marți, 2 august 2011

Jocuri flămânde

Era una din acele nopţi în care nu vroiam să fiu singur dar nici nu mă încânta ideea de a ieşi cu alţii. Resimţeam un fel de scârbă faţă de mine, faţă de lume, faţă de toate. Sila de viaţă.
Am ieşit totuşi cu gândul să mă plimb ca să-mi limpezesc mintea. Vroiam să obosesc, să-mi fie frig, ca la întoarcere apartamentul să mi se pară cald şi primitor. După câteva sute de metri am simţit gerul atât de puternic, încât cu mâna congelată am deschis portiera primului taxi întalnit. Abia în caldura dinăuntru mi-am dat seama că nu-i pot cere şoferului, să mă ducă pănă la capătul strazii. M-ar crede nebun. Aşa că i-am spus fals vesel:
- Ştii să-mi recomanzi un bar şi să mă duci acolo?
Nu mi-a răspuns. A ambalat motorul apoi s-a întors spre mine. Lumina venită din spate, îi ascundea chipul. Nu am putut observa expresia lui când mi s-a adresat:
- Eram gata să cred că vrei doar să te incălzeşti sau să stai cu cineva de vorbă!
- Interesant! Ţi se întâmplă des să dai peste oameni din ăştia? Adevărul este că locuiesc doar la câteva blocuri distanţă de aici.
- Ştiu, te văd zilnic când treci. De obicei aştept comenzi parcat pe colţ lângă blocul tău, dar astăzi nu vreau să stau la bîrfă cu colegii. Chiar vrei să te duc la bar sau te duc până la scară? Nu te costă nimic în ambele variante.
- Şi care ar fi motivul amabilităţii tale?
- Nu ştiu, pentru că eşti simpatic şi eu plictisit!? M-am săturat să discut despre fotbal, maşini şi femei toată noaptea.
L-am privit atent. Am mai trăit senzaţia asta de nelinişte cuibărindu-se călduţă în stomac. Cunosc acest gen de interludiu, apanajul celor care simt, vor dar nu au curaj. Nu, nu...era prea aproape de casă. Am deschis portiera şi am coborât.
- Cred că m-am încălzit suficient, mulţumesc!
Am pornit fără sa privesc înapoi. După câţiva paşi m-a ajuns din urma. Mergeam paralel, eu grabit pe trotuar cu mâinile înfundate în palton, el încet, prefăcându-se ocupat cu ştergerea parbrizului. Am schimbat direcţia şi i-am bătut în geam. M-a privit surprins. Faţa luminată de becul cu vapori de sodiu avea culoarea bronzului nou. Prin luciul sticlei, părea un studiu fotografic, iluzie care a disparut odată cu coborîrea geamului.
- Te-ai răzgândit? A întrebat el.
- N-am chef să merg acasă. Hai să facem puţină conversaţie şi după aia mă duci să beau ceva! Am spus eu aplecat către portiera din spate.
- Urcă în faţă, că mă doare gâtul când te privesc peste umar!
Căldura m-a învaluit anulând senzaţia că făceam o gafă. Muzica torcea din radio, staţia hârâia intermitent amestecând coduri pronunţate de voci nazale.
Am intins mâna către el:
- Ionescu, Adrian Ionescu! Andu.
- Popescu! A râs arătându-şi dintii. George, Geo mai bine!
- Amândoi suntem Escu. Am zâmbit şi eu. Şi numele se potriveste cu chipul. Frumos!
Stânjenit de compliment s-a foit ajustând inutil oglida, apoi m-a întreabat:
- Mai frumos ca dracul, aşa trebuie să fie bărbatul, nu?!
- Frumuseţea este un lucru subiectiv; după criteriile mele eşti frumos!
A oftat şi fără să mă privească a continuat pe acelaş ton.
- Cică unii pot să ghicească dacă celălalt este...hmm, la fel ca ei! E adevarat, tu poţi?
Mă gândeam iar să cobor, înainte de momentul adevărului.
- Îmi pare rău Geo, nu vreau să arunc supoziţii sau să pun etichete.
- Dar poţi sau ai putea să te uiţi la mine şi să ştii? Uite, aprind plafoniera! Uită-te la mine şi spune-mi ce vezi?!
Trăsăturile frumoase i se încheagau ca sub efectul azotului lichid. Privea undeva la nivelul pieptului meu. Întinzând mâna i-am ridicat bărbia. S-a oprit la jumătatea gestului de a îmi îndeparta mâna. Am ridicat arătătorul şi i l-am pus pe buzele întredeschise.
