Sex, bere şi femei

De fapt o să vorbim mai mult despre bere. Pentru sex trebuie să iau o carte sau tutorial online, că nu-mi prea amintesc cum se face, iar femeia abia de am zărit-o. Tot din cauză de bere, că eu când beau uit mai mult decât mă uit. Oricum, berea ştiu clar cum se foloseşte. Când beau bere eu zic că mă bericesc.
În tinereţe mă ciuculeam, adică beam bere Ciuc, apoi m-am timişorit iar în ultima vreme mă ursulesc aproape zilnic.
Iubesc berea  în general şi ador berea bună. Nu îi înţeleg pe aia care spun că toate berile seamănă între ele. Nişte idioţi. La fel nu pot să înţeleg cretinii care din alte motive decât mândria nţională ar bea bere italiană, mexicană sau mai rău, albaneză, că tot e ambalată aşa mişto la Billa.
Să ne înţelegem bine, toate popoarele cunosc berea. Asta e prima băutură inventată de om pentru că necesită procesare minimă şi materie primă de largă răspândire. Înclusiv canibalii făceau bere, că era mai uşor să pui soacra la fermentat decât să cultivi viţă de vie.
Berea e ca masturbarea. Toţi o fac, puţini o recunosc.
Italienii se pricep la maşinile lor, la femeile altora, binişor la vin (o treime din vinurile frantuzeşti sunt produse in Italia) dar la bere o sug lamentabil. Spaniolii se descurcă jalnic, mexicanii mai bine ca ei dar mai prost ca italienii, iar albanezii sunt de evitat. Nici să vă uitaţi la sticlă.
Bere adevărată fac belgienii, nemţii, cehii, românii şi ei da, chinezii! Dacă la noi e clar că tehnologia e nemţească ca şi a cehilor, chinezul face o bere absolut remarcabilă cu tehnologie de furat. Pardon, de împrumut. Probabil au copiat din atâtea locuri că până la urmă au uitat ce şi de unde şi le-a ieşit berea originală. Vreţi să ştiţi secretul? Chinezii nu le au cu băuturile reci, prin urmare berea lor trebuia sa fie băubilă la temperatura ambiantă. Băută de la frigider, devine bună tare, iar dintr-o halbă îngheţată zupăr bestială. Zi Tsingtao şi atât!
Trecem acum la berulele noastre româneşti, care îmi  plac toate în afara de câteva leşioase propăşite din bidonul de PET în butelca de sticlă.
Bune rău sunt Timişoreana, Azuga, Silva şi Ursusul. Deşi produse aici, de azi nu mai vreau să mai aud de denumiri străine, gen Gardănbir sau HaineKeanu. Motivul e simplu.
Aseară din cauza unei beri prost denumite mi-am două labe peste ochi de la o femeie. La un bar s-a petrecut drama.Tocmai terminasem de analizat vitrina figorifică a barului total şocat de lipsa oricărei licori cu nume strămoşesc. Cum eram un pic fezandat de dinainte am încercat să explic chelneriţei cu limba încleiată că aş pofti la o bere Noroc sau Bucegi:
-'Ai Noroc?! Naso... alo, măcar ai Buci..reci, de la gheaţă!?
N-avea. Dar avea inele. Tari, foarte tari când le tragi pe nas. Atunci mi-am adus aminte de reclama la singura bere care popula frigiderul barului. Ştiţi voi,reclama aia cu pictatul în aer a literei S. Dar cum eram nesigur pe picioarele de dinapoi am facut semnul pe undeva pe la şliţ şi victorios am urlat la barmăniţă:
- O Skol!
Cred că unul din inelele de pe mâna ei era inelu' lu' Arabela sau ceva dispozitiv de teleport, că după a doua palmă, m-am trezit direct acasă, în hol. Gol.
Vedeţi ce face berea străină din om?!

