miercuri, 25 septembrie 2013

Rânduri mari despre dragoste mică


La știri accidentele se împart în două categorii, stupide sau groaznice. Nimeni nu suferă accidente minore. Ba poate că da, dar cui pasă?

Oarecum la fel, în știri, cărți și filme, dragostea este mereu tragică ori imensă. Și mereu cuvântul care precede cuvântul dragoste este "poveste". Dragostea este deci general acceptată inconștient ca fiind o întâmplare fantastică a unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă întotdeauna. Mit, fantezie, iubirea e superlativ. Nimeni nu iubește puțin, nimeni nu se bucură de dragoste molcom, toată lumea luptă. Și pentru că dragostea este poveste iar povestea este o luptă, nu-i de mirare că se lasă cu morți și răniți.

De asta mă bucur când citesc despre oameni care și-au scrântit o gleznă și au fost mândri de ghips ca de o decorație. De asta mă bucur să-l citesc pe Dinu care iubește cuminte. Din același motiv mă bucur să citesc rândurile de iubire mută, zidite în pereții Cameliei. Mă bucur că există oameni care știu să scrie rânduri mari despre dragoste mică.

Iubesc rândurile astea pentru că eu am învățat să iubesc lent, așa că profit de iubirea târzie, ca de toamnă, ca de pensie. Mă bucur de resturi de iubire, de senzații-depozite de sentimente-economii. Dragostea este un cont. La închidere aș vrea să găsesc în cutia de valori altceva decât scrumul rămas din rugul pasiunilor adolescentine.

Vă rog să culegeți două pietre și să le strângeți în pumni. Am o mărturisire teribilă de făcut. Da, eu sunt cel care iubește mai puțin! Mai puțin intens, mai puțin energic, mai puțin comun.
Mai aveți pietrele alea? Aplecați-vă și încercați să aprindeți un foc lovindu-le între ele. Dacă nu reușiți, înseamnă că nu aveți pietrele potrivite din care să sară scântei.
Data viitoare o să aveți pietrele potrivite, mai multă răbdare și un fir de iască la chimir. Spor la ciocănit!




 

21 de comentarii:

  1. Ia te uită! Mai ştii să scrii şi altfel! N-aş fi crezut! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Radu Thor, citește poveștile lui Radu de pe blogul meu. Ai să rămâi surprins.
      Vorbesc cât se poate de serios.

      Ștergere
    2. Stiu, stiu, dar ma abtin! :))

      Ștergere
  2. Subscriu :)

    Fiecare iubeste in felul lui, Radu.
    Iubirea nu e de judecat indiferent cum ar fi, indiferent daca are sau nu o poveste. Indiferent cat de mica, mare, oarba, constienta, inconstienta, scurta, lunga, apriga, dulce, amara, dureroasa sau mai putin dureroasa, ar fi....

    Iubirea se manifesta in muuulte feluri...

    https://www.youtube.com/watch?v=esYMnZqYk-U


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iubirea e SF, asta e concluzia. Un fel de confuzie generala in care senzatile sunt luate drept sentimente si visele drept viitor.

      Ștergere
  3. zici bine ce zici.

    de cele mai multe ori, cand "zici bine" ceva, orice, inseamna ca in spatele spuselor exista cel putin un strop de practica.
    de aici concluzionez ca ai fost sau esti un visator ;)

    iubirea este un fel de panta pe care este extrem de usor sa aluneci. dar odata ce ai alunecat, drumul este anevoios. vin rascruci, piedici, hopuri, gropi, prapastii si etc. in functie de decizia pe care o iei atunci cand te vezi in fata hopului, iubirea evolueaza sau se modifica in alte mii de forme ( pozitive sau nu) deci da, e sf.

    partea in care senzatiile sunt luate drept sentimente si visele drept viitor, este aplicabila nu numai in iubire.
    asa suntem noi oamenii, fiinte primare. credem ca daca ne bucuram pe moment de ceva, inseamna ca suntem fericiti.....
    total eronat !
    tot atunci, in clipele de placere, sau avand la baza clipele de placere, incepem sa visam la unicorni mov pe pereti, ca intr-un final sa ajungem la balamuc !





    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La aia cu unicornii mov m-ai pierdut! Ai mei sunt verzi fosforescenti!

      Ștergere
    2. :)) fiecare pe treaba lui.
      iti dai seama cum o fi sa visezi la unicorni cacanii ?
      :))

      Ștergere
    3. Misto cacaniul, dar sa fie cu pete de camuflaj ca uniformele kombat!

      Ștergere
  4. si astfel, unicornul devine....
    pff..sf frate, sf , ce sa mai !
    app de unicorni, cai, si uniforme kombat, ai vazut "war horse" ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut filmul. Nu mi-a placut, pentru ca... imi este frica de cai!!!

      Ștergere
  5. imi dai voie sa rad ?
    multumesc :)
    :)))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Clar ca vedem iubirea diferit, pentru unele persoane o simțim ca arde intens, pentru altele molcom, depinde de material si de cine întreține focul. Unele iubiri sigur se transforma in scrum, dar sigur ramân si iubiri de la care te încălzești cât sa iti fie bine. Chiar e rău ca simțurile sa devina sentimente?! Eu nu stiu alta cale pentru a avea sentimente. :) Arina

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu știu multe. Nu-s înțelept, sunt doar experimentat! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. trebuie sa imi impartasesti si mie din experienta ta, ca am constatat ca is varza! :D Arina

      Ștergere
  8. Mi-au placut concluziile,, senzatiile sunt..."

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE