Sânge şi scrum

Mi-e cald! Îmi este cald, atât de cald încât creierii îmi zumzăie în cap ca tolele unui transformator. Mă tem că zgomotul o să-mi răzbată în afara cutiei craniene prin timpane. Simt la fiecare inspiratie cum plămânii îmi ard. Mă scorojesc; îmi muşc limba avid după o picătura de sânge după ce am epuizat saliva. Este aşa de cald încât bănuiesc că nisipul clepsidrei s-a topit iar sticla din sticlă curge într-un fir infinit. Este atât de cald încât halucinez. Clepsidra devine amforă şi amfora trup. Mă sperii când în furnal mişcă ceva. O mâna întoarce clepsidra, mă ajută să-mi strâng prosopul şi mă conduce afară din saună. Îmi pare orfană, fară stăpân. În faţa mea piscina clipoceşte hipnotic. Mă îndrept către ea clocotind cu aburii şiroind în păr, ca un boiler ambulant. Mă prăbuşesc în unde şuierand ca o locomotivă scăpată de sub control pe un pod. Jerbe de apă îmi condensează în sânge urme de fum. Este rece.
Mi-e frig! Cu apa şiroi, cu tine în gând, urc treptele de marmură. Mi-e dor de tine şi de a ta tigară înşurubată în zâmbet. Mie atât de dor încât mă aplec şi sărut scrumiera. Plâng ud. Iubirea trecută are gust de sânge şi scrum.

Atenţie vipere!

De nenumărate ori am trecut pe lângă semne ca acesta fară să le vad. Ori le-am ignorat deşi luasem act de ele pentru că n-am crezut avertismentul. De puţine ori am dat atenţie şi am notat în minte posibilitatea unui pericol. De foarte puţine ori mi-am dorit să-l fi vazut. Nu pot uita una din aceste ocazii.
Am fost în casa lor de două trei ori şi n-am simţit nimic. Nimic rău. Am băut cafea si am fumat, am ieşit la club sau masă în oras. Socializare banală cu cunoştinţe second hand. Îmi păreau simpatice şi atât. Genul de oameni pe care îi treci în listă când dai forward pe mail la bancuri. A trecut un an până să aflu din presă că ai mei cunoscuţi au fost acuzaţi de pedofilie. Am întrebat în stânga şi în dreapta dacă e ceva adevarat, dar n-am primit decât răspunsuri evazive. Mi-a fost rău. M-am gândit că nu mai stiu să apreciez un om. Apoi am auzit că acuzaţiile au fost respinse şi mi-a fost ruşine. Abordat online pe messenger, i-am gratulat pentru recăpătarea onoarei. Printre glume despre traiul la răcoare am spus: “bine că nu a fost nimic adevărat”. Am rămas paralizat de răspunsul care o să-mi sape tranşee în cap:
- Ei pe dracu, am avut avocat bun de i-am dus şi de data asta în cap!
Of cât de prost, cât de orb, cât de indiferent la semne am putut fi! Ah, cum mă urăsc!
Acum ştiu cât de laş, de spălat pe creier sunt. Mi-am băgat în cap prezumţia de nevinovăţie şi lipsa dovezilor reale. Dobitoc ce sunt, pe astea le cred, avertismentele nu. Însă voi cei conştienti, puneţi semne. Pentru cei care citesc, pentru cei care n-au nevoie să vadă şarpele ca să ştie că pericolul este real.
Ochii mari!

Călugăriţa

Arăta ca un băţ verde sau ca o frunză răsucită cum se ascundea în tufiş. Odată pornită în explorarea unei zone cu pietriş îmi atrage privirea. Şi eu pe a ei. Sau o fi un el, caz în care la prima dragoste o să-şi piardă capul. Definitiv. Arată fioros de elegantă. Pentru gângănii este moartea cu două coase, dar din faţa degetului se retrage strategic. Este în floarea vârstei, mai are peste două luni de viaţă. Dacă aş pune-o într-un terariu, ar putea trăi doi ani. Dar aia ar fi viaţă?
Mai bine îmi rămâne mie poza iar ei zborul, pânda, împerecherea şi canibalismul provocat de epuizarea depunerii a sute de ouă.
Drum bun şi vânatoare îmbelşugată călugăriţo!

Cu marea în cap şi bărcile pe dinafara

Fac bărci. Construcţii fragile ca economia tarii. Făcute să te amăgesti cu ele, din etichete ce nu ţin la valuri, să nu vorbim de furtuni. Marea unduieşte galben între malurile vitroase aromind a malţ şi hamei. Mă dau cu mintea în hamac. Am rău de hulă. Ochii îmi caută păşind marinăreşte un reper. Speranţa ţine lipită privirea în azur şi mâna la gură. Este goală! Alte mări deja supte de viaţă se întrezăresc printre sfărămăturile bărcilor. Treaba lor. Ale mele nu pot eşua pentru că am marea în cap şi bărcile pe dinafară. Briza miroase a mici, scoicile s-au mutat prin burice iar crabii forfotesc în păr. Contemplu bărcile cu ochii tot mai mici. Bărcile cresc. Sunt tot mai mari. Le-o fi dor de marea din mine. Ce pacat. Mie mi-e dor de pat. Marea se revarsă, bărcile îmi intră în ea prin ochi. Undeva la buza mării este un far verde. Să-l stingă cineva. Vreau sa dorm!

Futurii mă-tii

Praful şi căldura toropesc orăşelul. Copertine gălbejite, umbrele pleoştite, bănci şi frunze, se scorojesc sub arşiţa soarelui. Este două după prânz, ora favorită a moşarilor de a căra din piaţă trei piersici în speranţa că nu îi găseşte moartea acasă.
- Mario, pleacă de acolo că te muşcă albinele! De ce nu te joci ca copii normali cu mingea?
Cacofonia si accentul mămicii îngrijorate mă fac să întorc capul. Arată ca o femeie dar urlă ca o mâţă răguşită în rut. Detectez sursa accentului în ţigarea dintre ghearele conice vineţii şi în cojile de seminţe care îi sar dintre dinţi ca tuburile goale din AKM. Trec pe lângă ei. Copilul şi cele câteva flori ofilite între betoane îmi sunt în drum. Puştiul are ochii plini de mirare. Exclamă:
- Futulaş, vino 'a mini sî ni giucăm!
Aia decolează ca un Harrier de pe bancă să-şi recupereze copilul.
- Mario vino încoace imediat! Aolei câta-i albina! Asta te muşcă până te omoară.
- Ie futule mami! Futu'aşii nu muşcă, mi-a zis doamna la glădi....
- Ba e albină otravitoare cu acul cât vaccinu'. Toate sunt otrăvitoare, auzi? Treci încoa' imediat!
Îl înhaţă vultureşte dintre tufe în timp ce ăla mic începe sa bâzâie ceva cu floricele si fluturi.
- 'Tu-ţi futurili mă-tii, acasă cu tine că nu pot să respir, grijania ei de educatoare...numai prostii vă bagă în cap!
Ridic aparatul, pozez gângania si râd. Mario baiatule, mă-ta e o proasta. Păcat că va trece multa vreme până când o să i-o spui. Oricum nu o să te creadă!

Revoltele din Londra: De grija cui moare românul?!

Aţi auzit de tămbălăul din UK? Eu fiind retard din fire am deschis tv-ul azi după ce mi-a învelit ţaţa Floarea la piaţă ouăle în Daily Tribune. Mi-au căzut ochii pe ştirea zilei depre un tip arestat în timp ce se mastuba în faţa unei cladiri unde de la geam se holba una. Şi cum încercam eu să aflu cine-i Julieta aia de inspiră fierbinte pasiune onanistului, văd o ştire mică, mică într-un colţ care zicea despre “a treia noapte de violenţă continua în Totenham.” Caut înfrigurat ştirea propriu zisă şi dau de...
Revoltă în Marea Britanie!: “Milioane de persoane nemulţumite că Libia a primit bilete pentru Jocurile Olimpice!”
Ce naiba, unde-s mulţimile, unde sunt bătăile?! Am aruncat ziarul şi am deschis tembelizorul. Trei benzi de text cu revolte londoneze pe Realitatea, patru pe OTV şi la toate jurnalele Tv româneşti: sfârşit de lume la Londra tăticu'!
Ce aberez eu aici?! Revoltele alea sunt reale. La cât pot eu să văd, aia dau foc la magazine după ce le golesc, deci sunt jafuri reale. Şi incendierile sunt adevarate. Dar se petrec în UK, unde britanicul cu ştaif nu se cacă pe el de frica a 100 de huligani arestati care au târît alţi 1000 după ei. Pentru londonezi, cei care ard maşini sub pretextul că îl răzbuna pe "taximetristul" Mark Duggan, minunatul cap de familie de meserie narco dealler, este o ştire secundară.
Asta face diferenţa reală între ei şi noi. Pe ei îi rode că SUA intră în recesiune, că JO bat la usa şi Libia primeşte moca bilete. Iar pe noi ne doare sufletul de ei.
Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
Cam atât!

Shake that money maker - să moară de ciudă Standard & Poor's

No way you look girl,
No way you move girl,
You driving me crazy
You breaking the whole world
You got that bond girl,
That magic bond girl
So do your thing,
Shake that thing, money maker.
…...................................................
Shake it girl, shake that money maker,
That money maker, now boom boom, boom boom.

Versurile melodiei aparţinând DJ Sava si Raluka se potrivesc cu ce se întamplă cu lumea când ţara care face banii (la propriu) dând din fund prea tare, se dezechilibrează ameninţând să dea cu bucile de Terra.
Din pompoasele explicaţii date cu perdaf de gulere albe, ar trebui să înţelegem că nu ar fi nici o problemă că Standard & Poor's a declasat cu o treaptă economia nr.1 a lumii.
Serios?! Ia încearcă să pui la telecomandă în loc de baterii AAA, baterii AA+ si spune-mi ce observi!
Cum, nu există baterii AA+?! Muhaahaa...Nici economii AA+ nu există!
Mediafax ne povesteşte că “Janet Tavakoli, analist independent de credit, afirmă că puţini investitori sunt obligaţi să ţină numai obligaţiuni cu rating AAA, iar cei aflaţi în această situaţie nu vor avea probleme din moment ce Moody's şi Fitch încă menţin SUA la triplu-A.”
Acum să vă traduc eu.
Băieţi S&P nu vă culcaţi pe o ureche după ce aţi tras clopotul de alarmă; Economia SUA o să facă ce ştie mai bine, adică o să mai tiparească nişte bani cu care o să vă convinga indirect că sunt solvabili. O să facă asta pâna îi puneţi A-ul din triplu-A la loc, indiferent cine plăteşte nota.
Soluţia ar fi să emigreze americanii la noi. Le-am găsit un nou loc de turnat...în pahare, că de filme sunt sigur sătui!