Pauză sau dispariţie

Începând de mâine, acest blog se va restricţiona şi eventual se va închide până ce oameni importanţi mie ajung să înţeleagă diferenţele de definiţie între personaj si persoană şi ce înseamnă un blog versus viaţa reală.
Pentru că o creaţie depide de toanele creatorului, niciodată invers. Eu pot exista fără blog, el nu fără mine.
Eu o să aleg doar ora.
La bună vedere sau adio.
 

Nevorbită

 

Îți scrii scrisori singură. De ani de zile. Ești nevorbită. De ani de zile. Ai dat peste mine întâmplător. M-ai pironit în cuie cu tălpile în asfalt, m-ai legat de primul pom, ca să nu fug, ca să ascult. Pentru că ești nevorbită. Pentru că ești disperată ca o mireasă părăsită la altar. Îmi vorbești. Vorbești continuu. Te oprești doar cât sa respiri și să-mi scrii. Scrii continuu. Și plângi.

Plângi pentru că nu răspund, plângi pentru că deși nu mai ești nevorbită eu tac.

Mă rogi, mă implori, mă blestemi să răspund. Eu tac. Nu-i vina mea că ai ales drept victima un surdo-mut social. Și da, nici nu te citesc. Tu îmi scrii fără să-mi știi adresa sau numărul. Oricum nu te-aș putea citi. Nu pot așa legat de pom. Nici măcar nu te văd. Privesc prin tine ca printr-un mare gol.

Aștept să realizezi că nu caștigi nimic, să îmi smulgi picioare din beton si să-mi tai funiile până la ultimul nod. Nu pentru mine, pentru tine trebuie să-mi dai drumul. Ca să fii liberă. Eu de fapt aș fi putut pleca oricând.

sursa: Shane Barker g+

De trup

Astă noapte m-am trezit din somn fiindu-mi dor de mine. Aș fi vrut să mă văd, dar dorm cu draperiile groase trase, într-un întuneric absolut și mi-a fost frica să mă ridic să aprind lumina de teamă să nu descopăr că îmi lipsesc picioarele sau și mai groaznic, ochii.
Am înțepenit, drept ca un buștean acoperit de cearceafuri. Nu puteam să mă vad și îmi era teamă să mă dau jos din pat. Nu știam ce să fac. Trebuia totuși să fac ceva, așa că am închis ochii și mi-am pipăit atent, cu dor și teamă fiecare centimetru de trup. Anumite părți mi-au plăcut mai mult și m-am bucurat că le-am redescoperit. Imediat ce am terminat am oftat și am adormit satisfăcut. De trup. Integral. Ca un prunc.

Cufurescu

 

 

Am fost multă vreme laș leneș și fraier. Am uitat să menționez indecis? Acum am zis.

Și pe lângă toate astea, am fost multă vreme cam copil la cap. Adevărul este că atunci cand am fost mic am fost cam prostănac, un copil care s-a subapreciat în mod constant. Și când am crescut am crezut că am voie să rămân încă necopt pe dinăuntru, că nu se vede.

 

Dar cum toate au un sfârșit, în dimineața asta am realizat că m-am schimbat. Nu contează cât și cum, m-am schimbat. Cum mi-am dat seama?

 

A fost nevoie să rostesc o singură frază în fața altuia mai laș mai prost, mai leneș și mai nehotărât decât mine. Am uitat să zic că este și mai incompetent decât mine? Uite că am zis, deci s-a marcat.

Azi dimineață a venit unul la mine cu o problemă la care evident nu depusese nici un efort, dar pe care declarat-o de nerezolvat. A venit la mine lăsând în urma un jet de căcat pe care el îl declara reacție. Cică se grăbea, că probleme, că alea alea. În realitate era cufurit tot, că i-o dăduse big boss peste bot.

Mi-am dat seama că pot, că trebuie, că este datoria mea să scot proiectul din căcatul în care domnul Incompetență Leneș Cufurescu îl lăsase imersat. Am realizat că m-am schimbat exact în momentul în care i-am spus:

- Lasă că mă ocup eu de tot, tu vezi-ți de bilele de pe pula lu' Feisbuc!

M-a șocat lipsa lui de reacției. Adică pur și simplu a ridicat gâtul ofuscat și a plecat. Când omul se dă lebădă e clar că e plin de găinaț.

Sfârșitul adevărat al copilăriei este ăla când adult fiind începi să te caci pe tine de ce important ești. Azi am dat primul strop. Adio copilărie, cu pamperșii tăi cu tot!

foto: g+

La plăcinte înapoi - Război cu nervii în millefeuille

Vorba veche zice că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul ci cu toporul. Vă sfătuiesc deci ca „La plăcinte” sa nu mergeți pe stomacul gol ci având în el minim un xanax sau altceva de nervi.

Când afirmam că ne invadează moldovenii cu produse și servicii slabe, nici eu nu mă credeam. După experiența avută ieri cu plăcintarii basarabeni încep sa mă iau în serios.

Să începem cu arhicunoscutul, esențialul și plenipotențiarul "deci."
Deci am fost ieri la "La Plăcinte". Vi se pare cumva că e un "la" în plus? Nu contează, că nu cântăm gama.

Ca să revenim la plăcinta noastră basarabeană, îmi este greu să recunosc că eu am fost acela care a plâns că vrea acolo. Dar cum eram complet inocent, nu pot fi condamnat prea tare. Cred că suntem mai mulți în această situație.

În primul rând localul "La Plăcinte" este așezat la parterul unui bloc din alea moderne de birouri, motiv pentru care mie mi se pare că tradiționalele poale în brâu se lipesc ca nuca în perete pe aluminiu și sticlă.

În al doilea rând, cred că ăștia au terasa special conceputa pentru a pune clienții la păstrare și a-i uita acolo atarnati ca fazanii la streașină. Să te bage afară durează cinci secunde, să-și aducă aminte că te-au trimis acolo cincisprezece minute, ca să îți ia comanda mai dureaza zece iar ca să și o onoreze, cam cincizeci. Tot minute, firește.

Cât am frecat noi menta o oră și un sfert așteptând o îmbucătură de plăcintă după un gât de bere (n-au decât flinticuri din alea la 330 ml), clienții de la două mese și-au pierdut răbdarea. Unii au plecat nemâncați, alții s-au lipit de bar și după mult așteptare și nervi au reușit să-și ia poalele în brâu la pachet.

În cel de-al treilea rând vine întrebarea legitimă: de ce “la plăcinte” adică plural, când par a nu fi în stare să bage mai mult de una la cuptor. Eu așa cred, ori că au un singur cuptor, ori că aia toarnă vreun film documentar în bucătărie, în care filmează cum numără bucătarul bucățile din foietaj foaie cu foaie. Altfel nu-mi explic de ce după o oră și ceva de așteptare ne-au adus plăcintele aproape reci.

În al patrulea rând, chelnerii sunt atât de acri, de plictisiți și atonali, că ar fi buni de funcționari publici casieri ori taxatori de wc public. Orice în afară de chelneri sau ospătări. Ele sunt mai grozave decât dânșii. Zici că au fost hrănite de mici numai cu umplutura pentru vărzări. Oricum, pe angajați îi suspectez ca ar fi de dincoace de Prut, ușor autiști, după modul cum te evita cu privirea și viteza cu care se mișcă când într-un final apoteotic dau semne că te-au văzut. N-am dovezi însă, așa că le zic în continuare moldo-chelneri.

În ultimul rând, războiul ăsta cu nervii clienților pe cheltuiala (deloc puțină) și pe barba lor, se întâmplă numai aici, după cum mă asigura doi prieteni care au servit “La plăcinte” și la mama lor, adică la Chișinău. Cică acolo au basarabenii și zâmbet dar și plăcintă caldă, calitate și umor, toate la o viteză de rang superior.

Sa înțelegem oare că moldovenii se mișcă mai bine cu rușii la cur și odată ajunși la Bukreș îi cuprinde spiritul balcanic? În cazul ăsta să cheme naibii patronii, niște chelneri și bucătari ruși, să le schimbe vitezele la codobelci. Sper doar că viitorii angajați să se descalțe de tancuri la intrarea în țară.
 

Prea sexy pentru

 

 

Sunt prea sexy pentru tine, prea sexy pentru doamna asta care-mi ia lumina, prea sexy pentru mașina cu căluț erect pe ea... Prea sexy pentru...

Mama ce bun sunt, fute-m-aș!

 

sursa: eBancuri

Pieta

 

 

 

De ai fi a mea, m-aș juca cu tine până te-aș strica. Te-aș felia, te-aș înșira, te-aș lega cu sute de noduri, te-a face șirag de mărgele și te-aș agăța curea peste șolduri. Te-aș sparge și te-aș arunca pe jos ca să pășesc pe ale tale cioburi. Să mă rănesc cu tine, te-aș înfige în trupu-mi bucată cu bucată. Te-aș scoate apoi întreagă și te-aș frânge numai ca să te pot plânge. De-ai fi a mea... Dar nu ești.

foto: g+

 

ComiCulturalul față-n spate cu Scrisorile Nigeriene

Deși știam demult despre problemă azi mi-a zis o prietenă la ureche, că a primit scrisoarea asta de la ComiCultural aka M. Comănescu:

 

"De la: Mihai Comănescu <blogtotum@gmail.com>
Data: 2 iunie 2014, 09:34
Subiect: Buna ziua! Ajutor!
Către: plm ce esti curios?

