vineri, 1 august 2014

Ursu Lică

4. Din 1934


Dinu a luat loc în fata lui Lică cu o privire rece. Deși zâmbea, o făcea ca un actor într-o reclamă dublată.

- Încă un cutremur, la care nu s-a mai alarmat nimeni?

- Pentru noi nu e ceva nou. Ține-te bine puștiul, că ai nimerit în cea mai tare poveste din viața ta. Fii atent:

Povestea asta i se datorează unui geniu. În anul 2018, savantul român Cluceru a luat Nobelul pentru o teorie care inițial a avut aplicații minore.

- Stai puțin, cum adică „a luat”, dacă noi suntem în 2006? Ești din ăia de vad viitorul?

- Lasă întrebările pentru mai târziu! Aici nu suntem în 2006, suntem în 1934 iar savantul a primit premiul în 2018. În timp ce teoreticienii de la CERN se chinuiau să descifreze pe baza teoriei misterele Începutului Universului, românul s-a gândit la o aplicație practică. și ce să vezi, mașinăria lui a creat o breșă în continuum-ul spațio-temporal.

Inginerii au definit efectul Cluceru ca fiind o bucată de timp și spațiu pe care se aprinde un fascicol de lanternă. Lanterna are să spunem trei „becuri”, unul pentru spațiu și două pentru timp. Când se aprind, se face o pată de lumină asupra unui loc dintr-un anumit timp. Practic, s-a dovedit a fi însă un spot ușor descentrat, sau slab focusat, în sensul că luminează ca două inele concentrice. Când trece primul inel, bariera timpului se deschide ca sub partea din față a unei cheițe de fermoar. Când trece cel de-al doilea, ruptura se închide, si timpul se stabilizează în aria vizată. În partea centrala treburile sunt mereu calme. Nu la fel rămâne limita, bucata dintre cele doua cercuri, sau altfel spus ce-i în interiorul cheiței. Acolo au loc efecte îngrozitoare.

- Ce efecte?

- Efecte cauzate de materia care tinde sa își mențină timpul. Doi timpi diferiți înseamnă anomalie temporală care afectează materia prin fuziunea celor doi timpi. Zona Inelară ar fi trebuit sa pară și să se comporte ca un singur cerc fără grosime reală. Trebuia să fie un simplu cerc. Un fel de proiector ațintit pe locația x din anul y ca să vezi ce se executa acolo și apoi să te teleportezi. Ceva însă n-a mers conform planului. Spotul nu e stabil, la anumite intervale, el mătură o suprafață mai mare sau mai mica de spațiu, câteodată marginile cercului atingând tangențial punctul de origine. E ca și cum i-ar tremura mâna celui care ține lanterna.

- Nu înțeleg nimic din teoria fermoarului. Unde suntem?!

- Suntem într-un fel de cută a spațiului, în anul 1934!

- Nu pot să cred, asta-i o poveste științifico-fantastica. Ce prostii sunt astea cu fermoarul timpului de la buzunarul spațiului! Cine sunteți, de unde știți atât de multe în vremea asta domnule Codin?

- Dinu, spune-mi Dinu! Da, suntem în 1934 și asta nu e epoca de piatra. N-ai fost atent când ți-am spus că eu aparțin anului 2005, cel puțin așa era când am ajuns eu aici. Ia spune puștiule, ce știi despre 1934?

- Nu le am cu istoria, dar țin minte ceva cu perioada interbelică. La putere era regele și România era înfloritoare. Cel puțin așa susține proful nostru de istorie.

- Exact, în perioada interbelică România a avut parte de o mare revenire economica și culturală. În 1934 Național Geografic a scris un articol de 50 de pagini dedicat României, țara frumuseților sălbatice a tradițiilor și contradicțiilor, unde capitala București este Micul Paris dar în restul țării lumea poartă costume populare. Este reperul în timp la care ai vrea să revii mereu. Probabil de asta Cluceru și savanții lui au ales Ursești-ul, un petec de lume neatins de lumea modernă. Hai să-ți arat ceva!

Ținându-l de după umeri la condus către ușa din spatele încăperii.

Bucătăria era pe jumătate ocupată de o soba mare, a cărei plită zidită în cărămidă purta semnele focului. Lângă peretele din fund, se vedea prin ușa deschisa, o magazie iar in dreapta ușii trona o cabină de inox și sticlă care nu-și avea locul clar în decor. Era ceva între automatele foto și cabinele de duș.

- Intră și o să vezi de unde știu atâtea!

Ușile s-au închis fără zgomot în spatele lui Lică și deodată s-a trezi privind chipul unei femei elegante. Imaginea era fixă, propagând un efect de centrare în care băiatului i s-a părut că pereții cabinei s-au îndepărtat în afara câmpului său vizual. Parcă se afla într-o sală goală, admirând un tablou agățat în eter. Femeia avea capul și bustul acoperite cu o maramă foarte fină. Băiatul nu a avut timp de detalii pentru că imaginea a prins glas.

- Bine ați venit la RoGateTransCom! Urmează un clip publicitar; dacă nu doriți sa îl urmăriți, accesați Meniu!

Butonul “meniu” s-a format în dreptul mâinii stângi a lui Luca, mai real decât chipul femeii care s-a retras în plan secund.

Băiatului și-a agitat mâna prin buton.

- Meniu principal. Avertisment. Ne cerem scuze ca legătura cu “RoGateServer” este temporar întreruptă. Aveți acces doar la informațiile stocate în dispozitiv. Pentru cereri, reclamații, oferte, apăsați “Birou”. reclamațiile vor fi înaintate și procesate la restabilirea conexiunii; pentru informații generale, știri, apăsați ”Presă”; pentru orientare apăsați “Hartă”; pentru...

Mana lui Lică s-a dus către tastă involuntar.

“Harta” l-a prins total nepregătit. Pur și simplu s-a pomenit suspendat în spațiu deasupra Pământului, așa cum visa el odată, ca îl contemplă în rolul lui Superman.

- Această experiență vă este oferită de Google România. Selecții: alege continent, alege tara, alege secolul, alege anul, alege...

Atacul de panică l-a învăluit subtil. În spațiu nu este aer și e cumplit de frig s-a pomenit Lică gândind. În timp ce răsuflarea i s-a oprit picioarele i-au înghețat, mâinile au vădit o independență neașteptată. Lică le mișca haotic. Trebuie să mă întorc, vreau înapoi, înapoi, înapoi!

Pământul s-a prăbușit peste Luca cu o viteză amenințătoare. Se făcea cald, apoi fierbinte. În încercarea de a își recupera echilibrul Lică își tot mișcă brațele. Vârtejul imaginilor se accelera producând senzație de leșin. Din spatele Pământului se desprindeau mii de replici. Lică se prăbușea spre ele, într-o spirală infinită, rotindu-se simultan în jurul lui. Imaginile treceau prin el cu viteză. Parcă făcea cineva baloane de săpun albastre, și Lică cădea cu capul înainte spre ele, prin ele. Pământurile-baloane i se spărgeau în cap; plici, plici, pac, poc...

9 comentarii:

  1. L-am așteptat cumva curioasa pe noul Lica.
    Si ce crezi ?
    Tot autorul m-a surprins.
    Deci domnule inginer, vezi ca-ti eclipsezi personajele !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce domniță, ce inginerie am mai făcut?!

      Ștergere
    2. " atingi " într-un anumit mod ;)
      Nu stiu daca neaparat ingineresc, dar unul particular si misto.

      Ștergere
  2. nici urma de pic pic :)

    unele realitati e mai bine sa ramana paralele
    totusi, oamenii au talentul de a nu lasa lucrurile asa cum sunt, unii numesc asta progres :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Paralele inegale. Progres se numește șutul în cur care determina saltul înainte.

      Ștergere
  3. citesc in graba nocturna si simt ca unele cuvinte vor sa devina vulgare , se ciocnesc se framanta in ceata ochilor si se transforma-n ceva haios
    ( plită zidită, ca exemplu ). continui maine ca ma lasa cognitia normativa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Strică cel ce se teme de tobe, nu cel ce le bate. O pizdă zidită pare o definiţie de rebus pentru Ana, aia care în loc de mere în paner, are în cur beton.

      Ștergere

Comentarii mucegaite