luni, 6 decembrie 2010

Ura de dupa gusa


Mi-e scarba de oamenii insistenti. Urasc oamenii care imi cer sa-i suport, sa-i respect, desi nu-s mai scumpi decat un plic de praf de copt. Este plina tara asta de curve virgine. Nu valoreaza nimic pentru mine, si nu-mi pasa daca sunt cunostinte vechi sau noi. Ma stradui cat mai calm, cat mai educat sa tac. Sa le arat ca sunt indispus, ca nu am timp, chef sau apetit pentru ei. Ii refuz scurt, dar dupa cateva replici obosesc. Sunt prea multi si prea insistenti. Sunt politicieni, experti, expati, parveniti, vanatori, vanzatori. Ma imbolnavesc cand ii vad, icnesc cand ii aud. Devin virulent. Arunc cateva cuvinte inca amabile de genul: lasa-ma, n-am timp de asta acum, dar ei isi flutura limbile ca niste varani. Incer sa-i ignor. Imi apuca mana, ma trag de cap ca sa-si potriveasca urechea mea curata aproape de gura lor zabaloasa. Ma trag de pleoape iar limbile lor imi inteapa irisii. Cum nu vreau sa-i ascult, sa-i vad?! Doar ei ma cunosc, ei stiu cat de mult si de tare si de bun sunt eu. Suntem prieteni din unghiul lor de vedere masurat in zecimi de secunda. Genul “tigan gagios” sau “ruman nenorocit balacitor”. Ii dau afara pe usa si imi intra intra pe geam, nu in casa, nu in viata ci direct in gat. Unora le ramane afara torsul, o mana, o ureche, un fir de par. Niciodata nu raman afara picioarele. Pentru ca alea intra incaltate cu bocancii ghintuiti si plini de noroi, in viscerele mele. Ma calca cu cate o tinta mocirlita pe fiecare neuron.
Ajunge! Injur, arunc blesteme babesti, strivesc limbi si maini sub calcai. Apuc ciobotele ude din zbor si dau cu ele in moacele clevetitorilor. Fac piftie din zulufi, frizuri rosii, carare cu lama de topor.
Ii urasc! Nu este doar un dispret oral din varf de buze tuguiate a carteala. Ii urasc epiglotic, ii urasc esofagian, dincolo de gusa care nu-i mai incape, 'tu-le muma in cur da' ghiolbani!
Vreau sa-i deshert, sa-i vars, sa-i intind. Sa-i vad cu alamuri la cap, rude la talpi, cu nasul in flori astupat cu bumbac si batista leagata peste falci.
Mie rau, am fiere in sange, noroi in ochi si in voce puroi.
Va vomit, 'reati ai dreacu de ghertzoi!
Va decartez in uitare si in gerul iernii ma pish pe voi. Vedea-v-as sloi neam de scaloi!
Sper sa intandeti cat mai curand copita, albi-v-ar ciolanele in iarba, rasa de boi!

2 comentarii:

  1. Cum spunea o prietena comuna, cand te baga in seama e clar ca le pasa, cand te-or ignora inseamna ca-i doare la patina. ai pup iu

    RăspundețiȘtergere
  2. mitzaa biciclista8 decembrie 2010, 18:56

    Adevăr grăita-i coane!
    Tiiii! Când ai zis dă bocanci mi-au şi venit în cap neşte ciubote groase cu tălpile pline de noroi şi balegă de care unii uită să se mai şteargă, ba sunt chiar mândri că cică le aduce aminte de originile neaoşe. De parcă iţi poci uita originile dacă te autoeduci niţeluş aşa!

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite