Lunapulare

De la 12 000 de metri altitudine astrul nopții proptit fix în dreptul aripii arată ciudat. Nu are halou, nu strălucește, doar luminează compact aproape fix pe contur.
Sunt -57° C afară și aripa avionului arată ca o trambulină către cer. Stau în dreptul ieșirii de urgentă și privesc luna peste umărul stâng. Din spatele ei Diavolul îmi face semne de incurajare. Vino spune el, sa-ți arat cealaltă față a minciunii.

Dar luna este reală spun eu. Cealaltă față a lunii există.

Amice ești dement, cu cine vorbești?

Ce caut eu în cilindrul ăsta de oțel ce se prăbușește cu 980 kilometri pe oră prin întuneric și vid către pumnul de glod numit pământ? Vreau să continui să zbor, vreau să merg pe lună. Sunt claustrofob, vreau să ies acum!

Mâna vecinului de scaun mi se încleștează de gât.
„În caz de pericol ridicați maneta, împingeți, aruncați ușa cât mai departe...”

Vecinul țipă când apuc maneta. Nu, imploră el, nu!

Dar Luna spune: vino acum!

Vin!

foto: Thrasivoulos Panou

Mașini

Suntem mașini ale timpului. Îl traversăm în sensul natural și logic oricărei ființe vii. Când îl rulăm în sens invers înseamnă că visăm. Dar dacă visăm că întinerim trebuie să plătim prețul sobrietății în momentul când revenim înapoi pe axa timpului la numărat experiențe, ani, fire albe și riduri.

Liviu Dragnea martir

 

Bun și feisbucu ăsta la ceva, clar. De la Ani tocmai am aflat că Liviu Dragnea a primit de la Preafericitul Daniel, Ordinul Martirii Brâncoveni. Ceeee??!?!?!

Liviu Dragnea, te rog frumos mori chiar acum ca să meriți ordinul acela, dar te rog să mori creștinește ca la carte: ars, jupuit, înecat, bătut cu pietre, mâncat de lei și decapitat simultan.

Nu uita să-l iei și pe Exagerat de Preasfinția Sa Daniel la dreapta ta, nu v-ar mai muri mulți înainte de jeguri fățarnice!

 

DLR2

Arta se percepe de fiecare dintre noi în funcție de situație, nivelul de confort și de durere.

Când suferi arta taie și doare, dar când iubești arta este strigăt de plenitudine, juisare emoțională.

pictură: Lou Ros, Saatchi Art

Tu cât de mare ai degetul mare?

În folclor se spune că mărimea pulei unui bărbat poate fi ghicită după dimensiunile tălpii sau ale nasului. Lucrurile nu stau chiar așa, deși se poate că în anumite cazuri aproximarea să fi fost bună. Potrivit specialiștilor de la Universitatea din Atena, cel mai bun indicator al mărimii pulii este lungimea și forma degetului arătător.

Aceiași specialiștii susțin că 25% dintre bărbații care cer consultație la androlog se plâng că au un pula prea mică, asta în țara în care în antichitate se spunea că un bărbat viril trebuia să aibă pula mică, una mare fiind semn de impotență și imbecilitate.

Pun pariu că unii dintre voi își privesc acum degetul mare și se întreabă dacă să-și mai taie sau nu unghiile!
Am zis "arătător" băi!

foto: jeka.ro

Cerșetor de iubire

 

Nu mă pot uita la tine trecătorule pentru că mi-e silă de milă, de dezgustul tău ce mă doare. Vântul geme, ploaia cade măruntă și apăsătoare, soarele este un vis îndepărtat acoperit de ceață dincolo de anotimp și de mare. Sunt un cerșetor de iubire și pentru tine port cel mai teribil păcat dintre cele unsprezece capitale.

Tu treci mai departe fără să privești detalii din lumea pe care o împarți atât cu mine cât și cu colegii tăi de specie nesimțitoare. Nu vrei mărunțișuri, fire de iarbă, ferigi pe poteci, sau petale ușoare. Tu vrei gravitație cosmică, geneze de stele pe străzi interstelare. Tu ești splendoare, eu nevoie.

Ai trimis emisari să caute viața printre astre dar eu tot singur și trist locuiesc acest pământ. Sunt flămând de iubire, nedumerit de refuz. Singur îmi privesc sângele pulsând prin vene în timp ce întind mâna către tine. Dar tu nu mă vezi pentru că ți-ai strâmbat gâtul admirând stelele. Sunt aici, tu tot aici dar cu mintea aiurea, atât de departe încât oceanele planetare toate fac cât o lacrimă tristă strivită între ale mele pleoape.

foto: +Nicola Davison Reed

Zâmbet în vânt

 

Amintirilor mele le-a venit ciclul. Îmi înfig tampoane în ochi ca să nu plâng sânge. Orbitele se umplu, arcadele se crapă, craniul asaltat de vată hidrofilizată se umflă în ciuda umerilor care spasmodic tremură și se surpă. Abia atunci, atunci abia ți se face milă. Abia atunci mă împăiezi și mă înfigi în grădină.

Știu că primăvara e departe dar măcar atunci sunt sigur că o să te văd zâmbind către mine, prin mine către mugurii plini de sevă. Vara o să fiu sec, țeapăn și răscopt, sub umbra puținelor ciori ce or să-mi declare dragoste de la distanță. Apoi toamna o să vină cu aur și ceață, iar într-o zi o să fiu smuls și purtat departe de tine pe aripi de crivăț, dar tu tot ai să zâmbești către stâlpul de care care am fost legat. Un zâmbet absent pentru cel dispărut, ca și cum nu te-am avut, ca și cum nu m-ai avut. Inutil.

imagine: Bing

11:11 11.11.1111

 

11.11 11.11.1111 nu este oră și o dată, nu este un semn. Ar fi putut fi. Ar fi putut marca minutul ora și data la care un portal energetic s-a deschis. N-a fost.

Sau poate a fost momentul când lumea s-a sfârșit. Dar nu, lumea nu s-a sfârșit numerologic total și instantaneu doar ca să restarteze un minut mai târziu cu aceleași defecte, cu aceiași câini și porci pe cap de locuitor.

Aceste semne sunt de fapt primele bastonașe pe care le-am scris eu în clasa I-a. Am găsit caietul ieri și mi-am amintit cum a venit tata, le-a privit și m-a mângâiat pe creștet:

- Bravo Radule, pentru unul care ar scrie cu piciorul stâng ai o caligrafie impecabilă!

De atunci l-am urât pe Steve Jobs, doar că nu știam că așa îl cheamă. Dacă aș fi știut, dacă ura mea împotriva caligrafilor ar fi avut chip, aș fi renunțat la scris. N-am...

foto: The Telegraph

Zdrang!

Bună ziua, vreau și eu un kilogram din astea. 
Cum nu puteți sa-mi dați fix un kilogram? Atunci de ce le mai vindeți la kilogram? Nu mă interesează, eu vreau fix ce vindeți. Prețul este pe kilogram, vreau un kilogram.

Această discuție n-am avut-o niciodată dar ar putea avea loc oricând.
Unde? La Carrefour Orhideea, unde farfuriile din gresie se vând la kilogram.
Zdrang!

Moda, ultima frontieră

 

Moda, ultima frontieră. Locul unde cu multă îndrăzneală au pătruns o grămadă de chiori bazându-se pe falsa prezumpție că noi consumatorii am fi orbi.

Dar atunci când prea multul, prea departele, prea cretinul îți penetrează smalțul dinților transformându-ți dentina în retină, este imposibil să nu vezi că toți sunt niște croitorași. Iscusiți dar croitorași. Niște chiloțărese și purtători ilegali de pulă cu pretenții care se auto ambalează și se certifică intre ei, prostind lumea să le cumpere zdrențele.

Vă rog frumos care din voi simte altceva decât o durere de coaie/ovare când vede maimuța din poză purtând o răzătoare, să-mi explice și ce a simțit când a sărit gardul de la ospiciu.

imagine: Laurent Jean Phillipe

Liricul păros

Iubito lasă-ți parul sa curgă, vreau să-mi trec degetele prin el.

Prin buclele grele, mă lasă să cobor poteci către văi cu mister;

Să adulmec arome, să caut fantome ca într-un vechi cinema ori hotel

Și pe buza tartei cu carne, lasă-mi buricele să-ți presare piper!

foto: Mark Rodriguez

CS server