Scatiul pe ștrase

Rog ornitologii să nu mă penalizeze drastic dacă scatiul despre care povestesc mai jos este de fapt altă pasăre, întrucât eu sunt un tip născut și trăit la bloc.

Pe bordura de beton a terasei limitrofe piscinei hotelului Roman din Herculane, a aterizat o pasăre verzuie cu un vierme alb in cioc. După inspectarea zonei, a început să se preumble în sus și în jos pe ștrase cântând incredibil de melodios. Dacă vi se pare exagerată admirația, vă rog să vă închipuiți pe voi interpretând o serenadă napoletană cu un hamburger în gură în timp ce dansați lambada. Da, dansul este cu adevărat un act sexual stilizat, pentru că Dl Scatiu dădea din codă într-un stil fără echivoc.
După două minute de așteptare febrilă a apărut și domnișoara Scatiu. La început s-a prefăcut a fi indiferentă, rece și distantă. A tot fugit de micul Romeo vernil până când acesta a schițat intenția de a decola spre destinații cu gagici mai accesibile. În câteva secunde demoazela și-a reconsiderat atitudinea și sfioasă ia ciugulit viermișorul domnului Scatiu. Pe ăla din cioc, nu fiți răi! S-au privit în ochi, el cu ea, și au zburat împreună, probabil să facă scatii.

Vedeți deci, că nu e nimic greșit la fetele care se lasă băgate în pat pentru o cola?

Cum obțin fetele ce vor

- Dă băi Ducule și mie, nu mânca numa' tu ca spartu'!
- Nț, urcă-te și tu fată și ia-ți!
- Dă bă și mie nește cireși, că nu mori!
- Ba mor, uite na! Vezi cum? M-am spanzurat. Arghh!
- Ajutor, ajutor! Țața Lisandraa.... Țață Lisandră, Radu a murit, s-a spânzurat în cireș!
- Taci Dano din gură, ia cireșe de aici ia, ia!

Actorul Penis Ștefan bate calul să priceapă ceafa

Când nu știi ce să mai faci să nu uite lumea că ai jucat într-o telenovelă, te apuci de gătit cai verzi cu bureți, sau, la fel ca Denis Ștefan, te apuci de mârțogoterapie.

Ca ultimă fiță, actorul ține un curs de optimizare a comunicării prin hipoterapie adică terapie asistată de cai pentru persoanele care vor să înveţe să comunice mai uşor cu cei din jur şi cele care se simt copleşite de stresul cotidian.
Ha ha ha, deci cum? Dacă vrei să te înțelegi mai bine cu colega și să te destresezi după un istovitor shoping la mall, trebuie să mângâi calul pe (sub) burtă până face nihoho?! Foarte, foarte tare!
Nu uitați, cursul de hipoterapie ținut de armăsarul Penis Ștefan se desfăşoară la Bucale, în zilele dă 27 şi dă 28 iulie şi costă numa' 250 de lei.
Doamnelor, galop!
sursa foto

Atacul cu bomba de la Iași - dovada că românii sunt petarde în orice domeniu

Azi un nene a intrat într-o sală a Universităţii "Asachi" din Iaşi și după ce a amenințat că are o bombă, a declașat o mică explozie. Deși în sală se aflau 44 de oameni, nici unul nu a fost rănit în afara atentatorului care a ameninţat că a mai lăsat şi alte bagaje cu explozibil în clădire. După detonarea accidentală care l-a umplut pe agresor de sânge, doi studenți au sărit pe el și l-au imobilizat.

Nu cred că mai trebuie să așteptăm rezulatele căutărilor și pun pariu că nu se mai găsește nimic în facultatea aia în afara unui paznic speriat de perspectiva de a-și pierde pâinea. Tentativa asta penibilă pune în evideță cel puțin trei chestii:

1. Ne confirmă că trăim într-o țară în derivă în care până și terorismul este ratat din start. Hai să facem un atentat?! N-ai cu cine dom'le;
2. Invățământul românesc produce absolvenți psihopați prost instruiți și simultan studenți coioși dar lipsiți de creier. Adică dobitocul cu bomba își dă cu detonatorul în freză, iar ăia în loc să profite de asta și să se evapore din clădire instant, sar la el ca eroii din Kick Ass și Captain America;
3. Mămăliga românească e de fapt terci, iar terciul nu explodează nici dacă e amorsat cu pagubă-n ciuperci.

Concluzie: românii sunt petarde în orice domeniu; las-o mă că merge așa, nu ține la detonatoare!
 

Virgula nu sare departe de punct

Mare noroc cu avionul corean de se împiedică pe prispa americanilor, că s-a mai potolit demenţa cu arborele ginecologic a lu' englezea ăla mic.
Nu ştiu nene ce o fi aşa interesant la trecutul unui copchil nenăscut, dar m-aş căca pe mine de râs să văd ce moacă fac genealogii dacă se lasă cu avort.
Dar hai să nu cobim! În cazul în care naşterea va decurge cu bine, vă spun că mie îmi este clar cum o să arate viitorul prinţ. Pentru că bunică-su e un semn de exclamare şi bunică-sa a fost un mare semn de întrebare, micuţul o să fie un nasol.
Logic, virgula nu sare departe de punct!
sursa foto

Ne naștem nebuni

Răscrucea fără indicatoare din foamea Irinei m-a lăsat mut. Am vrut să o prind în brațe ca apoi să o zgâlțâi până revine cu tălpile pe pământ. Mi-a trecut rapid. Nu este vina ei ci a lumii în care s-a născut.

Ce tâmpiți pot fi oamenii dacă așteaptă mereu să calce pe un drum deja bătut. Ce fraieri la modul sublim, inocent! Adică ei chiar cred că indicațiile alea li se cuvin, că cineva care a trecut pe acolo înainte este obligat să avertizeze ce și cum. Cineva trebuie să marcheze, să îndrume, să...

Ei bine, nu! Omul s-a nascut nebun, nu flămănd. Ne naștem din minciuna altruismului și suntem crescuți la umbra aceleiaș minciuni. Ni se spunem că am fost născuți pentru noi, dar toți știu că pentru propria plăcere și pretenție la nemurire ne-au crescut. Ne-au dat viață pentru viața netrăită de ei, pentru cana de apă adusă la capătâiul unei bătrâneți prezumtiv îndelungate. Ne-au întreținut cu speranța la statutul de viitor intreținuți.

Întreaga noastră viață este un azil unde constant suntem dopați cu prozacul ideilor "firești" ca să nu revenim la realitate, la adevărul halucinant dar de necontestat: omul ca specie este nebun. Nebunia lui întreține fantasme ca protecția socială, socialismul, mila creștină, dragostea de aproape. Ni se arată ce este bine, ce este frumos; ni se repetă până ajungem să credem.

Viața n-are nevoie de motive ci de mediu în care să se dezvolte. Viața este nebunie frumoasă, poezie, cosmetică, circ. Viața umană este minciună și simulare. De asta suntem atrași de artificial, de internet, de 2.0. De asta bătrânii devin cu atât mai urâcioși cu cât se apropie de adevărul absolut. Practic ei devin mai sinceri, pentru că moartea vine cu șocul epifaniei. Omul este perfect egoist. De aia nu s-a întors nimeni din moarte să ne spună unde, ce și cât. Pur și simplu n-a vrut!
sursa foto

Vreau un domeniu pentru că pot

De fapt îl doresc la fel cum îmi doresc să caștig la Loto deși nu joc. Adică îl vreau dar nu am chef să depun nici cel mai mic efort. Vreau un domeniu taman pentru aceleaș motive pentru care îl vrea tot prostul, care pur și simplu vrea să aibă.
În viziunea contemporană a avea este un rău necesar, a nu avea este o molimă, un handicap o barieră socială. Conform acestei filozofii de viață vreau să am domeniu pentru că toată lumea are.
Păi cum m-aș putea duce la ceva întâlnire sau târcoleală blogărească, fără să am domeniu propriu și personal. Cum aș putea să mă dau mare in rank și rotund în relevanță. Cum să mă vait că a mea ia șase la sută afară dacă n-am o a mea; cum să discut despre ardei și bame dacă n-am ca tot omul o casă la țară?
Vreau un domeniu ca să-l am. Vreau un domeniu pentru că pot. Pot să vreau, nu-i așa?
 

Filme online

Sunt exact zece site-uri la acest moment pe prima pagină de rezultate Google, plus încă trei care cică au fost şterse ca urmare a unei reclamaţii.
Hai să fim serioşi, nu trebuia şters nimic, chiar nimic. Toate aceste pagini oferă o calitate de vizualizare atât de precară şi condiţii de preîncărcare atât de frustrante încât fiecare dintre ele constituie un serios îndemn de a merge la cinema.
Chestia cea mai mizerabilă la aceste pagini cu filme online este reclama agresivă şi falsificarea de conţinut. Dai clik pe un titlu şi primeşti în schimb 0 conţinut, sau în cel mai fericit caz un promo la filmul respectiv.
Concluzie: decât filme online, mai bine aştepţi să se coacă filmul pe torrenti, sau şi mai frumos, alegi cinematograful. Aş alege şi eu mai des cinematograful dacă ar exista unul mai aproape de 140 km de mine, aşa să-mi ajute DumniezACTA!