vineri, 28 iunie 2013

Cum am pierdut o barcă


Am stat pe ponton ca pe un peron și am privit în zare cum se duce o barcă ce putea fi a noastră. A durat o veșnicie, una mică cât un apus. Senzația aia ciudată de pierdere diluată ne-a lăsat gust de apă sărată acolo unde așteptam să simțim lacrimi. Am dat o sută de pași înapoi și ne-am privit din spate așteptarea. Ne-am uitat în zare până la uscarea buzelor, ne-am privit barca atârnată între ud și eter cu ochi injectați de briză, mijiți a nedumerire. Se duce sau vine? Și atunci ni s-a făcut dor să pierdem un tren. Ne-am luat de mâini pentru că să pierzi un tren doare mai scurt. Noi, ce cuvânt, ce cuvânt...

joi, 27 iunie 2013

MD la munte și la mare. Azi "decât" la mare


Când a născut-o pe MD, mama ei probabil se grăbea. Pierdea trenul ori vreun serial ca Suleiman Magnificul, că altfel nu se explică de ce a ieșit fata asta atât de ducace și dornică de derulat peisajul. Când a aflat că am plecat la mare fără ea, MD a făcut pe yacu' n paișpe și ne-a ajuns din urmă.
Nu, eu tot nu mi-am cumpărat alți pantaloni scurți, dar am căpătat unii de pomană și am ajuns la mare. Formula inițială era de doi plus unu, în următoare zi am devenit șase, în a treia zi șapte iar în ultima nouă. Ceata lu' Rupendouă, șase țâțe, doișpe ouă.

Cred că nu are rost să vă spun obișnuitele nimicuri cu apă, nisip și soare, bineînțeles toate bestiale. Ar fi de menționat totuși cele două meciuri de polo jucate cu slipul lui The Gogul și o partidă de "călăreți" care m-a îndoit de șale pentru că l-am avut jokeu pe Grace Chelie. Important este că i-am biruit chiar dacă abia mă mai țineam pe picioare. Am testat pizza la Sabroso și am retestat mâncarea de la Fabaria. Absolut delicioasă ultima, cu condiția să prindeți bucătăresele odihnite. Să nu uit, dacă vreți prăjituri cu frișcă adevărată și parfe cum se făcea odată, încercați la complexul Cristal din Eforie Nord, în spatele stației de autobuz.

No, și acum vă prezentez partea literară al weekendului sextins, adică replici și bancuri cu țâțele demuazelei MD. Pentru că sunt o persoană foarte rea, care nu știe face fraze oral, m-am angajat să le culeg și să le public în scris. Uite aici o parte:

- Înoată mai spre mal că nu mai știu care e geamandura și mă înec!
- Uau, tu plutești?!
- Când face pluta pe spate are trei capete;
- (După ce vede o meduză) Măi fato, de ce fugi de țâtele tale?
- Bronzează-te un pic și cu fața în sus, că am nevoie de umbră;
- Unde își pune MD berea la răcoare? Între țâțe;
- MD despre adolescență: eram numai țâțe și zâmbet.

Pe ultima am trecu-o compensatoriu că la câte răutăți am scris, este posibil să se supere foc pe mine. Dacă vedeți că nu mai scriu nimic câteva zile, să știți că mi-a prins MD mâna în sutien.

PS: fotografia este făcuta data trecută pe terasă la Scoica, că data asta am fost atât de ocupați să ne simțim bine că am uitat să facem poze.