Şoping ţiomping ca la Dedeman

   Deci m-am enervat cu noaptea în cap. Cu botul în cafea pe la ora 9 arunc io un ochi la piticu gras pe blog, văz ca n-a mai eructat nici un curcubeu şi dau să ies când ce vede ochiu meu? Un comentariu. Mă iau după el şi ajung la o duamnă acasă şi văz că zice printre rânduri că barbaţii nu ie buni la cumpărături.
Arghh...ce a fost asta mă rog?! Nu e nimic, dar nimic adevarat. Bărbaţii ie cei mai buni la şoping. Păi să vă spun, io când era însurat...
   Mamă ce cumpărături făceam. Cumpăram tot de pe lista, absolut exact cum şi de unde era indicat. Nevasta de atunci era în extaz, în permanent orgasm. Cred că de aia noaptea dormea buştean sforăind ca drujba.
   Şoping, da... Deci cum reuşeam asta?! Păi aveam o vecinică la 3 care când pleca la supermarket primea lista mea de cumpărături. Eu îi reparam o priză, ea îmi aducea o sacoşă... Eu îi reparam la budă plutitorul, ea îmi umplea căruciorul. Ca în reclamele Dedeman. Tande pe Mande. În 2 ore urcam glorios cu sacoşele la 6! Nu vă mai spun că vecinica avea capot cu decolteu şi tot timpul o bere în frigider păstrată pentru şopingu meu.
   A mers aşa pâna cand n-a mai avut vecina prize şi a trebuit să mă ocup un pic de instalaţia ei personală.
Nu-ş cum dracu, poate prin vechea metodă de comunicaţie a bătutului în ţeavă, cineva i-a zis nevestei cum fac io şoping ţiomping cu vecina. Atunci mi-a devenit viaţa mai clară şi mai veselă decât  în reclamele la detergenţi. M-o fi ajutat fierul de călcat primit în cap, că tare repede prin faţa ochilor existenţa mi-a defilat.
   M-am trezit înconjurat de flori, perfuzii şi o grămăjoară de felicitări. Pe una din ele scria:
"Am prins o ofertă la cleştii de spart nuci, mi-am luat doi de rezervă şi mi-au rămas bani să-ţi iau şi ţie o pereche de papuci. Îî găseşti la uşă.
PS: am schimbat iala.
PPS: Vecina de la 3 s-a măritat cât ai stat în comă!"

Cu acadeaua în venă

Tocmai mi-am amintit că răscolind netul după o poză pentru articolul cu dropsurile Sula, am descoperit o ştire mai veche despre un subiect mereu actual. Lumea înebunită de riscurile din ce în ce mai vizibile ale vaccinării a ajuns să fie păcălită de soluţii alternative dintre cele mai fantastice.
Unde credeţi voi că s-a petrecut, dacă nu încă s-o mai petrece faza asta? Aţi ghicit, la americani!
Anul trecut prin noiembrie media din state a început să strige ca din gură de şarpe că o tanti din Nashville (posibil şi o alta în Phoenix) vindea pe net acadele contaminate cu varicelă. Reclama postată pe Facebook, promova acadele contaminate cu varicelă drept alternativă naturală la vaccinare. Comanda se făcea online si expediţia prin poştă, totul la numai 50 dolari bucata.
Frate, dar scump o mai suge lumea prin state! 50 de dolari o acadea?! Atunci la ce metodă de imunizare am eu, oare cat să cer?!
Tan ta naa... îmi vine să cânt:

Păi lasă-mă bădiţă, lasă-mă să mor,
Cu trei acadele-n venă şi laic la purtător... 
sursa foto

Blogăreala mobilă

Dacă eu pot, există. Ce androidu meu, scriu şi postez de pe mobil.
Din acest moment unele dintre  postările mele or să  aibă o aromă distinctă.
Blogăresc deci exist. Exist pentru că scriu pe budă. Exist, simţiţi?

