marți, 30 octombrie 2012

Cocoloşul din Rodos versus Împăratul Muştelor


   Am citit undeva că nu îmbătrânim cu adevărat până nu avem amintiri. Ale mele devin din ce în ce mai abundente. Stau cuminţi, ordonate dar explozive ca gloanţele în încărcătorul unui pistol, aşteptând să mângâi trăgaciul.
Alaltăieri îmi sorbeam otrava în singura cafenea care binevoise să dea drumul la căldură. Spiritul lui Ceaşcă s-a mutat în proprietari şi investitori. Cum să dai doml'e drumul la căldură, că e abia noembrie şi uite afara sunt 20 de grade. Să vă mut. Eu înăuntru tremur deşi plătesc ca să mă simt confortabil.
    Na că am deviat. Deci în băruloiul ăla era aşa cald, că m-am dezmorţit imediat. Din păcate la fel şi câteva zeci de muşte flămânde care m-au bâzâit până la iritare.
- Barman, încă o cafea şi un ziar te rog!
- Ziarele ie de ieri, şefu.
- Nu conteşte, muştele nu ştie să citeşte!
   Vederea muştelor sfârâind în scrumieră, a apăsat trăgaciul amintirilor din cioflingărie. Aşa de mult eram obsedat de foc, că încă mă mai mir că am supravieţuit copilăriei. Eram un mic piroman. Făceam focul oriunde, ardeam orice. Dacă mă controlai în buzunare descopereai separat beţele de scăpărici, niciodată o cutie de chibrituri întregi. Găseam ceva pe jos? Uau, hai săi dăm foc!
   Am mai spus că eram din generaţia cu cheia de gât. Cum plecau părinţii la uzină, săream direct pe frate-miu şi îl bumbăceam prin pătură. Bătăile frăţeşti ţineau loc de înviorare. Ne băteam, ne împăcăm, apoi fiecare îşi vedea de programul de joacă, adică făcut tâmpenii. Fratele tocmai terminase de făcut o barcă din polistiren cu motor din elastic pe care o plimba mândru prin cada.
   Mai ţine careva dintre nostalgici minte faptul că deşi stăteai la bloc, trăgeai apa cu ligheanul? Nenorociţii de comunişti opreau până şi apa rece. De asta cada trebuia sa stea plină cu apă.
    În scurt timp am sosit şi eu cu un crucşător făcut din savonieră, cu care i-am stricat jucăria. Ca să nu mai urle i-am oferit barca mea drept sacrificiu, cu condiţia să o incendieze. 
   Stând crăcănat peste cadă, frate-miu era Cocoloşul din Rhodos. Focul grecesc era o pungă de plastic din care curgeau stropi aprinşi în savonieră. O mişcare greşită, un mic balans şi Cocoloşul s-a trezit cu slipul în flacări. A trebuit să-i salvez cocoşul aruncând un lighean de apă pe el.
   Bineînţeles s-a lăsat cu răgnete şi fugăreli prin apartament, urmate de o nouă bătaie şi un nou pact. Eu îi făceam o nouă barcă iar în schimb el îmi era supus pâna la ora 16 când venea mama.
   Toată dimineaţa vasalul a prins muşte pentru împărat. Împăratul cel puternic, era în acelaş timp despot şi călău. Muştele moarte erau arse pe rug din beţe de chibrit vechi. Prizonierele erau întemniţate în congelator de unde peste o oră erau decongelate cu lupa pe pervaz, legate pe un băţ de chibrit direct pe gămălie iar băţul se înfigea într-un cocoloş din miez de paine. Combustibilul era un ghem de vată.
   Aprinderea rugului era precedată de rugi bălmăjite, cruci făcute cu stânga şi cădelniţat cu Yo Yo. Muştele se scorojeau întâi puţin de la flacăra slabă a bumbacului care se stingea rapid, dar nu înainte de aprinde gămălia chibritului catarg. La aprinderea acestuia musca se făcea scrum aproape instantaneu.
   Astea erau execuţiile finale ale muştelor refrigerate. În timpul de congelare altele erau trase pe roată, jumulite de aripi, picioare, trompe. Mă rog, tot felul de torturi banale azi. Ehei, alte vremuri, alte muşte!
   Unde eşti copilărie cu căţei pupaţi în bot?!
sursa foto

39 de comentarii:

  1. Eu am avut într-o vreme ideea de a vivisecţiona o pisică. N-am reuşit, se fereau de mine ca dracu de tămâie.

    Cu focul însă se pare că m-am jucat şi eu, că prea trage fumul la mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Luminatia Ta! Ce de dracarii ai facut! Ooo!
    Eu am fost mai tantaloaica! Mi-am luat-o de atatea ori ca trebuie sa mai fac un blog sa scriu despre asta!
    Am ras de mi-am mutat umerii obrajilor mai sus cu doi centimetri! Asa ma ras si la amintirea ta despre cozonaci si furnici! Cling!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Musculimea mea a făcut multe în copchilărie, dar şi mai multe in adulterie...M-am sexprimat corect zâno?!
      Aia cu furnici ie de top, până acum. Sper să o detronez cât de curând.
      Atât
      http://mucegai.blogspot.ro/2008/11/cozonac-cu-furnici.html

      Ștergere
    2. Eu nu verific (s)exprimarile voastre! Nu mi-am propus asta! Doar citesc ce scrieti si uneori fac si eu un mic comentariu, daca imi vine vreo idee! Sunt convinsa ca ai facut destule in ambele ipostaze!!!
      Hahahahhaa! Laudarosule!

      Ștergere
    3. Eu? Ooo, nu!
      Acum mi-am achizitionat un roman Sandra Brown.Ma duc sa citesc!Se numeste Imaginea din oglinda! Niste experte mi-au zis ca sa incep cu asta. Asa ca voi arunca pe foc lectura pentru copii si adolescenti si voi trece la lucruri serioase. Fac fise de citat si adnotari pentru caracterizarile de personaje! Va tin la curent!

      Ștergere
    4. Lăv lăv lăv, te-a pălit romanul mov!

      Ștergere
    5. hahahahahah!
      Da, cred ca imi iau concediu medical! Sunt bolnava! hahahahahah!

      Ștergere
    6. Bolnava de iubire sau de citire?!

      Ștergere
    7. Inca nu stiu! Voi vedea maine ce simptome voi avea! hahahhah!

      Ștergere
    8. O sa devii pisicoasa, ori plicticoasa, ori amandoo! :P

      Ștergere
    9. Ooo, doar doua optiuni?
      Plicticoasa sunt deja... Pisicoasa? Sa miorlai pe la ferestre ? hahahahahah! nu cred ca vreau!

      Ștergere
    10. Miorlauuu! hahahahahahah!
      Imi amintesc că mama avea inspectie de grad. Era invătătoare. Tata era directorul ei... Si in ajunul inspectiei, mama cauta nu mai stiu ce drac de fluture , ca ii trebuia la ora de Cunoastere a naturii... Eu si sora mea, am cautat un fluture, apoi ne-am pus niste perdele pe cap si ne-am dus la mama la scoala sa ii dam fluturele! Cand am intrat, fireste, copiii au izbucnit in ras! Abia a stapanit clasa! Ne-a tras o bataie cu vărguta de salcie de faceam miorlau! la fiecara piscatură.
      Altadata ne-a spus sa fim cuminti că vom face impreuna prajiturile de sarbatori. Isi insirase de cu seara ingredientele sa aiba aceeasi temperatura. Noi, fetele, nu am mai avut răbdare pana la venirea ei de la scoala. Am adunat din curtea de pasari toate tigăile de apa, apoi intr-un vas mare am spart toate ouăle, am turnat toata faina si tot, tot ce am mai gasit noi pe blatul de lucru! Dar nu ni s-a parut suficient! Am mai adus si niste nisip din spatele casei, pastrat pentru nu mai stiu ce constructie! Vai ce mi-am luat-ooo! Miorlauuuu!
      Neata! Plec la scoala! Azi predau campul lexical culinar! Succes si tie!

      Ștergere
    11. Frumoase amintiri culinare. Chiar trebuie sa bati campiin aia?! Nu mai simplu bati copii?!

      Ștergere
    12. Ay, cum sa bat copiii, boiarule! Vrai sa ma alunge ca pe lăieți din mahala!?
      Bat câmpii lexicali în sus și-n jos! De n-am aer!

      Ștergere
  3. Piromantiosule!
    Si tu ti-ai chinuit fratele mai mic? Eu pe-amandoi, si pe frate-miu mai mare cu 4 ani fata de mine si pe sor-mea cu 7 ani mai mica. De incasat de la ai mei, tot eu eram cea servita. Pe drept!
    Am avut si eu cu fecioru-miu perioada de " foc". Tot asa, chibrite si mici incendii, brichete subtilizate. Maica-mea, la tara, era terorizata, pe oriunde il scapa din ochi se ridica fuior de fum. L-am vindecat simplu, i-am sugerat ca ar fi cel mai tare baiat din scoala, din oras, de pe planeta daca ar face colectie de chibrituri, brichete. Am crezut ca nu merge. De atunci au trecut ceva ani iar baiatul( acum ditai barbatelul) are o colectie impresionanta iar in urma lui nu mai miroase a ars! S-a calmat imediat cum a realizat ca e colectionar serios.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Superbă idee. Eu nu ştiu cum m-am vindecat. Cred că am crescut şi atât.

      Ștergere
    2. Nu de-ajuns, inca mai dai foc. La imaginatia cititorilor tai.

      Ștergere
    3. ce trist a sunat asta.
      de ce sa dai foc amintirilor?
      bune, rele, sunt ale tale, isi merita locul. lasa-le acolo, nu te incurca cu nimic.
      sau faci pe viteazul pentru ca stii ca oricum, chiar daca le aprinzi n-or sa arda? :)

      Ștergere
    4. Sunt piroman, uiti? Pot sa ard tot, in special punti. Iar amintirile sunt punti catre trecut. De ce, ai intrebat.
      Din pasiune beibi! :P

      Ștergere
    5. cum poftesti matale.
      sunt amintirile tale, fa ce vrei cu ele.
      desi...stii prea bine si tu ca trecutul nu-l poti sterge, si amintirile nu vor lua foc nici de-ale dracu ;)
      daca nu le zgandari, ele stau cuminti in sertarase.
      si chiar daca nu stau cuminti, trebuie sa inveti sa treci peste ele, nu sa le dai foc.
      prezentul e al tau, tu ti-l faci. de tine depinde orice pas, nu de amintirile din trecut.

      punti? da, suna poetic, dar lasa vrajeala. nu pari genul care sa se piarda in amintiri apuse.
      ba chiar observ cum te apuci puternic de cele trei coaie transformandu-te in orice nu ai fost in trecut.
      fugi de ceva? de ce oare?
      trecutul face si va face parte din viata ta pana cand te stingi, piromanule;)
      spor la ars, beibi.

      Ștergere
  4. finalul e de miliarde. pot sa-l furgasesc sau ai pus copirait pe el?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liber la copiat dragalasha! Daca o mai perii putin, poti sa pretinzi ca a fost expresia ta! :P

      Ștergere
  5. şi amatorul de mine prindea muştele şi le păstra ca să le dea găinilor bunicii...
    am incendiat doar biroul din camera părinţilor :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banuiesc ca dupa muste, te-ai apucat de prins gaini. Mare bafta ai avut ca ai dat foc la ceva asa mare. Pe mine m-au convins ai mei cu bataia sa nu dau foc la capitza cu fan.

      Ștergere
  6. http://www.youtube.com/watch?v=TmhA1993LWY&feature=related
    M-am costumat! Vii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mha cheama Rada, boiarule!
      hahahhhah!
      http://www.youtube.com/watch?v=PDLdO7pKLl0&feature=related

      Ștergere
    2. Nu viu. Am treaba. Bixtreaza-te tu si pentru mine.

      Ștergere
    3. Ah cat romantism in varf de cutit!

      Ștergere
    4. Ma bixtrez bine cu niste bixtonim ca ham racit asara! na!
      Romantism? Da romantism ma vindeca boiarul cat ai zice peste, cand mi-a frige niste curele pe schinare!
      Hai ca ma duc sa ma disxtrez cu Papilloane Gecaru!

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. Motociclist! Asa mi-au zis fetele! Gecar inseamna motociclist! Copilele astea or sti ele ce-or sti!

      Ștergere
    2. Nu ştiu bine, dacă le zici la motociclişti aşa se supăra se tine.

      Ștergere
  8. Bă', te urăsc!!! Că io am fo fratele mai mic!

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite