luni, 4 august 2014

Veronica se hotărăște să doară


Nu, în poză nu e Marlyn Manson cu fosta nevastă ci Mihai Eminescu cu Veronica lu' Micle, într-o operă expusă la Salonul Neosimbolist de la Madrid.
Azi 4 august, se fac 125 de ani de când Veronica a murit după ce cu trei zile înainte se confruntase cu imaginea lui Eminescu unduind în apa unui râu.

Apariția ar fi părut o întâmplare romantică dacă poetul național n-ar fi murit cu o lună înainte. Marcată de întâmplarea „cu fantome” de la Poiana Țigăncii, Veronica Micle, poetesă, mamă, amantă și muză, s-a hotărât să treacă suferința din dragoste în moarte alegând arsenicul.

Mare prostie. Nu știu ce gândeau oamenii înainte despre otravă, de ce li se părea romantică. De la Socrate la Mădălina Manole, istoric e doar un ceas. Cică otrava sună dramatic, băutul de chimicale este pasional, sentimental. Pe bune?! Mie mai romantic mi se pare trasul pe roată, în țeapă, dezmembrarea între patru cai. Ei, poate nu romantic, dar ce spectacol, ce impact!

Veronica avea să afle pe pielea ei că arsenicul nu ucide deloc romantic. După o agonie de peste douăzeci de ore sunt sigur că dacă ar fi mai fi putut vorbi logic, ar fi spus ceva profund feminin, gen: bag pula în el de romantism, nici un bărbat nu merită așa chin!

Pariez că măicuțele de la mănăstire care au schimbat așternuturi pline de căcat, borală cu iz de usturoi și pișat după ea, ar fi șăruit faza pe Feisbuc și s-ar fi umplut de Sfântul Laic!

foto: modernism.ro

33 de comentarii:

  1. Eh, a murit și ea cum a putut!
    Iată o scrisoare de-a lui, într-un alt august! Măcar aici, în scrisoare, seamănă a ei înșiși, ceea ce nu aș spune despre poză! Oripilantă imagine!

    August 1882
    Măi fată nebună şi drăgălaşă,
    Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc?
    tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.
    Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.
    E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
    Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel – căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.
    Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău

    Emin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da iubirea, da tradare, dar otrava?! Wrong! Și nu, nici în scrisorile de amor nu suntem adevărați, nu suntem sinceri. Dragostea scrisă este o continuă litanie, o cerșetorie degradantă pentru o felie de p... și o vânătaie pe picior. Țiganii care se taie cu lama sau își bat cuie în cap sunt mai sinceri în demersul lor iar cei care își tatuează Leana pe pectorali sunt cei mai originali, cei care trăiesc amorul lui acum, aici.
      Cât despre sinucidere, deja am zis. Ce romantic... Cianură pentru un surâs și arsenic pentru sifilis!

      Ștergere
  2. Zi mersi, ghiaure! Am lasat glodul de la Mesendorf baltă să îți scriu!
    Văd că ești din ce în ce mai caustic!
    Haoleu! Ț-ham zîs cî ești mișto, dă-te dreacu! Daca nu ma crezi îțî dau cu năsîp hîn ochi!
    Hahahahahahah! Bau!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mama, tanti îmi strică virgulă castelu!!!

      Ștergere
    2. Mamaaaa! Băiețelul ăsta mi-a luat tricoul pe care îmi scrisesem eu cu cariocile:te iubesc, prostule!

      Ștergere
    3. Adevărat? Ţi-o arăt pe a mea, dacă promiţi să nu mi-o arăţi pe a ta!!

      Ștergere
    4. Numai iubirea, doar iubirea...

      Ștergere
    5. Adverbul restrictiv e tot ce-ti pot arăta și eu!

      Ștergere
    6. Je n'ai jamais couché avec!

      Ștergere
  3. Mais non, certainement, non! :)
    Mi-ai arătat superb! Decât o negatie, mai bine un adverb restrictiv!

    RăspundețiȘtergere
  4. Veronicaaaa... Veronicaaaaa fata bună si fromoasa... Veronica a avut un click. Un dublu click. Îl iubea, se iubeau, îl trăda, se calugarea, apoi se otrăvea cu ceva arsenic în cel mai teatral mod cu putință. Dar pun pariu ca în chinurile majore de după otrăvire ce mi l-a mai boscorodit pe Mihai! Sa stai în agonie și sa vezi ca romantica moarte e defapt realul chin abject, nici o motivație nu poate răzbate logicii. Eminescu nu a greșit ca a iubit Veronica. Veronica e spectacol. Circ, călugărie, arsenic înainte de ăsta fiind circ, caragiale și mulți alții. O șmecherie cu artificii. Depresia este o boala în nomenclatorul bolilor dar Veronicaaaaa este doar fals. Și circ. Mult circ. Pudrat cu prostie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa e!
      Barbatii insa se confrunta cu asta mai des, cam de cate ori da cacarezul peste ei!

      Ștergere
  5. Veronica a plătit, dar noi de ce trebuie să luând Furadan cultural, de ce în loc de podium literar nu li se dă binemeritatul premiu Darwin la curvele proaste?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca Darwin a remarcat ca maimutoii erau mai guresi, deci mai curve proaste, fiindca mancau fructe cazute care fermentau!
      :)

      Ștergere
    2. Ce noroc că evoluţia lui Darwin nu are poezie şi târfele au ocupat şi ocupă locul meritat, de nişă!

      Ștergere
    3. Just! Si au si gura mare si lipsa de caracter. Esti un fin observator! :)

      "Rautatea si invidia omeneasca nu vor putea sa ierte niciodata indrazneala Veronicii de a fi iubit cu sinceritate si pasiune pe Eminescu", scria in 1914 Octav Minar. Multi - chiar condeie ilustre - au minimalizat numele acestei femei cultivate, de un talent cert, ferma in gesturi si de o sinceritate teribila. Dragostea nefericita pentru Mihai Eminescu a fost platita scump. Ura s-a prelungit dincolo de mormant. Sa fi presimtit Veronica Micle si acest lucru, asa cum a presimtit moartea lui Eminescu? Foarte posibil: "Am urat aceasta lume!/ Si cum pot sa n-o urasc?/ Un necaz nu se sfarseste/ Alte-n loc se pregatesc!// Si sperand de-o zi pe alta/ Vaz ca sper tot in zadar,/ Caci in loc de vreun bine/ Chinul meu e mai amar,// De aceea, eu adese/ tot suspin dupa sicriu;/ Dar... ah! cine-mi poate spune/ Si-n mormant cum o sa fiu!// Poate-acolo ma asteapta/ Un necaz cu mult mai greu;/ M-am deprins cu chinul lumii/ Moarte, fugi cand te chem eu!". (Moarte, fugi)
      Sursa:http://www.formula-as.ro/2008/836/asul-de-inima-45/un-destin-tragic-veronica-micle-10187

      Ștergere
  6. Istoria e uneori nedreaptă. Cu Veronica nu. Putea să se fută şi cu Schopenhauer, rezultatul istoric ar fi fost egal. Zero valoare literară, maxim la dramă ieftină. Unde maxim e destul de puţin ţinând cont că nimeni în afară de nişte oameni cu mult timp şi puţină minte nu remarcat talent la o pizdă cu mult tupeu şi zero relevanţă. materialism dialectic. punct.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimeni nu ar fi ştiut-o pe Veronica dacă nu s-ar fi futut cu Eminescu şi Caragiale.

      Ștergere
    2. Just!
      La asa p, asa potenta! Din motive de simetrie!
      De la Brancoveanu incoace, masculinitatea romaneasca e cum spui! Ne-au tras-o unii si altii, apoi l-am adus pe Carol... Iar acum, in sfanta contemporaneitate, ne trebuie un sas ca sa mergem mai departe...
      Astia suntem, astia defilam! :)

      Ștergere
    3. La drept vorbind, nici de Eminescu nu ar fi aflat nimeni daca nu s-a fi iubit cu Mite Kremnitz, care era ruda cu Maiorescu si secretara regelui! :)
      Maiorescu i-a surprins sarutandu-se pe cand lucrau la un dictionar...
      Radu, sper ca nu-ti iei vorbele inapoi! :)

      Ștergere
  7. Imi asum insultele tale subtile! :)
    Am venit totusi in vizita in amintirea unor vremuri bune! O seara frumoasa! Sa ai perte de ceea ce ti-e drag! Da, stiu ca-ti sunt nesuferita. Glorie si virtute tuturor!
    Si in nisa traiesc oameni, cu dramele si suferintele lor! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Veronicaaaa... tot curva teatrala. Are o singura calitate. Ca a inmagazinat in ea material genetic de la român absolut. Nu pot fi duios cu proastele. Sa ai un om ca nenea Eminescu pe langa tineși sa te dai cu umeda peste tot.... pute a prostie și a Multă prostie! Apoi sa te călugărești și sa iei potir de otrava ca-n romeo și julieta. Și sa mori în chinuri fizice si romantice de dragoste ..... E mirobolant! Duioșia pălește dacă scrii pe hârtie tragi linie și vezi ce iese.

    RăspundețiȘtergere
  9. sa judeci trecutul asta e ca si cum cu batul ai scormoni in cacat sa dai de alune...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori e greu de aflat ce nu ţi -a priit fără să dai cu băţul în fecale.

      Ștergere
    2. Eu as spune ca unii mănâncă repede fără sa mestece bine. Deci n-ar fi așa greu sa identifici alunele, zic :)))?

      Ștergere
    3. Zic că discuția despre alune a depășit un pic sensibilitățile mele intestinale. Doar un pic. :D

      Ștergere
    4. :)))))
      Deci chiar n-am zis nimic despre Snikers !!!

      Ștergere
  10. poza e un fals! Dl. Eminovici era mult mai dolofan...

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite