Pagina albă

"Stau în fața paginii goale și mă sperie imensitatea albă pe care trebuie să ... "

Aloo! Frână, frânăăă! Opriți căcatul ăla de muzică pe care moare Gladiatorul la final și aprindeți încă o lumină de iPhone!
Mă, n-ați priceput nici până azi că nu "trebuie" nimic?!
Dacă am idei, dacă mi se aliniază stelele, luna, sula pe crac, etc... scriu. Aici,
Dacă nu, mă găsiți spumegând despre orice rahat pe Facebook!
Nu vă pup, de-vă dreaq de urâte și urâți!
Ah da, vedeți că seara asta e ploaie de stele! Dacă se aliniază cumva, nu mă deranjați.
Eu noaptea dorm, că e iarnă chiar dacă nu-s Connect-R!

foto: 9GAG, ești chior?!

Scrisoarea n

Draga mea, frumoasa mea, puiul meu,

Nu este drept să-mi ceri să fac asta, chiar dacă o să încerc să o fac. Nu am cum să uit că te iubesc indiferent de cât de mult ar durea asta. Mă văd în cele mai frumoase și în cele mai penibile momente și în toate amintirile mele ești tu, măcar că nu erai cu adevărat prezentă.

Indiferent de ce crezi tu că simt, eu știu ce simt. Simt o gaură imensă, o lipsă atroce. Uneori amorțesc și zic că o să fie bine, ca oricum noi doi mai mult ne-am certat decât ne-am iubit. Că o să fie bine. Dar nu pot uita că așa laș sau indecis, eu am luptat pentru tine, te-am dorit, te-am iubit. Tu n-ai făcut nimic.

Acum nu pot pur și simplu să mă resetez ca un calculator, să te șterg din mine, doar pentru că mă urăști, pentru că până la urmă tu ești parte esențială din eu.

Cât timp te știu acolo, chiar dacă ești departe de mine, nu știu, nu pot să uit cum să te iubesc. Dacă aș putea să schimb trecutul, as șterge tot în afara de tine.

Rațional înțeleg perfect toate cauzele care au condus la acest moment, însă emoțional nici nu pot să mă gândesc.

Fără tine am să mă scorojesc, am să îmi îngroș epiderma în armură și surâsul în rictus. Nu din vina ta, ci din lipsă...

Acum plec de acasă spunându-mi că o să supraviețuiesc, mai târziu mă va cuprinde disperarea că n-o să te mai vad, că n-o sa te mai ating.

Și Doamne cât de mult îmi doresc să te ating și să-mi răspunzi la un sărut măcar cu un fals sărut.

Nu pot, încă nu pot și n-o să-mi cer scuze pentru ca te iubesc!

Între timp, am supraviețuit și am putut.

Profițoi

Domnule Președinte Iohannis, m-am lămurit! După desenele animate cu Mickey Mouse - Ponta, urmează să avem meme cu Oha - Profițoiu.
Vă rog numai să nu vă alegeți vreunul de pe panou, că stricați bucuria copiilor. O să vă găsim noi unul care să fie reprezentativ, de genul melc săsesc cu șase case. Sau stați puțin, cu cinci!

Futuți gutu

Lena a fost adusă la pachet odată cu încheierea sezonului de cules. Din Spania, deși e slovenă.
Lena nu știe decât bruma de cuvinte în română învățate de la bărbatul ei. Mama căpșunarului o iscodește pe sub sprânceana unică.
- Cum o duci cu Ion, fă Leano?
- Bibe, zice Lena băgând capul între umeri și ridicând o mână la gură din instinct. Apoi își continuă lucrul. Împletește ceva pentru viitoarea soacră, care tot nu-i dă în pace și o întrebă:
- Da', ce faci acolo, Leano?
Fata caută în minte cuvântul românesc pentru obiectul care se pune la gât. Se înroșește, se screme și:
- Fac "futuți gutu' mătii", la tine!

foto: thisiswhyimbroke

Maimuțe

Am parte de epifanii nemeritate cam des în ultima vreme.
Pentru  ca am dat nas în nas cu o serie de primate și pentru că lumea folosește frecvent pentru criminali etichetarea "ăla nu e om", am ajuns la relevația că la noi crimele sunt înfăptuite de cimpanzei, gorile, urangutani și giboni.
Singura mea nedumerire ar fi legată de rata de defrișări din România, care e nici mai mult nici mai puțin de 4 hectare pe oră.
A mai auzit careva de  maimuțe  care să își taie craca de sub picior? 

Pivotul

- Vă rog domnule, aveți răbdare, îl putem salva cu puțin tratament. E adevărat că o să dureze și o să doară...
- Scoateți-l doctore, scoateți-mi-l vă rog, că nu mai pot!
Stomatologul a ridicat din umeri, a pus mana pe clește și a extras dintele stricat.

Pacientul s-a ridicat fericit și s-a dus la oglindă, din fața căreia unde a urlat:
- Doamne Dumnezeule, doctore! Fața mea! Ce mi-ați făcut?!
- Ce ați cerut. V-am avertizat că acel canin este un punct de susținere a fizionomiei, un pivot. Odată scos, o jumătate de gură rămâne fără suport ca și cum ai scoate pilonul principal de sub pânza unui cort.

Bărbatul a plecat de la stomatolog gârbovit. Era o postură potrivită, necesară. După extracția dintelui, pacientul nerăbdător avea față de babă!

România e

România e:
- țara în care iau foc oamenii în baruri;
- țara în care sar brutarii în aer;
- țara în care tinerii fac revoluție în față la primărie iar părinții și bunicii lor contrarevoluție la patriarhie;
- țara în care e, nu este.

foto: Daniel Djordjevik

Doliu

Nu prea mai comentează nimeni, nu prea mai vorbește nimeni, în afara subiectelor profesionale.Toată lumea muncește într-o tăcere neobișnuită. Până și cei care intră un pic mai vijelios în birou, în câțiva pași se cocoșează subit sub atmosfera densă. Nu e tăcere, e doar trist.
E doliu consimțit la noi în birou, doliu tacit, Doliu dictat din bun simț.
Respectul pentru colegii mei tocmai s-a dublat.

Povești din armată - Planton cu ghinion

Caporal, raportează, ce e cu sângele ăsta pe hol?
- Să trăiți permiteți să încep cu începutul?
- Începe și cu mijlocul, numai să termini repede!
- Am înțeles!
Știți că noi când venim din marșuri sau aplicație, nu mai avem putere să ne mai dezbrăcăm, descălțăm, spălăm...
- Știu, toți niște împuțiți... Continuă!
- Da, să trăiți! Și tocmai ca să nu împuțim dormitorul, ne dezbrăcăm în pat și aruncăm bocancii prin ușa deschisă, la planton, pe hol. Ăla are obligația să-i împerecheze să-i șteargă și să îi alinieze pe hol.
- Așa și?
- Și după aia aruncăm cu șosetele în planton. Care șosete după o săptămână de trageri în poligon, ude fleașcă, se lipesc ori de planton ori de peretele de la hol. Plantonul de azi noapte a avut ghinion că ieri a fost ger...
- Mă tu o dai în meteo cu mine?
- Nu să trăiți, a fost așa de ger, că șosetele au înghețat și s-au înfipt în bietul planton!

Ai să mă ierți?

Ai să mă ierţi...

De Mihaela Băran

Ai să imi ierţi fantasmele naive
Pe care altădată le puteam,
Acum iţi sunt tempestă..faramineux
Şi-ţi năpustesc cu grindină în geam.

Ai să mă ierţi că-mi şchiopătează versul
De când mi-ai fracturat nişte consoane,
Eu îţi scriam sanscrit şi-namorabil
Şi îţi plantam arcuşuri sub balcoane.

Ai să mă ierţi că în mocirla firii
Mi-am rătăcit busola şi-am omis
Cum te iubeam zemos ca pe-o liană
În vintrele corăbiilor din vis.

S-a sinucis un cuc într-un pendul
De când mă nărăvez să uit de tine
Nici nu se mai aud violoncele
Şi-arcușurile fumegă străine.

Cu-n ultim gest de dragoste bolnav,

Îţi las onoarea viselor virgine
Şi c-un acordeon şi-un lăutar îţi cânt:
”Cello, ce nu pricepi? Mă mor de tine!"

Ați mințit poporul cu Madagascarul!

Mulți cretini pe lumea asta cred că părerea lor este relevantă (eu inclusiv!). Da, dar dacă unii sunt benigni în irelevanța lor (tot eu), alții sunt adevărate cancere ce ar trebui extirpate. Din categoria asta fac parte decerebrații cocoțați în diverse posturi de onoare sau de decizie, de unde nu împrăștie asupra lumii decât prostie și oroare.

Un astfel de nene consideră că animația Madagascar a făcut un mare deserviciu acelei țări insulare ce stă în coasta Africii!

„Domnul Willem van Milink, reprezentant al Programului Alimentar Mondial (PAM), al ONU, spune 

că filmul de animație "Madagascar" este cel mai rău lucru care i se putea întâmpla acestei țări.””...filmul a pus această țară pe hartă "din motive greșite"... populația din Madagascar trăiește în sărăcie, uitată atât de propriul guvern, cât și de comunitatea internațională”. Sursa: mediafax

Stai așa, cum?!

Primul gând: ce are sula cu prefectura? E vorba de o franciză de desene animate ce urmărește aventurile unor animale, a cărui acțiune în marea majoritate a timpului, nu se întâmplă în Madagascar. E mai săracă lumea din Madagascar, după desenele astea animate?

Gândul doi: nenea ăsta e berbec, sau e român? Că numai românii acum două decenii se dădeau cu bucile de pământ sa nu-l mai confundam pe Dracula cu Vlad Țepeș, că nu suntem o nație de vampiri.

Gândul trei: presa românească ne povestea nu de mult că:„Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, revenit dintr-o vacanţă în Madagascar, a spus că a fost foarte mulțumit de cele întâlnite acolo, de climă şi de localnici, care erau relaxați, şi susține că a avut sentimentul că era privit de băștinași ca un colonist din anii '30.”

Ei bine, abia asta face rău imaginii acelei țări: King Julien "dă Costanța” în chiloți printre lemuri!

foto: gândul.info

Țăranii mei vecini de scară

Porc tăiat la parterul unui bloc din Cluj

Dragilor, am vecini de scară țărani. Şi când zic țărani, nu o fac peiorativ, nu ascund gherțoii și manelarii sub acest larg termen, ci mă refer exact la sensul cel mai rural al cuvântului.
Vecinii mei sunt niște țațe și neici strămutați la bloc din satele limitrofe urbei. Care urbe e un fel de uber comună mai elevată, în care șeful de post și popa nu mai reprezintă autoritățile supreme.

A avea țărani la bloc nu e cel mai rău lucru, e cam la fel cu a avea păduchi, adică dacă nu te scarpini, nu se află. Treabă grea, pentru că țăranul ca și păduchele are prostul obicei să te irite sau iasă în frunte.

Toate ar fi acceptabile dacă țăranii și-ar fi mutat în bloc doar cururile, nu și obiceiurile. De exemplu, unul dintre vecinii de la doi își scoate gunoiul la ușă și se descalță înainte de a intră în casă. Stai dom'le ca toți ne descălțăm când intrăm în casă ziceți voi. Ok dar ia spune-mi, tu înainte să intri, bați ciubotele de tocul ușii sa zboare toaroapele de noroi pe perete? Și ia mai spune, tu îți colectezi hârtia cu care te-ai șters la cur două săptămâni într-o pungă de kaufland găurită pe care o lași pe casa scării, două zile?

Asta ar fi unul dintre țărani. Restul vecinilor au alte defecte. Ușa de la intrare de exemplu, le pune mari probleme vecinilor mei, țăranii. Ușa e dotată cu încuietoare tip yală plus închidere electromagnetica., totul frumușel completat cu un mecanism telescopic cu amortizor, pentru o închidere automata cât mai silențioasă și lină.

Frate, ai jura că sunt vecin cu Conan barbarul, Hulk, și Cpt. Caveman, așa se trântește ușa aia! Că sunt vecin cu omul cavernelor e aproape sigur, pentru ca găsesc de multe ori ușa deschisă, proptită cu un bolovan. Da, avem bolovan la peșteră și ne este foarte util, pentru că vecinii fiind țărani autentici au tot timpul ceva de cărat cu coșurile și lăzile, cu sacii și cu bidoanele, mă înțelegeți?

Interfonul e o altă gravă problemă agrară. Acestui dispozitiv ultra modern, recent scos pe piață, le este imposibil vecinilor mei să-i rețină codul de siguranță, pentru că da, toți țăranii de vecini și-au pierdut cartelele! Codul, probabil elaborat de o mașină de criptat tip Enigma, este foarte sofisticat. Ca să intri, ar trebui să formezi fabuloasa combinație *1234 ! Doh!

Da știu, acuma voi credeți v-am dezvăluit un secret de siguranță maximă cu codul de la interfon. Eu cred că dacă încercați să intrați la mine în bloc nepregătiți, riscați sa muriți în câteva moduri oribile. De altfel cred că e de datoria mea ca pe lângă listele cu restanțieri, reclamele la împrumut provident, emailare căzi, ori instalator potent, să pun niște afișe cu avertizări gen: pericol biologic, pericol chimic și de lovire prin cădere.

Spuneam mai sus că țăranul cară ca hamsterul de pe câmp roadele, acum vă spun că pe cele mai multe le cară la subsol. Locul ăla e foarte periculos mai ales acum toamna. Dacă ai ceva cărți vechi de dus la boxă, mai bine nu te du, că ai ocazia s-o mierlești intoxicat cu monoidul de carbon de la fermentarea mustului. Te poți îneca într-o bașă unde s-au aruncat gogonele și varză murată cofleșită, sau poți sa-ți rupi gâtul pe scări pentru ca în afara roiurilor de musculițe bețive, nu vezi pe unde calci datorită unui țăran econom care a oprit lumina.

În altă ordine de idei, dacă aveți cunoștințe din străinătate care iubesc agroturismul, să vina la noi la scară în ajunul crăciunului când toți vecinii au mațe și alte organe de porc, atârnate lângă chiloți pe sârmele de rufe.


La final vă doresc vecini la cel puțin a treia generație de stat la bloc. Dacă aveți, să-mi spuneți dacă sunt mai nostimi decât ai mei, vă rog.

foto:citynews

Fericirea musulmană și canibalismul cultural

Rog persoanele sensibile care încă mai speră „să se rezolve problema refugiaților" cu un like și o tartă cu prune, să nu citească, sau să citească și să respire într-o pungă. Pregătiți totuși două pungi, în caz că vomați în prima.

Inspirat din articolul „Food for thought on Muslim’s, A must read for All Religion” din care am luat ideea și părțile citate în ghilimele, vă prezint pentru început un foarte scurt rezumat al terorii contemporane (în articolul original, lista atentatelor este mult mai lungă):

„Atacatorii cu bomba ai trenurilor din Madrid erau musulmani

Atacatorii cu bomba de la Bafi Nightclub erau musulmani

Atacatorii cu bomba de metroul din Londra erau musulmani

Atacatorii Teatrului din Moscova erau musulmani

Atacatorii cu bomba de la maratonul din Boston erau musulmani

Atacatorii Turnurilor World Trade Center erau musulmani

Ucigașii ziariștilor de la Charlie Hebdo erau Musulmani.”

Atrocitățile astea sunt recente, nu aparțin memoriei colective ale omului alb preistoric, ele s-au întâmplat în timpul tău, aproape ieri. Deci, cum poți să uiți?! Islamul este vechi de 1400 de ani și nu uitați cum au bătut Turcii la porțile Vienei după ce ne-au călcat pe cap.

Nu ai încredere în istorie? Trecutul este trecut? Ok, bagă un ochi în statistică. În aia contemporană. Ca să vezi: 90% dintre atentatele teroriste din întreaga lume în ultimii 50 de ani au fost comise de musulmani. „Religia păcii”, da?!

Care terorist sângeros n-a fost musulman în ultimii ani?

Unul: norvegianul Behring Breivik, care deși nu a fost catalogat ca religios, a spus că aparține culturii creștine și că atacul său terorist slujește la apărarea acestei culturi. De cine a găsit de cuviință să apere prin teroare Breivik cultura creștină? De Islam!

Dincolo de oroarea și nebunia actului, apare ideea care azi ni se ascunde sub cuvinte pompoase: nu e vorba de criză umanitară, de drepturile refugiatului sau ale imigrantului, aici este vorba de o încleștare a două culturi.

Opozabilitatea culturilor are loc prin fondatorul și exponentul fiecăreia: religia. O spun faptele, iar eu o scriu cu neplăcerea omului ne religios care sunt. Relația mea personală, sau inexistența ei cu Dumnezeu, nu are relevanță când mă întrebi cărei culturi aparțin. Chiar și ca ateu, tot din cultura creștină m-am ridicat, la fel ca majoritatea europenilor.

Și acum să ne întoarcem din nou la ințelepciunea interneților, despre conviețuire, multiculturalism, corectitudine politică etc. E puțin cam idealizată, dar funcțional adevărată:

„Budiștii trăiesc cu hindușii = Nu sunt probleme

Hindușii trăiesc cu creștinii = Nici o problemă

Hinduși care trăiesc cu evreii = Nici o problemă

Creștinii care trăiesc cu șintoiști = Nici o problemă

Șintoiști care trăiesc cu confucianiști = Nici o problemă

Evreii care trăiesc cu ateii = Nici o problemă

Ateii care trăiesc cu budiști = Nici o problemă

Budiști trăiesc cu sikh = Nici o problemă

Sikh care trăiesc cu hinduși = Nici o problemă

Hinduși care trăiesc cu baha'i = No problem

Baha'i care trăiesc cu creștinii = Nici o problemă

Creștinii care trăiesc cu iudaici = Nici o Problemă

Iudaici care trăiesc cu budiști = Nici o problemă

Budiștii trăiesc cu Șintoiști = Nici o problemă

Șintoiștii trăiesc cu ateii = Nici o problemă

Ateii care trăiesc cu confucianiști = Nici o problemă

Confucianiști trăiesc cu hinduși = Nici o problemă”

Bun și acum să introducem musulmanii în schemă:

„Musulmanii care trăiesc cu hinduși = Problemă

Musulmanii care trăiesc cu budiști = Problemă

Musulmanii care trăiesc cu creștinii = Problemă

Musulmanii care trăiesc cu evreii = Problemă

Musulmanii care trăiesc cu sikh = Problemă

Musulmanii care trăiesc cu baha'i = Problemă

Musulmanii care trăiesc cu shinto = Problemă

Musulmanii care trăiesc cu atei = Problemă

Musulmani care trăiesc cu musulmanii = Mare Problemă”

Astfel încât asta duce la nefericirea musulmanilor. Păi:

„Nu sunt fericiți în Gaza

Nu sunt fericiți în Egipt

Nu sunt fericiți în Libia

Nu sunt fericiți în Maroc

Nu sunt fericiți în Iran

Nu sunt fericiți în Irak

Nu sunt fericiți în Yemen

Nu sunt fericiți în Afganistan

Nu sunt fericiți în Pakistan

Nu sunt fericiți în Siria

Nu sunt fericiți în Liban

Nu sunt fericiți în Nigeria

Nu sunt fericiți în Kenya

Nu sunt fericiți în Sudan”

Nu sunt fericiți în Indonezia

Nu sunt fericiți în Malaezia

Deci nu sunt fericiți aproape în nici o țară islamică din lume. Nu punem Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita, Kuweit, Oman și Bahrain în aceasta listă că aia de acolo sunt atât de ocupați să fie fericiți, că nu pot să împartă fericirea cu alți frați musulmani mai puțin fericiți. Dar stai, știam deja de mai sus că musulman cu musulman = mare problema. Deci că nu că nu pot, dar nu vor.

Atunci întrebăm: unde sunt musulmanii ceilalți (majoritatea) fericiți?

„Sunt fericiți în Australia

Sunt fericiți în Anglia

Sunt fericiți în Belgia

Sunt fericiți în Franța

Sunt fericiți în Italia

Sunt fericiți în Germania

Sunt fericiți în Suedia

Sunt fericiți în Statele Unite ale Americii și Canada

Sunt fericiți în Norvegia și în India”

Deși este surprinzătoare prezența Indiei, putem totuși observa că musulmanii sunt fericiți în aproape fiecare țară bine dezvoltată care nu este islamică! Deci e o problemă? Hmm...

Și cine e de vină că oriunde este islam, musulmanii nu sunt fericiți? Nu Islamul, nu Sharia, nu! De vină pentru nefericirea lor sunt exact țările unde sunt fericiți și unde vor să se stabilească.

Și ce fac ei în țările unde ar putea trăi fericiți?

Clădesc moschei și încercă să impună Sharia, să aducă Islamul și să fie fix la fel de “fericiți” cum erau în țările de unde au venit, pentru că erau... nefericiți!

Cât despre noi, ăștia din Lumea Veche, este clar că fiind niște ființe atât de evoluate, avem obligația etică să îi facem fericiți să le facem loc, să îi integrăm. Numai că musulmanii nu se integrează, ei recurg la canibalismul cultural. Vreți să-i faceți fericiți? Integrați-vă voi, urmați Coranul, supuneți-vă sau muriți! Nu este altă cale!

Dominionul Creștin - Când Biserica vrea să fie Stat

Dominion, un serial slăbuț cu îngeri care se luptă cu oamenii pe pământ, nu m-a impresionat, dar titlul  mi-a stăruit în minte.  Apoi am aflat că există o mișcare subversivă în SUA cu această etichetă. Se numește "Dominionism Creștin" și adepții săi încearcă să răstoarne democrația și să o transforme într-o teocrație. Absolut fabulos la mișcarea asta este faptul că deși este aici, acum, în fața noastră, nu suntem în stare să fim cu adevărat conștienți de amenințarea sa.

O să vă scutesc de partea americană a mișcării, pentru că știm cu toții că ei și-au scris crezul religios inclusiv pe bani. Creditele descoperirii merg totuși către ei. La o țară mare se potrivește o nebunie de calibru cel puțin egal, zic eu.

Autorul articolului original din care m-am inspirat, spune că atunci când pronunță cuvinte de genul: dominație creștină, complot religios, teocrație, americanii se uită la el ca și cum ar avea trei capete.
La fel pățesc și eu. De câte ori pomenesc de teocrație și de amestecul bisericii în statul laic, românii de obicei raționali și sceptici, se uită la mine de parcă m-aș masturba public. Dacă iau atitudine în scris, mă atacă în mod irațional.

În mintea lor creștinismul este bun, chiar dacă Biserica Ortodoxă Creștină este profund coruptă la fel ca și angajații ei. Ei simt și nu gândesc, pentru că de mici copii li s-a interzis să critice ceva legat de religie. Să faci ce spune popa, nu ce face el, zice cetățeanul spălat cu agheasmă pe creier. Dar dacă omul e corupt, ce adevăr mai poate promova el?! Mister? Nu chiar! Este evident că un organism corupt cu clerici corupți nu poate livra un adevăr, nu ne poate vrea binele. Modul în care se apără și creste ca un cancer demonstrează că e malign.

Și atunci de ce nu este omul conștient de existența acestei mișcări? De ce nu vede că este manipulat grosolan, evident?! Există câteva răspunsuri disponibile la această întrebare:

1. Pentru că mișcarea asta nu s-a născut ieri. Pentru că s-a înfipt de mult timp ca o căpușă în sistem și pentru mulți oameni, chiar instruiți și cu răspunderi politice ori administrative burta îmbuibată cu sânge trece drept aluniță sau neg. Vechimea dă legitimitate. O fi căpușă, dar dacă e așa veche, trebuie să fie bună și de viță nobilă, nu?!

2. Una din problemele cu mișcarea creștină este terminologia. Limbajul de obicei (și precis) folosit pentru a descrie ceva, când e vorba de religie capătă tot atâtea denumiri și valențe câte vrea popa.
Vă mai aduceți aminte de trafaletul devenit miruitor telescopic? Nostim? Nu, tragic! Ce s-a întâmplat când ați reacționat? Ridicolul s-a transformat în persecuție. Popii folosesc critica drept motiv pentru a juca rolul victimei unei grave persecuții.

3. Dominionul își crește masa. Toată lumea știe că normalitatea este definită foarte ușor ca majoritate.

4. Aparenta schismă creștină, nu este în fapt decât o politică de piață ca să dea omului falsa idee că poate să aleagă. Nu-ți place la ortodocși să stai în picioare, mergi la catolici să te rogi stând pe bancă. Te enervează că „n-ai voie” să speli duminica, mergi la adventiști, penticostali ori alte variante de Ziua a Șaptea. Aparent diferite toate sectele astea de la ce-a ortodoxă, până la ultima minusculă variantă posibilă a Bisericii lui Cristos Caucazianul, toate au aceleași motive de bază. Să convertească lumea la varianta lor de creștinism. În care, ce surpriza, Isus va reveni pe pământ și va ridica toți oamenii buni la cer. Buni, adică exclusiv creștini.

Obiectivul Dominionului Creștin este acela de a aboli separarea bisericii de stat și de a stabili o națiune exclusiv creștină bazata pe legea Vechiului Testament. Acum Biserica este la momentul când pare că fuzionează cu statul, dar după o scurtă fagocitoză, Biserica va deveni Statul!

Temelia Dominionului Creștin și a diversele sale secte poate fi găsită în acest verset din Vechiul Testament:
„Și Dumnezeu a spus: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră: el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, și peste tot pământul și peste toate lucrurile care se târăsc pe pământ”
 ~ Geneza 1:26

Cred că nu mai este nevoie să vă spun că cei care nu suntem după chipul și asemănarea zeului lor suprem, suntem echivalați cu târâtoarele. Dominion este egal cu controlul. Domină, dictează, cucerește, supune! Efectele Dominionului se pot vedea deja ca vârfurile unor iceberg-uri în:

1. Afaceri: Mișcările sunt susținute de bogați radicali - care pledează pentru discriminare bazată pe convingeri religioase și care pretind că bogăția le vine de la Dumnezeu. Ex. Gigi Becali.

2. Guvern: Politicienii care cred că pot vorbi cu Dumnezeu și invers. Persoane care invocă divinitatea drept martor, care se roagă în plen și își exprimă convingerea pe principii creștine, se prevalează frecvent de dictonul „Numai dumnezeu poate să mă judece”, uitând că acolo i-am investit noi. Exemplu: miruirea lui Șova în Parlament, ca să scape de DNA.

3. Mass-media: Creștinii atacă în mod constant orice entitate  mass-media care nu e de acord cu ei (gen mass-media mainstream), în timp ce folosind mass-media lor (Trinitas, etc.) încearcă imprime convingerea că numai ei pot fi de încredere.

4. Artă și divertisment: Cu ajutorul reprezentanților politici și a purtătorilor lor de cuvânt, artiști și celebrități adesea cumpărate cu bani, sunt mereu gata să culpabilizeze societatea și moravurile, epidemia de violenta a jocurilor video, filmelor, televiziunii. Încearcă în mod constant să cenzureze sau să anuleze evenimente culturale care nu le slujesc agenda. Vezi campania "ora de religie", opoziția BOR fata de concertul Lady Gaga, ștergerea picturii murale din Piața Sf Gheorghe, contra manifestațiile la parade sau evenimente gay. etc. Ironic, serialul "Dominion" este pus pe lista negră a unui site creștin românesc la categoria filme anticreștine.

5. Educație: Creștinii duc o luptă continua de taiere a finanțării școlii publice, de infiltrare a învățământului public și de deturnare a fondurilor către biserică, astfel ca în timp școlile private afiliate bisericii sa devina singura alternativă pentru educație.

6. Familia: Ei folosesc politicile sociale, care sunt croite strict pe ideologie religioasă fundamentalistă ce definește căsătoria ca datorie etica și procrearea drept obligatorie. Interzice planingul familial, contracepția, avortul, căsniciile între persoane de același sex. Toate acestea au drept rațiune creșterea numărului de adepți, scăderea nivelului de educație și implicit a celui de trai. Proștii săraci cu mulți copii sunt cei mai ușor de îndoctrinat și controlat.

7. Religia: Membrii Dominionului depun eforturi constante pentru un guvern controlat numai de cei care cred în Nația Creștina. Celelalte religii trebuie descurajate și distruse.

Timp de câteva decenii, n-am avut parte de vizibilitatea fenomenului pentru ca au fost la putere socialiștii. Recent însa asistam la o recrudescenta al regaliștilor, a personajelor atrase de mitul legionar și a celor care ori sunt creștini, ori fac pact cu ei, recunoscându-le astfel puterea.

Nu mai putem ignora acest lucru. Avem deja un președinte ales pe criterii nereligioase care se afișează peste tot însoțit de popii unei religii creștine majoritare de care nici măcar nu aparține. În curând candidați la președinție vor trebui obligatoriu sa semneze ca  respecta teologia Dominionului. Ajunși la putere în cele din urmă or se stabilească o Nouă Ordine Mondială - în care arderea pe rug a ereticilor nu va mai fi o amintire a Evului Mediu.

sursă foto: Screenweek

Claxon

De doamna mlădioasă și bine aranjată din stația de autobuz se apropie un nene în șort maieu și șlapi. Soarele abia răsare dar omul emană o duhoare de transpirație, cel puțin de la apusul de alaltăieri.

- Auzi cucoană, aștepți autobuzul aici?

- Neața, da, dar de ce?

- Auzi, să schimbi stația! Să schimbi stația, sau să iei o cursă două mai târziu, că din cauza ta mă trezesc tiriștii din somn!

- Ăă, pardon!?

- Cucoană, mută-te în altă stație sau vino și tu pe la un opt-nouă. Cum vii tu, cum încep tiriștii să te claxoneze și mă scoală din cel mai dulce somn! Să te muți, auzi?!

Nenea se retrage în curtea din spatele stației. Un pocnet ne anunță ca a intrat în casă.

Doamna mlădioasă e încă în stare de șoc

- Ce dobitoc, ce dobitoc! Uff și n-am apucat să ripostez deloc, parcă mi-a luat cineva gura...

Dintr-o dată adulmec lauri de erou. Îmi dreg glasul și zic:

- Lăsați doamnă, că vă răzbun eu!

În cele zece minute care au rămas până la sosirea cursei, stație a devenit un iad al decibelilor.

Păi tu dacă ai fi tirist, și ai vedea o gagică bună într-o stație, nu i-ai da un claxon? I-ai da!

Și dacă de lângă gagica buna ți-ar trimite bezele un bărbos burtos ochelarist, nu l-ai claxona pe nemernic, până ți-ar trece mâna prin buton?!

Băse, Merke și românii

Cum era de așteptat, discuțiile despre norma de refugiați au dispărut din agenda media românească pentru că a decedat bardul Vadim. Cota de piață a subiectului s-a prăbușit în România, așa cum era de așteptat, în urma unui eveniment monden.

în România, un deces, o naștere sau o înmormântare, reprezintă un eveniment media cu importanță emoțională imediată ce obturează complet vizibilitatea celor globale cu impact real.

Pentru mine însă, un singur cadavru nu e este o perdea de de fum. Nu putem abandona acest subiect doar pentru că a murit un om. În acest moment mor poate sute, foarte aproape de granița noastră.

Iată un fragment din discursul lui Traian Băsescu, pe care deși îl numim Băse, ar trebui să nu uităm că este fostul președinte al României, nume pe care a pus ștampila majoritatea dintre noi.

"România trebuie să respingă ideea de cote de refugiați, voluntară sau involuntară, pentru un motiv simplu: România nu este un stat membru Schengen. Colapsul ordinii a avut loc în statele membre Schengen, nu aici. (...) Toate acestea mizerii se întâmplă în spațiul Schengen, iar acum aceste state trebuie să curețe... și să recunoască, că politicile lor greșite sunt responsabile...”

„România poate și trebuie să contribuie pentru a ajuta aceste țări. Putem trimite nave de război în Marea Mediterană, de exemplu -, avem capabilitățile - și angajamentul...”

„Nu avem nici o problemă în a ne sprijini partenerii, dar nu ne facem responsabili pentru lucrurile care nu aveau nimic de a face cu noi. România nu a invitat nici sirieni, nici africani .. Merkel i-a dorit și, acum tot ea cere închiderea granițelor. (...)
„Liderii europeni se trezesc din euforia populismului și unul după altul anunța restricționarea libertății de circulație. România trebuie să înțeleagă că presiunea asupra frontierelor sale va crește enorm. Acesta va fi un test major al capacității noastre de a fi buni europeni. Guvernul ar trebui să ia măsuri ca să consolideze imediat protecția frontierelor. România nu are nevoie să trimită armata ca să le aplice. Acesta ar fi un semn de slăbiciune, iar noi nu suntem neputincioși în fața acestui exod.”

N-am fost băsist, acum regret, asta. Prefer ca președinte un personaj controversat, haotic dar prezent, decât unul lucid dar absent. Regret că nu m-am implicat în politică, dovedind că sunt la fel ca majoritatea romanilor ce preferă să spargă semințe decât să ia cuvântul la ședințe. E cazul să-mi revin din dezgust. Nimeni nu-i perfect, vârsta inocenței s-a dus. Un singur pas greșit și nația asta va fi martoră la propriul ei apus. Nu vreau să văd asta. Vreau să contez, vreau să votez, vreau să schimb!

foto: RT

Vara arabă

E vară, e vară caldă iară!

Își scot strămoșii fluierele afară

Să fie retezate de ultrași.

E vară cu aromă de Sahară

Își pun femeile rufele pe sfoară

Și burka-n brâu pe mal de râu.

E vară arabă, e vară criminală

Cu iz pregnant de sticlă incendiară

Și de sfârșit de veac rațional.

Breichin niuz!

Banderolă galbenă, litere mari negre, trei semne de exclamare:
A venit toamna!!!
E oficial, dragi spectatori, uitați-vă la pozele cu frunze uscate, care curg jîrloi pe Facebook!
Cred că mă duc să hibernez până trece nebunia asta!

Marele Etic

Un mare, bătrân și etic organism știa că este pe moarte. Ca să evite dureroasa trecere în neființă, avea o singură soluție: să facă un transplant de organe tinere, proaspete.

A privit la vecini cu jind. Mai împrumutase de la ei mai cu mila mai cu sila diverse în trecut, mici nimicuri materiale, gen petrol, pietricele, metale... Dar asta pe vremea când nu era la fel de etic și era și mai tânăr.

Acum etica îi interzicea să ceară ori să ia acele organe, ba însuși trupul său resimțea un fel de scârbă anti-transplant, așa că marele, eticul și bătrânul muribund a creat "o situație" prin care organele de transplant au început să alerge singure către el.

Numai că plin proces de transplant, Marele Etic a constatat că organele sunt infestate cu o boală numită Talibanism provocată de retrovirusul Islam și că acum are o șansă în plus să moară de de infecție. Chiar de scapă, cât timp i-a mai rămas, Eticul o să trebuiască să se chinuie cu antirejective, pentru că organele transplantate nu se lasă integrate în marele său organism.

Ghici cum se numește marele Etic?!

imagine: howstuffworks

Grasa teroristă de la Buzău!

- Alo dragă, auzi lasă că-ți povestesc când ajung acasă, dacă ajung teafăr, că a căzut o grasă peste mine în maxi-taxi. Stai să mă târăsc la adăpost, că e zonă de război, se rostogolește grasa pe aici ca o ghiulea de tun. Da dragă vorbesc. Vorbesc și plâng, că fac inventarul pagubelor: mâna ok, capu bun, picior unu bun, picior doi au! Nu bun. Cred ca am degetul mic de la stângul strivit. Și nectarinele sunt strivite, of! Nu dragă, nectarine adevărate de la Lidl, nu e nume de alint pentru ce bănui tu.

Duamne Dumnezeule, asta e ca bila de bowling, că e mare neagră și are trei găuri! Bila de bowling, jur! Ce zici? Stai pisi să-mi revin că de mult nu se mai suise o femeie pe mine!
Asa ceva... 

De când s-a urcat la gara, am mirosit probleme. A întârziat mașina cinci minute ca sa escaladeze ea doua trepte.
Apoi pe la sfertul drumului a realizat ca sta doar pe un scaun dintr-o canapea întreagă. Băi când s-a relaxat, s-a întins ca o baltă, pana ce i-au ajuns bucile una pe un scaun și alta pe celălalt.

De pe la jumătatea drumului a început sa se foiască de căldură, sa tragă de pânza de cort care îi drapa jumătatea superioara. De la atât agitație pac, și-a vărsat conținutul poșetei imitație Luis Vuiton pe jos. De acolo i-au sărit un telefon mobil, un parfum, o pereche de șosete și un ruj. S-au dus pe sub scaunul din fata.
Grasa a început sa se prefacă ca se apleacă după ele rostogolind ochii după ajutor la mine. Eu click ignore, ca era doar grasă nu handicapată.

Eh s-a descurcat ea. S-a aplecat, a gâfâit și a bolborosind fără efect și de supărare a scapăt un muget, ori s-a bășit. Atunci din scaunul din față s-a auzit:
- Stați că vi le dau eu, nu-i nevoie sa-mi smulgeți capul! Răbdare, ca nu vine foametea.

Da dragă, altul mai drăguț ca mine, știu!
Așa de gentălemn a fost ăla, că s-a tarat pe sub șuncile și scaune ei până ce i-a adunat toate chestiile, complet tăcut până la final când ajuns la grămada textilă de eu am crezut ca sunt șosete, s-a uitat precum curca în craci!
- Ce ie asta duamnă, umblați cu năvodu' în poșetă?!
Honey, s-a făcut grasa maro din neagră, apoi s-a acoperit de sudori de lucea ca inoxu, tu!
- E o pereche de dresuri!
- A, la mărimea asta așa arată?!

Ma rog, în rest o fo cuminte, dar când s-a apropiat stația ei, cam cu 10 km înainte, s-a ridicat și a început să se miște ca foca spre ușă.
La primele hopuri s-a ținut bine, fapt care mi-a slăbit vigilența.

Fatal error draga mea! La curbele de la intrare în oraș, a scăpat grasa de sub controlul propriu și a intrat sub incidenta lui GICA. A plimbat-o prin maxi ca pe o monstruoasă bilă de fliper din scaun în scaun, peste piciorul meu, peste mine, peste domnul, peste doamna...

Cum cine e GICĂ? GICA e combinația forțelor cu care se luptă grasele: Gravitația, Inerția, forța Centrifuga și Anatomia.


No bine, asta o fu tot. Am coborât în aceiași stație și acum șchiopătez în urma ei. Îmi vine să-i pun piedică, dar mă abțin... Auzi, ți-am povestit că primăvara într-o dimineață a vărsat una cutia cu pui de găină în maxi?! Era galben peste tot și...

Nihilistul

Băi, dacă băiatul ăsta nu era un instalator foarte bun îl apostrofam. Cum bă, să fii atât de idiot să îți tatuezi pe antebraț: "nihil sine deo"?
Nimic fără deodorant? Măcar cu anti perspirant să se fi dat.
Și acum pe bune, ce s-a întâmplat cu tancul, cu sirena, cu inima înjunghiată/săgetată/violată, unde-s textele cu "Robi", "Vily", "Marean + Yoana = Lăv"?!
Plm, dumnezo ăsta numai strică chelea oamenilor! Bine măcar că l-a scris cu litere mici.

Căcatul se întâmplă cu discreție

Ghiță abia se târa pe șoseaua încinsă cu ochii pe jumătate închiși când l-a văzut aburind în mijlocul drumului, mare, ciocolatiu cu ceva galben în creștet. În mod sadic la călcat trecând înainte și înapoi peste el. De două ori.
A doua zi povestea la crâșmă:
- Practic căcatul ăla mi-a sărit în față de nicăieri. La viteza aia n-am mai avut nici o șansă să-l evit. Era peste tot, în jurul meu. Mi-a intrat și în gură. Nu e vina mea, cred că vecinul Costel...


Toți știm că pe drumul vieții rahaturi se întâmplă. Dar dacă tot mănânci căcat, mănâncă-l cu gura închisă! Discret, da?!

sursa foto: Recenzii

Frățește

- Mamă, Liviu mănâncă râme!
- Liviu, nu fi egoist, dă-i și lui frac-tu jumate imediat!

Bloguri de femei

Cum explicam și altădată pe Facebook, refuz să citesc bloguri de muieri nu din misoginism ci pentru că nu au conținut interesant.
Iată par example titlu din Simona Tache:
"Cum am învățat să mă spăl pe cap"

Teaser din "conținut":
"Alții mor și nu află cum să se spele corect pe cap. Eu sunt o norocoasă."

Pricepeți? Păi dacă sunteți bărbați nu aveți cum. De aia nu e bine să citiți bloguri de femei, ca să nu cădeți în depresie cu angoasă și palpitații. Pentru că voi nu știți că o femeie ar putea ieși fără tampon la ciclu afară din casă, dar niciodată dacă nu-i spălată la cap.

Poza am găsit-o de la Simona, ea posibil să o fi cumpărat de la shutterstock și ăia...nu mai știu. Pana mea, să se spele cu ea pe cap!

Mucles

Aseară eram singurul client pe terasa barului meu favorit în afara patronului care mângâia o tabletă când la masa vecină s-au așezat șase țigani reveniți "de la Italea". Tinerei toți, până în 25 de ani, au comandat limonadă cu "mere adevărată" și cu "lămuie adevărată", nu ca alea de la Italea.

La a doua comandă au cerut bere în ciuda protestelor a trei dintre ei care nu mai băuseră alcool de doi ani. E concediu țigane, e bere rumânească din aia adevărată, au zis ăia pro alcool.
Bere a fost. În ciuda oricăror așteptări au vorbit la un nivel scăzut, țigănește în majoritatea timpului, despre mașini „aifoane"" și femei. N-am auzit pula din gura lor mai mult de trei ori în două ore.

La rândul doi de bere au cerut parola de la Wi-Fi, la al treilea rând de bere s-au încins la vorbe și au cerut să se dea televizorul de pe terasă mai încet, că era lângă ei.
Cum s-a dat televizorul mai încet, au băgat niște manelele din telefoane. Nu tare, cât să știi că manea și că iPhone.
Toți aveau iPhone, modele de la 4 la 6+. Ăla care avea un LG a fost catalogat sărăcie și a fost trimis la mașini după încărcătoare. „Pentru aifon, bă!”

Rândul patru de bere. Țiganii au început sa schimbe canalele la TV cu o aplicație remote control, descărcată chiar atunci de pe net.
Patronul le zice cu frumosul: bă băieți lăsați TV-ul. Cu telecomanda vă jucați acasă la voi.
Ăia click ignore preț de restul de bere din pahare.

Patronul i-a lăsat să termine și când au început sa se consulte dacă mai iau un rând a venit frumos și a scos ștecherul de la TV din priză.

- Ionuț, nota de plată la masa băieților cu telecomenzi aifon!
- Șefu da' noi nu.. făceau băieții.
- Mucles! Dacă aveți comentarii, le faceți data viitoare când mai veniți pe aici. Înainte de prima bere, da? Nu-i așa că vreți să mai treceți pe la noi?! Un catralion de chile de „mere” îî curgeau lu' șefu din voce...
- Da șefu, sigur șefu, scuze șefu!

Băieții au achita frumușel nota și-au strâns "aifoanele" s-a urcat care în mașină care în taxi și asta a fost.
Uite că se poate. Bine bă băieți și respecte lu' dom' Paul!
Ziceți că am romanțat treaba?

Mucles!

Muzică tunsă

ilustrația: Luke Skalabrin

Nepăsarea

ilustrația: imgur

Gorila

Doi prieteni se întâlnesc după multa vreme într-un bar. Unul dintre ei era supărat, și încearcă sa își ascundă lacrimile. 

- Ce ai pățit coae, îl întreabă amicul sau.
- Nimic frate, nu pot să-ți povestesc!
- Te ferești de mine, tovarășu' tău? Poate te pot ajuta...
- Nu, nimeni nu mă mai poate ajuta!
- Da' ce s-a întâmplat?
- Știi că acum săptămână m-am întors din safari din Africa.
- Și?
- Am fost violat de o gorilă, masculul cel mai puternic din grup...
- ...
- Cinci zile, fără pauză, știi cum... pur și simplu fără să se oprească! Începe ăla să plângă în hohote.
- Hai liniștește-te, îl consolează prietenul, bine c-ai scăpat cu viata. Ești întreg, asta contează. Eu n-o sa spun nimic, iar gorila nu vorbește!
- Păi, tocmai asta e problema, că nu vorbește, nu scrie, nu telefonează, nu mail, nu SMS, nu nimic...  

Costinești, ursărie cu metastaze

Cu prilejul unei vizite de lucru la Neptun am scăpat piciorul și prin curțile vecine, deși eram aranjați bine. Normal, că doar curiozitatea a ucis pisica nu plictisul. În prima seară la mare am descoperit rapid două treburi.

Prima chestie, conform GPS-ului viețuiam în Olimp dar în fapt eram în partea dinspre Olimp a Neptunului, aia cu vila președintelui și proprietăți atât de private încât drumul până la mare însemnă excursie.

A doua chestie legată tot de distanță a durut cel mai tare. Pentru o bere, alta decât din mini-bar, trebuie să mergi ori la piscină ori doi km pană în Neptunul adevărat.
Neptun-Olimpul ăsta ce o fi el, foarte curat și frumos de altfel, este așa de pustiu încât ai impresia că e platoul de filmare a unor filme apocaliptice.

Fiind vreme noroasă, mesele din jurul piscinei erau ocupate cu nemți veniți la tratament. Prin urmare seara ne-am aburcat eu și colegul în mașină și am purces să vedem cum mai arată litoralul prin celelalte perle ale Mării Negre.

Dacă în prima seara am băut o bere aproape ok la Antik în Neptun, în a doua ne-a pus naiba sa o luam către Constanța și să oprim în Costinești.

Ăia dintre voi care mai asociază numele ăsta cu tineretul studios al țării sunt rugați să-și facă sepuku, săbii se găsesc în Costinești destule. Chiar de pe aleea principală se întâmplă niște palate țigănești transformate estival în hoteluri ce oferă cazare. Recepționiste bronzate tractoristic, cu prunci pe post de piercing în sfârcuri învârteau cheile pe mâna făcând gureșe reclamă. Astfel am aflat că unele camere au apă, ba unele chiar și prosoape.

Viermuiala de mașini cu numere de Bulgaria ar putea să te facă să crezi ca Nesebar. Pe dracu, binențeles că ești în România! Exact în Românica aia nespălată la cur dar spălată pe creier cu minele, înțolită taraf-pro și gătita la cap cu antene. Ești fix în buricul ursăriei, acolo unde se sparg semințe pe stradă și se bea bere la PET, acolo unde se aruncă cartonul de la mici pe jos și se urlă tare "Fă".

În Costinești, comerțul este cancer cu metastază, gheretele sunt înghesuite una în alta, în fața ori în cârcă alteia, fiecare din alt material, alte dimensiuni și alte culori. Prostul gust agresiv e numitorul lor comun. Și totuși se vede un patern, cancerul respectă și el un model. Astfel mai mereu, indiferent de combinații aranjamente sau permutări avem: shoturi, porumb, shaorma, comedii de dat cu pumnul ori skandenberg.

Din toate gheretele te mușcă manelele de timpane într-o cacofonie sonora oribilă. Apoi iar shaorma, iar shoturi, porumb, bila de box cu urlete și aplauze incorporate. Și după, în altă ordine, același lucru după un algoritm care arată limpede ce-i place cel mai tare ursarului: să bea, să mănânce și să dea cu pumnul.

Am mers totuși și pe plajo/faleză unde peisajul s-a îmbogățit în sensul că pe lângă buticurile de mai sus au apărut niște... să le spunem restaurante. Din fiecare dintre ele urla cât mai asurzitor un gurist sau un cd cu muzică buricoasă.

În concluzie Costineștiul e ceva de vis, păcat că a trebuit să plecăm repede că îi expirase colegului garanția la vezică și n-a vrut sa facă pipi în Costinești cu nici un chip.

Citez: nici mort nu-l las aici, e lichid din lichidul meu!

foto: Academia de Ursărie

Ultimul sărut

În timp ce ne iubim ca două negre șoapte, 

Îți tatuez cu dinții în pielea de pe spate, 

Scrisoarea de adio ce mâine ne-o desparte.

Și obosit de vise, de planuri și de fapte,

Îți fur acum sărutul și fug cu el în noapte

Să te înșel iubire, cu domnișoara moarte.

foto: Mark Rodriguez

În caz că

În caz că se trezește vreun popă să ceară ștergerea ăsteia, cum s-a întâmplat la Piața Sf Gheorghe din București, șă știe că e desenată pe un zid din Italia. Sic!

Da, mamă

Indecent de viu

Cu tine nu voi să fiu;

Deci iartă-mă Moarte,

Că sunt indecent de viu,

Iar tu, sper că departe!

Sila Drăgăicii

Prin arșița zilei, urmând şleaurile lăsate de roțile căruțelor, pașii calului mă purtau din sat în sat către Ploiești. Graba îmi devenise străină iar teama de pustiu mai mică decât cea de oameni. O parte din vechiul om posac ce fusesem se întorsese în mine. Lipsit de zâmbetul liniștitor al dragostei, mă afundam în tăcere și amintiri.

Mă rodea blestemul vechi, vroiam să-i găsesc dezlegare, dar mai mult decât atât mocnea în mine o ură ciudată. Cugetul îmi era tulbure de nu mai știam pe cine am pică.
Încercasem să uit, să mă așez în alt loc cu alt nume. Dar argintului viu din mine nu-i păsa că mă străduiam să trăiesc o altă viața. Neastâmpărul lui mă gonise iar de acasă.

Drumul se înfigea în câmpia ca în palmă, vălurită doar de apa morților, iar calul dădea semne de oboseală. Mă gândeam la supărarea mândră cu care femeia ce-mi dăruise un răgaz de pace nesperată primise vestea că o părăsesc. În jumătate de zi încărcase trăsura cu calabalâc și înainte să ia drumul către mănăstirea Ciolanu, Marga îmi puse un sipet în brațe și mă conduse pe poartă afară. Eu în șa, ea la geamul trăsurii, ne-am uitat cum bate o slugă obloanele casei în cuie, apoi am plecat fiecare în calea lui fără să ne spunem alta decât drum bun.

Mergeam nădușit cu capul în jos, cu gândurile departe, așa că am tresărit când calul s-a oprit fornăind. De-a curmezișul drumului stătea plecată într-o rână, o căruța cu coviltir. Ferită din drum era o a doua, de la care doi bărbați deshămau caii.
Am liniștit calul care ciulea urechile și fără să văd vreo pricină pentru teama lui, l-am îndemnat la mers. Când am ajuns mai aproape, am pipăit cufărașul agățat de șa.

Coviltirele erau pictate, bărbații mustăcioși purtau pălării largi iar femeia care căra cu brațul boarfe din căruța stricată avea fuste crețe viu colorate. Ceva îmi spunea că nu-i o șatră obișnuită de țigani.
Pe deasupra căruței se vedea cumpăna unei fântâni, așa că am înclinat din cap și am pornit să-mi adap murgul, cu gând să plec mai departe. Dar după o clipă calul meu, de obicei cuminte, era gata să mă deie jos din șa. La fântână, direct din ciutură, se adăpa o namilă de urs. Calul a nechezat, eu am scăpat o sudalmă, dar ursului nu-i pasă. Auzind gălăgie unul din mustăcioși a luat fiara de lanț și a dus-o mai departe.
Am dat calului să bea, apoi am băut și eu.

- Bag seamă că nu ți-e nici frică, nici scârbă! Ai un foc boierule?!
În spatele meu ursarul își răsucea o țigară.
- Nu-mi e de nici una, că și omul e tot fiară. Ia de-aici chibrit. Îl poți păstra dacă nu-mi mai zici boier, că-s și eu pribeag ca voi.

Hârtia de gazetă în care își împăturise mahorca ardea urât. Fumul îi intra pe gură și îi ieșea țiganului prin nasul cât un cartof crăpat. Când și-a scos pălăria să-și șteargă nădușeala, am văzut că avea ochii tuburi și fața arsă de soare numai de la frunte în jos. Cred că și dormea cu pălăria aia pe cap.

Am dat calul să pască și m-am dus să vad ce meșteresc țiganii la roata ruptă. Era de muncă la ea cam doua ceasuri. țiganii erau trei cu toții, tatăl, fiica și ginerele. Codin era bătrânul cu țigara, iar cel tânăr se numea Auraş. Cât ne-am scărpinat noi în cap cum să punem banda noua de fier sau să înnădim pe ce-a veche, am văzut că se apropie alți călători. În îndemnuri și zgomot de roți, dinspre Mizil ridicând praful până sus, venea poștalionul cu patru jandarmi în lături.

Cum au ajuns au început să răcnească la țigani. să mute căruța că-i pușcă. Am tresărit la amenințare și-am zis să le dea pace că este loc să treacă pe câmp. M-au amenințat și pe mine, apoi doi au descălecat să vadă ce-i cu căruța. Băgaseră glonț pe țeavă și răcneau. Până la urmă n-am avut încotro și am pus umărul tus-trei la căruța de am dat-o o țâră mai la o parte. Poștalionul și-a continuat drumul lăsându-ne să înjurăm răutatea jandarmilor.

- Da’ ce aveți fraților în căruța asta de abia am clintit-o trei inși? Câți cai ați omorât cu ea până aici?!
Fără vorbă Auraş a dat coviltirul la o parte și am văzut o îngrămădeală de scaune și roti.
Era o comedie din cele cu lanțuri pentru bâlci.

Atunci mi-am adus aminte că se apropie ziua când tace cucul și joacă soarele sus pe cer mai mult decât în celelalte ale anului. Şi în săptămâna de dinainte se ține la Buzău târgul de Drăgaică. Se zice că ăsta e cel mai mare și mai vechi târg din partea asta a țării, de pe vremea împăraților.
- Jane de unde vii și unde mergi tu?
- De la Slobozia vin și la Ploiești. mă gândeam să merg, apoi o să văd eu.
- Dacă nu ai grabă și vrei să câștigi bani buni fă un ocol! Stai la târg cu noi o săptămână ca să te întorci apoi?!

Am făcut tocmeala cu ei și așa am făcut eu calea întoarsă cu ursarii către Buzău fără să știu bine de ce. Simțeam că am timp. Astăzi timpul se măsoară în aur, lumea freamătă cu ochii pe ceas, alergând oarbă către moarte. Însă atunci goana era preumblare, ceasurile bijuterii pentru fala boierilor iar oamenii se bucurau de drum la fel ca de locul unde îi ducea el. Timpul omului se scurgea între arat, semănat, seceriș și cules, se măsura în zile de mers, în popasuri și rareori în ceasuri.

După două zile de drum, am desfăcut lanțurile pe tăpșanul de la marginea orașului cu trei zile înainte de spartul târgului. Treaba mea era să veghez calul care învârtea roata cu lanțuri și să pun în scaune copii pe care-i speriase cucoana cu țiganu’ când erau mici. Mai trebuia să dau apă la animale și să mut pociumbul de care era legat lanțul ursului după umbra.

Când mă uitam la bietul Marinică, nu pricepeam de ce mi s-a părut fioros la fântână. Era atât de pașnic că uneori îi furau caii merele de sub bot. Jucatul lui după muzica tobei era treaba lui Codin. Viorica dădea cu ghiocul, cu cărțile și cu făcălețul în ceaun ca să ne pună în blide ceva cald seara. În restul zilei îmbucam pe fugă slănina cu ceapă cu un ochi la mâncare și unul la mușteriu. 

Mușterii se înghesuiau și scoteau punga veseli și asudați. Erau țărani cu chimire late, cu fața roșie și căciula dată pe spate, țațe cu broboada și șorțul plin de zarzăre, copii murdari la gură de ciubuc, gogoși și alviță. Cu mâna pe creștetul copchiilor dar cu ochii după fustele și iile femeilor tinere, negustorii orășeni, răsuceau țigări și scuturau pipe sorbind din cana cu bragă. Pe tarabe găseai de toate, de la cojoace la brice, de la prune loşnite la piepteni de prins cosițele împletite după moda târgovețelor. Şi ochi de om puteai să cumperi dacă aveai bani.

Peste toate astea urla muzica, țipetele copiilor din comedii, strigătele negustorilor și chemările birtașilor la răcoare, mâncare și vin. Se auzea cum sfârâiau carnații de Pleşcoi și se ciocneau țoiurile cu țuică de Dumitreşti. Vocile se amestecau într-un fel de vuiet cum numai mulțimile pot face.

Deodată, în hărmălaia asta am auzit cu o ureche pe Aurel strigând:

- Părinţele, pleacă de acolo că te rupe ursul.

- Păi s-a dus calul spre el, mă țigane, ho că nu ți-l fur. Al tău e murgul? Frumos animal.

Am întors capul să văd cine îmi laudă gonaciul și am rămas cu gâtul țeapăn. Cu mâna pe crupa calului stătea popa Banu, fostul meu socru. Omul care mă împușcase, diavolul în sutană care mă îngropase de viu, popa dracului era în fața mea. Toată dorința mea de a uita de unde vin și cine am fost s-a făcut scrum. M-a pălit dorința vie de a-l ucide pe loc. Şi după aia? Atât de puțin să sufere, cât să-i bag cuțitul în inimă?! Cu toată lumea aia în jur?

- Nu-i de vânzare părinte, zicea Aurică în timpul asta.

Am pornit către ei cuprins de ură fără să fiu atent la fierătania care se învârtea singură. Scaunul tiribombei l-am ferit dar lanțul m-a plesnit peste ochi. M-am ridicat de jos cu fața plină de sânge și am ajuns la căruțe. Popa dispăruse în mulțime.

- Aurică, unde s-a dus? Du-te după el, zi-i că vinzi calul! Stai mă, zi-i că-l dai, dar îl aduci tu deseară că acum ai treabă cu el. Află unde stă Aurică și banii de pe cal sunt ai tăi!

Dacă înainte pornise agale, auzind de bani țiganul a început a zbura, nu alta!
Cu apa ce mi-am spălat fața s-a stins și focul grabnic de a ucide. În locul lui mi s-a așternut în suflet o hotărâre de gheață. Țurțurii din cei mai ascuțiți îl pironeau pe popa în mintea mea în așteptarea veștilor de la ursar. Când s-a întors, după față mi-am dat seama că l-a găsit. Gâfâia, vorbea întretăiat dar a reușit de mi-a zis că popa îl așteaptă pe seară la hanul Crâșmărița din Buzău.

Am scos din cufăr câți bani i-a zis popa că îi dă pe cal și după ce i-am pus în mână i-am zis că mă duc eu să duc calul popii. S-a uitat la mine pe sub sprâncene, dar n-a suflat o vorbă.
Pe înserat treceam apa Buzăului către han. Am întrebat de popa și mi s-a spus că nu e în han dar că pot să întreb de el pe fi’su. Doamne ţine-mi firea! De unde fiu? Că popa doar o fată a avut și pe aia am petrecut-o la groapă împreună. De îi era dat preotesei, făcea copii când era tânără. Cu gândurile astea în cap am așteptat să cheme sluga pe băiatul popii.

Hanul era un pătrat mare și între laturile sale cu camerele așezate pe un cât sub care erau grajdurile și pivnițele se afla o curte largă cu mese din lemn. M-am așezat la una din ele cu ochii pe ziduri.
-Te cunosc, tu ești cel de l-a lovit scaunul de la tiribombă azi în Drăgaică.
În fața mea stătea un tânăr firav cu voce subțire, cam la douăzeci de ani.

Mi-am spus repede minciuna cu calul și el a început să ceară iertare pentru părintele că e plecat și că banii sunt la el. L-am pus să șadă pe băncuța acoperită cu blană de miel și am chemat crâșmărița să ne de dea de băut. Femeia zdravănă și rumenă în obraji ca mărul avea țâțele cât carafele pe care le căra. Când se apleca să le pună pe masă vedeam mușterii cum holbează ochii la ele. Poposite la masă noastră mie mi s-au înfipt în piept iar băiatului mai să-i scoată ochii cu ele.

După al doilea rând de beuturi aflasem că flăcaul e nepot de soră de al popii luat și crescut de suflet după moartea preotesei. Și atunci mi-a dat una prin cap și am întrebat:
- Îți plac fetele Vasilică? Ai văzut vreodată una goală cum a făcut-o mă-sa? Nu, dar ia zi, vrei să vezi?

Ei cum nu vroia! Şi eu aveam să-i arăt. Era doar noaptea Drăgaicei, noaptea în care fetele care vor să se mărite își toarnă douăzeci și cinci de picături de ceară în oala cu apă să-și citească buchea cu care începe numele ursitului. Noaptea minunată în care Sânzienele plutesc pe deasupra pământului dând ierburilor de leac putere, florilor miros și sănătate celor bolnavi. Am aruncat un ban hangiței și am mai cerut un ulcior pentru drum. I-am zis că ne întoarcem să mai bem. L-am urcat pe feciorul popii în spatele meu pe murg și am apucat-o pe firul apei în sus.

Pe acolo unde colinele coboară până aproape de apă am văzut luminițe. Flăcăii făceau focuri mai în deal și învârteau făcliile precum limbile ceasornicului. Luminițele mai mici licăreau la vale pe tăpșan, legănate de mâinile femeilor care culegeau ierburi tămăduitoare și sânziene. Am urcat de pe prund pe sub malul de lut scobit de oameni pentru chirpici, apoi după câteva sforțări ale calului am ajuns în loc deschis acoperit cu verdeață. Jos se vedea argintiu Buzăul sclipind în lumina stelelor. În spatele nostru fetele cântau și împleteau cununi din sânziene la lumina focului. Alăturea băieții spuneau snoave și săreau peste foc. Toți purtau pe cap cununi făcute mai devreme, cele noi împletite erau pentru cei bătrâni.

I-am făcut semn lui Vasilică cu capul. Perechi perechi, băieți și fete scoborau către apă, desculți și doar în cămășoaie. Băiatul s-a ridicat și a pornit furiș după ei cu ochii după fete. Știind că o să steie acolo destul de mult ca să se holbeze la ele cum tăvălesc roua din iarbă și se scălda în râu, m-am apropiat de focul băieților rămași. Am luat ulciorul agățat de coburi și le-am făcut flăcăilor cinste cu vin.

Şi când mi-am cumpărat atenția lor le-am dat bani la fiecare numai să mă ajute cu o treabă. Erau cu chef de snoave dinainte să-i cinstesc eu așa că s-au învoit repede. Vinul și banii doar au pus paie pe foc.

Așa că atunci când s-a apropiat Vasilică l-au înhățat că pe o oaie și l-au despuiat de haine. Patru îl țineau de mâini și de picioare, unul de cap, iar altul i-a turnat vin pe gât cu de-a sila. Fetele au chirăit și s-au dat mai deoparte să șușotească între ele.

După ce l-au îmbătat bine băieții, câteva din fetele mai glumețe au venit și l-au gătit în haine muierești, l-au boit pe față cu praf galben de la flori, i-au frecat buzele cu piatră și i-au înnegrit sprâncenele și ochii cu tăciune frecat în lapte de păpădie. Când i-au dat drumul Vasilică al popii abia se ținea pe picioare. L-au apucat de mâini și tot într-o horă au pornit înapoi către sat strigând:

- Uite Curva bă! Să vină Drăgaică bă!

La marginea satului l-au lăsat pe Vasilică în mijlocul uliței beat curcă și s-au împrăștiat pe fieșcare la casa lor să arunce cununițe de sânziene în ograda vitelor. Câteva babe cu poalele pline de buruieni și-au făcut cruce văzând arătarea de femeie boită rău pe chip care se pișa din picioare în mijlocul drumului.

L-am luat de acolo și l-am pus pe cal. La Han am făcut iară cu ochiul crâșmăriței care mi-a deschis ușa cămării popii fără să mai întrebe cum și ce. Vasilică era pe umerii mei precum snopul de grâu. Femeia râdea. De sub fusta suflecată, flăcăului i se vedeau fuduliile și noada. Mi-am făcut treaba repede prin cămară și m-am pus pe așteptat trăgând țigară. după țigară.

Când a intrat Popa spre dimineață pe ușă, i-am pălit un dos de palmă peste ochi de i s-a pus barba în creștet. Cu încă un pumn în piept i-am tăiat răsuflarea. A căzut în genunchi horcăind cu mâinile la inimă. Se uita îngrozit la chipul meu, la plapuma pusă în geam, la blănurile și cergile puse pe ușa.

- Mă recunoști părinţele? Io sunt, iubitul tău ginere, am venit să-mi iau o nouă nevastă că de prima m-ai despărțit!

- Cum… cine, cine ești?! Nu poți fi tu! Ai murit acum mulți ani.

- Ba da Scârbenia ta, io sunt ăla de l-ai îngropat în cimitirul părăsit și n-am avut odihnă de la ce mi-ai menit tu cu crucea bătută invers. De ce nu m-ai îngropat lângă fie-ta cum știai că ne este sortit? Acum am nevoie de o nouă muiere din neamul tău și uite ce-am găsit!
Am înclinat capul către pat unde Vasilică zăcea cu bucile goale în țoale de femeie, cu mâinile legate la spate și la picioare cu frână de lemn ca la caii lăsați împiedicați pe câmp. Popa a încercat să se ducă către el.

- Vasilică, copilu’ meu!

- Poți să strigi, să zbieri că nimeni nu te aude. Nu-i nimeni în odăile din stânga și din dreapta pe latura asta, jos e grajdul și sus podul. Acum sunteți amândoi ai mei.

Fără să mai stau la vorbe m-am dus către pat și i-am tras o palmă peste jumătatea de cur dezvelită:

- Scoală Vasilico, c-a venit tac-tu să te vadă!

El s-a răsucit buimac și a căutat să vadă ce se petrece prin ceața băuturii. În timpul ăsta eu dădeam nădragii și cămeşa jos de pe mine. Am păstrat cizmele în picioare și am luat cuțitul de la carâmb într-o mână și un ulcior cu vin în alta.

- Popo, pune de bea… tot să-l bei, că dacă nu îi iau gâtul. Bea, am zis. Să nu te oprești până nu golești ulciorul că îl omor!

Imediat ce am văzut că ia ulciorul, i-am apucat feciorul de gât și l-am îngenuncheat în fața mea.

- Ia de suge, dar să nu te pună dracul să mă atingi cu dinții că te las fără ei. Dar înainte de asta îi tai beregata lu’ tac-tu, pricepi curvo? Acu ia de suge! Hai că ești fată cuminte, o sânziană, o minunată….
Ce faci măi popo, caterisite-ar dracu să am eu timp să te chinui, îmi verși vinul mă?! Ia să vărs și io un strop din vinul tău, cristoşii și dumnezeii tăi de risipitor.

Şi îndepărtând pe fiu cu o mână de mădularul ce-l lingea a scârbă, i-am dat o împunsătura în umăr cât să-i curgă o mărgea de sânge.

- Gura, să nu aud nici vântu’! Tu treci înapoi de suge și tu bea, beați-ai mațele cu mă-ta care te-a făcut. Ați priceput că trebuie să va supuneți sau să muriți?! Gura! Să n-aud vorbă, că vă omor! Bea mă! Suge fă n-auzi, suge! Trage din ea mai cu vlagă. Ce-i părinte, te îneci ha? N-are loc o cană de vin în butoiul ăla plin de căcat ce-l ții sub sutană? Bea sau ți-l sparg cu furca să fac loc la vin. Așa muiere… zi că-i bună sula strigoiului. Dă din cap, nu din plisc că ți-l rup. Zi bă că îți place vinul, dă din cap. Așa! Încet, să nu verși. Şi tu mă, e buna sula?! Nu mușca, altfel îți scot ochiu’!

Am dus vârful cuțitului lângă pleoapa stângă închisă de frică a flăcăului. Am văzut că popa lasă ulciorul de la gură, căutând cu ochii ceva să mă doboare. L-am tras de lângă mine pe fiesu și am băgat cu sete călcâiul între picioarele lui tacsu. Am prins ulciorul care cădea și am privit cu scârbă la nenorocitul în sutană de pe podea. Stăteam deasupra lui și deodată mi-a venit să-mi slobod udul.

- A fost vinul prea tare pentru tine, ia să-l îndoim cu apă.
Stropii i-au căzut întâi pe haine, apoi pe barbă. Popa a prins a se zvârcoli de parcă pișatul avea puterea să-l ardă.

- Cască gura! Căscă gura, am zis dându-i un picior în coaste.
Pentru că-l vedeam cum scuipă, am luat ulciorul și am terminat treaba în el. Pe urmă am legat popa cu picioarele de capul patului și cu o funie mai lunguță l-am aninat de grindă.

- Na, acum bea spirt. Dacă nu bei tot, îi tai boașele lu’ fitu și ți le bag în cur să le ții calde. Înapoi la supt Vasilică, haide că dacă mi se culcă, vă duceți și voi la somn, dar la cel veșnic.

Odată ce m-am lămurit că popa are treabă cu icnitul în ulciorul cu pișat și vin, m-am uitat cu plăcere cum mi-o sugea fisu. Tare îmi părea că se pricepe la trebușoara asta și deloc nu-i face rău. Așa că am început a-i da palme peste ochi. Apoi și peste gură ca să o deschidă mai largă și mi-am îndesat nodurosul în ea din ce în ce mai adânc.

Începusem să hohotesc. Gluma se îngroșase taman la Vasilică în gât. Dar el nu putea râde. Lui îi ieșeau ochii din cap, îi curgeau mucii pe care îi înghițea în clipa în care mă trăgeam puțin îndărăt. Pe la colturile gurii îi curgea un scuipat gros . A început a lăcrima și a se zbate. L-am prins cu o mănă de ceafă și i-am pus vârful cuțitului în spatele urechii. Când se zbătea fără aer și vroia să se tragă îndărăt, se înțepa în cuțit. Tacsu a început să bolborosească să nu-l mai chinui, mai bine să-l omor pe el și să termin.

- Vrei să termin? Cum termini tu vinul, cum termină și el cu suptul, îți jur. Bea repede și termină cu vorba, că uite cum s-a înroșit!

L-am auzit încuviințând în șoaptă căci fisu era cu ochii cât cepele și cu urechea ferfeniță. Trăgea aer cu sete plângând cu obidă. I-am răsucit mâinile și l-am trântit în pat. L-am dezlegat pe popa și l-am legat la loc de data asta cu fața spre pat. Au început a plânge amândoi cu speranță în glas, crezând că o să le dau drumul. Numai că eu, odată mi-am scuipat în palme și i-am stins fitilul de la un opaiț între ochii popii. Seul se prelingea pe fata lui și se îngroșa ușor. I l-am întins pe față, apoi cu mâna plină de bale și seu am început ai borteli cu degetele curul lui Vasilică fost ficior.

Ghicind ce i se pregătește lui fisu, popa a prins glas din nou, deși se clătina de la băutura înghițită. Abia putea vorbi că funia de la gât a și început să se strângă.

- Ai jurat că îl lași în pace după ce termin vinul. Ți-am băut și pișatul și uite, mă las pe vine și mor, numai lasă-l în pace strigoi nenorocit. Ai jurat!

- Am jurat că tu termini cu băutul și el cu suptul, atât! Acuma să vedem dacă datul cu seu și bale de porc pe la găuri se trage din spiță și se moștenește la tot neamul tău.
Şi fără să mai aștept alta, m-am înfipt în curul lui fisu precum maiul în urdă. Popa, gata să leșine și-a văzut pruncul căscând gura ca peștele la aer cu fața roșie și udă de lacrimi. Din gâtlej a putut să-i iasă numai un horcăit lung.

- Nu mișca mă că moare tactu spânzurat. Zi-i că îți place că ți-e bine. Zi mă, că-l vezi doară cum atârnă ca izmana pe funie!

A prins a bâlbâi și a zice ce i-am spus. Popa s-a ridicat o țâră pe vârfuri cu nădejde că se mai slăbește lațul, dar uitasem să-i pun săpun. N-aveam timp de astea că Vasilică încerca să-mi fugă din proțap gemând și să se apropie cât putea de cel agățat în funie. L-am înhățat cu o mână de gâtlej și am dat în el cum dă gospodina cu maiul în rufă la spălat.

Dădeam cu toată puterea ca să-l fac să sufere. Fiecare izbitură în noada lui îmi era că un pumn dat în cosciug. Şi el gemea și bolborosea rugăminți amestecate cu blesteme în timp ce tacsu se clătina, întunecându-se din ce în ce la culoare. Venele de la gât i se umflau iar cele de pe tâmple se mișcau de ziceai că ies din piele.

Pe fisu îl auzeam scrâșnind din dinți. Se mișca prea tare așa că i-am prins mâinile legate la spate și am început să ridic de ele în sus. La fiecare încercare de a se îndepărta de dalta care-i crăpa lacătul curului, îi mai ridicam o țâră mâinile. Așa am simțit că răzbunarea este mai dulce și bună rece-sleită, decât dată în clocot. Mă răcorea, dar încă nu mă sătura. Eram gata să-mi slobozesc sămânța și nu vroiam, nu vroiam să se termine așa repede.

Am scrâșnit din măsele și cu ochii închiși am văzut stelele. Sub ele, femeia cu mantie făcută din aripi a întins degetul arătându-mi să mă întorc. Trezit din visul scurt de o clipită l-am văzut pe popa atârnat în ștreang cu genunchii îndoiți, încercând să se ridice, sufocat și năuc de durere și băutură. M-am smucit din curul sfârtecat și am tăiat funia popii apoi m-am întors în pat. Vasile a căzut într-o rână, iar tatăl s-a târât pe podea la picioarele mele, cerându-mi să-l omor pe el da să-i las feciorul.

În loc să-i fac pe plac, l-am răsucit să vază ce garoafă îi înflorise între buci lui fisu, apoi m-am înfipt în dosul flăcăului mai cu ură. Proptindu-i un cot în șale l-am îndoit de spate ca pe-o doagă iar el de atâta durere, a început să se pișe în zvâcnete după cum îi plimbam eu mai aprig plugul prin brazda bucilor lui. L-am ridicat și l-am răsucit către popă. La fiecare zvâcnitura îl uda pe tacsu care doar stătea prostit și clipea.

Am urlat la el: cască gura, cască gura, iar el s-a supus înfrânt. Simțind că sunt gata să-mi dau drumul, am țâșnit peste trupul care se zvârcolea picurând prin toate găurile și mi-am descărcat sămânța în gura popii
- Ia părintele slobozi, poate îi rămâne borțos! Şi de-i rămâne să-mi faci o fată că târfa asta de fitu nu-i bun de pulă și mai e și slut pe deasupra.

Am vărsat peste mine un ulcior de apă, m-am șters cu ce cârpe am găsit mai curate prin cămară și m-am îmbrăcat. Înainte să le tai funiile m-am uitat încă o dată la ei cu gustul răzbunării în vârful limbii pișcând ca ăl măi bun mied.

Popa era ud de vin, pișat și sloboz, iar fisu băltea în propria udeală ca o beșică înțepată umplând așternuturile de scuipați, sânge și rahat muiat în seu.

Amândoi gemeau încet fără curajul de a se uita la chipul meu. Le-am zis să nu miște decât când s-o face amiază, altminteri mă întorc și o iau de la capăt mai rău, apoi am încuiat ușa și am aruncat cheile în răsadurile cu flori.

Crâșmărița căzuse cu capul pe masă, dar imediat a prins a vorbi când m-a văzut că o iau către cal.
- Ce-i conaşule cu graba asta, ori nu-ți mai fac cu ochii țâțele mele?!
- Ba frumoase și de dorit sunt ele, dar nu mai devreme de a veni aici am fost la mândra și m-am răcorit. Ia de colea să-ți iei basma roșie, că tare te prinde culoarea asta și dă cu cununa de sânziene în grajd că vin eu altă dată să te întreb ce ți-a ursit!

I-am dat o cunună rotundă, am ciupit-o de obraz și i-am slobozit încă un ban între țâțele dodoleţe, suflându-i la ureche că părintele a poruncit să-i pună o cârpă în geam fiindcă vrea să doarmă până târziu.

M-am pierdut în noapte cât am trecut gârla. Alai felinare și lumânările de la geamurile Buzăului mi-au luminat drumul până înapoi în târg la Drăgaică. M-am strecurat printre acareturi și tarabe spre locul unde plătisem să îmi țin catrafusele. De lângă ursul îndobitocit s-a desprins umbra unui om.

- Miroși a iarbă, a moarte și-a cordeală. Jane, ce-ai făcut?

- Vezi de treabă Codine, ți-am dat banul, nu mai e nimic de vorbit. N-am omorât pe nimeni.

- Ascultă de mine, că țiganul știe unde se uită potera când ești bănuit. Lasă-mă să te văz, hai lângă felinar. Ai face bine să te dezbraci și să zvârli tot ce-i cu sânge pe foc. Cămeşa dă-o să ți-o spăl că e verde de iarba, dar ițarii dă-i și pe ăia pe foc.

Cu nădragi curați și fără cămeşă am urcat în căruță și m-am întins lângă Codin, care s-a întors pe o parte respirând greu. Duhnea a fasole sleită cu usturoi și țuică. Puțin îmi păsa de asta, așa că m-am întors cu spatele și am căzut într-un somn greu uitând pentru prima dată de visele îngreunate de amintirea nopții în care fusesem îngropat de viu.

foto:BrainPsycholog