Sper ca a ajuns la tine la timp. Am facut o excursie la Newcastle, United Kingdom si poseta mea a fost furata cu pasaportul meu international si cu cartile mele de credit inauntru. Ambasada incearca sa ma ajute lasandu-ma sa imi iau bilet de avion fara pasaport doar atat am de platit biletul de avion si taxele de hotel. Spre dezamagirea mea nu imi pot accesa banii fata cartile de credit banca are nevoie de mai mult timp pentru a imi trimite un card nou. In aceasta neplacuta situatie am nevoie de un rapid imprumut care v-a fi inapoiat imediat ce ma intorc. am nevoie de aproape 1000 de euro ca sa imi acopar cheltuielile. Am nevoie urgenta sa prind urmatorul zbor. Daca tu poti sa ma ajuti cu imprumutul trimite-l prin moneygram v-a fi foarte bine aceasta este cea mai buna optiune pe care o am. Mi-ai dat un pasaport temporar la ambasada asa ca asta nu o sa fie o problema daca trimiti banii prin moneygram si in 20 de minute o sa ii avem aici. Este mult mai bine pentru mine.imi pare rau pentru toate neplacerile. Multumesc frumos Pot sa iti trimit detaliile Cum sa fac?
 
 Astept un raspuns.

Multumesc,

MC"

 

Nu știa prietena mea ce să facă. Să-i dea să nu-i dea...Că ea nu prea dă bani cu împrumut, dar pe maestru Controversetelor-satanietzsche, parcă nu l-ar lasa să doarmă în Heathrow.

 

Dragii mei deși nu-l cunosc personal pe Comănescu, la cât de fițos l-am simțit eu dăn scris, pun pariu că niciodată, dar niciodată nu ar purta o poșetă... așa ieftină.

Să fim serioși, la cât de prețios este ComiCulturelul în exprimare, ar purta minim un flecușeț de LouisVuitton, adică de la 5000 de euro în sus. Și în așa poșetă ar avea un smartfeon cu Petre Varzovsky de la Vertu, adică iar ceva de la 5000 de euro în sus.

Acum vă e clar că nu e el, da? Nu trimiteți nimic, că ăia care cer mărunțiș de alde 1000 de euro sunt niște infractori nigerieni minori care i-au hakerit omului blogul cu tot cu punctul G+. pardon, contul G+. Să nu ziceți că nu v-am spus!

 

PS: Dacă Dl. Comănescu ar scrie așa agramat, și-ar da cu poșeta nevesti-sii în cap.

 

Picat definitiv

Clădirea era baricadată așa cum o lăsasem ultima dată. În ciuda faptului că aia dinăuntru se holbau probabil la noi, nu dădeau nici un semn că ar vrea să ne lase înăuntru. Sau poate erau toți morți jupuiți de piele și agățați în ferestre drept draperii.

- Alo Șefu', noi suntem! Așa îți primești angajații? Coidză urla de te treceau fiorii la gândul că aude atât cine trebuie cat și cine nu trebuie. Din nefericire temerea s-a adeverit imediat. Din clădirea de vizavi s-au ivit sute de sarbacane. Secunda următoare scuturile ne răpăiau ca la grindină. Ne-am lipit de ușa de intrarea în firmă, bătând disperați cu călcâiele în ea.

Noroc ca ne-a auzit și cine trebuia că altfel eram terminați. Baricadarea ușii în urma noastră s-a sfârșit înainte sa ajungem la lift. He he he, odată cu chestia aia puteai ajunge la etajul douăzeci in zece secunde. Acuș deși beneficiem de restaurație, anumite chestii nu-și mai găsesc locul. E o lume în ruină, o pivniță în care cineva a aprins becul după ce a aruncat o grenadă, să vadă care mai mișcă, iar ăla care mișcă să poată vedea mai bine proporțiile dezastrului.

Lumea fără femei este oribil de murdară. Bărbații nu sunt porci, bărbații sunt maimuțe, iar maimuțele au prostul obicei să-și arunce cu căcat în bot cu orice ocazie. Chiar si fără ocazie bărbații practică jegul ca artă. Așa arăta cetatea lui Șefu. Ca un futut de altar al împuțișeniei.

Peste tot zăceau grămezi de arme, maldăre de conserve și cutii goale de bere. Bere, frate, bere! Am luat o cutie și am adulmecat-o pofticios. Puțea a borală, fum rece și sânge! A bere nu mirosea de loc. Am trântit-o în ciudă în movila de sticle care au luat-o la vale. N-am spart nici una, futui!

Șefu avea o moacă teatrală. Îi luceau ochii mai tare decât dacă ar fi fost beat și șutat. În camera de relaxare, pe masa de biliard zăcea un pitic legat cu o grămadă de cabluri. Când am dat sa mă apropii, Șefu' m-a prins de mana. Cică să mai aștept. Ne-a invitat în biroul de alături și ne-a aliniat în picioare pe lângă bibliotecă în timp ce el s-a tolănit în fotoliu. Cât și-a morfolit o țigare, din baie spoit pe față ca o pizdă a apărut Cici. Se hlizea ca prostea la noi și turuia:

- Au venit iubițeii! O să avem un nepoțel... Cum a fost luna miere?

- Iubire, ia cată-ne tu pe afară puțun, vrei?! Că vrei nu vrei, io tot ți-o vâr! A grohăit Bossul amuzat de propria-i gluma.

Ne-am destins și noi imediat ce ne-a invitat politicos să ocupam loc:

- Luați ceva tare în cur pe unde vă poftește inima, că scaunele sunt baricade, sau în curs de transformare în baricade. Ia zice-ți pulifricilor, vă place ce captură am și cum mi-am organizat fortăreața?

- Hai să ne căcăm pe noi cu mândrie, zicea Rondea. Pariu că la fel face și șeful Roșcovelor de peste drum, îi sufla el fum în ochi Șefului!

- Tu ce pula mea te bagi bă; ești supozitor? Marș în morții lu tactu de ia loc! Unde vrei, de preferat într-un colț întunecos.

Remarcabil, după așa injurii Șeful a rămas întreg! Rondea s-a așeazt într-un colț, tăcut.

- Ați uitat cine e pulă bleaga ăsta? A, nu știți? Este fiul Premierului; mă rog, bastardul lui! Știți mă sau nu știți? Șeful se băgase pe tonalitatea lui specială, aia de ședințe și cuvântări.

Noi nu răspundem, preocupați fiind să ne scobim în diverse orificii, să rulăm biluțe sau să flegmam la punct fix o floricică desenată pe covor. Aruncam din când, pe sub sprâncene, o privire către Rondea. Suspect de calm, zău. Ca să nu ne trezim mai puțini cu unul, m-am băgat totuși între el și Șef.

- Domnul Rondea junior, fiul cățelului care linge tălpile Protectorilor, zicea Bossul, scărpinându-se la boașe!

- Dacă ar fi avut tălpi, tata le-ar fi spălat cu limba ca să obțină condiții mai bune pentru noi, zicea Rondea făcând moaca lui de plictis. Din nefericire Protectorii sunt mașini și tot din nefericire mașinile au un program care nu poate fi influențat de tata.

- Poate că ai dreptate, poate că mănânci căcat... Nu știu și nu-mi trebuie decât un vinovat. Ura mea trebuie să aibă o țintă mai tangibila decât un soft de calculator! Deci o să-l fut în continuare în gâți pe tactu, ca pe o slugă nenorocită ce este, ca pe cel mai Cur Lingău...

- Șefule ce pula mea facem, ne înjurăm aici pana la deces, sau ne prezentam la Centru? Arlechinii sunt inteligenți, organizați mai bine decât noi și ne depășesc numeric.

-Tati, credeam ca ți-ai răzuit țeasta numai pe dinafara, nu și pe dinăuntru. Ți-a băgat Coidza pula prea adânc și ți-a strivit neuronul? Maimuțele alea ne sunt net inferioare. Net, auzi? Nu-s decât niște scamatorii inventate de „Ăia” ca să umple Arena de bale și muci. Clone, în pula mea. Tu ce sugi Rondel, ia zi, sunt piticii de căcat sau ba? De ce nu-i dai un telefon lu tăticuțu sa întrebi care-i șumenul, n-ai credit?

- Vă zic după ce mă uit la ăla de pe masă! Mai fă și tu o pauză să nu rămai cu fierea în gât.

Rondea s-a mișcat hotărât în camera alăturată. L-am urmat curios și ne-am uitat prima dată cu atenție de aproape, la creatura legata fedeleș.

Avea sub un metru jumătate înălțime. Picioarele scurte și brațele lungi ii dădeau un aspect vag simian. Umanoid în mod clar, arlechinul rostogolea farurile galben-portocalii ale unor ochi de lemurian, către noi, articulând fraze pe care nu le puteam înțelege. După meclă aș zice că ne înjura copios.

Fața aia exprima prin rictusuri și etalarea danturii, același dezgust și dispreț care îl nutream noi față de el. Știa că numai una din speciile noastre va supraviețui și asta-i dădea dreptul să ne urască cu toată ființa. La fel și noi.

Eram fierți de agitație și nervi iar el spuzit de la natura. Avea pielea de un rosu endemic ușor granulată, protejată de îmbrăcăminte de aceiași culoare, dintr-un material asemănător pielii de vita. Buzunare nenumărate garniseau întreaga ținută. De vârful coarnelor îi atârnau ciucuri - podoabe. Piticul avea piercinguri, dar purta canafi în loc de cercei. Pe gatul scurt și exagerat de gros purta un colan metalic, iar din gulerul tunica ieșea un smoc de păr țepos de culoarea focului. Mâna avea șase degete și părea foarte umană. Am observat că avea pământ galben sub unghii. Deci adio creaturi scoase din cuvele de clonare domnul Boss. Arlechinul acesta a muncit a luptat și a suferit înainte să ajungă aici. Asta spunea palma aspră plină de bătături, unghiile sparte și crăpate.

Ocupat cu chiromanția, n-am fost atent un moment. Atât i-a trebuit lu Rondea să scoată cuțitul și să i-l proptească într-un corn. Creatura a înțepenit strângându-mi puternic mâna. I se zbăteau niște vase de sânge pe suprafața coarnelor, dar în rest nu mișca nici un membru. Mi-am tras mâna dintr-a lui fără opreliște.

