix intre astea si “ca tare-i mai place si ei sa...” Pachetul de suprapomana este un fel de asigurare ca dupa pomana eu si ai mei nu ne v-om da fierea peste cap mancand resturile. In felul asta frigiderele rasufla usurate, colesterolul mamei scade, ficatul tatei ia o binemeritata pauza si ulcerul meu se inchide.
Duminica seara, liniste si pace in casa. Rudele ramase cat sa ocupe fiecare cate o camera si parintii mei dorm. Ma asez pe buda, de data asta pe bune, asa ca nu mai simt obligat sa trag zavorul. Brusc, simultan cu un ciocanit imperceptibil, vecina de la doi baga capul pe usa si-l scoate rapid:
-Ptiu ca otravit mai esti la mate vecine! Vezi ca am venit sa fumez si io o tigara...Vecina e acasa?! Lasa, lasa...n-o mai trezi daca doarme!
Vecina s-a lasat de doi ani de fumat; cel putin asa stie sotul ei! Vecina este mare si are plamani de otel.
Zbiara fraza aia cat o tin borjogii. Acum stie tot cartierul ca-mi pute rahatul si ca ea fumeaza. Numai prostul de langa ea nu aude si nu miroase nimic. Efecte secundare la castrarea psihica, ce sa-i faci!

sâmbătă, 10 noiembrie 2007

Change


M-am hotarat sa fiu un om mai sanatos. Acum ramane sa aleg calea de a indeplini acest tel. Sa pun punct brusc vietii plina de excese de pana acum si sa incep o noua etapa, ca un fluture proaspat iesit din cocon, sau sa-mi modific treptat comportamentul, asa cum isi face upgrade un program de calculator?!
La prima varianta, incep sa analizez consecintele destul de profund ca sa ma cuprinda durerea de cap. Deci, trebuie sa pun punct viciilor nocive, sa traiesc curat, sanatos, sa exclud din viata mea tot ce-i toxic sau ingrasa.
Asta inseamna ca trebuie sa ma las de fumat. Prin urmare, inseamna ca trebuie sa ma las si de baut cafea, ca la ce bun sa mai bei cafea, daca nu poti pufai doua trei tigari la ea?! Cum dracu sa iau ceasca aia cu licoare antioxidanta parfumata in mana si sa o savurez jumatate de ora cand fara tigare imi ia o jumatate de minut sa o rastorn pe gatlej? Deci s-a hotarat; fara tigare si fara cafea. Buuun...deci trebuie sa-mi cumpar Dulcolax. Pentru ca fara tigarile si cafeaua de dimineta, eu unul nu am scaun! Adica am scaun dar nu pot sa-l...scot.
Urasc medicamentele, dar daca vreau sa ma schimb, sa devin un om care traieste sanatos, nu pot sa beau bere. Ca asta dadea la mine rezultat garantat, berea cu ciocolata. O bere si o ciocolata inseamna la mine buda sparta si matele curatate ca de taifun. Trebuie sa pun ceasul sa sune dimineata cu o ora mai devreme, ca sa aiba timp medicamentul sa-si faca efectul pana plec la munca. Ca daca nu... iti dai seama ce insemna sa faci naveta cu microbuzul cale de 35 km si sa te taie durerea de burta?!
Parca vad privirile admirative a 30-40 de oameni cand dupa gemete si schimonoseli unul mai milos te intreaba: ce ai dom'le, faci o criza de epilepsie, infarct ceva?!Ca dupa aia, sa urle: opreste dom' sofer, ca se caca omu pe el!
Ajuns tarziu la serviciu desi trezit cu noaptea in cap va trebui sa incep micul dejun. Am auzit ca acesta trebuie musai sa fie compus din cereale integrale, seminte si ceva lapte degresat. Ati incercat vreodata sa mancati grau, orz, orez, mei si alte delicatese destinate perusilor, galinaceelor si suinelor?
Probabil ca asta ma va costa o groaza de bani. Ca stomatologia si avocatura sunt cele mai bine platite meserii, chiar si la noi in tara. Ca sa-mi mentin sanatatea musai voi opta pentru dantura de portelan. E mult mai probabil ca acest material sa fie singurul in stare sa reziste cand v-oi musca din birou. Imi imaginez cate mi se pot strange pe birou in timp ce o fac pe moara cu valturi sau ciocanele. Pai cum sa nu musc din birou si subalterni, cand abia am terminat micul dejun si a sosit pauza de pranz?!
Probabil ca peste cina pot sari fara probleme pentru sanatate, dar daca vreau si eu sa agat o femela?! Ca o viata echilibrata, sanatoasa, presupune ca mai faci si sex, desi s-a demonstrat ca masturbarea nu duce la orbire, conditia e sa tii ochii inchisi cand ejaculezi.
Pai in cazul curtarii unei femei, cina este obligatorie, chiar daca ea o sa zica ca tine post sau la silueta. Desi pun pariu ca v-a manca doar un bob de mazare sau firul de telina care decora platoul, dimineata s-ar putea sa am parte de o surpriza colosala. Sa zicem ca mi-am petrecut noaptea cu ea, dimineata mi-am luat dulcolaxul, am asteptat o jumatate de ora si m-am precipitat spre colacul de salvare. Daca ma ajuta ficatul, poate scap doar cu simtul olfactiv afectat. Asta-i unul din paradoxurile femeii. Ciuguleste cat o vrabiuta si se caca...cat o vacuta! Ei, dar ce mai conteaza ca platesti un ban in plus la instalator, ca sa sugrume sau sa inece sarpele pe care ti l-a plantat stranepoata Evei in wc, cand tu peste noapte ...ai facut sex!? Ma rog, asa crezi tu, ca ce crede ea, mai bine sa nu afli! Pai ce astepta ma rog de la un om care manaca graunte si legume aburite, bea lapte degresat si apa plata cu sau fara lamaie?! Sex salbatec? Ala e pentru animale! Tu ai trecut la sexul tantric, la peting, la masajul erotic....Daca nu a simtit nimic, e frigida, daca n-ai simtit nimic, e anestezista!
Ma doare capul asa de tare ca nu ma pot gandi decat la un singur motiv: sunt constipat! Ma duc sa fumez ultimele tigari si sa beau ultima cafeluta, ca sa ma pot si eu caca intoxicat, dar linistit ,pentru ultima oara. Ca de maine...

vineri, 9 noiembrie 2007

Il urasc pe Mircea Badea!


Astazi m-am uitat la TV si m-am simtit furat. M-a furat Mircea Badea de o idee si mai ales de un sentiment negru pe care il consideram legitim ca fiind al meu. Astazi Baiatul cu chibriturile a zis: “O urasc pe Elodia!” Mi-a urcat pana in varful buzelor o injuratura, dar am inghitit-o din sadism. Sper sa fiu in public cand respectiva injuratura, ragaitura declasata la stadiul de basina, va suiera veninos printre buci: 'zgura...presei masii bai Mircea! Daca si tu o urasti pe Elodia, natiunea romana a pierdut inca un spirit liber! Trebuia sa taci, sa te prefaci ca nu exista! Puteai sa o urasti si tu in secret sau in soapta!
Sunt asa de revoltat ca-mi vine sa-mi vars cafeaua fierbinte in poala ca sa am pretext sa urlu fara sa fiu considerat nebun. De cateva zeci de zile (refuz sa numar saptamani sau luni ca sa nu maresc artificial mult prea gonflata importanta a subiectului), ma uit cum indobitoceste mass media romanul obisnuit. Ma uit la parintii mei care pensionari fiind, ar trebui sa se culce odata cu gainile ca sa n-ai dimineta loc in tramvai, sau in piata de ei. Ti-ai gasit! Mama care face gogosi atat de rar pentru nepoata-sa, acum le etaleaza vinetii sub gene. Se uita la mine cu albul ochilor invadat de sange cand ii reprosez ca-mi lasa copila sa doarma dimineta pana la 9. Se scuza ca s-a uitat la OTV pana la 3 am si ca dimineata a crezut ca i s-au sudat pleoapele. Mama este “proElodia”. Stie toate prezumptivele fapte ale politaiului pseudocriminal dar n-o interseaza ca acum 2 saptamani s-a scumpit uleiul de la 3 la 7 lei, adica mai mult decat dublu! Are propria ei versiune asupra locului exact, unde s-a pisat Cioaca, dar nu stie ce sa puna astazi in oala. Noroc cu mine ca-s fitos la mancare, ca alfel familia noastra ar manca doar mamaliga cu branza, solutia de urgenta a mamei; cam ceea ce reprezinta supa instant la mine! Tata, avand opinie divergenta, s-a autosurghiunit in fata televizorului din bucatarie, ca probabil multi alti “proCioaca”
Initial mama s-a plans de el ca sforaie, ca-i put picioarele, gura...etc., de m-am speriat banuindu-i ca ar fi in prag de divort. Apoi i-am dat dreptate mamei. Tata, du-te de-ti fa un dus, ca puti! Da tata, a zis tata asa de docil, ca m-am jenat si mai rau! Asta era alaltaieri pe la 17. Astazi ma uit la tata si observ ca poarta aceiasi camasa, intradevar greu de sesizat, sub stratul de jeg. Intreb daca si-a facut dus si ma inmoi; a fost meci de box si el stie ca stiu, ca asta e viata lui A uitat bietul om....dar ieri? Iei a fost meci de fotbal...Toata ziua?! Toata ziua l-am asteptat! Bine bine, dar noaptea? Noaptea s-a uitat la Elodia!!!
La cine mai, ca aia se presupune ca-i moarta.?! Nu-i adevarat, sare tata ca ars; si-a inscenat moartea ca sa-l infunde pe bietul Cioaca.! Auzi tata, cat a fost scorul? Ce scor tata? De la meci, mai tata. Aaa...am uitat...cand a fost meci, inainte sau dupa...Elodia?!
De ceva vreme, printesa mea nu mai vrea sa faca nani cu tati. Urla la mine cu lacarmioare in ochisori sa deschid televizorul la emisiunea ei favorita. Ii promit povesti minunate, ii explic cat de parinteste si de calm pot, ca postul Cartoon Network nu mai da desene dupa ora 22. Zapez demonstativ canalele si fi-mea sare ca arsa. Da inapoi la emisiunea mea favorita! Aici? Nu! Asta? Nu, nu! Asta...? Nu nu, ....aici, aici! Lasa aici!
Imi musc mana care a manevrat telecomanda pana la OTV! Copilul meu de nici 3 ani, nu se uita la emisiune, dar este dependent de vocile lui Diaconescu si Lazarus; fara ei nu mai poate adormi!
In maxi taxi privesc chipurile cenusii ale calatorilor si ii impart mintal in ProElodia si ProCioaca. Ma linistesc, spunandu-mi ca sunt paranoid, pana la momentul in care aud doua prietene vorbind despre BMW-ul pe care l-ar fi primit Cioaca de la o admiratoare din Germania. Ele se mira, eu nu. Macar aia sunt un adevarat popor de blonzi, blonzi de la mama lor! Pana de curand eram convins ca noi suntem un popor PRO, acum...cred ca suntem un popor de O-uri!
Te urasc Micea Badea!

marți, 6 noiembrie 2007

Mici placeri


De cele mai multe ori realizam ca lista lucrurilor care ne plac este mult mai scurta decat a celor indezirabile. Mai mult decat atat, tot ce este insiruit pe aceasta lista alba deriva ca o ramasita din cealalta. Si totusi iese o lista si din firimituri!
Imi place sa fiu!
De la aceasta afirmatie, fals filozofica, deriva toate celelalte.
Imi place sa ma trezesc dimineata, dar numai dupa ce am amanat momentul respectiv cat se poate de mult, ca sa ma intind si sa casc. Fac parte din specia celor care considera somnul o pierdere de timp, o constrangere a biologicului, care tine mortis sa ne cheltuim o parte din viata in stare inconstienta.
Fara sa intre in antiteza cu afirmatia de mai sus, pentru ca nu e musai sa o fac in timp ce sforai, imi place sa visez. Si daca nu ma trezesc transpirat si gafaind, in pragul unui atac de panica, din cel mai ingrozitor cosmar, tot ma bucur ca-mi amintesc ce am visat. De cele mai multe ori rad de prostiile care mi-au tulburat somnul. Si cum sa nu rad cand visez ca ma alearga un elefant gigant si, ca tradat de plumbul din picioare, sunt ajuns de namila si calcat pe boase?
Cum sa nu rad cand ma visez fugind ingrozit dintre ruinele unui oras devastat de o flatulatie nucleara sau de un orgasm apocaliptic?
Dupa astfel de vise ma simt intotdeauna bucuros ca sunt viu si ca nimic din cosmar nu are sanse sa mi se intample.
Imi place sa ma barbieresc de doua ori intotdeauna intr-o singura directie si niciodata in raspar. Pentru ca asa m-a invatat mama! Imi place sa vad contractandu-se, sub efectul spirtului cu macerat de chili, ridurile si modelul fetei de perna din material grofat.
Imi place sa fac dus dimineata, mai ales iarna, cand platesc apa rece drept calda, ca sa am ocazia sa ies in ger cu parul umed si plin de gel. Imi place sa cred ca in urma mea ramane mirosul tochiturii de ieri si nu un iz de sapun.
Imi place sa urc in trolee si tramvaie, in vagoane de metrou sau de tren alaturi de oameni posaci. Cateodata inclin un salut vesel din cap catre cei pe care-i consider vecini. Doar respiram acelasi aer poluat! Imi place sa stau in picioare, fara sa ma tin de bare, ca sa ma legan pe valurile gropilor depasite de roti, ca un marinar debarcat dupa prea multa vreme pe mare.
Dimineata ma bucur cand gasesc un scaun liber ca sa pot citi ziarul sau o carte, sau sa-l pot ceda cuiva simpatic si tanar, indiferent de sex, chiar daca-i unul rezervat. Imi place sa cred ca merita locul ala! Pentru ca dupa ce a rezistat o noapte pe mirc, mess sau in discoteca are tupeul sa se mai duca si la scoala sau la munca. Zic ca il merita mai mult decat mosul, care plictisit de batut toata noaptea in teava de la calorifer sau de numarat oi, s-a trezit hotarat sa-si faca piata la ora 6 am.
Dupa amiaza ador sa fiu nesimtit si sa nu-l cedez nici macar unei babe aflata in iminenta de infarct.
Imi place sa merg mai mult de o ora pana la locul de munca pentru ca, in acest rastimp din statiile periferice, se indreapta in directie contrara mie valul celor care muncesc in centru. Ma strecor printre ei adulmecandu-le mirosul de ceapa prajita si incercand sa ghicesc daca este al unei femei pseudogospodina sau al unui barbat caruia i s-a turnat tocana in cap.
Imi place amestecul de stiluri vestimentare, de frizuri si coafuri, diversitatea accesoriilor tehnologice si a bijuteriilor.
Imi place sa privesc femeile lagandu-si soldurile, tropaindu-si tocurile si tragand vesnic de cate un mini sau midi care ieri li se parea prea lung. Ador sa le observ arajandu-si cochete matreata suvitelor rebele, pandantivele neastamparate furate de la zgarda cainelui sau sanii obraznici care evadeaza din sutienele cu trei numere mai mici.
Imi place sa privesc barbatii cu aspect de ciocli tragand nervosi de nodul prea strans al cravatei sau din tigara fara timbru prost aprinsa in graba.
Ma bucur cand intorc privirea dupa aceiasi femeie si mai ales complicitatea impartasita cand privirile ni se unesc. Ai sa-mi bag…! Iti place si tie! Apoi imi place cum le dispare zambetul, pentru ca barbatilor nu le place sa imparta, decat in fantezie, aceleasi femei.
Imi place sa privesc copii mergan cu ghiozdanele pe umeri ca niste furnici cu bobul de grau in spinare. Pentru cei pana in clasa a opta am un anumit zambet, pentru ca sunt atat de usori cand ma imbrancesc calcandu-ma pe picioare. Pentru cei de la liceu am altul, pentru ca ma calca direct pe nervi. Fata de cei din urma incep sa nutresc o vaga si falsa impresie de intelegere. Mi-ar place sa cred ca si eu am fost ca ei! Lucru total neadevarat. Fiecare generatie de adolescenti-tineri este unica, la fel cum unica si neasemuita este maneaua care le urla din celular sau le sparge timpanele din castile ultimului ragnet de MP3 player. Cam in felul asta ma privea si pe mine tata in timp ce ma soma sa dau muzica magnetofonului mai incet. Dar cel putin, chiar daca nu-l ascultam, eu il auzeam.
Ma incanta grozav ambuteiajele, accidentele minore si spectacolul gratuit care-l ofera cei implicati. Ma distreaza dracii soferilor care se grabesc mai rau decat pietonii fara umbrela, de parca ploia aia rece si acida le-ar trece prin tabla direct in cap. Ma incanta corul claxoanelor autovehiculelor mari care, lipsite de tutela semafoarelor inecate, se comporta ca niste balene esuate pe uscat.
Ma amuza cucoanele care coboara in baltoace dar si cele care, reusind sa sara peste ele, aluneca pe hartia ce proteja un rahat plantat in mijlocul trotuarului.
Ma fac sa rad cei care-si depaneaza rabla in strada, infulecati pana la brau de capota sau aplecati la o roata, in timp ce din pantalonii cu talie joasa li se vede vanga curului sau vreo bucata de maieu gaurit de prea mult hipoclorit de sodiu.
Imi place sa-mi fumez cele trei tigari la o singura cafea ca apoi sa merg la buda cu ziarul in mana. Ador sa mi se bata la usa toaletei si sa ma grabesc sa ies ca urmatorul intrat in cabina sa-si stoarca creierii intrebandu-se ce dracu am mancat.
Ma distreaza femeile de serviciu, de la toaletele publice, care se stramba cand le arunc la iesire: Cucoana! Tocmai m-am cacat in munca ta!
Imi place sa mananc pizza cu furculita chiar daca pentru asta trebuie sa tai farfuria ca sa trec de blat.
Imi place sa beau bere fara alcool, ca la iesire, zornaind cheile masinii inexistente, sa le spun amicilor turtiti ca nu mai tin minte unde am parcat.
Imi place sa ma imbat ca sa pot spune minciuni pe care nu mai trebuie sa le dezmint sau adevaruri pe care la trezire nu mai imi cere nimeni sa le reneg. Pentru ca a fi beat este o stare de gratie!!
Imi place sa comand vin rosu cu apa minerala sau bere la halba la un select restaurant din oras, si sa cer apa plata cu lamaie la singura bodega dintr-un sat.
Imi place sa muncesc in draci trei patru zile pe saptamana ca sa pot da tarii cat mai multa menta, in restul timpului, total aleatoriu. Iubesc cartile si revistele, mai ales cele imprumutate, pentru ca ma fac sa ma simt ca unul care arde la posta cea mai penala tarfa. In paginile celor erotice pot pune drept semn o cartela de metrou, iar in cele tehnice sau beletristice un fir din blana pubiana.
Iubesc filmele porno, de orice gen, pentru ca in ele poti descoperi ca ti se scoala in timp ce unii trudesc din greu facand pentru bani ceea ce tu, teoretic, ai fi gata sa faci gratis.
Ador sa-i fac mincinosi lamentabili sau perversi si anormali pe tipii care nu recunosc ca au facut macar o laba. Ma desfat aproape de extaz cand reusesc sa le inchid gura celor care zic ca masturbarea este sexy la femei si daunatoare la barbati. Chestia care ma amuza cel mai tare este ca, indiferent de sex, reactia este cam aceiasi.
O intreb pe ea cum i se pare imaginea unei femei care se masturbeaza, iar ea raspunde ca nu prea o intereseaza sau ca nu o excita. Atunci o intreb acelasi lucru despre un barbat si ea, vrand sa para emancipata, raspunde la fel. Porcule, nesimtitule, face ea cand ii propun sa facem un experiment, dupa ce deschid un singur nasture de la pantalon.
Cu ei lucrurile merg un pic altfel. Masturbarea feminina este sexy, aia masculina nu li se pare deosebita. Sa vezi injuraturi si amenintari dupa ce trec la ultima faza. Lucrul cel mai interesant este ca ei suporta bine, asta pana la introducerea mainii in prohab.
Imi place sa fiu!!!!!!!

