Vorbe de oameni mari

   Am avut intalnire de afaceri azi. Si io am stat langa sefu. Pam, pam!

Firma PenPen vinde creioane. Noi cumparam creioane. Sefu de la PenPen ne-a facut o vizita impreuna cu Dl Ze aliatul lui din China. Domnu Pen este vechi in bransa. El si sefu meu se stiu de mult. Dupa terminarea afacerilor, la o un bot de ceai si o buza de cafea ne-am dat la barfe. Eu aici traduc discutia pentru blonzi si blonde, dar voi sa stiti ca toate vorbele erau din ale de aveai nevoie de DEX sa le inghiti.

-Ce se mai aude cu amaratii aia de la (concurenta) BalPen?

-Nimic bun, se pare ca trag sa moara, zice sefu.

-Valei, saracii de ei, poate se gaseste careva sa-i ajute zice Mr Ze.

-La ce va freaca soarta loserilor alora? Daca sufera, tregeti-le un glonte in cap, ca sa intinda definitiv copita. Voi o sa le luati taraba ramasa libera in talcioc, ranjesc eu inteligent catre furnizori.

-Ce zici ba?

-Cum ma?

-?!?

-De ce ce va cufuriti pe voi bai mosharilor, am zis ceva naspa? A disparut un jucator minor de barbut, s-a eliberat un loc in spatele blocului.

-BalPen a fost o combinatie pornita de la lingura de oameni cu glagorie la cap zice Dl Pen. A nu te interesa unde se cara tocilarii dupa ce se sparge gasca, este periculos.

-Respecta-ti dusmanii marunti altfel intr-o buna zi s-ar putea sa se catere ca furnicile in gura ta si ai sa alergi dupa un contract ca ursul dupa vrabii. Dl Zeng avea un aer foarte Zen.

-Sa nu stii  de ce a belit-o concurenta, te pune in pericolul ca intr-o luna doua sa patesti la fel. Cum poti sa stai ca muta la monta, cand oameni sanatosi crapa ca mustele pe strada in jurul tau? Asa a zis sefu catre mine mine apoi a urlat:

-Ce ai ba de belesti fasolili la mine? Misca de mai adu un rand de cafele si nu mai trage cu urechea la ce vorbesc oamenii mari!

Acus stau si va intreb pe voi, credeti ca am ratat promovarea sau sa-mi fac creditul ala linistit?!

Pisi mic sexi si rau

- Buna motanel, am intrat pe mess doar sa te salut.

- Buna …pisi, multumesc pentru atentie. Ne cunostem?

- Eu stiu ca am mai vorbit, dar mai de mult. Ai uitat? Oau, ala din avatar esti chiar tu?

- Eu sunt dragalasa, dar ma gra...

- Pot sa iti spun ceva intim aratosule?

- Ok, dar sa stii nu pot sa stau prea mult pentru ca...

- Lasa pisi mic siecsi si rau, ca nu te retine fata decat un pic, o secunda.

- Ok papusa ia zi cu ce pot sa te ajut.

- Pai deseara sunt singurica si ma gandeam sa treci pe la mine ca sa...stii tu.

- Nu pot si chiar nu stiu. Despre ce vorbesti?

- Vai de mine ai uitat? Era vorba ca noi doi sa ne frecam blanitele...

- N-am blanita, sunt tuns ras si frezat pisi. Oricum daca nu eram asa ocupat, poate veneam. Depinde ce puneai in castronel. Dar acum trebuie sa-mi fac bagajul.

- Haide brotacel, cat poti sa intarzii la mine, 5-10 minute?!

- Aide printeso nu ma lua peste picior; in 5 minute abia imi alunca o soseta jos de pe gamba.

- Dar de ce pisi, ti se scoala greu?

- Ba se scoala repede; de culcat se culca greu. Sta treaza cu orele si e pretentioasa. Nu adoarme ea asa...pe unde o prinde noaptea. Hai ca ies, fug sa-mi fac bagajul.

