joi, 12 iunie 2014

Asistoanta

Există câteva categorii profesionale de oameni care-mi fac scârbă prin comportament. Sunt acei oameni care deși lucrează în servicii, adică treaba lor este să te servească, se poartă cu tine de parca ai fi milog. Cel mai rău nu este că fac fițe, ci că le fac pe banii și nervii tăi.

O nișă specială în tagma asta este ocupată de asistentele medicale. Au fetele astea o greață în ele, de zici că în ăia doi ani de postliceală în care sug pula doctorilor, li s-au transferat prin sloboz competența și autoritatea ălora.

De exemplu, vita grasa la care am fost pentru analize și mi-a dat încheietura peste cap prefăcându-se ca n-am venă (aveam, se vedea din Lună). Vită care a mișcat de seringa aia inutil, care m-a pocnit peste ochi cu garoul când l-a dezlegat și care vită, la final a mugit la mine: "Neeea! Nu acolo!"

Încercasem să arunc tamponul de vată în coșul pus exact lângă scaun. Ea îmi tot arăta o cutiuța mică de carton pitită printre alte cutiuțe mici, pe o masă plina cu câcaturi medicale. Pe cutiuță scria ceva puchinos. Nu am putut citi nici un indemn/avertizare, gen: aruncați aici!

În timpul ăsta vita mugea continuu. Mugete despre neatenție, nepăsare, contaminare, sifilis, cancere, sidoși. M-am uitat în ochii ei mari de vită hormonizată și am aruncat tamponul în coșul de gunoi. Să îl mute în pula mea, cu copituța ei acrilată, în cutia de căcat bio-hazard din carton.

Nu, nu de al naibii am făcut așa, ci pentru că eu sunt ăla care o plătește. În avans.

Și da, știu, unele asistente nu sug pula doctorilor. Nu doi ani. Unele o sug trei!

31 de comentarii:

  1. iti inteleg greata.
    o am si eu.
    la ultima interactiune, foarte recenta cu un astfel de specimen, m-am abtinut eroic sa n-o iau de par si sa o trag peste tejgheaua de unde ma privea sictirita, poate ramaneam cu parul ei slinos in mana....bleah!

    i-am spus simplu ca vreau o programare la "x " pentru investigatia "y"
    raspunsul ei : stati sa va arat o lista de preturi mai intai.
    am zis ca o bat, dar cum urma sa am multe alte drumuri pe acolo, m-am abtinut.
    si acum tine-te bine: futu-i mortii masii de idioata urata cu dinti stricati si par jegos !
    na, ca m-am descarcat :D
    colac peste pupaza, investigatia "y" nici nu se regasea pe lista.
    cu acelasi sictir mi-a spus ca daca nu este pe lista inseamna ca nu se face la ei.
    privirea mea cred ca a deranjat-o, a motivat: de aceea v-am dat lista, ca sa vedeti exact ce facem.
    si.....asta nu e tot !
    doctorul la care doream sa ma programez, nu venea la clinica ( privata) doar pentru un singur pacient !!! adica eu ar fi trebuit sa astept o zi cand s-ar fi strans mai multe persoane "dornice" sa viziteze respectivul medic.
    mama lor de handicapati......


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rahat, am uitat să mă programez!!!!

      Ștergere
    2. Bravo blue, injuri ca o birjă! :P

      Ștergere
  2. suna !!!
    nu stiu ce te-ai face fara o asa prietena cum iti sunt eu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. of !
      acum, acum, in secunda asta, nu-mi place de tine !!! :(

      Ștergere
    2. am raspuns gresit? care era raspunsul corect?

      Ștergere
    3. la naiba in puii mei, nu sunt nevasta, nu le am cu raspunsuri gresite si corecte.nu cred in asa ceva.
      ti-am spus doar ca in secunda aia nu-mi placea de tine pt ca evident mi-ai ranit sentimentele de prietena :(

      Ștergere
    4. Iti dedic o postare, ma ierti?!

      Ștergere
    5. te iert oricum.
      esti imprevizibil, mi-e frica ! daca scrii cine stie ce de ma faci sa intru in pamant de rusine?

      Ștergere
  3. bai aici sunt in total dezacord. Adica da, sunt de acord ca TOATE vacile si boii care nu-si fac treaba sa fie spanzurati de coaie in piata publica dar am o problema cand se face ura de rasa cu bugetarii. Mai ales ca la ce salariu ai cei mai multi dintre ei, eu nu stiu daca mi-as putea pastra zambetul nici 5 min pe zi. Parerea mea aici:
    http://iluziablog.blogspot.ro/2013/12/prima-de-craciun-pt-bugetari.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este dezgust de casta nu ura de rasa Iluzie! Si nu-mi spune ca e vina mea ca platesc CAS?! De aia nu zambesc asistentele de la stat, dar cu vacile de la privat ce e?

      Ștergere
  4. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la asistente vad niste dame cu fustite scurte si cu bonetica pe cap, dornice sa iti faca masaje si alte alea contra durerilor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost insurat cu una, asa ca nu mai pot avea fantezii de genul asta!

      Ștergere
  5. Vezi dacă nu i-ai zâmbit? În avans.

    Belle

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am inteles, si tu crezi ca e vina pacientului! O sa am rabdare pana te-o durea ceva...

      Ștergere
  6. tu platesti, tu platesti, da' te-ai dus la asistenta fara spaga, o floare, o ciocolata, un zambet, o aluzie? ai incalcat codul stimularii mecanismului launtric si normele de care este animata societatea noastra. cum ai tu noroc numai de d'astea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu dau spaga. Nu suport codeala aia, minciuna, falsul soc si refuz!

      Ștergere
  7. aproape că mi-e frică să comentez c-am două verişoare asistente...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aproape ca mie frica si mie pentru tine. Lasa, poate nu-mi citesc blogul...si nici pe al tau...

      Ștergere
    2. Eu credeam ca ne citim reciproc pe baza de afinitati cotidiene dar vad ca e pe baza de divorturi :-)

      Ștergere
    3. Tot cotidiene divorturile? :))

      Ștergere
  8. asistentele ce fac nu li-e-n putinta doctorilor ,dezinvolt sa fie vite needucate. Doctorii sunt specimenul educat de ...

    RăspundețiȘtergere
  9. si da , imi place poezia asta a ta cu "stelele" si mintile bolnave

    RăspundețiȘtergere
  10. moncher...daca daca tot nu vorbim de bugetari, unde o agreez deplin pe Iluzie, nu te-a lovit imaginatia sa mergi scurt la directiune s-o parasti? stiu ca e greu de crezut, dar chiar functioneaza la privati. ah, si esti sigur ca erau acrilate? se foloseste tot mai rar...
    in secundar, te susupectez de ura de rasa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai am pic de chef sau ura. La ora asta sunt Zen.

      Ștergere
  11. da, am vazut si eu cazuri de-astea. am avut bafta sa stau o sapt prin spital pt niste tratamente si cel mai urat se poarta cu batranii. nu stiu dc, probabil au fost de la casa de copii... majoritatea sunt niste balene care abia au loc printre paturi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Batranii si copii institutionalizati sunt victimele favorite ale casaloatelor cu halat alb. Se simt cu atat mai superioare, cu cat victimile (pacientii) sunt mai lipsite de aparare.

      Ștergere
  12. poi normal ca tea tratat asa cei din spital pentru ca teau vazut mucegait :))))))

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE