Dedublarea personalității, paraziții și trolingul în lumea a treaia

Paraziții. Ca specie, locul lor în biologie este ingrat deși militar sunt dovediți a fi cele mai letale căi de atac. Ca formație să zicem muzicală, rolul lor a fost benefic până au ajuns să prolifereze haotic la limita la care au avut de ales între a ucide gazda ori a suferi mutații individuale și a părăsi grupul pentru a parazita alte subsegmete culturale. Unul dintre cele mai celebre butade marca Paraziții a fost "am dublă personalitate și o dezvolt pe a treia". Frumoase versuri slabă muzică. De gustibus... Totuși dacă ești femeie și iți plac paraziții, ești probabil o proastă.

Recent am scris niște remarci pe diverse bloguri. Cu ocazia asta m-am uitat peste vechile mele comentarii și am descoperit acolo o ciudățenie. Cineva a încercat să mă atace, să mă contamineze fără ca eu să îl provoc. La prima vedere părea un parazit, la a doua un prost, la a treia un trol. Ultima se exclude în lipsa unei pagini sau blog atașate numelui așa că am decis că personajul nu promovează nimic personal. Concluzia imediat următoare a fost aceea că personajul nu are persoană, adică nu există. Mă scuzați pentru logica abruptă, dar acest comentator pare a fi o personalitate secundară a deținătorului de blog, un avatar, un cățel de pază. Da știu, sună paranoic. Da știu, că a nega existența a ceva sau cuiva este o treabă mai dificilă decât a o proba.

O altă variantă posibila este aceea că personajul se ocupă cu SEO pentru blogul respectiv sau o fi chiar administratorul. Dacă există administrator la bloc, este posibil să existe unii să-ți ceara banii de întreținere linkuri, trafic în bară și care să dea afară golanii care se pișă în subsolul blogului tău.

Drept argument posibil am faptul că această manifestare pe care generic am numit-o "comentatorul X" are acces la bucătăria intimă a blogului respectiv și poate citi IP-uri. Ori treaba asta este posibilă pentru puțini, și este prohibită comentatorilor oarecare. Și da eu am voie să comentez cu mai multe ID-uri pe același blog, pentru că în lumea asta faci conturi ca să spargi biluțe, conturi să plătești facturi, conturi să te piși. Și nu, tu n-ai de ce să mă dai în gât. De ce? Din discreție băi. Ca să te simți confident, de kiki, de trei lei ridichi. Nu contează de ce, n-ai voie. Punct.

Stimate cerber cu trei perechi de coaie am o întrebare: cât de prost crezi că scrii, dacă pentru promovarea blogului îți comentezi singur articolele sub diferite ID-uri, eventual rogi un prieten să trântească ușa ca să se facă curent... de opinii evident?! Nu, nu seamănă cu ce spuneam mai sus. Ceea ce faci tu este un teatru ieftin de păpuși. Mâna stângă contra mâna dreaptă, uau ce meci!

Eu scriu prost. Sunt un blogăr de mahala, un scriitor de mâna a treia, în lumea a treia. Cu toate minusurile mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă masturbez verbal și să declar rezultatul sex de vorbe. Scriu prost, din plăcere, să mă relaxez. Nu bifez, nu programez, iar dacă prostia mea mai amuză și pe alții cu atât mai bine. Mă bucur cum e normal când primesc un număr mare de comentarii și mă întreb cât de căcat am fost dacă nimeni n-a comentat nimic, dar nu comentez pe propriul blog sub alt pseudonim. Nu o fac pentru că mi se pare ultra trist și uber cretin.

Unii oameni sunt nevoiți să poarte o mască în ciuda faptului că nu o vor și că îi strânge. În conjunctura potrivită ar lepăda-o bucuroși să-și arate adevărata față. Alți oameni poartă măști de plăcere, din amuzament sau fățărnicie.

Pentru cei din urmă am o epifanie. Să porți o mască prea multa vreme ar putea să fie dureros. În final, încercând să o scoți, o să constați că se ia cu piele, că doare cu spume și ceea ce rămâne după îndepărtare ei este un chip slut și un suflet șchiop.