- Dar unde te duci craiule, de n-ai timp sa ne jucam de-a printesa si domnul brotacel?

- La mare, cu iubitul meu.

Ponorul lui Chioru

   Aşa îi zicea lumea din sat. Nimeni nu ştie de ce poartă acest nume. Pentru Lică nu însemna altceva decât un nume ciudat între alte nume ciudate. Lui îi plăcea cum sună numele în pronunţia ţăranilor. Ponoru' lu' chioru' părea o glumă. Habar nu avea Lică ce este ăla ponor. I-a povestit buna că oamenii luau înainte lut din dealul lu' Chioru pentru case, dar malul s-a tot dărâmat peste câte unul, aşa că lumea îl ocoleşte acum. Şi apoi casele se fac azi din căramidă şi beton, nu din lut cu balegă. Lică a devenit foarte interesat abia când i s-a interzis să se joace acolo.

   Cu prima ocazie când a caştigat un joc pe porunci a mânat întreaga gaşcă de copii la ponor. Pe drum i-a prins ploaia. Au alergat către adăpostul malului acoperit cu iarba şi tufe ce atârnau peste culme ca o streaşină. Acolo şi-a pierdut Lică vocea când malul s-a surpat deodată peste ei şi doar el singur a scapat.

   A fugit murdar şi îngrozit acasă la bunica. Nu era la şcoală şi din semnele lui nimeni n-a înţeles nimic. Dar Lică a povestit până l-au durut mâinile. A plâns neoprit trei zile. A tot arătat cum ghearele în forma de rădăcini prindeau copii şi îi îndesau în gura udă căscată sub un singur ochi uriaş peste care curgeau continuu valuri de noroi pâna i-a înghiţit pe toţi. Pe toţi în afară de unul. La ăla mic s-a holbat înciudat şi galben până i-a luat glasul, apoi s-a închis şi s-a acoperit de pământ. S-a făcut linişte şi a rămas ponorul aproape la fel ca la început. Numai Lică ştie că nu este asa. Numai el ştie că ponorul ăla este chiar Chiorul care doarme aşteptând alţi nesăbuiţi să-i fareme în burta lui de humă, ori să-i vateme cu deochiu pe cei la care nu poate ajunge.

   De atunci şi-a promis Lică să se facă şofer când o fi mare. Dar până o să poată conduce buldozerul sau excavatorul, Lică se trezeşte noapte de noapte asudat şi plânge. Este clasa a treia şi încă mai udă patul, atunci când visează galben clipind a chemare ochiul lui Chioru.

Deci în cimitir, Grătar

sursa foto

   Ştiam eu de ce mă feresc să mă uit la cutia cu maimuţe. Cum privesc la Tv, cum chiorăsc. Îmi intră nuş' ce în retină şi mi-o lasă oloagă de conuri, schiopătând numai în bastonaşe ca o cretină.   

   La tv am văzut că ieri a fost mare party în cimitir la Buzău vere. No acuma, grătare în cimitire fac ţiganii de multă vreme şi or să mai facă, că mai nou ei impun moda românilor conlocuitori, ei aleg şi vremea şi locul. Chiar ştiu personal câţiva români care adoră să miroasă cotlete perpelite la umbra crucii. Dar se pare că numai pe ţigani şi fix la Buzău îi vede bine Realitatea Tv cu ochiul ei de sticlă.

   De paştele blajinilor cică ie tradiţia ţiganului să bage în el miel la proţap cu mortul sub cur şi crucea la cap. Obiceiul are adânci rădăcini păgâne care s-au grefat pe cre(ş)tinism, dar s-au lipit prost. Oricum creştinismul ţigănesc este de faţadă, de cumătrie şi în esenţă o mare vrăjeală ca să ia ochii şi banii la gagii. Nu că ăla românesc ar fi mai breaz, dar are fraierii mai vechi.

   În ritm (suspect de jos sonorul) de manele, o pirandă cheală-n gură ne explică expert cum vii mănâncă şi aburii îi satură pe morţi. Să le explice frate careva că aburii se duc în sus şi ca să ajungă haleala unde trebe, ar trebui să stea cu capul în jos şi să planteze copanele şi micii pe mormânt. Dar să le înfigă cât mai adânc cu o cange ceva, ca să-i intre mortului direct în gât.

   O rumâncă ofuscată ne zicea că nu ie bine ce face ţiganii care ie oricum mai avuţi ca noi. Apropo invidioasa mică, tu ce căutai acolo dacă ştii că aşa fac ăştia an de an; crezi că mâine nu-ţi mai găseai mortul acasă!? Ori era aşa de proaspăt că... Aoleu ce gălagie fac vii ăştia frate! Haşunel mo, că deseară ie Sfântu Diorde şi veniţi înapoi. Poate câţiva rămâneţi să ţineţi de cald la rude.

   Eu o să închei aici exact aşa cum începea reportajul tv. Prim plan cu ţigan printre morminte răspunzând la telefon cu gura plină:

- Deci în cimitir!

   PS: Da, ăla e Pepe şi să-mi moară ce-am pă casă de bănuiam măcar ca ie ţîgan!

La cosit de cititori

    Dragilor şi dragelor,
   Îmi permit să vă arunc o mică provocare. Ea se adresează domnilor (presupuşi) misogini de serviciu cum ar fi cel din paradisul pierdut, boemul şniţelului wordpress sau poneiul călare pe piticul gras şi doamnelor (pseudo) feministe care s-au luat în furci cu ei până acum. Aici încap toate oamele, mitzele, guliile, zânele, şamd. Aş pune mai multe linkuri dar mă tem că-i ies coşi pe chept googleului. Voi reţineţi ideea că invitaţia este pentru tonţi băjeţii si toante fetilii.
   Deci (v-am mai spus cât îmi place cuvîntul ăsta?), ideea provocatoare ar fi ca ei şi ele să comenteze contrar tendinţei lor naturale.
   Cât va trebui să se înfrânze masculul uitându-se cum bărbatul din poză munceşte până rămane în coasa goală iar muierea culege roadele fluturandu-şi rochia în vânt, rămâne de văzut.
   Oare fetele se întreabă de ce melteanul din grupul statuar este gol pistol iar cucoana e gătită prună, sau pe toţi îi satisface butada mea conform căreia o muiere goală n-are cum să-şi pună poalele în cap?!
No... START !

Pe rugul urii

Vă gândeaţi că incidentul biblia de la Adevarul s-a terminat? Aşa credeam şi eu. De fapt exact în sensul finalizarii paşnice a dilemelor mistice ale colegei credincioase, i-am cerut acesteia sa-mi dea mie cartea. La mine acasa, ar sta perfect in siguranta. Nimeni nu ar citi-o, nimeni n-ar baga-o in seama macar. Lucru care s-a si petrecut pana alaltaieri. Uitasem deja de ea cand colega mi-a cerut sa i-o restitui. Ghiciti ce!? S-a spovedit si duhovnicul i-a ordonat sa ia biblia inapoi si sa o arda!!! V-ati lamurit prieteni de ce pe lumea asta nu va fi niciodata pace? Pentru ca religia incita la razboi. Cruciadele nu s-au oprit, Jihadul n-a incetat, doar s-au sublimat in otrava. Ele continua sa erodeze glazura de cultura si civilizatie tehnologica de 50 de ani abia manjita peste tortul de mamaliga putreda al bigotismului vechi de 2000 de ani.
Daca intre ramurile crestine sunt posibile asemene acte, ce pretentii mai poti avea de la ultrasii musulmani?!
In Romania anului 2012, popii ordona arderea cartilor pe altarul ignorantei, iar cenusa cerne valul urii in mintea celor din jur.
Asa o fi etic si moral, iar nebunul sunt eu. Dar daca asta este calea lor ce-a dreapta, mai bine umblu stramb. 

Blestemul calului bălan

Mă cheamă Tache şi sunt mort. De fapt nu mă cheamă nimeni, că doar ce vă spusei mai înainte că-s mort. La o adică sunt mort de două ori, treabă care de aş fi viu, mi-ar da fiori. Dar cum sunt mort de beat şi apoi mort de tot, nu tremur deloc. Să vă spun deci cum e treaba cu beţia şi moartea.
Toată viaţa de dinainte sa mă apuc serios de băutură mi-a fost frică de ţigănci. După ce m-am tăvălit cu una pe prundul gârlii mi-am amintit vorba aia: de ce ţi-e frică, de aia nu scapi. Lila era fată mare dar zicea că nu. După ce am spart-o a început să urle cu mâna plină de sânge între craci, că nu o mai ia nimeni. I-am dat brânci în apă să se spele, că o mai iau eu odată. Atunci m-a blestemat ţiganca să mor lovit de calul bălan când mi-o fi lumea mai dragă. Ce mi-o fi trecut prin cap uitându-mă la ea cum şedea în genunchi plânsă şi nămolită nu ştiu, dar am luat-o acasă. N-a făcut anul cu mine că a fugit cu un ursar. Muci în terci, pagubă-n ciuperci şi naiba s-o cheptene de păduchioasă. Oricum de la treaba cu blestemul eu mă însurasem cu rachiul şi ea cu bătaia. Îmi aminteam de Lila numai când îmi zicea careva la birt să-mi trăiască nevasta ca să-i dau de băut. Aşa spaimă de moarte băgase proasta în mine, că săream gardul în grădinile oamenilor când vedeam cal alb pe drum. N-avea cătare că erau priponiţi sau legaţi la caruţă, eu fugeam de cai ca de dracu de tămâie. Treaba proastă era că trăiam din zugrăvit biserici. Bisericile ale mai multe sunt la ţară iar la ţară cai. Mama ei de Românie agrară, nu mai era de trăit în ea. Noapte şi zi visam cai albi care mă zdrobeau sub copite. Cum am prins ocazia am plecat în Italia. Acilea am mai uitat frica, dar de băutură nu m-am lăsat. Din pictor am devenit zidar că îmi tremura mâna. După ce am lucrat câteva luni în Arezzo mi-a dat una şi mai bună prin cap. Ia sa plec eu în nord, că aia este zonă industrială şi unde sunt fabrici nu sunt cai. O săptămâna am lălăit-o pe drum, tot prin pensiuni cu o italiancă bogată ce mă agăţase la Bologna. Ieri trăgeam la măsea amândoi pitiţi în cameră. Spre dimineaţă am terminat pileala. Ni se uscase gâtul şi ne săturasem de omorât patul. Aşa că atunci când aia a zis că ştie în Reggiolo un loc cu mâncare bună şi băutură fină, ne-am pus cururile în maşina şi am mers la restaurant. Acolo italianca a zis ca mă ia de bărbat şi mă îmbracă în aur. Am simţit că toată lumea era a mea. Dimineaţă, ieşind beat cui din crâşmă, m-am sprijinit de un levier înfipt în perete şi asta a fost tot. Am auzit o bufnitură şi am căzut mort, cu firma restaurantului Cavallo Bianco înfiptă în creştet.
Acum stau şi mă uit la tunelul ăla de lumină. M-aş duce, dar simt că nu pot. Popa zice la slujbă: "du-l Doamne la loc cu verdeaţă", iar treaba asta nu-mi place deloc. Unde-i iarbă sunt şi cai. Mai bine mă dau pe topoganul negru către smoală, cazane şi foc. Doar v-am mai spus odată, unde-i industrie pentru cai nu e loc.

Suspect de fericire

   Oameni buni, nu ştiu cum să vă spun, dar sunt cam fericit. Nu daţi cu ouă în mine, că nimeni nu-i perfect!
Ce, vouă nu vi s-a întamplat niciodată?! Uite că am păţit-o şi gata. Am fost invitat să petrec paştele in alt sat şi contrar masochismului care mă îndemna să stau 3 zile pe net acasă, am acceptat. Aşa am constatat că sintagma "Paşte fericit alaturi de cei dragi", este un îndem de manevrat turmele pe pajisti numai dacă aşa ai fost îndoctrinat. Când cei dragi înseamnă prietenii cu care mergi în club, n-ai nici un motiv de regret că ai luat lumină de la stroboscop şi nu de la candelă. Când cei dragi nu-ţi sunt rude, nu te panica. Dacă ne-am iubi  cu neamurile ar fi incest.
   Revenind la fericire, ea există şi este o experienţă repetabilă chiar dacă nu în aceleaş condiţii. Suspect de fericire este un diagnostic minunat. La agravarea simptomelor au contribuit o mână de oameni veseli, o plimbare în parc, un film frumos, doua prânzuri festive şi o cină improvizată. Ingrozitor, nu-i asa?! Suspectat de fericire pentru un blid de mâncare si o tură de parc. Nu ma pot abtine, n-am ce să fac; sunt bărbat si deci porc. Doar ca pocul are orgasm o jumatate de oră, iar eu tocmai am incheiat de oftat satisfacut 3 zile. Daca asta este o boala, sper sa se cronicizeze cat mai curand.
   Hai noroc si ficat sanatos, ca sarbatori mai sunt!

Oul pragmatic

   La ceasul când mulţimile dau prin pieţe şi magazine ultima năvală eu halesc un ou şi îmi pun următoarea întrebare existenţială. De ce nu modifică ăştia genetic găinile ca să facă ouă roşii şi mieii să balege drob?!
Bun ou... Cuminte, şezi ou, n'auzi! Aşa, să-mi fie de bine.

Ştiţi cum fac blondele ouăle roşii?
Îşi dau cu mai mult ruj.
Dar din alea încondeiate?!
La fel, dar clănţăne din dinţi.
   
Peşte fericit fetelor!

Ţiganii şi curcubeul gay

- Roşii!
- Haide fă că rochia ie cu verde şi ocru. Nu se pupă.
- Ham zis roşii, pantofi roşii vreau că vine paştili nu legionarii. Haoleu, haoleoo!! Măh nenorocitule, de haici ai luat ieri covoru' hăla de îi zici tu beş si io galbăn jăgos?!
- Da fă, uite că nu mai are nici unu. S-au dat. Ţi-am zis io că ie ielegant.
- Haoleu vai de capu meu! De triizăci di ani mă chinui să fac om dăn tine, te-am dat la şcoală dăgeaba. Uite mă halăturea covor frumos cu galbăn, cu verde, cu roşu, cu muov. Zici că-i a lu Haladin.
- Aidi fă mamică, parcă-i curcubeu' dă pă steagu' gay.
- Cocorbeu' ie frumos prosteo... Dacă ie bun să fâşfâie pă steag ie bun si să stea pă jos. De hăsta are Aurică dă peste drum. Ăsta-i covor mă, ca să râde casa de la el, săriţ-ar măselele pă covoru tău beş. Să-l schimbi hauzi?! Să-l haduci înapoi şi să iai unu dăsta cărăratu'!

Jocuri, nave şi noroi

   În 1961 Iuri Gagarin, primul om care a zburat în cosmos, dădea startul cursei pentru cucerirea spaţiului. În cei 51 de ani trecuţi de atunci, în spaţiu au zburat peste 500 de oameni inclusiv românul Dumitru Prunariu care a prins bonul de ordine 103. Nici un alt român n-a mai “pus piciorul” în spaţiu de atunci.

    După 9 ani în anul 1970 se deschideau primele două benzi ale autostrăzii Bucureşti-Piteşti, prima din ţară. Astazi, 42 de ani mai tarziu, România are (aproape) 2 autostrăzi. Nici o altă autostradă n-a mai fost finalizată între timp.

    Ce legături “este” între evenimentele astea două?! Ambele s-au petrecut pe 12 aprile, odată demult, pe când românii şi ruşii erau roşii. Acum ruşii deşi albaştri, cară americani cu navele lor în cer, în timp ce noi tragem targa portocalie prin noroi. Restul sunt jocuri istorice, coincidenţe, ratări, refulări, tristeţuri, şerveţele şi decalotări.

   Arunc o flegmă rotundă balşoi, îmi torn o vodcă şi aberez către voi:

Române...

1. Degeaba sari pâna la cupolă, dacă n-are cine te prinde când aterizezi.
2. Baţi câmpii până fac dealurile vânătăi şi munţii cucuie.
3. Nu te avânta ca vuturul dacă ştii să cazi ca balega.
4. Râma zboară când o cară cioara-n clonţ.
5. Dai bine în poză şi jalnic în proză.

Votaţi vă rog!

                                                            конец фильма

Biblia Adevărului

Mare scandal "imens” în media, zice un ziar online. Cică biserica ortodontă româna a luat de rever ziarul Adevărul care în loc de Persil cum scriam ieri, s-a apucat mai nou de vândut biblii. BOR se isterizează şi le interzice credincioşilor săi să mai cumpere varianta Cornilescu a Bibliei pe motiv că ar fi falsă. Nea şeful Adevărului zice că n-are cum. Nu se egzistă bre! Bibila ie una singură atât pentru biserica catodică cât şi pentru ce-a navetistă sau intercostală. Faza a căpătat o turnură cu adevarat comică abia după ce subiectul a ajuns la noi în birou. Ce păcat că popa Mitică Cornilescu autorul traducerii fiind gata decedat, nu se poate tavăli pe jos de râs. Cred că asta ar fi reacţia sa aflând că pioasa mea colegă (aceaiaş din Sfântul catering) s-a luptat cu o babă la 6 dimineaţa ca să cupere Biblia Adevarului de la chiosc iar acum e gata să-i dea foc imediat ce termină să mă bată cu ea în cap. Şi pen'ce mă rog?! Pentru că am zis că nu văd nici o problema cu cartea aia în afară de de faptul că e jalnic tiparită pe hârtie reciclată şi are coperţi de caiet. Şi că mie, ca unuia ce a citit multe romane SF la viaţa lui, mi se pare neimportant amănuntul că personajul principal al cărţii se numeşte într-o variantă Isus iar în alta Iisus. Oricum, prea tare cartea. Mă doare capul de la ea deja.

Cum e brandul şi ziarul

Ştiţi de ce aproape că au dispărut vânzătorii ambulanţi de ziare?! Dacă lăsăm internetul deoparte şi scoatem capul în lumea 1.0, aflăm că nu mai exista vânzători de ziare pentru că nu mai există ziare. Astăzi nu mai tipăreşte nimeni un cotidian cu scopul de a vinde informaţia din el. Textul, hârtia şi pozele sunt doar conţinutul unui fluturaş mai mare. Înainte chioşcurile de ziare vindeau în plus ţigări şi chibrituri. Aruncaţi vă rog o privire la primul aşa zis chioşc de presă de astăzi. Ce vedeţi? Păpuşi, detergenţi, perii, bibliorafturi, tampoane, papuci, balamale, silicoane, peruci, cărţi şi multe altele. Înţelegeţi de ce nu mai aleargă nici un puşti pistruiat cu ziarele în mână urlând cât îl ţin borjogii ştirea zilei?! Pentru că ştirea nu există. Pe prima pagina nu scrie: "Ponta rupe scrisoarea lui Băselu!" Pe prima pagina scrie: "Numai azi ediţie specială, 1 kg de Persil împreună cu Adevărul!" Câte "numere" de Persil ar putea căra piciul nostru? 10 ori poate 20? Hai dă-l în brand, că ar ajunge culturist vânzând ziare. Chioşcurile de presă nu vând reviste care dau bonus produse ci exact invers. Seamănă vag cu vremea când la magazinul universal primeai ziarul drept ambalaj la marmeladă. Nu mai durează mult până bagă aştia brânză la Rodipet. Fuchs, cred că au băgat deja! Dau un Raid să prind numărul de azi. Sper să fie Chevre.
Vă salut şi vă pup Delikat!

Portofelul burlacului

Din categoria defectul la control, astăzi vă prezint portofelul. Nu poci să exprim ce jale mă cuprinde când mă uit la dânsul! Uşor, nu vă înghesuiţi vă rog că aveţi loc toţi. Respectiva chele de vita cu 2 spaţii pentru bancnote, 2 pentru cartele sau CI şi 3 fante pentru carduri fiind aproape goală în acest moment, trebuie să fiţi precauţi când priviţi înăuntru. Portofelul meu este un fel de gaură cu adevărat neagră dar cu efect invers. Deschid portofelul numai ca banii să fugă din el. Misterioasa dispariţie a salariului mă transformă brusc în credincios. Mă holbez în portofel ca cioara în nucă, ridic sprâncenele la cer şi exclam: Dumnezeule, iar nu mai am un chior!
Criza mistică se repetă jenant,  neaşteptat dar totuşi lunar, aşa cum prinde menstra blonda fără tampoane sau iarna pe primari .
Aş putea să mă scuz şi să spun că este un inconvenient trecător. Aş putea da vina pe criză, să mă mint pe mine pentru că pe voi ar fi prea uşor. Din păcate situaţia este perenă. Singura perioadă când portofelul meu avea suficient lipici cât să menţină ceva bancnote pe fund, a fost aia în care finanţele îmi erau administrate de consoartă. Slavă Netului că am scăpat! Mai bine sărac şi burlac decât cu banii calculaţi şi femeia cloşcă în cap!

Sunt defect

Eu cred că sunt defect. Analizându-mi gusturile am constatat că nu sunt în rândul lumii cum bine spune biata mama. Numai fiţele şi talentele de mine. Sau cum zicea ăla de la care am refuzat să cumpăr căpşuni stricate, am harfe în cap.
Păi spuneţi şi voi. Nu-mi plac micii, nu-mi place ţuica, nu ştiu unde jocă "ai noştri" deseară, nu am habar cum o să fie vremea săptămâna viitoare şi nici cine este Crudu. Îmi plac filmele lui Kim Ki-Duk, Aronofsky, Von Trier şi ale lui Alex de la Iglesia, care nu e unul si acelaş cu Alex de la Orăştie nici cu Alex de la Caracal. Clar am ceva la bibilică, altfel nu aş asculta Lana Del Rey, Yael Naim şi James Vincent McMorrow în loc de Florin Salam.
Toată lumea vrea sa vadă Gioconda la Paris, eu îmi doresc să văd Al noulea val la Sankt Petersburg. Şi mai am si prostul obicei de a citi, ba o carte, ba o revistă. Nu mă pot abţine. Mă murdăresc cu Dilema şi mă şterg cu Clik-ul.
Credeţi că toate astea arată că sunt un tip deosebit? Aveti perfectă dreptate. Deosebit adică ciudat. Ciudat adică anormal. V-am spus eu, sunt defect!

A dispărut un anotimp

Mă scuzaţi vă rog, îmi spune-ţi şi mie care e şpilul? A venit deja vara? Se pare că ocupat cu dragostea, burta, ridul şi  hlizitul în oglindă am ratat un anotimp. Nu-mi aduc aminte exact cum arăta, dar era ceva care se interpunea între ultima zăpadă şi prima zi de plaja. Sau poate nu era nimic... Aberez  şi eu.
Poate că vara chiar a sosit. Este aici după semne. Rochiţele dezvelesc pulpe, ciutanii se gonflează la tricou, iar pe terase zăngăne paharele cu bere. Soarele arde, cerul n-are pic de nor.
La naiba, iar nu mi-am pus aer condiţionat în dormitor!

Prima soluţie antirid

sursa foto
Cineva spunea că atunci când începi să ai amintiri îmbătrâneşti. Ieri am răsfoit prin dosarele cu poze, că tot nu aveam net şi sufeream de dureri de burtă. Privind imaginile alea am descoperit  ceva îngrijorător. Iniţial era o vagă bănuială care-mi dădea târcoale ca o viespe enervantă. Apoi certitudinea m-a plesnit în frunte. Chiar arătam altfel înainte. Acum văd toate aceste transformări subtile dar veridice. Ieri aveam burtă? Azi am două. Anul trecut aveam guşă? Acum am două. Aveam cumva cearcăne la revelionul din 2008? La cel din 2011 îmi atârnau două pungi sub ochi. Înainte aveam părul puţin rărit în creştet? Astăzi chelia tinde să-mi aducă fruntea la ceafă.
Iar faţa, faţa asta parcă nu e chiar a mea. Orice cută apărută acum câţiva ani s-a făcut astăzi pliu, iar ridurile de expresie au devenit şanţuri. O venă care se ghicea uşor reliefată pe pielea tâmplelor ca o aţă acum mi se zbate sub epidermă ca o râmă.
Ah faţa asta, atât de cunoscută şi totuşi străină! Mi-o amintesc netedă şi fină, marcată discret de câteva cicatrici. Acum arată ca un parbriz lovit de glonţ a cărui fisură iniţială înfloreşte an de an într-un păienjeniş dezgustător. Încerc să mă consolez cu ideea că sunt încă atrăgător, că sunt iubit. Dar la ce bun să mă mint. Sunt bătrân, doar iubirea mi-e tânără. Degeaba suspin, degeaba ridic din umeri afirmând fals că nu-mi pasă. Va trebui să fac ceva. Curând. Mâine mai bine. Mâine am să colind magazine. A sosit vremea ca pe etajera din baie să-mi aşez cuminte prima soluţie antirid. Ce să aleg oare, voi ştiti?!

Marţea nu sunt cuminte - 13

Sărutul

Paranoia

La 2 aprilie 2005 Papa Ioan al II-lea se stingea din viata la Vatican. In aceias zi dar in 1792 prima lege monetara din SUA stabilea ca monedă unică Dolarul. Ar mai fi declansarea razboiului Malvinelor si declaratia generalului Molotov, la intrarea trupelor Armatei Rosii in Romania, ca regimul politic existent nu va fi modificat. Acestea par a fi niste jaloane istorice importante ale zilei de 2 aprilie.

Nu stiu de ce, eu cred ca toate evenimentele de mai sus s-au petrecut de fapt pe 1 aprilie si ca sa nu fie percepute drept pacaleli au fost declarate o zi mai tarziu. Parca poti sa stii?!

Curs de făcut cruci

Nu, acest blog nu se transformă într-un site ateist. Din întâmplare îmi pică sub ochi tot felul de subiecte religioase amuzante pe care vreau să le împart cu voi. Ilustraţia de mai sus am agăţat-o gugălind după poze pentru postul cu cateringul evlavios.
Pictogramele de pe rândul unu îmi aduc aminte de cursurile de Ju Jitsu. Uşor nostim un nenea bărbos în budigăi dungaţi, călugar rus aş zice eu, execută corect o Cruci-Kata
De la rîndul doi intrăm deja în probleme. Nea călugărele ratează exerciţiul închinării (greu or mai fi de executat cele 4 mişcări!). Dracii îl impresoară, vântul sufla rece, crucile îl dor. O singură mişcare greşită şi încornoraţii îl călăresc ciopor. Dii căluţ. Let's party.
Rîndul trei este epic. Revenindu-şi din buimaceală călugarul preaia conducerea ostilităţilor în cafteala cu spurcaţii. Apoteotic, el se scutură de draci precum Neo în Matrix Reloaded de clonele agentului Smith. Sfârşit, aplauze.
Deci asta or să înveţe copilul la orele de religie! Apoi o să fii mirat de ce nu mai vrea să doarmă singur sau că visează urît. Eu sper totuşi că aberaţiile or să le intre copiilor pe o ureche şi or să iasă pe cealaltă fară să producă daune în interior.