luni, 10 noiembrie 2008

Octombrie la Vorona


Soarele ardea ca vara, albinele inganau cantecul vietii printre florile toamnei din gradina manastirii Vorona. In fata pridvorului bisericii din dreapta portii, un cersetor cretin se invartea printre vizitatori. Era atata liniste si soare, ca am inchis ochii si am tras adanc in piept aerul spiritualitatii. Casutele spoite in alb, cu cerdacuri pline de muscate pareau butaforie de reclama. Afara totul era plin de caldura si viata. In interiorul racoros al bisericii, lumina putina te obliga sa pleci privirea in podea chiar daca nu erai evlavios. Pentru prima data in viata am vazut o biserica fara cafas. De cand corul si politonia au devenit istorie la ortodocsi, cafasul slujea drept depozit.



Amvonul arata si el cu desavarsire decorativ caci nici o scara nu urca la locul unde in vechime vorbea preotul pentru a fi auzit si vazut de enoriasi. Lumanarile le puteai lua singur si o clipa m-am intrebat daca toata lumea pune banii in cutia de alaturi. Cu ochii la pantocrator am inaintat catre altar, unde am deschis usa din stanga, banuind ca usile imparatesti sunt ca deobicei blocate. In spatele meu lumea saruta icoane si tatataia a dezaprobare pentru curiosul ce-si vara capul in altar. Spre deosebire de ei, eu stiam ca n-o sa ard in iad pentru ca am refuzat sa fac hepatita de la secretiile lasate de altii pe lemnul afumat si ros de carii. Sub hotele din dreapta pridvorului ardeau de doua ori mai multe flacarui la “morti” decat la “vii”. Am privit la cele trei lumanari din mana si m-am simt meschin de ecologic. Restul bancnotelor pe care le scosesem din buzunar pentru lumanari l-am pus in mana cersetorului. Chioscul fantanii imi parea usor rupt de arhitectura locului, dar am tacut si am facut poze ca orice turist ce viziteaza manastirile Moldovei.
Bojdeuca cu placa memoriala mi-a adus aminte de casa bunicilor din partea tatei. N-am intrat. Cu siguranta avea doua camere in care se intra din micutul hol din mijloc. Am simtit un fior copilaresc. Daca ei s-au dus la Dumnezeu si El este pretutindeni, atunci in casa aia...
Am zambit imaginandu-mi ca in hol pe masa s-ar putea sa fie o chisea cu dulceata de nuci verzi cum numai buna stia sa faca. Din pragul usii mintii am privit in camera din dreapta, unde pe patul cu saltea de paie bunicul obisnuia sa-si faca siesta ascultand parazitii de la radio. Inghitind in sec am mai facut o poza si mi-am intors privirea la cele, inca vii.
Maicutele circulau pe alei, grabite dar senine. Mai jos vazusem o poiana. Mai sus, mi s-a spus ca ar fi o manastire de calugari. Nu m-am grabit sa o vizitez atunci. De altfel am convingerea ca singurele fiinte cu adevarat credincioase pe lumea asta sunt femeile, caii si cainii. Masculii umani sunt incapabili de fidelitate; prin urmare devotamentul lor oscileaza constant intre penis, pantece si Dumnezeu. Am parasit curtea cu senzatia ca am gresit ceva profund. Poate babuta amarata care ne-a dat binete ar fi avut nevoie sa fie ajutata. Pacat ca eutanasia nu face parte din lista de pomeni.

3 comentarii:

  1. E atat de cald in descrierea ta....

    RăspundețiȘtergere
  2. Sorana,
    era o combinatie placuta de caldura solara si aer rece de iarna, adiind dispre munte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa descriere....Mrea Vorona e un loc calm, linistit......si Pestera Sihastrilor de langa Mrea Sihastria Voronei (mrea de calugari de care ai amintit) este un loc frumos....

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE