Isus Cristos terminatorul

Cu dicționarul în mână vă rog să ajutați la solicitarea unei mici dileme. Avem variantele:

1. Isus Cristos este numit mântuitorul, pentru că a făcut treabă de mântuială.
2. Isus Cristos este numit mântuitorul pentru că a fost trimis de Domnul D să termine cu omenirea, deci este Isus Cristos terminatorul.
3. Ambele.
4. Huo, blasfemie!

MÂNTUIÁLĂ ~iéli f. v. A MÂNTUI și A SE MÂNTUI. ◊ De ~ superficial, prost. [G.-D. mântuielii] /a mântui + suf. ~eală
Sursa: NODEX (2002) |        
                 
mîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a mîntui, de a termina maĭ curînd.
Sursa: Scriban (1939)

Vă rog să alegeți răspunsul care vi se pare corect.

Casa Comana, locul unde poți deveni invizibil

   A ține mânia în tine este ca și cum ai bea otravă și ai aștepta să moară altul. Prin urmare, am să vărs pe blog toxinele ca să scap teafăr.
   Sfârșitul ăsta de săptămână fierbinte și însorit l-am petrecut în București. Prietenii mei sunt din cei pe care îi scoți greu din casă, dar dacă îi urnești atunci să te ții.  În această Duminică le-a venit ideea să vizităm Parcul Natural Comana, aflat la 30 km de București, către Giurgiu.
   Scurt pe doi, a venit MD, ne-a înghesuit în Bebel și dă-i benzină. Dacă știam cum e drumul, probabil optam pentru o mașină de teren. Nu a fost totuși o problemă, pentru că oamenii deștepți știu să renunțe așa cum am renunțat noi la ruta alternativă spre Berceni, pe un drum numai bun pentru tractoare.
   Domeniul Comana e un colț uitat de lume unde praful se împacă bine cu balta, având pădurea pe post de aspirator. Pentru cei care adoră să transpire, să strănute și să facă bășici în diverse locuri, este locul ideal. La fel de bun este pentru familiile cu mulți copii. Pur și simplu le dai drumul în Aventura Parc, iar la plecare, pe ăia pe care îi mai găsești pui furtunul de pompieri, îi storci, îi ambalezi în saci și îi pui in portbagaj. Ca variantă alternativă, îi legi pe suportul de biclă de pe capotă. Până acasă se scutură ei.
   În caz că nu țineți post negru extins, sau nu vă plac micii pudrați cu praf, vă sfătuiesc să aveți la pachet ceva de luat în gură. Singurul loc aproape, unde se poate mânca ceva gătit este Restaurant Casa Comana sau/și (nu știu dacă e unul și acelaș lucru) Salonul din Pădure.
   Când am pătruns pe poarta complexului am crezut sincer că o să fie grozav. O cină la o terasă pe malul apei, nu e de lepădat. Armata de chelneri, ospătari și alte categorii din sfera deservirii publice era impresionantă, decorul minunat și mirosea discret a mâncare.
   Ne-a trecut entuziasmul imediat ce am văzut privirile pe care ni le arunca personalul localului. Ne-am uitat pe lângă noi, ne-am mai scuturat un pic, ba ne-am examinat chiar și tălpile. Nimic în neregulă. Față de restul clientelei în short, noi eram chiar decent îmbrăcați și încă proaspeți, să le dea Dumnezău sănătate lu' Menăn și Leidi Spidstic.
   Ei lasă Mădă, poate ți se pare ție că se strâmbă, așa o fi fața chelnerilor, zicem noi coborând cât se poate de încet treptele pe ponton, să dăm timp personalului să remarce că au sosit alți clienți.
   Trecem în reluare pe lângă bar/chioșc/recepție, cu speranța că ne întreabă careva de sănătate ori eventual dacă nu dorim o masă de cinci personi. Nu se întâmplă asta, dar găsim singurei una liberă și ne așezăm. Aprindem două țigări și așteptăm. Nu ni se aduce scrumieră. Cum fumatul în aer liber încă nu s-a interzis, ne resemnăm să scrumăm jos și continuăm să așteptăm.
   La masa alăturată se aduce comanda. Cinci-șapte chelneri fac naveta cu platouri și sticle pe lângă noi. Absolut nici unul nu ne aruncă o privire, darămite să ne întrebe de avem ceva nevoi. Gradul de ocupare al terasei estimat inginerește era maxim de 65%, dar la ce oștire de oameni era acolo ar fi trebuit să ni se ia comanda mai rapid ca la Mc. Ne mai foim, mai ridicăm un deget, o sprânceană, un copil de pe jos, că tot erau destui de alergau pe acolo, dar tot nu ne bagă nimeni în zeamă.
   Sătui de așteptare ne ridicăm de la masă tot în slow mottion, poate se îndură vreun chelner să zică să-l așteptăm două ore, că vine. Tot nimic.
   Defilăm pe lângă acelaș chioșc unde chelnerii se prefac că nu există decât ei și constipația/abcesele lor. Ajungem la poartă fără alte probleme. No bine, asta e viața, ne spunem. Am pierdut cina în natură, hai să ne resemnăm.
   MD însă ne-a aruncat cheile de la Bebel și a intrat hotărâtă la recepția hotelului. Am cules-o din fața Casei Comana 15 minute mai târziu în aceiaș stare. Nu reclamase nimic, pentru că nu găsise cui.
  Abia acum mi-a venit o idee târzie. Trebuia să le furăm papagalul cu tot cu colivie, poate așa recunoșteau că existăm, că nu suntem invizibili.
   Restaurantul Casa Comana adăpostește Chelnerul cu cataractă, Superviserul cu IQ mic, Ospătarul nesimțit, Gherțoiul cu șorț, Leneșul cu ancăr, și alte specii pe care le credeam pe cale de extincție. Dacă nu schimbă fauna, îi prevăd patronului un faliment fericit.
   Pentru că pe lume există dreptate am mâncat un borș de pește fenomenal la Restaurantul Pescăresc hanul Călugărenilor. Acolo chelnerul, un domn în vârstă, știa și câți solzi a avut crapul prăjit la felul doi. Domnul era atât de convins de calitate, incât a promis că dacă nu ne place borșul, îl plătește el.
   Pentru cei care se întreabă de ce nu am facut scandal la Casa Comana ca să fim serviți, precizez că mâncarea cu flegme mi se pare o delicatesă supraevaluată. Sincer, nu merită banii!
 

Ursul roz radioactiv

Da mă știu, iar roz pentru că există și nu e vina mea!
Se zice că o imagine face cât o mie de cuvinte. Dar ce faci când imaginea transmite o chestie, iar textul sau muzica alta? Am aflat eu când după căutări acerbe a melodiei de pe genericul final al filmului SF "The Host", am descoperit în fine că se numește "Radioactive" și este cântată de "Imagine Dragons".
Moamă... băi deci cum suna piesa asta în mintea mea, aflată sub influența imaginilor de la finele filmului, ceva cu sori, asteroizi și alte nebuneli spațiale!
Vă dați seama ce față am făcut când am dat cu ochiul în videosclipiciul următor?!

Șoc. Stupoare. Ei, știți ce am făcut? Am ascultat vocea rațiunii care spune că muzica se ascultă. Cu urechile. Apoi am dat clipul mai departe.
Ziceți mersi, că alfel dau ursul roz radioactiv pe voi!

Dreptul la munca al pedofilului

   Judecătorii englezi spun că nu pot face nimic pentru a opri un pedofil cu HIV să lucreze în locuri unde ar putea întâlni copii. Stelios Kimpriktzis, 38 ani, a agăţat online un minor şi l-a ademenit în pădure unde l-a convins să facă sex. El şi-ar fi ascuns boala.
   Fostul lucrător comercial, din zona Liverpool, a fost închis timp de trei ani după ce a fost condamnat pentru două capete de acuzare unul legat de activitatea sexuala cu un copil şi altul pentru tentativa de a provoca vătămarea corporală gravă, în aprilie 2006.

   După eliberare, Stelios a primit ordin pentru prevenirea infracţiunilor sexuale (SOPO) prin care i se interzice lucru oriunde s-ar putea să vină în contact cu copiii sub 16 ani, printre alte restricţii.

   Trei judecători englezi au judecat recent un apel a lui Kimpriktzis împotriva SOPO, deschizând posibilitatea ca el să poată ocupa locuri de muncă unde copiii pot apărea în apropiere şi slăbind şi celelalte restricţii privitoare la libertatea sa.

   Judecătorii spun că nu ar fi drept să îl condamne pe Kimpriktzis la o viaţă de asistat social, el fiind capabil de munca. Ei au adaugat: "trebuie să fie înţeles că suntem sub obligaţia de a aplica legea şi, în ciuda gravităţii acestei crime, nu putem încuia pe cineva şi apoi să aruncăm cheia." El şi-a ispăşit pedeapsa. Această instanţă face tot ceea ce se poate pentru a proteja copiii – şi voi puteţi să faceţi ce e mai bine pentru ei, dar ca să îl privaţi pur şi simplu de toate libertăţile pentru totdeauna, legea nu permite.

   Istoria lui Stelios mai conţine un incident lămuritor asupra obsesiei sale. În 2008 a ieşit din inchisoare dar revenit şi a mai facut un an de detenţie, iar la eliberare a primit restricţii suplimentare pentru că a fost prins încercând să vândă jucării pe eBay, copiilor.

   În noiembrie 2011, Kimpriktzis a solicitat modificarea SOPO, susţinând că restricţiile privind locul de muncă au fost „prea ample". În sprijinul cererii sale, Kimpriktzis a inclus două scrisori de recomandare de la magazinele de încălţăminte care i-ar fi fost potenţialii angajatori, dacă nu era restricţionat. Aceste ''scrisori''s-au dovedit însa a fi falsuri.

   Kimpriktzis mai târziu admite că a încercat să pervertească cursul justiţiei în legătură cu acest lucru şi a primit o sentinţă cu suspendare la şase luni în iunie 2012. Prin recursul lui, Kimpriktzis a afirmat că toate constrângerile legate de ocuparea unui loc de muncă au fost „disproporţionate" şi l-au blocat în a găsi de lucru oriunde cu excepţia casei lui. De asemenea, el a argumentat că interdictiile SOPO ar trebui să fie modificate, astfel încât el să poate avea nesupravegheat contact cu copii peste 16 ani iar poliţia sa piardă dreptul de a-i ridica computerul pentru control fără mandat.

   Curtea a permis recursul, a dispus eliminarea restricţiilor de ocuparea forţei de muncă, deşi lui Kimpriktzis îi rămâne interzis contactul nesupravegheat cu copii sub 17 ani fără permisiunea părinţilor.

   Judecatorii au concluzionat: Nu uităm că infracţiunea a fost serioasă şi ţinem cont şi de incidentul eBay, elemente prin care pârâtul poate fi descris ca un pedofil prădător. Cu toate acestea, ţinem seama, în conformitate cu îndrumările de jurisprudenţă relevante, de faptul că punctele din apărarea lui Kimpriktzis sunt bine realizate.
   Ordinul de restricţionare a lui Kimpriktzis de a ocupa anumite profesii (profesor, asistent medical, şofer pe autobuzul şcolii) rămâne valabil până în 2016.

sursa ştire

   U-ha, foarte tari englezii, nu-i aşa? Oglindă oglinjoară, unde e mai bine sa fii pedofil, în ce ţară?

În UK în UK, că o dai fără s-o iei, şi juraţii-s cretinei. Clar, în Anglia e mai bine să pedofileşti decât în Belgia!

   Băi fraţilor, eu cred că dacă ăsta punea prezervativ, nici nu-l mai condamnau prima dată. Pai ce mare căcat facuse, sex cu unul de 13 ani?! Şi ce dacă l-a infectat cu HIV. Ce naiba, e foarte posibil să fi fost invers. Se ştie că HIV-ul se transmite prin mucoase, aşa că foarte bine s-ar putea transmite şi prin mucoşi. Spun eu mucoşi, dar în ziua de azi la 13 ani copii sunt creaturi sexual dezvoltate.
   Justiţia engleză e prea dură. C'mon man, 2 ani pentru sex forestier, şi un an pentru vânzare de jucării, WTF?! Omul şi-a ispăşit fapta, e cazul să meargă mai departe, că doar nu o freca melcul între coarne toată viaţa pe banii contribuabilului britanic. Ce şi-a zis coana Justiţia. Decât să-i plătim şomaj mai bine îl punem supraveghetor la grădiniţă, să se joace de-a tata şi tata cu şoimii patriei, pe salariu.

   Chiar dacă ştie că este un prădător, justiţia a făcut tot ce a putut pentru mioare, de acum eliberăm lupul pe păşune şi în robă ne doare. Cui nu-i convine, să nu facă pui!

   Se umflă fasolea în mine de mândrie că se întâmplă faze din astea şi în alte tări decât România! Şmecher tare Stelios ăsta. Fereşte-te de greci când vin cu daruri, şi încuie uşile când vin cu jucării.

   La final, un sfat pentru părinţi: dimineaţa, lângă sandvici şi măr puneţi în ghiozdanul copilului şi o cutie de prezervative, să fie acolo, că niciodată nu se ştie!

Rochia de mireasă vaginală

 

Ultimul răget în materie de modă la nunţi, este rochia cu pizdă. Un rus şi-a dat seama că s-a terminat cu epoca rochiei virginale şi începe epoca rochiei vaginale. Bineînţeles la nuntă va cânta Mărgineanu piesa aia cu: "Ginerica ginerica, te plângeai că o ai mică..." sau, după caz, Planeta Moldova, melodia "Am pula mare". Toată lumea va aprecia această muzică vulvară.
Ginerică nu va purta frac ci costum în formă de şliţ cu pulă şi prezervativ în loc de joben. Soacra mare va purta în loc de blană o capă de floci tivită pe la mâneci şi poale cu corcoaţe. Prin sală domnişoarele de onoare vor fi trase de sfârcuri în rochiile mameloane, cavalerii se vor învarti printre ele îmbrăcaţi ca nişte coaie, iar socrul mare va lua un căcat în gură ca să se asorteze perfect la costumul în formă de cur.
Mulţumesc Mitzo pentru pont!
sursa foto

Baba Lipa, ţaţa Kuna şi casiera iubesc Pula!

În săptămânile petrecute în Croaţia m-am procopsit cu o groază de kune si lipe mărunt. Monezile ăstora sunt atât de variate ca dimensiuni şi valoare că te apucă frica să numeri. Ba mai sunt şi grele. Mi-au stricat capsa de la buzunarul portofelului şi mi-au găurit buzunarele de la pantaloni de m-am trezit cu lipele în chiloţi. Si se tot adunau. Singura soluţie a fost sa le strâng într-o punga din cele cu fermoar la gura şi să le ţin în buzunarul de la portiera maşinii. Înainte de plecare mi-am amintit de punga cu marunţi şi am horărît să îi cheltui. La supermarket m-am proptit drept în frigiderul cu bere Ojusko. Când am scos punga la casă, i s-a spart fundul şi monezile s-au imprastiat pe bandă şi pe jos.
Băga-mi-aş pula în lipele voastre, am scăpat printre gingii! Cele doua doamne bătrâne din spate şi casieriţa mi-au zâmbit frumos şi s-au pus pe adunat monezi. Totul a durat destul de mult, timp în care coada din spatele meu s-a umflat. Faza e că nimeni nu s-a enervat, nimeni n-a schimbat casa. Înainte să îmi pună ultima bere în sacoşă casieriţa mi-a zis fericită:
Is so nice in Pula. I love Pula! Cele două babe dădeau din cap în semn că şi ele.
Aha, sigur că da! Dobredjenia, am zis eu muşcându-mi limba.
Am aşteptat o ora pâna să pot berea, pentru că de atâta râs am zgâlţâit-o cu punga de a luat-o spuma. P'ormă m-a luat sughiţul, după aia căscatul. Cred că m-au deocheat cele două babe.
Apropo, dacă şi voi iubiţi Pula, vă puteţi comanda un tricou de pe site-ul de unde am luat poza.
Aide, bok!

Şi inginerii sunt blonzi câteodată

Transmit pe această cale mesajul meu de încurajare către cei trei cititori rămaşi fideli: comentaţi, comentaţi şi din nou comentaţi! Puteţi fi liniştiţi, am rezolvat problema confidenţialităţii comentariilor. Este adevărat, nu datorită talentelor mele inginereşti ( în IT = 0 barat), ci ca efect al presiunii enorme la care m-au supus admiratoarele lui Papillon.
Când au citit că din cauza activării comentariilor Google+ pe blogul meu, comentariile lui Papi au apărut cu numele real, m-au tăbărât femeile. Nu vă puteţi imagina cum au putut să mă încolţească, ce tehnici şi unelte de tortură virtuală au folosit ca să afle numele (şi telefonul) marelui guru.
Vă jur însă că nu le-am spus nimic, chiar dacă am fost cuprins de sentimente nobile cum ar fi: invidie, gelozie, pizmă, pică, oftică. Mă rog, ultimele două cică sunt patologic boli, nu sentimente, dar parcă mai contează cum se numesc atunci când vezi cum unul de urăşte femeile este adulat şi altul de le cată în coarne este torturat?
Ei bine, criza asta de blonzie (bolunzie) a dispărut ca un fum când am intrat în birou. Fetele mele mă aşteptau cu brioşe, cafea fierbinte şi un vaucer cadou la elefant.ro. Am uitat imediat de postări, comentarii, popularitate, + uri şi like-uri.
Cu inima pe electrovalvă vă spun, nimic nu se compară cu Lumea 1.0.!

Îmi pare roz

E nou, pot să spun asta deşi nu l-am mai văzut până acum. L-am remarcat de când am intrat. Are faţa şi zelul omului proaspat angajat, zâmbetul ăla care arată că vrea şi poate, sau pe dos ori aşa ceva. Este tânăr, înalt şi brunet. Cer o bere. Spuma alunecă peste buza sticlei, peste buza mea, pe gât în jos. Îl simt că mă simte cum îl privesc, aşa că mă întorc cu ochii în berea mea, în  telefonul meu, în depresia mea. Este rândul lui să mă cerceteze. La douăj' de ani câţi are, nu trece dincolo de ţoale, iar alea sunt ok. Cred că m-a terminat de scanat. Căcat, se uită direct în ochii mei şi zâmbeşte. Fredonează. Futui, sunt prea bătrân pentru asta. Din boxe geme unul. Sunt sătul de inimă albastră şi poveşti de viaţă la indigou.
Mai adă-mi una, îi fac semn cu sticla trei sferturi goală. Până am luat-o de la gură era deja în faţa mea, cu dinţii lucind, cu cârpa pe masa, peste mâna mea. Îmi achimbă scrumiera. Vă mai servesc cu ceva? Căcat, ştie că ştiu că ştie! Decât atât, zic eu ca ultimul analfabet. Numai? Da, mulţumesc. Se întoarce la bar. Din spate pot să-i vad fesieri, deltoizi, centură scapulară, toate bine dezvoltate. Proporţionat animal.
Hei, mai adă-mi una! Mersi. Viaţa cu etanol în cap şi wireless gratis virează în mov.
Mai adă-mi una, spun mai tarziu deja boţit. E trecut de 10 şi totul e roz. Acum este momentul, îmi spun. O iau către bar, zâmbesc ca să fiu sigur că i-am captat atenţia atât cât e nevoie. Fac cu ochiul, apoi mă îndrept către holul de la buda. Acolo e o magazie în stânga şi o sală de internet în dreapta. Aştept. Las pe altul să intre în wc şi mă întorc. El e după tejghea aplecat peste o ladă de bere. Îmi fac curaj şi iau decizia. Acum. Trebuie tupeu sa faci aşa ceva în văzul tuturor. Exact înainte să pun mâna pe uşă, îmi prinde umărul. Răsuflarea lui îmi trece peste ceafă către ureche. Ce faci, pleci fără să plăteşti nota!? 
Ce ..la mea... Îmi pare roz, mă clatin eu! El mă sprijină cu pumnul în ochi. Scântei verzi îmi ard retina. Sunt roşu tot.

Clopotniţa buclucaşă a lui Epifanie Norocel

 

  Am un vis, cică ar fi zis Epifanie Norocel cu multă vreme înaintea Sfântului Său Deces de anul trecut. Un vis în care 12 clopote bat dintr-o gigantică clopotniţă cu zgomot atat de mare încât nici un buzoian să nu poată ignora chemarea lui Dumnezeu.
   Rahat. Bineînţeles că nu la asta se gândea Preaperversitatea sa Pifănuţ Colăcel ci la grandoarea personală. Altfel cum i-ar fi trecut prin cap să clădeasca în curtea catedralei o clopoţniţă care fără acoperiş avea deja peste 10 metri, cu 12 clopote uriaşe, în loc sa dea banii unui azil sau şcoală?
   Numai bine că lui Epifunny i s-a terminat Norocelul, iar noul boss ortodox al Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfrijitul Cipilan Câmpineanu a decis ca monstruozitatea să fie tunsă cu pickhammerul la vre-o 4 metri şi transformată în...agheasmar?! 
   Nu vă bucuraţi beţivii mei citititori, că nu pentru aghesmuit cu vin se vrea modificată schimbarea, ci drept loc de slujit în aer liber. Bineînţeles că se va face şi clopotniţa, dar în altă parte şi va avea doar 5 clopote, de diverse mărimi, care vor fi bătute la principalele praznice din cursul anului.
   Sărbători de tras clopotul sunt destule, iar dacă nu sunt, se inventează, că bani are biserica de la fraierii care cotizează obligatoriu la ea prin bunăvoinţa statului fundamentalist ortodox român.

 sursa foto

Tucă: Click aici, dobitocilor!

Nu din lene ci din respect n-am să repet şi n-am să copiez aici ceea ce scrie al doilea mare oltean contemporan drag mie. Doar faceţi click aici, dobitocilor!
Pentru cei care erau obişnuiţi să-l vadă făcând show, o sa fie o surpriză plăcută faptul că mai nou Marius Tucă nu se vede, Marius Tucă se citeşte. Se citeşte pentru că scrie cu rimă ritm şi talent. Şi ca să o citez pe Floriana Jucan,

Mă tem… că Marius Tucă scrie sublim!

 

Porcul 26

   Printre trei explozii şi un cutremur, acum două zile s-a strecurat în presă o mică ştire despre naşterea porcului 26. 
   Laboratorul care a fătat-o pe Doly din generoasa lui eprubetă, s-a săturat de "găinării" şi a făcut o "porcărie" mică şi rezistentă la gripă, cu şoriciul roz şi privire calină. Uite, cât este de simpatic, zici că-i adevarat!
   Cum să te mai împotriveşti introducerii organismelor modificate genetic în alimentaţie când guiţă ăsta micu şi fraged la tine? Oricum ele s-au introdus de mult.
   Pun pariu ca 90% din populaţia ţării ăsteia nu ştie că mănâncă zilnic mămăligă modificată genomic, pateu clonat, copane genetic arhitecturate şi multe altele. Aceşti oameni nu au habar că mărul de 1 kilogram bucata nu există aşa de la mămiţica lui natura, dar se opun feisbuceşte OMG-urilor.
   Se opun tardiv introducerii lor, neştiind că de ani de zile consumă OMG-uri. Şi se opun degeaba, pentru că avantajele organismelor editate genetic se resimt direct în stomac şi buzunar. O ştie inclusiv ţaţa Floarea, care a renunţat de mult să mai pună cloşti şi cumpără din comerţ pui de o zi capabili să atingă 2 kg într-o luna.
   Asta este realitatea pe care o halim. Fiţoşii pot să îşi inchipuie că este bio să pape ouă făcute de iepuraşii movi din Alpi. Bineinţeles, după ce manâncă burgări "naturali" la Mc.
sursa foto