marți, 12 martie 2013

Vis încrengat


Aş vrea să fiu un copac uriaş într-un rest luminos de  iarnă. Aş vrea să fiu copac ca să pot fi viu dar să par mort pe dinafară. Din juru-mi schelete de vise firave să-şi scoată degetele printre frunzele mucede ucise de toamnă şi peste albul zăpezii să-mi odihnesc umbra murdară. Tu să treci pe acolo cu fruntea noduroasă de griji, să-mi faci o poză sepia şi apoi să mă strigi.
Aş vrea să cred că o să rezist, iar când o să îmi invoci numele accentuînd strident vocalele eu n-am să mişc. Cât timp o să-ţi controlezi buzunarele eu am să-mi înfig mai adânc în humus tendoanele.

Am să te las să te apropii puţin şi apoi cu braţele crengi am să te cuprind înainte să apuci să o ştergi. Am să te strâng şi-am să mă strâng, până ce din noi doi o să rămână un singur vis, ca un strop de sânge şi scoarţă căzut în abis. Din îmbărţişarea asta în loc să murim, o să devenim pribegi din somn în somn, împletind visul de pom cu cel de om. Şi în afara visului nostru încrengat nu o să rămână altă dovadă că am existat în afara omătului pătat cu sânge şi umbră de copac.

31 de comentarii:

  1. O picătură de înțelepciune căzută la picioarele mele mi-a adăpat rădăcinile și într-o seară am început să cresc… Mi-a fost teamă că voi deveni copac cu rădăcini și ramuri groase, pe care să vremuiască în cuiburi păsările cerului,… și m-am strigat cu țipăt ascuțit de spaimă-n suflet, pe mine, pe mine cea din tine, pe mine cea luată cu tine! Acelei eu i-ai dat nostalgia zborului, nu de pasăre, ci de liană volubilă, răsucită mai apoi din încrâncenări fără rost, eliberată spre niciunde, spre înaltul de dincolo de închipuiri… Lăstarii mei cruzi s-au aninat nebuni de grilajul ferestrei tale zăbrelite de grele secrete de suflet de pasăre, să îți aducă fragranțe suave de Mâna Maicii Domnului, că eu nu mi-am vrut inima ascunsă sub scoarțe groase de copac!

    Și-ți stau în fereastra sufletului, caprifoi volubil, ridicată pe vârfuri ca în ultima îmbrățișare, deprinzându-mă fără regrete de rațiunea gravitației… Aceasta e poezia existenței mele, rațiunea de a fi…
    Esti un liric congenital, Radu! Splendid ai scris!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Contesă, laudele ţi se cuvin. Acolo unde eu încerc să păşesc cu tălpi de copil pe teren romantic tu eşti gazdă şi gardă.
      Oricine poate vedea ca al tău comentariu este mai frumos decât postarea în sine.
      Mulţumesc

      Ștergere
    2. Postarea in sine mi-a luat mintile! E un poem, dar nu stiu de ce ai optat pentru forma aceasta! Daca cineva ar avea rabdarea sa aseze textul in versuri, ar obtine un poem expresionist, cred! Felicitari, din tot sufletul meu!

      Ștergere
  2. Radu,
    Pana diseara inca mai pot interveni in manuscris! Mi-ai face onoarea de a ma lasa sa public textul acesta in volumul meu, langa scrisoarea cu iubirea ca o floare de mar pitic?!Voi pastra pseudonimul tau, Contele de Mucegai Ales.
    Cu toata admiratia,

    Fee

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, ia ce îţi place!

      Ștergere
    2. Multumeeeeeesc! Il asez langa Iubirea ca o..., fiindca acela ti-a plăcut!Pupici multi!

      Ștergere
    3. http://lafeeblanche.wordpress.com/2012/04/08/iubirea-ca-o-floare-de-mar-pitic/
      Langa acesta, e bine?

      Ștergere
    4. Multumesc, acum modificam paginatia! Cling! Ș*

      Ștergere
  3. Pribegi din somn în somn-tare mult mi-a plăcut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oi fi tu mai somnoros din fire?! Sau doar visător...

      Ștergere
  4. ti-a prins bine priveghiul.
    apar ceva-ceva urme din vechiul Radu :)
    frumos scris !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A venit primavara si s-a dezghetat imaginatia putin.

      Ștergere
  5. :) dragut.
    Unora primavara le aduce astenii si semidepresii si pe altii ii dezgheata. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Dupa cum spuneam, semidepresii si altele din aceeasi categorie grea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Semi" nu face casa buna cu "grea" decat la box. Ai priceput depresurizato?

      Ștergere
  7. :)))

    te pomenesti ca pe tine te-a facut mama ta direct baiat mare, desteptule ?

    p.s. nu incerca sa-ti impui parerea in fata mea cu forta,nu tine.



    RăspundețiȘtergere
  8. Asta îţi spuneam şi eu: nu mai ţine la uşă flăcărico, că oricum nu ai zid pe lângă rama ei!

    RăspundețiȘtergere
  9. da unde crezi ca suntem mai Radu, in "cei trei purcelusi" ?!



    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc!
    http://www.youtube.com/watch?v=-HY-p5W-2Yo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere. Mi-a placut dedicatia pentru Saint Exupery. Cand eram mic (incredibi, dar am fost si eu mic) obisnuiam sa visez ca el a trecut cu avionul printr-o poarta dimensionala si zboara inca prin univers.

      Ștergere
  11. _____Pupici cu sclipici!___________________________________
    ___________________________________$$$__
    _________________________________$$$$$__
    _________________________________$$$$$__
    __________$$$$$$$$________________$$$___
    ___$$__$$$$$$$$$$$$________________$$___
    __$$$_$$$$$$$$$$$$$$___________________$
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$___________________$
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$__________$$$______
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_________$$$$$_$$__
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$________$$$$$_$$$_
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_________$$$__$$$_
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_________$__$$$$$
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_____________$$$_
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_________________
    _$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$______$$_________
    _$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$____$$$_________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$__$$$$________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$__$$$$$_______
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$__$$$$_____$__
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$___________$$__
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_________$$$__
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$________$$$___
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$____$__$$$____
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$___$$$$$$_____
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$____$$$$$$_____
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$__$$$$$_______
    _$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_$$$$$$_______
    _$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_$$$$$$________
    __$$$$$$$$$$$$$$$$$______$$$$$$_________
    ___$$$$$$$$$$$$$$$_______$$$$$__________
    ____$$$$$$$$$$$$$$______$$$$$$__________
    ____$$$$$$$$$$$$$_______$$$$$___________
    ____$$$$$$$$$$$$________$$$$$___________
    ___$$$$$$$$$$$$$________$$$$$___________
    ___$$$$$$$$$$$$_________$$$$$___________
    __$$$$$$$$$$$$$__________$$$$___________
    __$$$$$$$$$$$$$__________$$$$___________
    _$$$$$$$$$$$$$$__________$$$$$__________
    _$$$$$$$$$$$$$$$_________$$$$$__________
    _$$$$$$$$$$$$$$$$________$$$$$__________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$________$$$$$__________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$_______$$$$$$_________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$_______$$$$$$_________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$________$$$$$_________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$________$$$$$$________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$_______$$$$$$________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$______$$$$$$________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$_____$$$$$$________
    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$____$$$$$$$_______


    Bisous!

    RăspundețiȘtergere
  12. Răspunsuri
    1. Da, uluitor nu-i asa? Si mai este si originala.

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE