Moastele Pulii Sfantului Nectarie la Buzau

Disclaimer:
Creștinii începători, moriștile de triple cruci, pupătorii de moaște incidentali mai slabi de înger, sunt rugați să nu citească acest articol. E treabă tare, pentru profesioniștii cu coatele și genunchii tociți pe marile circuite de ocol-târâș biserică și buzele tăbăcite în întrecerile de pupat ciolan/colon.

Săptămâna asta a debutat cu o mare veste în presa online buzoiană: Catedrala arhiepiscopală din Buzău va primi un fragment din moaștele Sf. Ierarh Nectarie!

Aflam online că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei i-a invitat pe credincioșii din întreaga Eparhie să întâmpine moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, supranumit și vindecătorul de boli.

Mamă, cât de tare! Tradus din limba româna în limba româna: Pofti de ne pupați mortul și ne umpleți buzunarele! Oferta limitată: azi avem cadavru integral, mâine pupați marfa feliată.

Moaștele au fost aduse marți, 23 august 2016, la Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău de o delegație de trei popi greci cu nume de mâncăruri grase: Ioil, Pella și Almopia. Vestea a comunicat-o un anumit domn Dragoș Olteanu, Consilier mass-media și purtătorul de cuvânt al Eparhiei. (Șmecherie de job: PR la biserică!)

Cu ajutorul Sfântului Google Atoateștiutorul și de Seamă Băgătorul, aflăm că Moaștele sursă a lui Nectarie rezidează de obicei la Eghina, o mână de a lui e la mănăstirea Lavra de la Athos și puzderie de alte bucăți, sunt împrăștiate prin tot Balcanul cel hoțtodox, România inclusiv.

Ce a făcut nenea Nectarie de a ajuns sfânt e treabă dubioasă ca orice minune religioasă, dar pare că era specializat în tehnica mângâiatului, vindecător. Mângâiatul face bine, știm toți, nu?! În rest a devenit sfânt după ce unii i-au dezgropat cadavrul și au declarat că nu putrezea și „izvodea mir”. Ce făcea mă, pe unde... izvodea?! Parcă văd niște gropari în extaz, uitându-se cum îi curgea sfânta maioneză proaspăt exhumatului.

Nu pricep de ce treburile astea cu vindecări sunt acoperite de așa mister, și cum li se pierde pacienților urma. Mă întreb ce făceau sursele istorice de la 1890 de nu au reușit sa ne lase o listă cu numele celor miraculos vindecați, cu vârsta, ori măcar locația.

Altă chestie care ma intriga e că ăștia au tot tăiat din Nectarie ca guvernul din pensii, de mă întreb, ce a mai rămas din el ca să merite făcut cadou buzoienilor de către greci, pe deasupra și popi.
„Teme-te de de greci când fac daruri” zicea unu, Virgil, acum câteva mii de ani, când documentarea faptelor era la moda. Dacă grecii mai sunt și popi, fugi! În direcție opusă, de preferat!


Știind treaba asta și holbându-mă la filmulețul de mai sus, am început a nutri bănuiala că Buzoienilor li sa adus spre pupat moaștele pulii Sfântului Nectarie. Bine, nu sunt sigur... A pupat-o careva? Cum e, mare, mică? Mai izvodește din ea? Rog comentarii de la pupătoarele avizate și experimentate!

Hristos a înviat, Serbia a înviat, fie Kirby lăudat!

Este posibil ca după ce citesc această postare, Radu plus câțiva vlahi din Vojvodina să dorească să mă bată ca pe covoare sau să mă calce cu aspiratorul pe stradă, dar zău că nu m-am putut abține. Uitați ce mesaj iese prin traducerea (parțială) a celor două afișe suprapuse:
 
"Hristos a înviat
   Serbia a înviat
Dragi cetățeni,
Cei mai mulți dintre voi vor fi prezenți pe 5 mai la Paște, pentru a auzi acest mesaj de la mulți prieteni...
   KIRBY
  Avantajos
Curățare profundă, spălare cu șampoane originale a covoarelor, mobilierului, încăperilor, program mediu anti-alergic.
Dejan...."

Să-l sune careva pe Dejan ca după ce termină de șamponat evlavioasa pravoslavnic ortodoxa biserică sârbă să vină la un schimb de experiență cu Radu, întru stârpirea acarienilor BOR din Rumunija.
Samo tako!

Biserica 2.0 şi sfântul iPhone

Veniţi să luaţi lumină!

   În sfârşit s-a produs! Noul Ierusalim este aici. Biserica 2.0 s-a născut în România. Credincioşii ortocşi, adepţii teoriei dacilor care i-au cucerit pe romani ca sa le predea gratis limba latină şi alţi fani Pavel Coruţ pot dormi liniştiţi. Telefonul o să-i trezească la timp pentru utrenie, vecernie, molifte şi alte chestii pioase.

   "Arhiepiscopia Argesului a platit 3000 de euro pe aplicaţia pentru iPhone care promoveaza Manastirea Curtea de Arges si are inclusiv rugaciuni si un planificator cu alarma, care iti aminteste ce rugaciune ti-ai propus sa spui, la ora si data setata, a declarat pentru HotNews.ro Caliopie Ichim, arhidiacon in Arhiepiscopia Argesului. Potrivit acestuia, Biserica nu poate fi de acord decat cu partea de tehnologie care nu incalca normele crestine..." 

Observatorul de Constanta

   Genial. Deci, săraca, smerita şi sfânta biserică nu se încurcă cu vreun Huawei, ci se bagă la iPhone direct. Biserica e foarte tare frate. Vorba lui Caragiale, trădare sa fie, dar s-o ştim şi noi. Ne dezicem de şaormari, dar iubim şaorma că tare ne mai place. Iubim trădarea, dar îi urâm pe trădători. A evoluat ceva biserica tătică, de la faza în care orice tehnologie era lucrarea satanei, până la a fi de acord cu partea de tehnologie care nu-i încalcă normele, adică aia care-i mai bagă nişte bani în cont. Băi, voi realizaţi că în stilul ăsta curând o să avem la Politehnică o Catedră de tehnologie creştină?

    Ştirea asta are două sensuri. Parte naşpa este aia că religia continuă să te spele pe creier şi la modul computerizat. Partea bună este aceea că în sfarşit biserica şi-a găsit locul în virtual, unde era şi firesc. Apreciez chiar că îi stă foarte bine acolo pe ecranul telefonului între Angry Birds şi Instagram.

Scrie şi la carte: Întâi a fost Cuvântul, după aia iPhone!

   Sign in, Amin!

sursa foto
 

Biblia Adevărului

Mare scandal "imens” în media, zice un ziar online. Cică biserica ortodontă româna a luat de rever ziarul Adevărul care în loc de Persil cum scriam ieri, s-a apucat mai nou de vândut biblii. BOR se isterizează şi le interzice credincioşilor săi să mai cumpere varianta Cornilescu a Bibliei pe motiv că ar fi falsă. Nea şeful Adevărului zice că n-are cum. Nu se egzistă bre! Bibila ie una singură atât pentru biserica catodică cât şi pentru ce-a navetistă sau intercostală. Faza a căpătat o turnură cu adevarat comică abia după ce subiectul a ajuns la noi în birou. Ce păcat că popa Mitică Cornilescu autorul traducerii fiind gata decedat, nu se poate tavăli pe jos de râs. Cred că asta ar fi reacţia sa aflând că pioasa mea colegă (aceaiaş din Sfântul catering) s-a luptat cu o babă la 6 dimineaţa ca să cupere Biblia Adevarului de la chiosc iar acum e gata să-i dea foc imediat ce termină să mă bată cu ea în cap. Şi pen'ce mă rog?! Pentru că am zis că nu văd nici o problema cu cartea aia în afară de de faptul că e jalnic tiparită pe hârtie reciclată şi are coperţi de caiet. Şi că mie, ca unuia ce a citit multe romane SF la viaţa lui, mi se pare neimportant amănuntul că personajul principal al cărţii se numeşte într-o variantă Isus iar în alta Iisus. Oricum, prea tare cartea. Mă doare capul de la ea deja.