Vă doresc pa și un an nou decojit!

Regula burghiului românesc

Dacă te învârți în direcția potrivită, intri în orice gaură. Dacă nu este gaură, o dai. Dacă ești bătut în cap și nu te învârți, ești cui nu burghiu!

Crăciun ferit

Cum mă să suni omul la 7.45 dimineața ca să-i urezi Crăciun fericit?! Cum să dormi cu întreruperi din cauza sms-urilor cu același text pentru că unii în loc să doarmă în noaptea de ajun freacă telefonul într-un fel de concurs copy/paste?

Și chiar zisesem că anul acesta îl încui pe Grinch în peșteră, că dacă nu o să mă las dus de valul nebuniei, măcar o să fiu placid și o să răspund politicos la urări.

Știți cum m-a mâncat în pix să-i răspund proastei care m-a sunat cu noaptea în cap să mă felicite că e Crăciun? Rău de tot. Rău. Dar am tăcut, că e rar proastă și foarte des om bun.

Și totuși mă întreb, contează oare? Suntem cu adevărat buni, generoși de Crăciun? Chiar vrem binele celui de lângă noi? Eu zic că dacă îi păsa de mine m-ar fi lăsat să dorm. Doar îmi este colegă și știe la ce oră mă trezesc zilnic ca să ajungem să respirăm aerul aceluiași birou.

Și mai cred eu că toți proștii din țara asta știu că în zilele de sărbători nu există micul dejun, că ne trezim cu ochii cârpiți pe la 11 și ne înfigem direct în ciorba de potroace și pomana porcului la ceaun, că încă având ochii roșii ne luptăm cu caltaboșii și singurul lucru care se mai gătește în zilele astea este o mămăligă mare cât capacul de la wc.

De aia zic eu aflat acum la înecarea nervilor în a doua cană de cafea, să aveți grijă la cei din jur. Dacă ei nu vă feresc, feriți-vă singuri. De sărbători retrageți-vă în peșteri și trageți bine bolovanul la intrare să nu intre Wireless-ul peste voi sau vreun pârdalnic de 3G. Nu uitați să închideți telefoanele înainte să adormiți.

Hai, vă pup cu caimac și vă doresc un Crăciun ferit!

sursă foto: g+ Cornelia Ilie

Hristos a înviat, Serbia a înviat, fie Kirby lăudat!

Este posibil ca după ce citesc această postare, Radu plus câțiva vlahi din Vojvodina să dorească să mă bată ca pe covoare sau să mă calce cu aspiratorul pe stradă, dar zău că nu m-am putut abține. Uitați ce mesaj iese prin traducerea (parțială) a celor două afișe suprapuse:
 
"Hristos a înviat
   Serbia a înviat
Dragi cetățeni,
Cei mai mulți dintre voi vor fi prezenți pe 5 mai la Paște, pentru a auzi acest mesaj de la mulți prieteni...
   KIRBY
  Avantajos
Curățare profundă, spălare cu șampoane originale a covoarelor, mobilierului, încăperilor, program mediu anti-alergic.
Dejan...."

Să-l sune careva pe Dejan ca după ce termină de șamponat evlavioasa pravoslavnic ortodoxa biserică sârbă să vină la un schimb de experiență cu Radu, întru stârpirea acarienilor BOR din Rumunija.
Samo tako!

Rondul de dimineață

 

Fanii lui Timur Bekmambetov sunt rugați să revină la pagina inițială de căutare, pentru că nu urmează recenzia unei producții cinematografice. În caz că nu ați auzit de Timur, aflați că a regizat două filme rusești SF foarte bune („Rondul de zi” și „Rondul de noapte”), înainte de a emigra la Hollywood.

Viața cafteșete filmul, când te trezești într-un pat străin, într-o casă străină, după trei pahare (mici) de vin băute în loc de somnifer.

Am făcut ochi ieri la ora cinci a.m. în Voivodina, iar azi fix la aceiași oră, am sărit în picioare în vârf de coclaur Buzoian, pentru că ne mai având resurse aseară să ajung acasă, am înnoptat la un coleg.

Toate astea mi le-am amintit după ce cordul mi-a coborât din timpane înapoi în stern. Inițial eram buimac, ca orice om trezit brusc din somn, pentru că dormeam profund până la momentul unei deșteptări abuzive.

Dormeam nesimțitor ca o valiză uitată sub bancă în gară, când un zgomot mi-a zbârlit neuronii amorțiți. După o succesiune de icneli, bufnituri și scârțâieli, ușa camerei s-a deschis încet până s-a oprit în dulapul aflat pe perete. Buimac de somn am tras o înjurătură înfundată și am sărit să vad cine e. În pragul slab luminat de un bec economic nu se vedea nimeni. Numai luna rânjea parcă a batjocură prin arcada verandei pustii.

Am închis nervos ușa, m-am băgat în pat și mi-am tras plapuma peste cap. Tronc, buf, scârț și ușa camerei s-a deschis iar! De data asta am fost mai rapid când am sărit din scutece. Cum bănuiți, la ușă tot nimeni. Ce se întâmplă frate aici? Ușa e normală, clanța merge bine, limba broaștei intră corect în lăcașul ei. Ia uită-te la mine cum fac pe lăcătușul cu noaptea în cap. Ce să fac? Să mă duc peste colegul, nu se făcea, că era și el ca omul cu femeia în brațe după două săptămâni de abstinență.

M-am așezat iar în pat, dar apoi m-am răzgândit Tocmai îmi puneam bocancii când ușa s-a deschis de data asta aproape fără zgomot. M-am ridicat încetisor și m-am dus la ușă În pragul ei stătea un imens motan cafeniu. După un moment în care m-a privit disprețuitor, motanul a dispărut în întuneric ținând coada drept în sus. În momentul acela mi-a venit să alerg după el ca să îl prind, să-i bag o mână pe cur, să i-o scot pe gură și să-l întorc pe dos ca pe un ciorap flaușat. Mi-a trecut imediat.

Stând la cafea cu colegul acesta mi-a povestit că Habu persanul i-a fost adus plocon de fetele sale studente la București. El l-a primit cu condiția ca motanul să nu doarmă în casă treabă pe care se pare că Habu a înțeles-o perfect. Nu lenevește prin camere, dar are castronelul lângă ușa unde am avut eu nenorocul să dorm. Dis de dimineață motanul face un rond, deschide ușile camerelor ca să verifice dacă toată lumea este ok, apoi se întoarce la castronelul lui. Găsind castronul gol, după turul de rigoare Habu s-a întors să tragă la răspundere singurul posibil responsabil pentru lipsa crocănțelelor din el.

Vă rog frumos să mă credeți că nu i le-am mâncat eu!

sursa foto

Cărţi scrise la beţie

Cărţi scrise la beţie

Piatra filozofagă

Viața nu poate oferi transmutarea plumbului în aur în lipsa pietrei filozofale dar ne poate păcăli să pornim în căutarea ei. În lumea reală plumbul nu devine aur, iar conform figurilor de stil drumul se parcurge invers, de la auriul holdelor coapte la argintiul miriștilor brumate. Aurul tinereții trece prin maturitatea argintului și zincul bătrâneții, ca să sfârșească ca o floare ofilită între pereții de plumb ai coșciugului. Asta este secvența naturală. Prin urmare faptul că în România am prins o sută de kilometri de iarnă cu zăpadă iar în Serbia alți o sută de soare ca vara, mi-a creat senzația că parcurg timpul în revers.

Traversând două țări prin aparent două anotimpuri, am coborât din mașină ca să pipăi realitatea. Piatra cetății era flămândă și rece. Printre turnurile ei se trăgea timid de poalele rochiei ude vara viitoare. Am atins încă o dată roca. Cu un fior toate speculațiile filozofice au dispărut în ea ca într-un gigantic stomac iar în spatele obiectivului a rămas un singur anotimp și două țări diferite. Avem să aflu că iadul îngheață la fel în ambele după căderea nopții. Abia ce am părăsit-o și îmi este dor de România, locul unde noaptea toate gardurile sunt zebre.

Profesor de țevi

Unui profesor de matematică i s-a stricat chiuveta. Ne mai având încotro, a chemat instalatorul. Meșterul a oprit apa, a de-filetat/înfiletat piulițele robinetului, le-a etanșat cu banda de teflon și a declarat reparația drept gata. Vă costă atâtea sute de lei, a zis el.

-Vai de mine asta înseamnă un sfert din salariul meu, s-a indignat profesorul. Cu greu a scos ultimii bani din portofel și a plătit instalatorului lucrarea.

Ăluia i s-a făcut milă de profesor.

– Dom’ profesor, vă înțeleg mai mult decât credeți, așa să știți. Un instalator câștigă de trei ori mai mult decât dumneavoastră. De ce nu veniți la noi la firmă să vă angajați instalator? Să nu uit, când depuneți CV-ul, să nu declarați mai mult de opt clase. Patronilor nu le plac intelectualii.

Profesorul i-a urmat sfatul și a ajuns instalator, moment din care viața lui a devenit mult mai ușoară și mai bine remunerată. Tot ce trebuia să facă era să strângă un șurub, sa schimbe robineți cu totul și rareori să taie cate o țeavă.
Compania de instalații a crescut iar conducerea ei a hotărât că angajații să aibă liceul așa că a trimis toți instalatorii la seral să-și continue studiile. Profesorul a fost obligat să meargă și el.

Primul curs a fost taman cel de matematică. Vrând să vadă nivelul de cunoaștere al studenților, cel de la catedră a întrebat de formula ariei cercului. Cum nimeni nu vroia răspundă, a fost scos la tablă taman dom' Prof-instalator.

Ajungând la tablă, acesta și-a dat seama cu oroare că a uitat formula, așa că a început să o deducă. A umplut tabla cu integrale, diferențiale, sisteme de ecuații, etc. La sfârșit, rezultatul obținut era:

 „- πR²”

Cum minus!? S-a uitat la profesor, dar acesta picotea la catedra. Nemulțumit de acel minus, a reluat toate calculele, dar tot același rezultat a obținut. A mai repetat calculele o dată și încă o dată, cu acelaș rezultat. Transpirat și obosit s-a uitat puțin spre clasă, moment în care a observat că toți instalatorii din bănci îi șopteau:

- Schimbă limitele de integrare! Schimbă li-mi-te-le...

- Ce vorbiți acolo, de unde știți?!

- Suntem toți ingineri, economiști, profesori și îți ținem pumnii!

Cod portocaliu de secetă pe blog

Cum era de așteptat o să plec cu curca la montă taman când începe cu adevărat iarna. Se pare că ăsta este anotimpul dedicat delegațiilor externe. Există avantaje și dezavantaje la delegația asta. La avantaje trec ruperea monotoniei și revederea cu Liuba, în urma căreia prevăd că miercuri o să port capul mare și ochelari de soare. Tot la reîntâlniri plăcute le adaug pe doamnele Jelen și Lav, pupaleaj gâtul lor de blonde!

La dezavantaje intră frigul, umezeala, mizeria și oboseala. Patronii ăștia nu m-ar trimite în decembrie să demontez umbreluțe din paharele de coctail pe plajele din Bahamas. Nu, ei o țin langa cu Bačka Palanka. Mă întreb dacă lebădoiul mardeiaș mai sălășuiește prin zonă.

Până la ora asta nu știu cum și dacă o să am acces la net seara, la fel cum nu știu dacă o să am timp să scriu. Prin urmare luați de bună avertizarea de vreme rea. Codul se instaurează începând de mâine orele 5.00 am și se ridică peste două săptămâni la orele 5.00 plm.

Vă dorez succeși, aide, pa!

La turcesc

 

Turcii cică sunt cei mai buni comercianți. După evrei bineînțeles. Și după greci. Și după... Nu mai contează; sunt clar peste români. Ar fi un mic broblem, uneori sunt prea serviabili, prea ca la țară, prea ca la Bosfor.

Dacă nu înțelegi ce humus mănânc eu aici, mergi la un restaurant turcesc. Alege unul de la intrarea în București pe partea dreaptă, până să ajungi în Colentina, că șaormeria Dristor (pe stânga) se cheamă noise food, nu restaurant.

Apropo, la Dristor este recomandabil să-ți duci plodul dacă sughiță. La cum zbiară ăia când repetă comanda, îi poți folosi la exorcism. Așa pute a usturoi, mentă palmată și busuioc inghinal că iți sar toți dracii.

Să revenim totuși la restaurantul otoman. La turcesc treaba în general este oablă. Tu ești gata să comanzi un fel, ei vin cu o tavă sau ditamai frigarea; te amenință cu ea și te păcălesc să iei altul. Una peste alta o să te saturi de serviabilitate.

O să ieși de acolo sătul de cât ai fost frecat la cap cu "mai doriți ceva?" strângând la piept sticla cu ayran, isterizat de tentativele repetate de a-ți fi luată înainte de a fi golită. O să te lași de fumat, că la câte scrumiere ți-au schimbat din față, n-ai apucat să tragi două fumuri din trei țigări.

La turcesc e bine să mergi dacă ai de dat test la disciplina Zen și ești curios dacă-l treci. La turcesc merită să mergi pentru carnea de oaie excelent gătită și în caz că se întrec cu politețea, să te refugiezi cu ea în dinți în primul copac, precum leoparzii de pe Animal Planet.

sursa foto

Unghia

Mă urmărește ghinionul sau sunt puse ceva premii la biserică pe glanda mea. Dacă nu reușesc să mă controleze prin voodoo, dujmanii (tre să iegziste vreunii, că la români nu se poate fără) s-au decis să mă decime prin scârbă.

Alaltăieri am băut zamă de goangă opărită la coae în paharul meu de ness, ieri am găsit o unghie în salam, care salam era în plin proces de rumegare împreună cu restul componentelor din sanvici, la mine în gură. Azi oare ce va fi, un deget în ardeiul umplut?!

 

După anunțarea descoperirii colegii credeau că exagerez, că poate fac o confuzie, că e o bucată de os, de zgârci, de copită.

Serios, de când își fac porcii copitele cu ojă bordo?!

Extemporal la blenoragie

OMS (Organizația Mondială a Sănătății) afirmă că gonoreea s-a făcut mare și rea. Ușurel, nu vă panicați că m-am vindecat. De fapt cred că nici n-am avut. De fapt OMS a inventat gripa porcină și ar trebui să poarte numele de Organizația Minciunii despre Sănătate.

Sula mea nu știe carte. Probabil de asta acum niște ani m-am panicat când a început să mă usture și să plângă suspect. Cum pe vremea aia eram bărbat cu femeie pe cap, am fost acuzat de infidelitate și trimis să mă caut, la Colțea.

Aici amintirile îmi sunt puțin blurate că nu mai țin minte prin câte mâini mi-am plimbat membrul. Țin minte însă că pe una din doctorese o chema Ursu (sic Dinule!) și că aia mi-a studiat organul ținând-ul de prepuț cu penseta. Însă față de restul care m-au căutat în cur și mi-au cântărit ouăle în palmă, tanti ursoaica mi-a inspectat chiloții.

Un pic rușinat de postura în care ea până atunci atât de masivă și distantă, stătea deodată cu capul înfipt în budigăii mei, am îngăimat:

- Colegele dvs au zis că e posibil să fie blenoragie!

- Niște proaste! Dacă le dau extemporal la blenoragie, nici una nu știe nimic. Numai niște toante uită să caute primul semn: picătura militara! Dumneata ai o pată roz, acolo unde trebuia să fie una verde! Nu ești nici comunist nici legionar, ai doar niște nisip prin rinichi care îți zgârie uretra! Spune-mi, sperma nu e cumva roz și ea?

- Ăă...eu, nu știu, nu m-am uitat...

- Până săptămâna viitoare când or să vină rezultatele la analize, aș prefera să îți prescriu ceva, dar trebuie să fiu sigură. Mergi te rog alături și fă-ți o labă!

Exact cum auziți. N-a pronunțat masturbare, auto-erotism, vrăji, prostii. Femeia a zis clar, du-te de-ți fă o labă!

Nu vă povestesc ce greu mi-a fost să îndeplinesc sarcina de mai sus cu madam Ursu la ușă!

Dar da, situația era rozalie, așa că în afară de medicamente am băut butoaie de ceai din cozi de cireșe și mătase de porumb, pană m-am prins că e mai simplu cu bere.

sursa foto

Gândaco macchiato

Cică hrana viitoare a omenirii sunt insectele, iar secolul doujdoi va avea trei perechi de picioare și un singur coi.

Așa m-au consolat colegii azi după ce am găsit cu stupoare ditamai gândacul roșu de bucătărie pe fundul paharului cu nescafe latte macchiato. Am avut brusc o viziune cu interiorul automatului de cafea, imagine în care locul boabelor prăjite din container era luat de o grămadă de goange. N-am apucat să împărtășesc cu nimeni coșmarul, că înlocuitorul Trâmbiței, a afirmat plin de convingere:

- Nu e de la automat! Toată lumea știe că Nescafe e făcut din prafuri, deci nici un gândac sănătos la cefalotorace nu ar mânca așa ceva.

M-am uitat chiorâș la el. Oare v-am zis că-i suspectez pe toți cei ce vin pe postul ăsta, că ar avea câte o păsărică la Intel?

- Băi prepuț, tu nu știi ce vorbești. Se vede că n-ai stat șase ani în căminele din Regie ca Je!

Carcalacii mănâncă orice, de la lemn la cauciuc, și de la poliester la cașmir. Singurele lucruri pe care nu le digeră, sunt alea din fier. Cafeaua și laptele fie ele chiar sintetice, sunt pentru gândacii de bucătărie mană căzută din cer!

- Rahat, am uitat de zahăr, a adăugat el!

Bingo, uite așa mai vii de acasă dom' inginer!

Start eroare

Lumea afirmă des că a făcut ceva greșit, că trebuie să se oprească, să analizeze, să corecteze. Lumea este obligată să admită greșeala dar numai în contextul în care se angajează neabătut pe calea corijării ei începând cu data de ieri.

Lumea întreagă este greșită și greșește greșeli sperând să le îndrepte. Este ceva aberant aici. Este ca și cum te-ai uita la un cui strâmb după ce a fost îndreptat prin lovituri repetate de soartă și ai susține că acel cui a fost greșit. Dar cum poți oare culpabiliza un cui pentru că a fost? Până și browserele exclamă fals vesele: ups, eroare! Atât de surprinzătoare este eroarea când în jur toate merg prost? Iar dacă "errare humanum est, perseverare diabolicum", de ce nu schimbă nimeni codul erorii cu 666?

Am bănuiala oribilă că ceva a mers corect în viața mea de pană acum. Am trăit liniar, turnat în tipar, constrâns de matrița din care mi se explică regulat că trebuie să mă revărs, atât de des, încât excepția trâmbițată devine normă.

Am trăit corect, am jucat după reguli, n-am depășit palierul valorilor impuse. Așa de corecte au fost toate, încât suspectez că încă nu am trăit. Eroare 404, pagina solicitată nu a fost găsită. Cred că nu poți greși dacă nu exiști. Greșesc, deci exist.

De mâine vreau să greșesc în stil mare. Start eroare.

La mulți ani România, cât încă mai exiști!

Băi au venit chinezii. În vizită cică. Eu cred că mai degrabă au venit în misiune de cercetare, că nu e bine să scrii spion lângă chinez dacă nu ți-e dor să plonjezi în Dâmbovița în costum de baie tip valiză.

Au venit chinezii și au zâmbit. Unii au plecat, dar mă tem că doar ca să cheme întăriri. Și vă spun că dacă vin chinezii cu acte în regulă, am belit șinșila cu toții. Pe lângă faptul că sunt mulți, chinezii au un obicei îngrozitor: chinezii muncesc! Și dacă în țara asta se răspândește molima numită muncă, gata, nu se mai cheamă România, ci altcumva.

La mulți ani România, cât încă mai exiști!