Turnul Impacarii

Nu cred in ingeri la fel cum nu cred in zaruri. Votez pentru scoaterea din calendar a zilei de luni. Nu cred in dragoste si remanenta, cred in ciclul pasiune, blazare si recrudescenta. Am crezut in libertate si am ajuns sa simt doar pretul ei. Acompaniat de vocea ghidului, am privit in Turnul Impacarii din Biertan, cand am fost surprins de o stare de voma si am simtit ca-mi ia vezica foc. Imaginea a pierdut din saturatie pana la monocrom.
O incapere cu un singur pat, un singur scaun, o singura furculita, o singura lingura, o singura farfurie si un singur pahar. Pe singura masa un unic felinar. Aici erau inchisi sotii care vroiau sa divorteze, vreme de doua saptamani. Se zice ca datorita nevoii de a imparti saracaciosul decor, certaretii trebuiau sa coopereze in perioada detentiei.
Metoda pare eficienta la nivelul acelei epoci pentru ca 300 de ani, cat a existat episcopia de la Biertan, se spune ca nu sa declarat nici un divort. Un rezultat uimitor pentru 2 saptamani de “vacanta cu nevasta” la manastire.
Aproape un minut am incercat sa-mi scot tipetele din cap. Am incercat sa nu ma mai gandesc ce ar fi fost daca cineva m-ar fi sechestrat impreuna cu fosta sotie in acel iatac. In loc de parinti si prieteni binevoitori, ma gandesc la vizitele lugubre ale soborului de preoti inarmati cu biblii, ochi inrositi si amenintari cu excomunicarea. Am deschis ochii ca sa alung de pe retina pumnii stransi, lacrimile, usile trantite si unghiile insangerate. Nu cred in impacare. Cred in crima si pedeapsa, in achitarea datoriilor sau atenuarea importantei lor prin prisma timpului. Cred ca dragostea cu sila, spiritula sau fizica poarta numele viol.
Nu ma pune Doamne in aceiasi temnita cu demonii trecutului si ma apara de preotii tai ca de muierile nebune ma feresc si singur!