Euro ţigăneala

   
   Ce epiderma mea, băi cosangvine!? A dat buba neagră, ciuma burbonică, holera si ciuleandra în toţi europenii?! Păi cum nu! Ia daţi o geană pe ştiri să vedeţi că este plin internetul de ţigani. No acuma e drept, unde să se mai ducă şi ei săracii, dacă Franţa îi expulzează, Anglia îi persecută, Italia îi execută? Pe net ţiganu ie free!
 Din presa virtuală ai zice că dragii noştri europeni s-au dilit rău de tot la cap.
   Englezii spun că Dacia Duster este ca un ţigan care boxează. Probabil i-a lovit maşinuţa noastră pe producătorii britanici direct sub centură.
   Francezii mai dau o lege de expulzare, mai una de ridicare a interdicţiilor de muncă sperând în integrarea ţiganilor. De parcă de muncă le arde lor. Să se uite francezii la statistica românească unde scrie negru pe alb (discriminare inversă mâncaţi-aş tu p'amea!) că în ultimii 2 ani de zile doar 10 la sută din ţigani au lucrat iar peste 51% nu au muncit niciodată.
   Păi dacă ştiau cifrele astea, mai botezau francezii fosila aia fără cap dinozaurul ţigănesc?! Parcă văd doi dinozauri, unul americănesc şi altul  ţigănesc vorbind între ei:
- Auzi cumetre n-ai să-mi dai şi mie un cap, măcar în gură, că-mi moare copii de foame!?
- Nope!
Şi uite aşa au dispărut americanii. Adică dinozaurii.
   Dar trebuie să ştiţi că pe plan local legat de ţigani avem numai lucruri pozitive. Uite de exemplu ţiganii sunt patrioţi, nişte arhitecţi în exil care cresc PIB-ul ţării. Păi nu cară ei banul din toată UE să-şi clădescă palate cu turnuleţe unde e fiscul mai chior adică acilea la Romunia?
Aţi auzit vreodată de Maicăl ăla să ia mii de euro la nunţi? Era un fraier care a scos câteva albume în 50 de ani. pe care îl bate Salam la cortu' gol la orice oră de profit. Şi stiţi voi câte albume are Gută? Sute vere, sute!
   O altă chestie. La noi în ţară ţiganii se opun corupţiei şi promovează educaţia. Ca să nu mai intre românii la facultate dând şpagă la ONG-uri să-i faca ţigani  în acte, să dea banii direct la ţigan, la bulibaşa locală. Iar rumânii care vrea la facultă să pună burta pe carte să ia bacu, ca să nu-i fraierească şmecheri de alde Eminescu şi Sadoveanu, mama lor de şnapani!
   Voi credeţi  că degeaba este internetul plin de ţiganii noştri în Europa? Nu, ei au o misiune acolo iar ştirile sunt rapoarte de progres. Este vorba de o ultra, giga, mega misiune a serviciilor secrete rromane GipSIE care este în plină desfăşurare şi dă semne de succesuri. Parlamentul european este deja o ţigăneală generală iar UE o mare ţigănie.
Bravo mo!

În oglindă

   ...şi după asta pui făina, dar în ploaie, ştii tu... La bulgari, fată. Deci nu se compară tu. Poţi să manânci până crăpi... 0-2 cu Inter cum am zis, deci eşti bun de cinste. Fringe, categoric mai bun decat X files, îţi spun!
   Zumzetul obişnuit al unui birou plin de oameni de diverse vârste, sexe şi preocupări trece prin mine. Butonez înverşunat la raport, încercand să uit ce mă preocupă. Din discuţii fără cap prinde contur ceva cunoscut.
...cam o oră, că atât suport, dar cred că dacă aş lăsa-o ar sta ore întregi. Nu se opreşte întâmplator, nu se admiră probând o rochiţă sau o clămuţă. Pur şi simplu se duce la oglinda unde se uită atentă şi rămane uitată acolo de uneori trebuie să o trag de mână.
- Haide tu, că fata ta e mică. Ce să zic de Mario al meu care este a cincea! Ditamai băiatul se admiră în oglindă. Nu mi-e de alta, dar dacă se face gay ne omoră tacsu pe amândoi! L-am şi bătut. Ce te uiţi mă în oglindă i-am zis. Te vezi frumos, îţi lipseşte vre-o buclă, te imaginezi pe tocuri? Şi poc, poc, două labe peste ochi!
- Aide tu, nu trebuia să baţi copilul... Cred că suntem nebune amândouă. Copii sunt bine. La vârsta asta îşi redescoperă corpul...
-Drăgălşa, dacă îl prind cu mana unde ştii tu, îl bat de face pe el...
   Tastele păcăne din ce în ce mai rapid. Sunt totuşi atât de odihnit după o jumătate de noapte fără somn. Mă gândesc că Alice este singură acasă. Mă aşteaptă cuminţică. Mă gândesc la ce mi-a spus. Ieri a stat trei ore în faţa oglinzii. Cu ochii in cifrele aceluiaş etern raport am reacţionat târziu.
- Eşti frumoasă tati, ştii bine. Lasă oglinda aia şi adu-mi blocul să văd ce ai făcut la desen.
- Bine, bine! S-a mişcat încet aruncând peste umăr priviri către oglindă.
- Ce mâzgăleala este asta Alice?! Ţi-ai pus în cap să consumi un creion întreg pe o coală?!
- Asta e în oglindă. Sunt eu dar nu chiar la fel.
- Ai imaginaţia bogată ca tactu, am râs eu! La faza asta m-ai depăşit. Nu înţeleg nimic, totul e negru.
- Aşa trebuie pentru că totul e foarte foarte greu, ca mierea scoasă din frigider sau ca smoala. Trebuie timp tati şi trebuie să fii atent.
   La ora 3 dimineaţa am sărit din somn. Un pocnet din dormitorul fetei m-a facut să alerg într-acolo cu ochii pe lustre. Nu se clătina nimic, nici un geam nu vibra, nici un ecou, dar patul ei era gol. Mi s-au sudat dinţii.
- Alice, am strigat încercând să nu par panicat!
A apărut din bucătarie cu o sfoară şi un cuţit în mână
- Dumnezeule Alice, ce faci cu alea?
- S-a rupt agăţătoarea oglinzii şi a căzut. O repar. Este atât de uşor...
A luat oglinda şi cu multă îndemânare a înfiletat la loc una dintre agaţătorile smulse, a legat sfoara între cele două belciuge, a aşezat-o la loc în echilibru puţin înclinată în jos. Du-te la culcare tata, o să fie bine! Strâng eu pe aici.
Am devenit paranoic? Oglinda aia este prea grea. Asta nu e Alice a mea care nu se legă corect la şireturi şi nu-şi poate căra singurică ghiozdanul. Alice a mea e undeva... Undeva unde toate sunt dense ca mierea, sau ca smoala iar fata asta este o impostoare.
Cuţitul, cuţitul şi sfoara, unde le-a pus?!
- Alice lasă cuţitul, Ali...
Are dreptate, pe partea asta a oglinzii totul este mult mai uşor, inclusiv patricidul.

sursa foto

Scârboşenii

   Recent m-am întrebat cât de fiţos sunt eu sau cât de greţoşi sau scârboşi sunt unii din semenii mei. Înainte era valabil un proverb simplu: dacă doi îţi spun că eşti beat, du-te de te culcă! Astăzi dacă doi îţi spun că eşti beat înseamnă că au făcut coaliţie împotriva ta.
   O parte din colegii mei respectă cu sfinţenie ritualul zilnic al mesei de prânz. La pauza de masă îşi comandă meniul zilei de la două mâncătorii zonale. Eu şi colegele mele de birou încropim ba câte o tartină, ba un sandilici, mai un mar, mai o banană şi foarte rar comandăm pizza sau altceva. Cei din tabăra "mâncare gătita zilnic" râd de noi că mâncăm nesănătos, că ne hrănim toxic, că o să ne constipăm din lipsă de ciorbiţă, că nu se poate să rezistăm 8 ore mâncând un măr şi o briosă.
   În timpul ăsta ei bagă la ramazam haleală gătită cică sănătos. În general meniul ăla mult lăudat de ei este o ciorbă infectă şi o adunare generală numită pompos felul doi. În fine, eu depăşisem faza cu tachinările şi vă jur că dacă nu era mirosul de stricat din ce în ce mai acut din bucătărie în ultima săptămâna, nu m-aş fi deranjat vreodată să acţionez. Iniţial am rugat femeia de serviciu să ducă mai des gunoiul. La dus săraca de 3 ori pe oră, a spălat repetat coşul şi pe jos. Totul fără efect. Putoarea misterioasă persistă după fiecare prânz ore în şir.
   Ieri am avut ghinionul să însoţesc un coleg cu treburi la ambele surse de hrană a colegilor din tabăra "ciorbiţă cu spumişoară". Ambele sunt foste cantine de pe lânga mari coloşi industriali şi ambele atât de împuţite încât la bucătărie candea mai rău decât la wc. După revoluţie au căzut coloşii, s-au dărâmat uzinele, au dispărut hoardele de muncitori care rodeau orice ca termitele, dar cantinele alea tot zoaie şi lături servesc. Azi însă victimile sunt bieţi corporatrişti ca cei din firma mea. Pentru că nişte văcari reprofilaţi le ambaleză gunoaie în caserole şi le cară cu maşină direct sub bot colegii mei le papă fericiţi şi blazaţi. Sunt neşte domni şi neşte duamne care mănâncă de la catering, ce pana lor! Cred că amărâţii ăştia nu-şi mai aduc aminte ce le gătea mămicuţele lor. Asta, ori sunt cel puţin proşti.
Ca să nu distingi o ciorbă alterată de una bună, trebuie să fii prost. Să ai o cât de mică bănuială că igiena restaurantului este îndoielnică şi să mănânci de acolo înseamnă să fii fraier. Să fii avertizat, după toate cele de mai sus şi totuşi să continui să mănânci din gunoiul de cantină, este dovada clară că eşti retardat. Ori asta, ori colegii mei consideră că eu cu mine am făcut coaliţie împotriva strălucitorului lor nivel şi stil de trai.
   Sunt fiţos! Asta mi-au spus când i-am avertizat că e ceva în neregulă cu păpica lor. Eu am repetat că nu e sănătos să mănânci conştient lături, ei mi-au replicat că porcul bagă în el orice şi că mai are parte şi de orgasme de 30 de minute.
   Ok, sunt fiţos. Pagubă-n micoze, eu să fiu sănătos! Dar poate se oboseşte careva să le spună deştepţilor ăstora că deşi aşa de fericit şi sănătos toată viaţa, porcul este un animal castrat care trăieşte doar un an, iar cel mai bun vier nu apucă mai mult de 12?!

Serviţi vă rog o sulă!

   Mi-a căzut faţa şi era să calc pe ea la auzul invitaţiei. Oprit în plin avânt şefu' a gogonat ochii mari. Colegul i-a pus-o pur şi simplu în mână şi i-a zâmbit alb dulce şi fals ca un dozator de zaharină.
- Să nu o roadeţi, a mai zis el, lăsând omul cu gura căscată! Apoi a trecut la următorul coleg.
- Serveşte te rog o sulă! Da' nu ti tieme, îi sănătoasî, are vitamina Şie şi n-are chic di zahâr!
   Când mi-a sosit rândul, am mulţumit şi am ascuns-o în sertar. Abia aştept să o dau şi io cuiva. Vorba manifestului: suge si dă mai departe. Pfiuu, mă gândesc la Băsescu cu buzunarele pline de sule bălind către mulţime:
   Români, să sugeţi bine!

Eartămă Mirceo!

Eartămă  Mirceo că n-am ştiut ce fac! Am intrat în criză, m-am panicat imediat ce aia de la secţie mi-a pus ştampila în mână şi mi-a cerut buletinu la schimb. M-au tăiat toate apele instantaneu când m-a pus să semnez şi am văzut că deja ştie unde stau şi cu cine. După perdeaua cabinei am decedat nervos. N-am putut rezista voltajului psihologic şi-am trântit ştampila peste NU.
Eartămă Mirceo că sunt slab de drac. Sper că aura ta de anti băsist să nu crape din cauza unui bicisnic trădător de pretin ca mine.
N-am ce să mai fac şi acum că am comis-o, iaca îmi caut scuze.
Imi aduc aminte ca pe Băse l-am votat pentru ceva. Nu mai ştiu exact pentru ce, dar era parcă promisiune de trai bun. Original, nu?! Apoi l-am votat pentru că este chel şi chior, pentru că râde şi plânge, pentru că face sex, pentru că bea şi fumează, pentru că trage chiulul, pentru că injură, pentru că discriminează, pentru că fură. Pentru că este clar un adevărat român. Pentru că ne reprezintă!
Eartămă Mirceo pentru votul negativ dat ideii ieşite din anusul contra naturii numit USL. Iartă-mă şi crede-mă că dacă acum auzind numele lui Băse beşi ca de la fasole cu chili, când o fi Crinu' preşedinte ai să te caci pe tine!

Handicapatul român!

    Mai toţi românii au denaturat complet sensul cuvântului handicapat. Din nefericire pentru handicapaţi, cei dintâi au dreptul să facă asta, pentru că normalitatea înseamna majoritate, iar majoritatea dictează minorităţii.
    În mod ciudat după 1989 persoanele cu handicap au devenit brusc vizibile, ba chiar mult prea vizibile după unii. Ţinute sub preş vreme de 40 de ani, toate rezultatele neruşinatei politici demografic opresive ale Epocii de Aur au început să colcăie la vedere peste tot. Pieţele, gările, intersecţiile şi ecranele tv s-au umplut de membre contorsionate, atrofiate sau lipsa, de ochi opalescenţi, de genunchi de capră, cocoaşe şi gâturi răsucite spre călcâi.
   Vecinul de palier a fost toata viaţa un gurmând, un curvar şi un beţiv. Toată viaţa a flegmat direct în creştet pe ăia de nu se puteau deplasa cu mai mult de 5 km/h, s-a pişat pe orice legumă căzută la pat şi şi-a afirmat dispreţul cu voce tare. Vecinul mi-a spus că handicapaţii sunt rebuturile societăţii, că suntem un neam de asistaţi sociali si că de aia se prăsesc ţiganii, pentru că Ceauşescu le-a dat, Iliescu le-a dat, Constantinescu la fel... Numai Basescu le-a dat-o prin gură. vecinul credea că eutanasia şi eugenia ar trebui legiferate, că bătrânii trebuie duşi să moară în pădure şi că el, dacă ar avea fie şi o falangă lipsa la degetul mic de la piciorul stâng s-ar împuşca în cap să nu fie statului o povară. Parcă îl aud.
   - Băi handicapatule! Vezi buei paraliticule că-ţi curge maioneza din nas! Ţi-e foame ciungule, băgaţi-ai ciotu-n cur să faci economie la hartia igienică! Nu te mai caca băi aşa des că faci risipă! Ce vrei bă piticule, te-a bătut tactu cu pula în cap de n-ai mai crescut?!
   Vecinul meu avea umor. Vecinul meu era perfect. El reprezenta normalitatea întruchipată,  sănătatea şi bunăstarea însăşi se revărsau peste cureaua de la blugii săi călcaţi cu dungă. Ca el erau milioane, sunt milioane, alte milioane gândesc la fel. Fără îndoială alte câteva milioane râd la ideile unuia ca el precum lăţeii la bordel.
   L-am urât pe vecinul meu. Î-am urât ideile şi forţa morală, i-am urât coaiele care credeam eu că stau ţepene între el şi universul atacat de handicapaţi. Ca adolescent aveam tendinţe discriminatoare, eram revoltat si extremist. Gândeam ca el dar nu-mi puteam susţine ideile. Aveam doar întrebări, nemulţumiri şi accese de ură.
    De unde pula mea tot apar frate ciungii ăstia care cerşesc, de unde apar retardaţii, idioţii, mongoloizii, paraliticii. Din ce gropi mucede se dezgroapă zombie ăştia cu ochi de peşte mort? De unde pula mea atâtea babe şi moşi pişaţi pe la toate colţurile?! Vreau să dispară, vreau să moară toţi, toţi... Dar după ce am crescut, m-am blazat atât de tare încât nici măcar nu i-am mai văzut. Am pus o barieră între mine şi ei.
   Anul trecut vecinul a suferit un atac. M-am întâlnit cu el pe scara. Urca treptele ca un melc. Cu faţa căzută într-o parte, cu balele curgând şi un ochi lăcrimos jumătate deschis, ţinea o mâna ciudat ridicată la piept cu palma în jos. Cu cealaltă mână pipăia fiecare milimetru din balustradă.
   Am trecut val vârtej pe lângă el sărind câte trei trepte si de la etajul superior l-am privit cu dispreţ. El mi-a întors un rânjet apoi s-a concentrat înapoi la escaladatul treptelor.
   - Ce faci handicapatule, n-ai gasit glonţul potrivit sau nu se fabrică destule calmante ca să te doboare pe tine?! Ziceai că te sinucizi dacă îţi pierzi un deget. Ai pierdut jumate de creier şi încă respiri. Ruină umană ce eşti, n-ai măcar decenţa să te nărui. Ridică-ti mânuţa aia de travestit căruia i-a furat Terente fecioria odată cu poşeta şi dă-ţi dracului drumul pe scări. Borăsc cînd îti văd balele atârnate pe piept. Îmi vine să mă deschei la şliţ si să te ud în gura pe care ţin pariu că nu o poţi închide. Ce zici, un brânci mic, o balustradă zgâlţîită!? Nu ajunge, nu?
Dar ia zi-mi, te mai ţine oloaga aia şi dacă-ţi fut un şut direct în plex?!
În loc de toate astea am spus:
-Bună ziua vecine, nu te-am mai văzut de mult, pot să te ajut?!
 În momentul în care şi-a sprijinit greutatea pe mine, jumătate din greutatea mea a dispărut. La prima treaptă urcată împreuna mi-au dispărut din minte întrebările, la a doua nemulţumirile iar în capul scării a dispărut ura.
A doua zi am reînceput să-l urăsc. Handicapatul de vecin m-a bătut la şah!

Nu mai fut nasoale

   De fapt, dacă stau să socotesc, cred că pluralul ăla de sus e nedrept pentru că doar o singură nasoală am futut la viaţa mea dar las titlul drept avertisment. Deci nu, nu discut. Una mi-a fost deajuns.
   Tipa era aşa naşpa că legiuni de bunăciuni nu or să-mi şteargă amintirea ei. Totul a pornit de la o ladă de bere şi de la Fănel fi-i-ar căsnicia de oţel că multe gagici a dus în cap, până a pus una curu' pe el. Io şi cu Fănică am fost patru ani colegi de cameră şi o vreme chiar de pat. Nu se mai putea omul căţăra în al lui când venea beat, aşa că se vâra lângă mine. Dacă iniţial am protestat, am cedat rapid la argumentul forte numit precizie. Eram mai liniştit ştiind că vomită în lighean, că de la nivelul unu al patului supraetajat greşea des ţinta. Omul mi-a devenit rapid un prieten atât de bun încât l-am avut cavaler de onoare iar în noaptea nunţii tot cu mine a dormit. Dar asta este altă istorie.
   Povestea asta este despre un pariu pe care l-am făcut cu Fănică stând la o halbă de Gambrinus pe terasa La Matolu'. Vorbeam de femei, domeniu în care mnealui era expert, iar eu admirator. Ne-am pus întrebarea cheie: dacă toţi aleargă după modele şi frumuseţi, pe alea nasoale cine le fute?!
Şi pac, pariul! Care fute a mai nasoală gagică ia premiul ăl mare, adică o ladă de bere, îar cine pierde dă lada. Termen o zi.
   In timp ce el îşi storcea creierii să găsească o nasoală printre prietenele bunăciunilor cu care şi-o punea, eu aveam deja una în minte, care bătea orice record. Pe tipă o chema... Aoleu mamă ce greu este sa scriu "tipă" când mă gândesc la ea. Pe urâta aia cu flăcări o chema Mona dar toată lumea îi spunea Ara, din cauza imensului cioc pe care îl avea în locul unde restul umanilor au nasul. Era absolut incredibil că nu cădea din picioare şi nu se înfigea cu capul în asfalt din cauza siluetei târnăcop. Ei bine Ara mă sorbea din ochi din anul 1. Zilnic abia scăpam de ea. Ha ha ha, berea era deja a mea! Cu curajul beţivului am purces la treabă.
    Vă rog să mă credeţi că mintea mea a încercat din răsputeri să uite cât de multe din fazele parcurse de la prima vorbă la ultima contră. Amintirile dor.
Vă jur că în momentul în care ne-am băgat în pat cu lumina stinsă, m-am umplut instant de vânătai. Parcă era făcută din unghiuri ascuţite toată. M-am întins lângă ea si am început să o mângai ca pe un câine plin de căpuşe şi noroi pe care l-a călcat tirul. Nu ştiu exact unde o mângâiam, că avea pielea şmirghel şi ceea ce iniţial am crezut a fi sfârcuri erau două aluniţe monstruoase pe omoplaţii creaturii. Erau probabil un fel de senzori că în momentul în care am atinso acolo imediat şi-a pus plapuma în cap.
   Jizăs, cum să vă explic senzaţia?!....Întrebare de întrebare, ati dat muie la ascuţitoare? Dar maşinii de tocat nucă? Ei cam aşa ceva simţeam eu. Nu ştiu cate perechi de dinţi avea dar erau ascuţiţi sau ciobiţi şi orientati către gât ca la stiucă.
   Am smuls cu greu ce mi-a mai rămas din pulă şi am reuşit să îngaim un hai să... Ea a sărit pe mine şi...Horror show! Ara era mai uscată între craci decât o mumie pierdută între dune şi cred că în loc de labii avea coji de nuci, sau valve ca scoicile, că mă tăia pişarea când se mişca. În afara de durerea în sulă, la fiecare contră bazinul ei mi se ciocnea de simfiza pubiană, pe care cred că mi-a fisurato.
   Noroc că era stătută de multă vreme şi a inceput rapid să chiţăie şi să chelalăie cu capul rabatat aşa tare pe spate, că am putut să-i văd amigdalele prin nari. Deodată mi-a înfipt o gheara în piept şi una în coaie şi a urlat demonic:
   - UMPLE-MĂ!
De aici încolo restul sunt amintiri. Mărunţişuri de tipul: vodcă, duşuri interminabile, creme, dezinfectante, calmante, iarbă, psihoterapie prin regresie hipnotică... Prostii! Am câştigat lada aia de bere?! La dracu, da! Dar clar alta nu mai vreau.
Nu mai fut nasoale, staţi departe!