duminică, 4 noiembrie 2007

Timpul


Cand ai timp, nu ai ce face cu el. Cand nu ai, te trezesti ca vrei sa-l imparti. Daca tot cartesti pe tema lipsei timpului se cheama ca risipesti aiurea ceea ce nu ai. Ma gandeam la chestia aia cu timpul inseamna bani si marturisesc ca n-am inteles-o. Adica am inteles eu ce spune dar nu-s convins de adevarul ei. Pai la ce bun sa convertesti timpul in bani, daca invers nu se poate?! la ce bun sa castigi bani daca dupa ce i-ai acumulat, nu ai timp sa te bucuri de ceea ce poti face cu ei?
Mi s-a prezentat un pachet de asigurari, pensii, dote si alte servicii proiectate sa-ti asigure o batranete fericita si confortul financiar al progeniturilor. Din toata discutia eu am retinut doar o statistica. In Romania media de varsta a femeilor este mai mare, dar norocul ca treaiesc cu 5 ani mai mult decat barbatii, il platesc printr-un trai mizer.
Ma gandeam sa-i reprosez tatei ca n-a vrut sa piarda copilaria noastra, muncind departe de casa, dar m-am razgandit. Mi-am reamintit toate vacantele la mare, pe el pe post de trambulina din care plonjam in apa, am rememorat toate datile cand alergam la el sa ma scape de vreo bataie promisa de golani, sau cand fugeam de el sa nu iau bataie pentru draciile pe care le faceam cu ghiotura. Am rememorat prima lectie de mers cu bicicleta, primul spectacol si primul meci la care am mers impreuna.
Prima bere cu care i-am facut eu cinste si prima fata pe care i-am prezentat-o ca fiind prietena mea. De mama nu reamintesc acum pentru ca era omniprezenta in toate.
Nu cred ca as schimba nimic dn toate astea pentru jucarii, biciclete, scutere sau masini cumparate cu banii lor, dar in lipsa lor.
Nu pot sa-mi inchipui cum ar fi fost sa-mi stearga nasul o bona, sa o vad pe mama doar cand imi ureaza noapte buna iar pe tata odata pe luna.
Cred ca n-am pierdut nimic, iar ei au procedat cum era mai bine pentru mine.
Si totusi traim in alta lume iar coplilul meu merita mai mult. Sa fie oare momentul sa plec de langa el, ca sa-i fie in viitor mult mai bine?!

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Clima


Ca de obicei, dupa o lunga pauza, intru sa mai vad ce face blogul. Iata ca e bine mersi, plin de praf si paianjeni. Sterg putin colbul si privesc critic vechile postari. Le-as critica daca as fi sigur ca urmatoarele se vor ridica la un nivel superior. Asa ca ma multumesc sa ridic din umeri: asta-s eu si n-am nici chef si nici resurse sa ma schimb. Poate daca ma misca ceva, sau cineva.... Caldura ultimei luni ma pus serios pe ganduri. Daca intradevar clima o ia razna si ne trezim cu Sahara, la poalele Carpatilor?! Cred ca importul de camile va fi o slaba consolare pe langa cea ce o sa pierdem. De fapt, oi nu prea mai crestem, vaci n-avem nevoie, ca este prea mica cota de lapte alocata de CE; ne raman...strutii. Ei da! Asta este o afacere banoasa, cu conditia sa gasesti burdihanosii in stare sa manance un ou intreg la o masa.Si daca nu? Mai raman penele. Ce ai putea face cu ele, in secolul in care palaria este un accesoriu demodat?! Si nu stiu ce struti ati vazut voi, dar aia de-mi ciupeau mie mana la zoo, erau cam spani. Pene...asa...vreo trei-patru. Poate reusim sa infiintam un turism coerent, care sa convinga egiptenii ca la Casa Poporului, v-or vedea mai multe mumii decat in piramidele lor. Ma gandesc la Vacaroiu, pe post de Bahis al III-lea, la Adi Minune supranumit Kantat Afon si la Oana Zavoranu, pe post de Buzu Tzi Tzi.Ia auzi, grindina si tornade!Sa stii ca de fapt nu de desertificare trebuie sa ne temem. Cred ca de fapt o sa avem pana la Busteni, o imensa jungla iar delta Dunarii se va extinde pana la Bucuresti, transformandu-l in Bucuretzia - a II-a Venetie. Si asa, in Romania domneste legea junglei.