Tiganii si pensionarii

In satul cu iz tarziu de toamna medievala, turistii misuna cu aparatele foto balanganind la gat. Doua nemtoaice mari si albe, imbracate in mov, arata ca si cum ai vedea reclama la Milka in timp ce te freci la ochi.
Prin alte sate in goana masinii am remarcat cat de putini oameni sunt pe ulite. Lumea pare incremenita, in curs de extinctie sau teribil de ocupata. Singurii care au mereu timp sa indoaie cu curul o banca in timp ce cladesc movilite din coji de seminte alaturea sunt tiganii si pensionarii.
Uite asa s-a lamurit de ce ii vedem mereu la televizor, in ziare si pe blog. Aplicam extrapolarea de la sat la oras. Daca numai ei apar ziua pe strazi in timp ce restul lumii sta in bancuri de lucru, banci sau facand bancuri la birou, fotografii plictisiti ce sa pozeze? Numai tiganul si pensionarul vor avea intotdeauna timp sa-ti raspunda unui sondaj de opinie, daca dupa ce semneaza cu un X pe foaie nu mai ai nevoie de stilou, le dai o punga si un calendar de un leu. Doar ca putini pensionari savureaza acest timp liber pe care l-au platit cu sudoare la tinerete. Si unii il platesc inca din greu. Niste nenorociti. Dai incolo, oricum sunt o specie sortita pieirii!
Despre tigani numai de bine. Evident ca desi isi tipa in gura mare lipsurile, se bucura de viata mai tare decat vulturul de ficatii lui Prometeu.
Au mai multa culoare decat are politica nuante, mai putine griji decat mandrie, mai mult timp decat chef de munca.
Si ca tot veni vorba de asta, majoritatea tiganilor traiesc pana la adanci batraneti fara sa fi vazut vreodata state de plata, asigurari de sanatate sau pensie privata pilonul n. Daca nu stiti de ce, pronuntati de cateva ori cuvintele, prieteni, valoare si familie. Apoi spuneti cu accent: miorita, gagii fraieri si “protectie sociala”.

Unele chestii functioneaza indiferent de faptul ca nu au mecanism.
Sau poate tocmai de asta.