- Dezleagă-l și dezbracă-l, mi-a zis Rondea! Îți păzesc eu curul. M-am executat fără să gândesc. Pipăind pieptul creaturii am găsit o margine de care să trag. Haina s-a desfăcut ușor, fiind închisă cu un adeziv de topire permanent lipicios. Ca să i-o scot am fost nevoit să-l ridic puțin de pe masă. Pentru asta a trebuit să tai niște funii. El n-a schițat nimic în momentul în care i-am atins pielea de pe spate și i-am scos veșmântul superior.

Ca să-i scot pantalonii m-am gândit ca ar trebui sa-l descalț întâi. Lucrul sa dovedit imposibil, pentru ca nu era încălțat deși așa părea. M-am holbat un minut la piciorul cu două degete dintre care unul se vedea ca luase naștere prin lipirea altor cinci. Se cunoștea osatura sub carne, plus că era ornat cu cinci unghii minuscule aproape unite și încarnate. Constat ca și mai înainte ca are temperatura corpului la fel cu a mea. Modalitatea de a-i scoate bufanții, s-a soluționat găsind lipitura dintre craci. Partea superioara a nădragilor fiind elastica se trăgeau în vine sau peste cap ca o rochie.

Genitalele îi seamănau destul de bine cu cele umane. În afară de culoare și de textura coafurii pubiene care avea firul drept, nu era nimic extraterestru în ele. Mă rog, era cam dotat, dar decât să o dam în bancuri cu extratereștri mici cu pula mare, m-am făcut că nu observ. Rondea însă s-a ofuscat.

- Ești tare în pula piticule? Ai coae? Ce zici, ne futem sau ne batem, ai? Zi piticule, vrei sa dai sau sa iei la muie? O sugi?

- Rondea, ce pula mea ai, nu vezi ca nu te înțelege!?

- Dă-te în pula mea mai deoparte și păzește armele ăstuia cu tot ce i-au mai găsit prin buzunarele, făcea Rondea! Am o treabă cu Domnu Pulă Roșie, așa ca de la bărbat la bărbat.

În clipa următoare și-a băgat cuțitul în teaca și a început sa se dezbrace. Arlechinul îl privea nemișcat aruncând ocheade către sabia mea. Tovarășul Rondea și-a arunca țoalele la picioarele mele și s-a crăcănat în fata creaturii, bătându-se cu pumnul în piept și apucându-și bagajul cu mâna. Arlechinul nu pricepea probabil ce-i aia măsurătoare de pulă și concurs de care pișa gardul mai sus, așa că stătea în continuare prostit, ca la spectacol.

Ca să-l lămurească că nu e spectator, Rondea i-a dat o directă în gura și a mai încercat una. În loc să riposteze piticul și-a acoperit fata. Al treilea pumn însă nu l-a mai găsit acolo. A zburat într-un salt peste cap și s-a ghemuit în penumbra unui colț lipit de pereți. În momentul când amicul meu a încercat să sară peste masa de biliard arlechinul a făcut o semi-fandare și la preluat din zbor. Cu o priză sub centrul de greutate i-a fost foarte ușor să-l întoarcă din aer și să-l lase pe bietul Rondea să cadă în cap. De fapt nu l-a lăsat, ci l-a trântit așa de zdravăn încât gâtul puștiului a scos un zgomot sec și s-a frânt. Era încă viu și conștient când dihania l-a ridicat deasupra capului și i-a rupt coloana utilizând drept reazem propria-i țeasta.

Eram ca paralizat. Abia când a așezat cu grijă trupul prietenului meu lângă el, am pornit la atac. Arlechinul n-a pus nici măcar mâna în față, cum fac instinctiv oamenii. L-am tăiat curat, orizontal, în doua bucăți. Când torsul i-a atins podeaua, am dat tot aerul afară din mine într-un urlet.

De alături au năvălit grămadă, încercând să afle ce s-a întâmplat, dar eu nu puteam decât să gem și să tremur. Scăldat în sângele piticitului și agitat la paroxism, păream rănit mortal în timp ce așezat cuminte lângă zid, Rondea părea obosit. Abia când l-au mișcat, și-au dat seama că Rondea a picat examenul extraterestru. L-a picat definitiv.

Apa de ploaie

Observ că e iar pe val subiectul cu apa. Ce nu pricep eu este cum poate consumatorul să pună botul la propriu pe apa unora care au niște mizerii, aberații și minciuni în reclame?

“Zizin dă cu pace între frați” clamează textul, iar în poza apar un câine și o pisică care se țin după gat precum băieții la băutură! Pe bune, apă, câini și pisici? Și părul, dar bacteriile, dar zoonozele? Ce e aia "a da cu pace", e ceva ca datul cu pietre?

Cum mă să bei apă Zizin când auzi așa slogan cretin care cică este parte din campania lor de imagine.