marți, 25 iunie 2013

Căcat tartinabil cu smegma 3


Mă mir și mă bucur că în sfârșit cineva din media a zis de rău despre căcatul ăla tartinabil cu omega 3, fie și la modul mârlănesc. Nu-mi pasă că este vorba despre Rama, Becel, Wiessana ori Oloifrecățel, pentru că toate sunt la fel. Chimicale.
Îmi pare rău de Nadia, că a trebuit să recepționeze mesajul în această formă dar bănuiesc că de la margarină este mai lunecoasă decât atunci cand se zbenguia pe bârnă pudrată cu talc pe tălpi. Ăsta este un risc asumat să ți se întâmple atunci când promovezi drept aliment ceea ce amatoarele de fisting își bagă deobicei în cur sau fofo, pentru gresare. Lasă că se descurcă ea.
Mă mai miră cât de cunoscători sunt Turcescu și tandemul Badea/Ciutacu, atât în hidrogenarea grăsimiilor cât și în perversiunile sexuale limită. Adică Turcescu pare cunoscător practicant de feeting, de vreme ce-i propune fostei gimnaste zece șuturi pline de margarină în cur. Pe partea cealaltă Badea&Ciutacu o ard sportolitic, că Băsescu e de vină.
Mă mir și iar mă bucur. În fine, cineva și-a dat seama și în România, la ce este bună largarina tartinabilă.
Cei care pot să zgârie mai mult decât sfincterul acestui scandal local de toată jena, sigur știu că margarina a fost inventată de Procter & Gamble.
Exact prieteni, chimiștii ăia de te scapă de mătreață l-au folosit ca bază pentru săpun ori lumânări și din aceiaș componentă modificată îți dau să papi. Sănător, evident!
sursa foto
 

joi, 20 iunie 2013

Pantalonii scurți

Ca oricare om, am și eu o ciudățenie. Am de fapt mai multe, dar prefer să vorbesc despre alea nevinovate, că nu vrea nimeni să citească pe un blog despre perversiuni, mutilări, execuții sumare și altele. Revenim la ciudățenia aia benignă de am pomenit-o la inceput. Să nu râdeți de mine, dar eu nu port pantaloni scurți. Uff, chiar a fost greu să mărturisesc asta.

Nu port pantaloni scurți și gata. În casă stau cu trening, sau ceva blugi mai obosiți și dacă e foarte cald, în chiloți sau chiar fără. La muncă merg cu pantaloni ori blugi, toate perechile având cracii până jos, la rama pantofului. Până și când mă duc cu gunoiul mă îmbrac cu pantaloni lungi, iau un adibas ceva în picioare că am uitat să vă zic, nici cu papucii nu mă prea împac.

Dacă  nu port pantaloni scurți, înseamnă că nici nu am. Adică am eu niște răpciuge de ițari de pe vremea când se purtau blugii pre(ne)spălați piramid, dar pe aia îi țin pentru cazul in care mă rod chiloții și vreau ceva ventilație la clocitoare. Cu ăia chiar nu pot ieși pe stradă și oricum pentru mine orice pantalon scurt este oribil și de nepurtat în public.

Ei și acum problemul. Cică o să merg la mare și acolo pantalonul scurt este uniformă, ținută obligatorie. Dacă te plimbi pe faleză cu pantaloni lungi riști să dea lumea cu scoici în tine. Din această cauză de luni am început să caut pantaloni scurți. Este oare incredibil că nu-mi găsesc?

Adică în puii mei, pantaloni există dar este foarte complicat să-i cumpăr, în special din cauza vânzătoarelor. Băi vorbesc astea de parcă toate au doctorate în pantaloni scurți iar eu sunt un profan, o victimă a modei, un plebeu, un retard:
-Nu ăștia, carourile vă fac scund;
-Exclus, dungile verticale vă deformează conturul femurului;
-Mmnu, ia aplecați-vă, băgați pumnul în talie la spate. Vă puteți atinge noada, dar scărpina?! Da, cu câte degete?! Nu e bine;
-Poate ar trebui să alegeți un număr mai mare. Nu simțiți că vă, hm... sugrumă? Adică după părerea mea, un pantalon care vă taie scrotul în două poate deveni o adevărată barieră socială.
-Sugeți burta, burtaaa am spus! Așa, acum puteți să o lăsați să se reverse. Mdea, vă trebuie o curea, una lată sau mai bine un brâu ori chimir.

-Uăă, mă scuzați, pardon, am primit un telefon, dar poate trec mâine să îi probez pe cei beș sau crim cum le zice domnișoara.
Uite așa am zis ieri, ieșind de-a-ndăratelea din ultimul magazin. Mai încerc azi și dacă nu găsesc unii frumoși, cumpăr ceva, ce o fi. Nădrag scurt sa fie, cu vedere la pulpă cu păr. Trebuie și dacă trebuie, pot!

miercuri, 19 iunie 2013

Piticul uriaș


Am început incorect politic, dar zic eu foarte aprope de adevar, pentru că definiția i se potrivește perfect actorului Peter Dinklage. Habar nu aveam cum se numește până nu a jucat în seria Urzeala Tronurilor rolul lui Tyrion Lannister. Pentru mine era "piticul ăla care a jucat în... nu-mi aduc aminte cum îl cheamă și ce film, da' îl știi tu".
Acum sigur nu-i mai uit numele.
Bineînțeles că actorul nu a răsărit din nimic, ci după multe alte roluri în filme și teatru, dar în ecranizarea primului roman din "Cântec de gheață și foc" a dat lovitura. Joacă fenomenal, bestial, criminal...
Cred cu toată tăria că omul ăsta este un actor atât de talentat încât ar putea să joace credibil rolul uriașului din "Jack și vrejul de fasole", fără efecte speciale.
Și mai cred că distribuția sa într-o producție HBO genială, ecranizată după o carte fabuloasă, a fost mâna destinului.
Am citit că o să apară în următoarea parte din X-Men. Abia aștept să-l văd la treabă.
Dar până atunci, o să revăd seria, iar vouă în cazul în care nu ați văzut "Urzeala Tronurilor" vă recomand să îl vizionați măcar pentru prestația artistică a lui Peter Dinklage.
Comentatorii de pe IMDB ai serialului au cerut: dați omului un Emmy! În anul 2011 l-a și primit! În acelaș an în "The New York Times Magazine" a fost numit "unul din cei 8 actori care au schimbat televiziunea în artă".
Aprob.
sursa foto

luni, 17 iunie 2013

Târfa marmorată

Ea avea cei mai mulți clienți, cele mai frumoase haine și cele mai bune farduri. Era ca un fel de buclă vicioasă. Cu cât avea ea mai mulți clienți, rujul mai roșu și mai water proof, cu atât mai tare era invidiată de colegele de breaslă.
S-au sfătuit cu toatele și într-o seară au făcut ceea ce curvele nu fac niciodată - au plătit un bărbat. După ce au aflat taina, Google s-a umplut de următoarele cautări:
-cum pot să-mi fac pizda pătrată;
-cum se face pizda marmorată;
-cum se ia vitiligo.

vineri, 14 iunie 2013

Micul Trianon și marea mameleală

 
Acum două săptămâni The Gogul, Jose și Lio au cules-o pe MD și au pornit plini de curiozitate arhitectonică să vadă Micul Trianon de la Florești. Eu am absentat fiind cuprins de oarece tristețum noncoitum, motiv pentru care susnumiții mi-au umplut frigiderul de carne via telefon, ca să-mi treacă.
După ce au vizitat ruina castelului, din care hoții de cărămidă au lasat doar zidurile exterioare, vașnicii turiști au fost pătrunși de o revelație. Se aflau la o aruncătură de rachetă balistică de casa de vacanță a demoazelei MD.
Cel mai greu a fost să o convingă să-și viziteze hacienda, doamna fiind sigură că viața la țară nu i se pliază, ea fiind o creatură exclusiv urbană. Odată rezolvată treaba cu ceva promisiuni, dublate de amenințări, au umplut portbagajul cu cărnuri plus niște pseudo-beri (radler) de la primul supermarchet și în scurt timp au debarcat în curtea cu minuni. Care minuni erau linștea, leagănul din pridvor, coșul de basket din fundul grădinii și grătarul bineînțeles.
Ca unul care se pricepe la di tăti, The Gogul a luat grătarul în primire și a făcut mare foc. Din păcate focul s-a consumat foarte devreme, astfel că la plantarea hălcilor de animale moarte pe grilajul unde trebuia să fie tratate termic, jarul era puțin spre deloc.
Speriat de spectrul foamei, The Gogul a înșfăcat un ditamai fundul din lemn și a început să facă pe ventilatorul și dă-i dă-i până aproape de leșin, inaniție, febră musculară și deshidratare.
De ultima a încercat să-l trateze MD. turnându-i un pahar de pepsi, gest care a declanșat momentul serii.
Apucată de un cârcel post fund (de lemn), mâna lui The Gogul a vădit țelul (reflexul) pervers de a îi răsturna băutura coniței MD direct pe țâțe. Adică fără să vrea omul s-a uitat cum propria mână nu-l ascultă și dă sirop la țâțe.
Operațiunea "tricoul ud" s-a  petrecut suficient de încet încât să pară o scenă de preludiu. Plin de remușcări gratargiul șef a încercat să salveze situația scuturând țâțele, storcându-le, întinzând sutienul ca să se golească de lichid. Atunci a apărut tatăl domniței mamelite, taman la momentul în care ăsta îi dădea palme peste țâțe.
-Alo alo, parcă veniră-ți să faceți grătar! Eu așa am înțeles...

Morala: Doamnelor, nu vă apropiați de grătar când este folosit de urși, că vă alegeți cu țâțele dulci.

PS: Pentru ăia care zic că nu e corect că am pus poză doar cu Micul Trianon, sictir băh!
Și să știți că dacă poveștile mele par, nu e musai să și fie adevarate. Adică e posibil ca ei să nu fi viziatat Micul Trianon, ori...

sursă foto

joi, 13 iunie 2013

Gaze pe șest

 
Da băi, știu că toată lumea s-a băgat în acest subiect ca musca în anusul tapirului. Știu că treaba e deja clarificată de experți plini de gaze intestinale și mă trezesc eu să sâsâi ca girafa la bec.
Dar eu nu vin să protestez, sau să susțin, că doar nu sunt turc din piața Taxim.
Eu vin cu o cerere simplă. Dacă tot o să avem gaze căcălău, nu mai pune dom'le mercaptani în ele, că după apă și curent vreau să trag și gaze, tot pe șest. Și dacă nu se poate moca, atunci să fie ieftine ca braga. Cum, nu te lasă nemții? Frack* you!

*Gaze exploatate prin fracționare hidraulică, sau mai clar, metoda clismei tectonice americane combinată cu metoda românească a ruperii de penis.

sursa foto: am uitat...

marți, 11 iunie 2013

Dona Juana - artista, homosexualii și curvăsăreala


Se spune că sexul, drogurile și violența (preponderent verbală) sunt componentele primare ale romanului postmodernist. Dona Juana este o carte care le include, este o carte despre sex droguri violență și nu prea.
Dona Juana mi se pare mai degrabă jurnalul unui personaj care se scrie în timp ce îl citești. Personajul se construiește sub ochii tăi, capătă consistență, apoi se descompune doar pentru a se reinventa și a porni de la bază. Dona Juana este Don Juan bisexual, dovedind că mitul seducătorului nu cunoaște moarte dar nici identitate sexuală.

Sistemul de valori declarate de Dona Juana o pot face antipatică sau urâtă la început. Cinismul cu care își tratează atât propria viață cât și pe cea a celor din jur trezește în cititor sentimente contradictorii ce îl fac să treacă consecutiv din tabăra celor care i-ar umple căsuța de mesaje cu organe genitale, în grupul celor ce ar purta-o în brațe la spital, după o supradoză de cocaină.

Dona Juana este un personaj aflat în proces de pietrificare sufletească pe care excesul de natură sexuală, narcotică, sau alcoolică nu îl mai poate satisface. Traiectoria ei meteorică printre (peste?) destinele altora este interceptată brusc de o întâmplare aparent banală.
 
După ce se anunță că Bizare, clubul de noapte unde Dona Juana face un numar de travesti, este pe cale să fie închis, artiștii gay împreună cu personalul îl părăsesc în grabă, așa cum  părăsesc șobolanii corabia gata să se scufunde. Confruntată cu spectrul pierderii locului de muncă care îi asigura stilul de viață libertin, curtezana începe o cursă contra cronometru pentru a salva clubul.

Abia de aici încolo Dona Juana devine umană, vie și vulnerabilă. Dona Juana afirmă despre toți ceilalți că poartă măști, dar în scena ultimului spectacol de travesti, realizăm că ea purta o adevărată armură. Are loc un proces interesant, în care autoarea pare că se dezbracă de personaj.

Dincolo de limita logică între creator și creatură, Lorena Lupu face apel la experiența personală. Probabil că nu o să aflăm cu certitudine unde se termină Dona Juana și unde începe Lorena Lupu, dar cei care au citit blogul autoarei or să regăsească în carte idei comune.

Nu am argumente pro să citiți Dona Juana în afară de faptul că mi-a plăcut. Vă mărturisesc că am ținut-o pe noptieră (sic) din iarnă pînă acum o săptămână, când am constatat că nu mai este la locul știut. Mi-a înapoiat-o nepoata (14 ani), cu remarca: e o carte bestială! În ochii ei am recunoscut sclipirea victorioasă pe care am avut-o în adolescență, după ce am citit Decameronul.

Dacă m-ar întreba cineva ce aș fi vrut să fie altfel la Dona Juana, aș spune sincer: titlurile capitolelor.
Aș schimba titlurile, puse blogărește în limba engleză, într-o carte scrisă în română. O fi cool, dar până când?!
În rest, vă urez lectură plăcută și aveți grijă la ce stație trebuia să coborâți!

PS: M-am străduit să scriu elevat despre cartea Lorenei Lupu, o carte plină de spermă și pizdă, într-un demers către cititori care nu v-or fi niciodată ai mei, nici ai ei, dacă nu schimbăm imaginea oamenilor despre sex.
Mi-a trecut prin cap că optica unui pudibond nu se schimba dacă îi înfigi cu forța pula în ochi, dar poate există ceva șanse când i-o plimbi frumos ambalată pe la nas. În cazul în care citindu-mi recenzia v-ați gândit la o curvă servind pula cu cuțitul și furculița, înseamnă că experimentul meu a dat chix. Sau nu?

luni, 10 iunie 2013

Unii o au mare


După cum se vede din foto, și a mea este mare.

 
De fapt am o imaginație chiar uriașă uneori.
 
 
Totul depinde din ce unghi o privești.


De ce nu ne afectează că Dunărea se revarsă.

Budapesta 10.06.2013

I-a udat apa rău pe nemți, apoi pe austrieci, i-a speriat pe sloveni și i-a pus în alertă maximă pe unguri. Dunărea este uriașă. Nu știu ce măsuri iau cumetrii sârbi, dar pe români parcă îi doare în paișpe și cred că m-am prins de ce.

Păi Dunărea trece prin patru capitale europene, da? Este normal că Viena se teme de inundații, Bratislava la fel, iar Budapesta este în plină fierbere de zile intregi. Astea sunt capitale culturale și administrative adevărate. Probabil Belgradul așteaptă viitura cu speranța că o să-i curețe malurile ori speră că o opresc ungurii, iar Bucureștiul nu este pe Dunăre.

Deci ați priceput? Dacă Dunărea trecea prin București acum ați fi văzut agitația dracului la tv.  Dar nu trece, așa că ne doare fix în cur. Bucureștiul este România, așa că ni se rupe de restul fraierilor de la Orșova la Sulina. Falezele de la Brăila și Galați sunt deja șubrede? Ducă-se pe gârlă, capitoliul e salvat, și ce mișto gâștelelor, nu trebuie să facem nimic!

Mamă, abia aștept să refacă ăștia canalul Dunăre-București, pentru că sigur o să fure careva din banii de ecluze. Pentru ăia care cred că pot glumi cu bătrânul Danubius, recomand o excursie la Cazane.
sursa foto
 

vineri, 7 iunie 2013

Filletiera

Din categoria "dileme a la Boemul"

Dacă gacicile stau în garsonieră e cazul să mă mut într-o filletieră?!
Francezii știe de ce!

Curulina

  
   Curulina era porecla ei, numele nu cred că i-l știa cineva în afară de părinți. De fapt cică nici nu a avut părinți și a fost făcută la beție de o mătușă cu un nepot de-al doilea.
   Curulina era o fată scundă dar nu pitică. Era suficient de scundă pentru o muie din picioare, dar nu avea capul mare, nici plat, deși golanii ziceau că a rămas așa scurtă pentru că a bătut-o tac-so cu pula în cap.
   Curulina avea cur dansant. Dacă te uitai după curul ei pe stradă, cădeai în visare. Mișcarea unduitoare a bucilor inducea o transă plăcută. Cică pe unu' Sile l-a călcat mașina în timp ce se uita după Curulina, iar unui moș i-a căzut proteza în mașina de făcut vată de zahăr. Se mai zice că o doamnă uitându-se plină de gelozie la Curulina, că a căzut într-un canal descoperit și s-a ales cu fractură de șold. Acel șold țeapăn a impiedicat-o să mai spere că va putea vreodată da din buci ca boccia de Curulina.
   Da, Curulina avea cur frumos ca luna plină dar și o față de curcă îndopată cu slănină. Cur de păpușă, față de tepușă.  Afișa o moacă atât de grețoasă că atunci când încerca să zâmbească, săreai într-o parte să nu vomite pe tine.
   Curulina era asistentă medicală. Se zice că un paraplegic a început să meargă numai ca să se poată ține după bucile ei magice, un altul s-a vindecat de cataractă, iar unul peste care s-a aplecat să pună o compresă, a intrat în coma după ce a urlat: Nu te căca, nu te căcaaa!
   Din cauză că se futea cu toți doctorii, Curulina schimba secție după secție, spital după spital. Când a dispărut din peisaj am crezut că a terminat spitalele și a schimbat orașul.
   După mulți ani am aflat că biata Curulina a fost ucisă de un boschetar din Crâng. La proces,  întrebat care a fost motivul, el a răspuns serios: A scos limba la mine!
   Ultima răutate despre Curulina e zvonul că ar fi îngropat-o cu curul în sus, pentru că arăta mai frumos tivit cu flori decât moaca ei strivită de rangă.
sursa foto

joi, 6 iunie 2013

Adoptă un cartel!

Toată lumea se preocupă de căței, de pisici, de salvarea bâtlanului cu coi roșu sau a râmei cu copite mici.
Asta nu este corect. Cineva trebuie să facă un bine și cartelurilor. Să le strangă de pe străzi, să le deparaziteze, să le ofere iubire, adăpost și suport. Cineva trebuie să pupe cartelul în bot.
Este adevărat că nu pot fi lăsate de izbeliște să se impuiască prin piețe, dar numai dacă nu se poate altfel, cartelurile ar trebui sterilizate și ca ultimă soluție, eutanasiate.
Ca un bun samaritean sper să  nu se ajungă niciodată aici. Cu toții trebuie să ne implicăm, inclusiv tu.
Adoptă un cartel!

Folclor urban:
Mamelor din lumea-ntreagă eu vă dau un singur sfat,
Nu lăsați cartel pe stradă din cauza unui bărbat!

miercuri, 5 iunie 2013

Bună de dimineața


Bună dimineața este un salut nu o constatare. Este o speranță și o urare. Salutul ăsta mi-a provocat mereu o nedumerire retardă întărită de realitatea miilor de dimineți urduroase cu ochi crăpați de somn și gura coclită.

Speranța moare ultima și are erecție la prima oră. Speranța este aia cu care se sexează toată lumea la unison, sincron. Probabil că acest salut arhaic a rămas moștenire de pe vremea când umanitatea se trezea bine dispusă cu sexul beton și gura mirosind a flori, pe vremea când nu exista ceasul deșteptător.

Pentru mine o dimineață bună miroase a croisant cu unt, a cafea și a Paris. Diminețile bune sunt toate la timpul trecut. Așa este firesc să fie iar noi continuăm să ne salutăm astfel din inerție, pentru că obișnuința este a doua natură.

Deși arată ca o cioară beată, umanitatea se comportă ca o vrabie veselă ciufulită de răsărit și dă bună dimineața!
O fi bună și promițătoare, dar cine poate ști până nu se termină?!

sursa foto

luni, 3 iunie 2013

Semințe


Știți voi ce răspunde omul la întrebarea "ce ai făcut în weekend". Că a fost la țară, la munte, sau că a fost ocupat cu reparația unui gard, spălatul mașinii, bătutul covoarelor sau al copiilor. Treburi din astea normale.
 
Ei bine, eu weekendul ăsta am fost ocupat să sparg semințe. Știu că uram semințele, dar n-am găsit alt substitut la țigări după ultima tentativă de a renunța la fumat, în care era să dau în diabet. Cred că atunci am băgat atâtea bomboane mentolate în mine că până și rahatul îmi mirosea a mentosane.
 
Weekedul ăsta am dat spargerea anului. Cred că am spart cam trei kile de semințe, ocazie cu care am testat tot ce era de testat de pe piață. Am ronțăit din alea pestrițe de la turci, din cele mari și negre de la bulgari, din cele de bostan local ori importat, semințe altoite, semințe sărate, semințe crude, semințe gigantice sau sfrijite.
 
Am început așa cum este firesc cu cele lider de brand. Băi ce să spun, astea sunt semințe pentru începători, că se sparg aproape singure. Cred că se sparg de râs, când le pipăi cu limba, probabil se excită sau se gâdilă. Nu presupun mare șmecherie.
 
După asta am trecut la semințe negre supraprăjite, nivel de dificulate mediu. Astea dacă nu te pricepi să le pui între dinți, te înțepă în gingii. Trebuie să ai alimentare constantă, că gura n-are memorie și până desfaci o pungă nouă, te trimite înapoi la nivelul unu.
 
La nivelul trei de dificultate sunt semințele mici și cele nesărate. Aici trebuie talent, viteză și cel mai important, o găletușă mai mare pentru scuipat coji. Dacă pierzi ritmul ori ți se umple găletușa, riști să te muști de buză, falcă, sau chiar de nas, așa de tare îți amorțesc toate piesele de la râjniță. Te-ai mușcat, ești nevoit să revii la nivelul unu sau chiar la zero.
 
Nivelul zero e format din semințele fără coajă de care am uitat să vă spun, pentru că deși foarte ușor, acest tip de semințe nu este potrivit pentru fumători. Le termini în doi timpi și trei mișcări, apoi lipsit de ocupație te cauți de brichetă.
 
Nivelul master care te bagă la categoria sămânțari de top, presupune capacitatea de a sparge semințele crude și pe cele mărunte. Lipsită complet de sare care îi dădea aderență ori cu dimensiuni extrem de reduse, sămănța de nivel patru necesită artă și precizie taică!
Nu mai ai timp s-o potrivești cu mâna, că e periculos. Dinții clănțăne ca la friguri, deci o mișcare greșită te poate lăsa ciung de un deget sau mai rău, mut. 
Semințele astea se aruncă în gură de la distanță, se prind pe o parte a danturii, se sparg, iar cojile goale sar pe partea cealaltă a gurii precum tuburile de la mitraliera. Problema e că nu mai nimeresc găletușa nici de le rogi.
 
Cum e normal și sportul ăsta cere sacrificii. Cojile de prin pat, covor, tastatura de calculator sunt un aspect de mediu ușor de rezolvat cu un aspirator. Ori puteți să practicați spartul de semințe în cadă. Să știți că stomatologii se vor bucura mult că v-ați lăsat de fumat, nu pentru dantura de un alb năucitor, ci pentru că de la semințe vă sar plombele ca porumbul la pop corn.

Problema ce-a mai grea este că spartul semințelor este un obicei obositor. Azi dimineță colegele m-au întrebat dacă am băut tot weekendul. Chiar așa mă simțeam, adică nasol, aproape mahmur. M-am uitat în oglindă și am constatat că sunt galben și umflat la față, că am niște cearcăne sub ochi cât gogoșile cu gem, buzele pârlite și ochii tulburi.
Și totuși în mod ciudat, abia aștept să ies de la muncă ca să-mi cumpar o pungă uriașă de semințe. Nu cred că dau în altă dependență, nu?!
sursa foto