Cu marea în cap şi bărcile pe dinafara

Fac bărci. Construcţii fragile ca economia tarii. Făcute să te amăgesti cu ele, din etichete ce nu ţin la valuri, să nu vorbim de furtuni. Marea unduieşte galben între malurile vitroase aromind a malţ şi hamei. Mă dau cu mintea în hamac. Am rău de hulă. Ochii îmi caută păşind marinăreşte un reper. Speranţa ţine lipită privirea în azur şi mâna la gură. Este goală! Alte mări deja supte de viaţă se întrezăresc printre sfărămăturile bărcilor. Treaba lor. Ale mele nu pot eşua pentru că am marea în cap şi bărcile pe dinafară. Briza miroase a mici, scoicile s-au mutat prin burice iar crabii forfotesc în păr. Contemplu bărcile cu ochii tot mai mici. Bărcile cresc. Sunt tot mai mari. Le-o fi dor de marea din mine. Ce pacat. Mie mi-e dor de pat. Marea se revarsă, bărcile îmi intră în ea prin ochi. Undeva la buza mării este un far verde. Să-l stingă cineva. Vreau sa dorm!