vineri, 12 decembrie 2014

A doua umbră


Eu am fost mereu obișnuit doar cu una. Practic am fost născuți împreună. Cealaltă probabil m-a urmărit geloasă de ceva vreme ascunsă în întuneric. Eu nu bănuiam nimic. Mergeam la pas cu căștile înfundate în urechi și cu mâinile adâncite în buzunare. A mea lipită la picior cum e firesc.

Când am depășit un stâlp, cealaltă s-a repezit din spate, neagră și lungă. Am tresărit și am luat poziție defensivă, încercând să o resping. Am dat pumni picioare, nimic. Abia când am pășit în bulevardul luminat din toate unghiurile am scăpat de a doua umbră.




8 comentarii:

  1. Pe bulevardul luminat n-au apărut mai multe umbre? La întuneric scapi de ele. Poți să faci și pipi la copac. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia el să strice tot. Logica asta... Bine mă, să zicem că erau multe dar foarte palide, satisfăcut?! :))

      Ștergere
    2. Nu asta a fost intenția, vorba japonezului: unde dai și unde crapă. M-am crezut ca în serialele alea unde publicul alege finalul. :D

      Ștergere
  2. Ajungi sa nu ai umbre atunci atunci cand iti schimbi becul la nimb.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. LOL, asta cu becul de la nimb m-a marcat. Te spun lu' SfBacterie!

      Ștergere
  3. Eu nu stiu ce sa zic....
    Dar te pot pune in legătura cu Peter Pan :d
    Si lasa vrăjeală cu tresaritul .... Oricât as încerca sa mi te imaginez tresarind, nu reușesc ! Vulpoiule :d

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la un timp tresar la orice. :) Vulpoii sunt precauti, nu se lasa prinsi de umbre.

      Ștergere

Comentarii mucegaite