Tache şi căscatul King Kong

Surprinzătoare la Tache era inconstanţa cu care îşi manifesta umorul… Probabil că era in funcţie de saturaţia alcoolică în sânge, trezitul cu pătura-cort, atracţia selenară şi apropierea zilei de salariu.
Puteai să tragi de el trei zile să-ţi zică şi altceva în afară de “poftă bună”, “dă-mi malştocul”, “freacă-mi nişte alb” sau “adu' apă”. Nimic. Apoi; fară veste, se producea ceva.
Una din chestiile lui nostime era “căscatul King Kong”.
V-am zis că omul avea cam şaişcinci peste metru, nasul pe oală şi moacă de ciorditor de portofele?! Si avea braţele mai lungi decat normal, cu care se lăuda că se scarpină la genunchi fără să se aplece!
Iar căscatul... O maimuţăreală curată! O combinaţie între căscat-întins şi intimidarea adversarului la gorile…
Începea ca un căscat obisnuit; numai că, pe la jumatate, apareau nişte chelălăieli de câine ciomăgit cu osul, ceva râs de hienă călcată de elefant pe scrot şi se încheia apoteotic cu un geamăt de femeie satifăcută cu tonfa. Apoi omul se întindea şi începea să se bată cu pumnii în piept. Piept tip carenă, aşa cum au rahiticii. Vai! cum putea să sune colivia toracică a omului aluia! Parcă era din metal coclit, se auzea zuruind rugina pe dinăutru.
Oricine prindea prima dată un căscat “King Kong” rămânea uluit. Reacţiile imediate erau crucile apoi ochii în tavan, căutarea martorilor genealogici şi la urmă întrebari, genul: “Dumniezăule aţi auzit asta?” sau: “e bolnav sau aşa face de obicei?”
Una din cele mai faine faze a fost atunci când femeia cu masa a intrat smerită şi a dat cu ochii în Tache abia coborât de pe schelă. Nu ştiţi cine e “femeia cu masa”? Păi cât timp durează lucrarea la biserică, enoriaşii aduc, prin rotaţie, mâncare pictorilor. Mai mult enoriaşele… Chiar dacă vine un bărbat cu coşurile alea, tot femeia cu masa este numit.
A intrat, deci, “femeia cu masa” care era de rând în ziua aia la biserică... Tache stătea cu spatele la intrare şi n-a vazut-o. Femeia mergea greu cu paporniţele pline cu mâncare în mâini. Cand a început ăsta să caşte, aia tocmai se îndrepta către el. Auzind grotescul concert al savanei incendiate ieşind din omul cel mititel femeia a început a păşi cu spatele către ieşire. În timpul ăsta Tache bătea la tobe de suna cristelniţa şi tremurau cristalele în candelabre. Femeia a dat să se întoarcă realizând că mersul cu spatele nu-i asigură suficientă viteză. Un pârdalnic de scaun i-a pus piedică, ocazie cu care sticlele din bagaj s-au ciocnit între ele. Auzind note din aria lui preferată, Tache s-a oprit din bubuit. Cu glas îngroşat i-a zis femeii:
- Bună ziua. Lăsaţi-le acolo... pe masă!
- Bună ziua maică, domnii pictori nu coboară? Să le pun masa...
Odată s-a pomenit cu Tache lângă ea preluînd forţat geanta cu sticle.
- Lăsaţi că le aşez eu. Ia să vedem... Aha, ţuiculiţă! De prune, corcoduşe, tescovină?!
- De pru... Nene, ie pentru domnii pictori! Lasă dom'le sticla; mm...matale cine eşti?!
Acuş trebe să vă explic ceva… Pictorii biserceşti, în viziunea ţăranilor, sunt semizeii ăia de trăiesc pe schelă, sub fustele lui Dumnezeu. Cum coboară de acolo, gata, nu mai sunt pictori. Devin imposibil de deosebit de muritori. Din cauza asta se scăpa de ăia care aduceau păpica înainte de aşezatul la masă. Trebuia să le bagi texte. Că pictorii sunt ocupaţi, că dorm pe turlă cu ciorile de harnici ce sunt… Că poate peste cateva ore or să coboare pentru un dumicat băgat sub musteţi pe fugă… Că ar sări peste...
Dar “King Kong”-ul nostru era prea plictisit! În loc să pună banda, a început să bată iar toaca pe stern în timp ce urla ca la megafon:
- A venit femeia cu masaaa! Domnii pictatori să coboare imediat, ca e nervoasă şi vrea să plece cu mâncarea!
Atunci, şeful de lucrare s-a aplecat peste marginea schelelor (cât să i se vadă pensula în mână) zicând:
- Nu vă speriaţi, nu e periculos. Acuş vine părintele să-i citească ca să scoată dracii din el!
Mama, ce viteză şi-a luat femeia! Roşie ca focul, făcea cruci cu stânga în timp ce spăla putina.
A doua zi s-a auzit că la biserică se fac exorcizari şi că pictorii de aia nu coboară. O săptămână n-au mai avut stress cu gonitul femeilor. Lăsau mâcarea la uşa şi o întindeau fară figuri. Ba - una mai speriată de demoni - a lăsat-o la poartă şi a fugit!
Cât despre exorcizare, ea într-adevăr a avut loc. Pe la două după prânz… a apărut popa şi “a citit” cu Tache toată sticla de ţuică, plus încă două de vin…
Dar, despre chefurile din biserică, o să scriu altădată!