- Uită-te la mine! O clipa am surprins vartejul albastru, apoi pleopele l-au ascuns. Cu sprâncenele împreunate mi-a respins mâna rapid, aproape violent.
- Coboară, îmi cer scuze că te-am oprit când ai vrut să pleci!
- Cum doresti. Noi doi aparţinem aceleiaş lumi! Asta vroiai să ştii, nu?! Crezi că te poti scuza pentru ceea ce eşti?
- Era o explicaţie! Nu mă port aşa deobicei, eu nu sunt aşa! Vocea îi tremura. Am pus mâna pe încuietoare. Clicul a fost acoperit de rugamintea lui.
- Nu pleca, mai stai cinci minute, apoi te las în faţa scării şi mă duc la colegi!
- Şi o să vorbeşti despre fotbal, maşini şi femei? Nu o să-ţi tremure vocea ca acum, ştiind ca dacă priveşti în sus o să fiu la geam?
- De ce faci asta? Ai spus ce aveai de spus. Am primit raspunsul. Ajunge.Hai să te duc la un bar; alege-l indiferent de distanţă. Gratis.
La plecare părea stăpân pe sine. Treptat însă, odată cu apropierea de destinaţie a redevenit nervos. Înainte să cobor am întrebat:
- Vrei să intri să bei o cafea?
- Nu pot, nu vreau să intru aici! Poate altă dată! Stopurile taxiului au dispărut în noapte ca doi ochi injectati de alcool. În club era atmosferă de „prea devreme”. Abia începuse să se populeze iar profilul nu era deloc evident. Două fete se hlizeau la o masă în timp ce mainile li se legănau împreunate sub tăblie. Un tip vag cunoscut m-a salutat deferent. Băutura îmi lăsa gust amar în gura, făcându-mă să mă întreb la ce naiba am comandat-o.
- Cum rămane cu cafeaua aia, o mai primesc? Ştiu că par nehotărât...
- Ia loc Geo, speram să te întorci. Nu eşti nehotărât, eşti bulversat de confirmarea unui adevăr bănuit. M-am adresat barmanului care îl privea insistent.
- Nu te holba la el, că este prima dată aici. Adu-ne două cafele şi ia asta, că n-o mai beau!
Geo se uita prin sală. Iluminarea mai mult decât discretă îl lăsa doar să zărească siluetele care se îmbrăţişau în separeul din apropiere. Ghiceam stanjeneala amestecata în el cu dorinţa căreia nu i se putea împotrivi. Intuia că asta o să vadă când va intra şi totuşi nu se putea stăpâni. La aproape patruzeci de ani, stătea cu gura deschisă şi ochii rotunjiti ca un copil. Nările îi fremătau avid.
- Salut, se poate?
Tipul care mă salutase mai devreme, încheind probabil turul de sală, se oprise lângă Geo. Am vrut să-l trimit la plimbare, dar era deja târziu. Magnetismul îngroaşa atmosfera dintre ei pâna aprope de palpabil. Şansele mi-au scăzut la jumatate întro secundă şi continuau să cadă ca bursa. Experienţa îmi spunea că pierdeam. M-am ridicat cu zgomot de pe scaun, ca să captez atenţia.
- Eu m-a duc la masa aia din colt. Dacă ai nevoie de mine acolo sunt! M-a şters cu privirea. Ochii irizau albastru intens dar scânteia lor nu-mi era adresată. M-am retras.
Cafeaua era mai amara decât bautura dinaintea ei. Pe vremuri o găseam placută şi aromată. Rămăsese doar amăreala. Cele două siluete cocoţate pe scaunele înalte, gesticulau. Ce îşi spuneau nu avea importanţă. Eu ramăsesem singur gol şi obosit. Îmi doream iarăşi să înceteze chinul. Măcar să încerc. Am ajuns la bar în momentul cand cei doi încercau prima atingere. M-am băgat între ei. Simultan cu împingerea băgăciosului l-am apucat de umăr pe taximetrist.
- Geo, hai să mergem, mi-ai promis că mă duci acasa!
- Telefonează după alt taxi, s-a răţoit el indispus! Şi-a revenit şi m-a apucat de brat, aşa cum speram. Hai să îţi chem un coleg prin staţie!
Celălalt a încearca să-i reţină mâna, dar am trecut între ei. Am ridicat tonul cât să mă mai audă şi altii din jur.
- Daca vrea să se întorca la tine, nu am să îl impiedic; cunosc regulile! Hai Geo!
În gerul noptii, fâşîitul staţiei radio se auzea intermitent. Fumam lângă maşină în timp ce aplecat pe geam el căuta un coleg liber. Priveam trupul, încercând să nu-miimaginez ce acoperă. Am închis ochii şi mi-am lins buzele. Când i-am deschis, albastrul ochilor lui mi-a inundat retina. Rasuflarea îmi incălzea faţa. M-a prins de ceafa şi s-a oprit cu buzele doar la un milimetru de ale mele. Mana lui s-a strecurat printre reverele paltonului, mi-a atins pieptul, a urcat spre gat şi mi-a ridicat bărbia, exact cum făcusem mai devreme eu. M-a îndepărtat cât să-i pot privi chipul sculptat în piatră.
- Andrei, de ce nu mi-ai spus mai devreme?
Aş fi vrut să-i spun că-mi pare rau, să-l cosolez pentru ceea ce o să caştige, dar frumuseţea momentului m-a oprit. Şovăind o clipă a pus buzele peste ale mele, sorbindu-mi suflul apoi a lunecat rapid catre urechea dreaptă şi în sfrasit pe gat. Am închis ochii ascultandu-i răsuflarea, şovăitor în faţa dulcelui chin. Apoi hotărât i-am deschis lăsand curentul eteric să pluteasca între noi pâna la contopitre. Vartejul sangelui îmi bubuia în urechi, venele îmi pulsau gata să pocnească. Pluteam în cercuri concentrice, ameţitor de plăcut şi încet, ca un balon către cer. Apoi înţepatura şi zgomotul fluidului ţâşnind, dornic de libertate, m-a făcut să lunec, să cad.
- Andrei, Andrei….Andu! Glasul lui se îndeparta şi se apropia ca prin pâslă. Am tresarit. Surpriza m-a umplut de fiori electrici. Eram inca acolo amandoi; el laş şi eu flamând. Am urcat fără vorba în taxi. M-a dus aproape de casă, în locul unde ne-am intalnit. Am privit drept în ochii lui. În ei nu era nici întrebare, nici teama. Surâzând dojenitor l-am chemat. În timp ce el se întindea timid să ma atingă l-am prins de ambele mâini.
- Ai avut de ales Geo şi ai ales gresit! Ai fi putut să profiţi de şansa unică de a deveni vînator, dar ai ales să fii pradă. Aş fi vrut să-i spun că-mi pare rau; să-l cosolez, pentru ceea ce urma să piardă, dar m-am oprit. I-am prins mâinile mai bine şi l-am tras către mine. Sălbatec, am înfipt dinţii în pielea netedă a gâtului. S-a zbătut involuntar, surprins de ceea ce simţea. Vroia, vroia să-i ofer plăcerea unică, dar nu ştia că este amestecată cu durere. El a ales să se termine aşa. Ştiam că asta a vrut de cand l-am văzut. Am avut un moment de slăbiciune; el însă a fost pierdut de la început. Cu ochii larg deschişi a lăsat albastrul să-l părăsească. Corpurile noastre s-au zvârcolit cautând bucuria de a dărui, voluptatea de a lua. A tresărit din ce în ce mai slab apoi s-a relaxat. Am mângâiat chipul palid. Cu palma am acoperit pupilele dilatate la maxim, tivite cu un cerc azuriu. Ochii au rămas ca doua ferestre deschise către nimic pe faţada unei case frumoase dar goală. I-am sprijinit cu grijă capul de tetieră şi am coborât. Prin geamul ce reflecta parţial lumina zăpezii părea că doarme, cu faţa scăldată în luciri de argint. Mă covârşea tristeţea şi invidia. Căutarea lui a luat sfârşit.

5 comentarii:

  1. Titlul excelent ales... Povestea, cum ne-ai obisnuit, captiveaza si subjuga. E atat de vie povestirea ta, incat pare a se auzi cum respira personajele. Ele traiesc drame despre care putini oameni stiu sa le redea astfel in scris. Intens, voluptos, dezinvolt, atipic...

    RăspundețiȘtergere
  2. sonia.
    cred ca esti un pic prea generoasa. Mi-a fi placut sa fac povestea mai concentrata, insa mare lucru nu am reusit sa tai din ea si ramane cam greu de urmarit. Cine are timp in ziua de astazi sa citeasca postari de 3 pagini?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu.
    Si asta fiindca imi place mult cum scrii. E posibil sa fiu si un pic prea entuziasta, dar altfel nu ma stiu fi...

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite