Poftă de vară

Au mai ramas puţine zile din acest an cu adevărat calde. Vara s-a dus, toamna are arome de must, porumbul se mută în pătule, iar gutuile virează alături de coroana pomilor către galben. Şi tocmai acum când căldura merge tot mai des la culcare odată cu soarele, exact acum când în fiecare dimineaţă mă întreb dacă să iau geaca din cuier, tocmai acum mi sa făcut poftă de vară.
Mai stai puţin, mă rog eu de ea în gând. Mai lasă-mă să mă tolănesc pe terasă cu o bere în faţă. Ingăduie asta şi promit că n-o beau. Am să mă uit la sticlă şi din când în când o să-i cer chelnerului să-mi aduca alta în locul celei vechi care s-a încălzit. Mai lasa-mă vară să mă îmbăiez în lumina ta pe un zid ca o şopârlă. Mai rabdă-mă să vibrez la energia care bubuie în fiecare foton ce-mi atinge epiderma. Vreau să mai simt încă puţin sentimentul ăla ciudat că sunt încărcat ca o baterie uitată pe şezlong. Vreau să simt efectul fotovoltaic, fotosintetic, foto-orice. Vreau să fiu plantă, să fiu insectă, să simt soarele circulandu-mi prin peţiol, prin fiecare nervură, segment sau chelicer.
Vreau să fiu verde, cald şi bioluminiscent. Iar când va veni iarna şi mi-o fi întuneric şi frig vreau să-mi aprind soarele din inimă şi descheindu-mi cămaşa să ard ca un bec.