Sau cum sa bei apa celor de la Aqua Carpatica când îi vezi cum lansează campanii de intoxicare prin care îți sugerează nici mai mult nici mai puțin că apa de la robinetul tău picură otravă iar a concurenților este dacă nu la fel de nociva, net inferioara. Și de folosesc de bebeluși, care cică ar fi cei mai expuși.

"Aqua Carpatica - o apă minerală de o calitate fără precedent în România. O apa naturala izvorâta din tărâmul neprihănit al depresiunii Dorna." Băi, fără prihană a fost depresiunea Dorna pâna ați băgat voi freza în lutul ei. Nu exista nene neprihănire acolo unde este ditamai fabrica. Dar ei nu și nu. Că apa lor e fără sinistrați și fără subnutriți. Și apa lor are blog. Doh!

O fi, neprihănită dar afurisită cu cumpărătorul și necinstită cu concurența. Mesajul adevărat este: Bea de la mine că altfel mori, iar tu concurență - zbori!

Mă întreb, dincolo de faptul că nu e moral, nici fair play, genul ăsta de comportament o fi legal?

Și în timp ce mă întreb asta, prin fața ochilor dați ușor peste cap îmi trece un porc albastru isteric strigând: ficat, ficat, ficat! Nu mă enervez, doar mă crispez nedumerit. Cum l-o chema oare pe porcușorul isteric, Radu Banciu sau Silviu Mănăstire?

Bastonașe pentru fetițe bărboase

Vă place Concinuța?

Dacă poza nu era trimisă de M.V. nici n-o băgam în seamă. Dar uitându-mă eu la ea, am decis că e ultra mega giga fenomenală. Bine, că și textul e uber bengos.

„Bastonașe... pentru fetițe drăgălașe”... și foarte bărboase!

Fetița de pe cutie e așa dulcică încât parcă aud următoarea conversație tată-fică:

- Tati tati, vreau și io barbă!

- Da iubire, lasă că ți-o dau pe a mea când îmi rămâne mică!

Toate sunt minunate, un sigur lucru mă sperie. De când are porumbul crupe, măi nene?! Nu se mai potolesc ăștia cu organismele modificate genetic. Uite ce ne-au făcut la cucuruz!

Asistoanta

Există câteva categorii profesionale de oameni care-mi fac scârbă prin comportament. Sunt acei oameni care deși lucrează în servicii, adică treaba lor este să te servească, se poartă cu tine de parca ai fi milog. Cel mai rău nu este că fac fițe, ci că le fac pe banii și nervii tăi.

O nișă specială în tagma asta este ocupată de asistentele medicale. Au fetele astea o greață în ele, de zici că în ăia doi ani de postliceală în care sug pula doctorilor, li s-au transferat prin sloboz competența și autoritatea ălora.

De exemplu, vita grasa la care am fost pentru analize și mi-a dat încheietura peste cap prefăcându-se ca n-am venă (aveam, se vedea din Lună). Vită care a mișcat de seringa aia inutil, care m-a pocnit peste ochi cu garoul când l-a dezlegat și care vită, la final a mugit la mine: "Neeea! Nu acolo!"

Încercasem să arunc tamponul de vată în coșul pus exact lângă scaun. Ea îmi tot arăta o cutiuța mică de carton pitită printre alte cutiuțe mici, pe o masă plina cu câcaturi medicale. Pe cutiuță scria ceva puchinos. Nu am putut citi nici un indemn/avertizare, gen: aruncați aici!

În timpul ăsta vita mugea continuu. Mugete despre neatenție, nepăsare, contaminare, sifilis, cancere, sidoși. M-am uitat în ochii ei mari de vită hormonizată și am aruncat tamponul în coșul de gunoi. Să îl mute în pula mea, cu copituța ei acrilată, în cutia de căcat bio-hazard din carton.

Nu, nu de al naibii am făcut așa, ci pentru că eu sunt ăla care o plătește. În avans.

Și da, știu, unele asistente nu sug pula doctorilor. Nu doi ani. Unele o sug trei!

Mărul

Colega mea ultra-mega-giga religioasă a găsit dimineață un măr roșu pe birou. Și celelalte trei colege au găsit câte un măr. Ele au primit parmen auriu, numai ea idared.

O oră s-a tot uitat la mărul acela cu tremur de buze, mută, dar expresivă. De ce eu, de la cine, pentru ce? E de la tine, m-a întrebat, într-un final? O fi de la x? Nu, nici? Vai de mine, vai de mine, ce să fac, ce să fac, să-l mănânc?

A ținut-o așa o oră, uitându-se la mine suspicioasă, ștergând mărul și schimbându-i locul de o sută de ori pe același minuscul birou, pană acum cinci minute când am cedat nervos și m-am rățoit la ea:

- Pune mâna și mănâncă mărul, Albă ca Zăpada! E un măr, punct. Și dacă totuși te-oi îneca, (deși la ce gură ai, nu cred) te salvez eu.

- Ete-te unde era eroul, știi cumva că ești vreun prinț? A zis ea acră ca lămâia fumegând ca tămâia.

- Nu sunt prinț, dar știu Heimlich și dacă nu-mi izbutește manevra, am limba suficient de lungă și despicată ca să-ți împing mărul ăla printre amigdale până în buric!

Cred că nu o să mai vorbesc o vreme cu colega mea. Ar fi inutil. Oricine ar fi râs la gluma asta, oricine. Ea doar a aruncat mărul la coș. Ostentativ.

foto:elldor.info

Tenisul și penisul

Băi, cine a zis că soarele și tenisul întărește penisul nu s-a înșelat. În fapt tenisul singur, ba chiar numai sunetul de tenis, face bine la penis.

Se pare ca acesta este suficient de sexy ca să ai erecție. Ieri citeam la Oama cum se încinge ea uitându-se la tenis, azi vin cu mărturisirea că mi se scoală când ascult tenis. E devărat că în timp ce ascultam semifinala dintre Bouchard și Sharapova, am lins și niște beri, dar nu cred că berea ridică ștanga, așa, de una singură.

Fraților are Sharapova asta niște gemete guturale, de mi s-a sculat interesul sportiv instant. Cred că n-am mai fost așa ațâțat de pe vremea când eram îndrăgostit de Sonya Blade din Mortal Kombat. Chiar așa, nu vi se pare că Sharapova seamănă cu Sonya? Ai de cucu lu' Ridiche Iglesias! Dacă se supără asta pe el, îi face fatalitate strângându-l între craci!

Concluzie: Roland Garros îți face parul gros.

foto1: Sportal
foto2: BRejects

Povestiri cu polițiști și animale moarte

după M.V.

 

Era un Paște nu prea călduros, cu ploaie multă și frig cât cuprinde. Toți eram strânși undeva prin nordul tarii, în Bucovina, la o cabana retrasă, cu scopul declarat să ne deconectăm, să râdem și să bem vânjos. A doua zi pe la prânz, constatăm că nu mai avem niciunul țigări și trimitem o fată cu jeep-ul până în sat să cumpere.

 

După vreo oră de așteptare am intrat ușor în panica. Aia nu mai venea. Mai stăm noi un pic că deh, lene mare, dar sevrajul s-a dovedit mai tare. Biruiți de lipsa nicotinei în sistem, o luăm spre sat, unde nu ajungem pentru că după o curbă mare vedem jeep-ul și pe Anda lângă el, plângând. Peste jeep, pe capotă trona o ditamai vaca. Vaca, o bălțată românească extra crăcăntă pe capotă, era temporar caldă dar definitiv moartă.

 

La cât eram de amețiți, ne-a bușit râsul instant, dublând în hăhăieli mahmure hohotele de plâns ale Andei. Săraca, printre suspine ne tot arăta spre versantul de unde a picat vaca.

Am reușit după ceva minute să ne potolim cât să chemăm polițaiul. Ăla când vine își scoate chipiul, se șterge pe frunte și spune:

- Hai să fiu al dreaq, ați reușit să nu ocoliți ditamai vaca! Stătea cumva cu fundul la dumneavoastră și vi s-a părut mai mică?
- Nuuu domnu’ polițist, a picat de sus de pe versant, era acolo sus, curioasă!
- Cum măi fato să pice de pe versant? Nu nu, e imposibil!
- Domnu' polițist, uitați-vă pe versant că se văd urmele când a derapat. A vrut să frâneze vaca, dar n-a reușit săraca!
- Nu nu și iar nu. Nu pot scrie asta în proces verbal, categoric nu! Deci nu! O să ajung prima știre la ProTv, nu nu, trebuie să găsim altceva!
- Ce putem să găsim domnule polițist? Ăsta e adevărul. Vaca a căzut de pe versant. Nu e vina mea. De ce nu sunt indicatoare „Atenție cad vaci!”? De ce?!
- Mă fato termină. Nu pot să scriu așa ceva. Hai să spunem că: „în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare B07 XX, doamna Anda P Xulescu a surprins o vacă pe sensul de mers spre localitatea... Vacă care s-a speriat și a urcat pe versant, de unde a alunecat și a avariat autoturismul marca...”
- Pe bune? Adică o scoateți pe Anda vinovata că a speriat vaca și săraca animală din specia cornutelor mari, a picat cu cracii-n sus pe jeep-ul doamnei?! Apoi o să-i dați amendă că sperie vacile pe stradă? Hai să-mi mut una!
- Ăă... Nu cred că-i dam amendă... (zice polițistul încurcat).

Procesul Verbal a fost încheiat sec:

„Anda P a surprins și lovit o vacă ce s-a dezechilibrat fără cauză! În urma impactului vaca dezechilibrată a decedat”

 

..............................................................................................................................................

 

În ajun de an nou, în drum spre Sibiu, cumnatul meu reușește să ia un câine în botul Skodei, câine care probabil din răzbunare îi face bara de protecție și masca praf. La așa urme trebuia proces verbal cu poliția pentru Casco și service. În prima comună de pe traseu, se duce cumnățelul la nenea Organul de Poluție, pe care-l găsește evident în birtul satului. Deși ne evindent, totuși beat.

 

- Avem și noi o problemă domnule polițist, vă rog dacă se poate să ne ajutați.

- Ia uimiți-mă! Acum în ajunul anului nou, voi aveți probleme! Ptiuu! (și se uita rotocol prin tot birtul) Hai, ia spuneți, ce problemă aveți?!
- Domnu' polițist, am lovit un câine și ne-am distrus bara de protecție și masca și ne trebuie act de la dvs. pentru service și pentru Casco și...
- Stop, stoop! Prima întrebare! De unde știu eu că ați lovit un câine și nu un porc, sau miel, sau alt bun patruped al omului!? Ha?!

Cumnatul meu s-a făcut negru la față! Cu greu și-a găsit cuvintele încercând să fie totuși calm! Respirând profund a zis grav:

 

- Domnule polițist, sigur a fost câine, jur!

- Hai hai, spuneți, de unde știu eu că nu mă puneți să semnez că ați lovit un câine și după ce plecați îmi sare satul în cap cu furci și topoare, că ați omorât porcul preferat al familiei X?

Sora mea a îndrăznit să îngaime ridicând școlărește o mâna în sus:

- Domnule Polițist, înainte să moară, câinele a făcut: „Ham!”

 

Polițistul tip Organ ejaculat în borcan s-a blocat, dar după un moment de tăcere a zis flegmatic:

- Văd că soția dumneavoastră este pusă pe glume. A zis „ham” când a murit? Dar dacă nu a murit, câinele?

Cumnatu meu pios, înfrânt, cu capul plecat în jos, a rostit încet!

- A murit domnule!

- De unde știu eu?
- Domnule Polițist. A murit! E mort! Definitiv de mort! Vă rog să veniți să vedeți cu ocu dumneavoastă propriu și personal!

La cât era organul de beat, a refuzat să se ducă să vadă cadavrul câinelui cu capul sleit pe șosea. Totuși după încă trei coniace, sătul de însistențe, i-a semnat cumnatului Procesul Verbal. Și s-au despățit fericiți și au trăit.

Google oferă dreptul la uitare

 

Internetul nu uită și nu iartă?! Se pare că nu este așa, pentru că, Google a creat un formular online pentru cetățenii europeni care solicită companiei să le șteargă numele din rezultatele căutărilor. În Inquirer, Google motivează că acțiunea vine ca răspuns la Decizia Curții Europene de Justiție (CEJ) de a sprijini "dreptul de a fi uitat". Această decizie obligă Google să elimine link-urile legate de oameni pe care ei le consideră irelevante, depășite sau inadecvate.

"Vom evalua fiecare cerere individuală în încercarea de a echilibra drepturile la confidențialitate ale individului cu dreptul public de a cunoaște și a distribui informații", Google mai specifică și:

"Atunci când evaluăm cererea dumneavoastră, ne vom uita dacă rezultatele includ informații neactualizate despre dvs, precum și dacă există un interes public în acele informații – de exemplu, informații despre escrocherii financiare, incompetentă profesională, condamnări penale sau conduita publică a oficialilor guvernamentali."

Pentru a evalua cererea împreună cu autoritățile de protecție a datelor, Google va cere reclamanților să se identifice depunând o fotografie, document de identitate, numele, adresa de e-mail, URL-urile care se doresc îndepărtate, și să demonstreze cum anume informația ce o dorește ștearsă îi afectează pe ei personal sau pe cei pe care îi reprezintă. Aceste măsuri au chipurile menirea de a preveni furtul sau uzul de identitate virtuală, persoane sau companii în scopuri personale sau comerciale.

Se pare că imediat după publicarea anunțului Google a primit mii de cereri.

Din prisma personală de blogger pe platforma Blogger nu pot să nu mă întreb, oare cum mă va afecta asta pe mine? Să mă aștept ca Google sa-mi cenzureze articolele unde menționez proastele servicii oferite de hoteluri, restaurante, sau produse? Și cum o să procedeze, este o întrebare la fel de interesantă. Mă aștept acum ca tot felul de Gigei cu avocați grei să înceapă sa-și curețe prostul renume online, în pofida asigurărilor Google că asta nu se va întâmpla. În lumea asta totul este pe bani, inclusiv Google.

Dreptul la uitare pe net s-ar putea să fie o afacere mai tare ca bula papală. Sună frumos: Iertare de păcate virtuală! Odihească în pace memoria ta URL roabe a lui Goagle!

Și acum o ultimă nedumerire, de ce numai cetățenii europeni? Nu mai e America buricul pământului, sau ca de obicei americanii testează chestiile periculoase cat mai departe de peluza din fața casei?

Om trăi și-om gugăli!

 

foto: siliconrepublic