sâmbătă, 16 august 2014

Adâncă groaznică depresie


Depresie dureroasă, acută.
Ca un stilou înfipt în ochi. Te doare, dar nu ai curaj să te miști, ca să nu pătrundă mai adânc. Te temi să-l scoți, nici măcar nu clipești. Când ajungi să crezi că durerea o să înceteze de la sine, depresia apasă pistonul și cerneala îți umple creierul transformându-l în rezervor de păcură.

De acolo îmi tot vin aceste gânduri negre, iar și din nou. Uite-le cum vin!
Și dacă vin, eu ce să fac, dacă vine demența, durerea și frica, eu unde să mă duc? Ea spune că nicăieri dar nu vreau să mă duc acolo, nu!
O să rezist, cum pot, cât pot.
Fugi, pleacă de aici, lasă-mă!


Uneori pleacă, dar revine ca o muiere legănând monstruoase șolduri cu doi prunci atârnați de țâțele imense. Deznădejdea și Disperarea. Copii ei și ai mei. Făcuți în lipsa mea. Vin către mine toți/toate trei. Ea mă învăluie cu tentaculele pe după gat în timp ce progeniturile mi se agață de picioare. Nu pot, nu am unde să fug.

Taci, spune ea pregătindu-se de sărutul în care știu că o să mă afund, pentru că nu e femeie ci mlaștină. Mă pierd în brațele ei, în ciuda oricăror medicamente pe care doctorii le-ar prescrie, în ciuda giontului de iarbă, a dozei de haș, a liniei de coca, a pastilei de extazy. Nimic nu merge nimic nu ajută, paharul e Iuda, familia si prietenii sunt zgomot de fond. Toți îmi vor binele, toți îmi spun că sunt acolo în caz ca vreau să vorbesc.

Da, ei sunt acolo, iar eu aici cu Depresia. Ei vor sa vorbească, dar ea nu vrea să vorbesc, ea vrea să clipesc des, să bâțâi din picior în timp ce sting chiștocul în scrumiera de o sută de ori. Poc poc, toc toc toc...

Îi vrea pe toți plecați, ca să să trag storurile, să mă înghesui într-un colț. Mă aud spunând: încetează, încetați, plecați plecați, vă rog!

Iar ei pleacă pentru că îmi sunt prieteni, dar constat că până și o veste bună este ceva rău. Mintea mea face un salt și deodată mă simt penibil. Acum simt dezgust, iritabilitate călită, frică de nimic, tristețe și o singurătate cumplită.

Sunt singur pentru că i-am gonit. Și am depresie. Sunt depresie! Depresia sunt eu!
M-a consumat în asemenea măsură, că nu mai este mintea mea cea care face alegerile, cea care ia deciziile. Doamna guvernată Depresie dictează ce nu-mi place, unde să nu merg, la ce să nu mă uit, ce să nu ascult. E depresia mea într-un fel pervers. Eu sunt cel ce-i aparțin.


Nu mai sunt eu, este depresia cea care decide, iar eu stau aici în mine și plâng. Dar nu ajunge, o nu. Mă stigmatizează, mă alungă dintre semenii mei.
Religia îmi pune pe seama demonilor suferința, iar jena îi face pe membrii familiei să nu spună nimănui că sufăr.


Fericirea are chipul tău
Luminat de dragoste mereu”

Biata Mihaela Runceanu, oare chiar credeai asta? Dacă da, de ce erai trista? Ce chip are depresia, Mihaela, știi? Probabil că da, dar n-ai să-mi spui pentru ca ești moartă.

A mea... Depresia mea a spus...

Mi-a spus, în fiecare dimineață că sunt mai rău, că trebuie să mă simt trist.
Este ca un lucru, o forță, o parte din mine, un alt eu sau un alt el care se ascunde în mine, real, forțându-mi sentimentele să se contorsioneze, să se simtă prost cu mine.
Propriile mele sentimente sunt acum ale ei. Este uriașă, pentru că s-a hrănit din ego-ul meu. Este gigantică și se uită la mine ca la un vierme, mă tratează la fel. Mă pune să urc munți și să cobor canioane de mâhnire în timp ce în fiecare dimineață îmi spune că mi-e rău, că o sa-mi fie și mai rău, că trebuie și inevitabil o să mă simt mai rău până la epuizarea gradelor.


Depresia mea este la fel de reală ca un cancer. Se răspândește și doare la fel. E bacteria mâncătoare de carne care nu se vede la exterior. Sau poate se vede un mic semn, o privire tristă, un ciob de mâhnire sclipind ca un led. Dar e acolo, mă roade de viu, mă obligă să mă prefac în loc să fiu.

Și eu plâng, plâng fără lacrimi, fără martori, plâng în gând.
Uneori depășesc măsura și suspin, și mă lamentez. Sst taci, îmi spune. Ești penibil, jalnic, inutil. Taci, plângi, taci! De asta am mai multe lacrimi în stomac decât în ochi. Pentru ca le înghit. Înghit lacrimi acide, ce săpă în mine două non opțiuni: să plâng și plâng ... și apoi să mor.
Nu sunt eu cel ce a ucis. Este depresia, cu toată chimia ei morbidă din creierul meu.
Ea este cea care a făcut această decizie.
Trebuie să mori, mi-a zis. Oricum ai pierdut controlul mult timp în urmă. Nu e altă cale să scapi de mine, fi convins. Ești în mașina, gonești cu două sute de kilometri la oră către un zid. Și tu nu șofezi, nici măcar n-ai carnet.

Asta e.
Depresia, a băgat cheia în contact și progresiv a selectate toate roțile dințate din cutia de viteze.
A condus de ani de zile și ca șofer a decis să îmi încheie viața, să scrie SFÂRȘIT.
Cum poți să mă învinui pe mine că un cancer sau altă boală terminală m-a ucis?
Înseamnă că ai nevoie de ajutor exact când am nevoie de tine să mă ajuți!
Întotdeauna am strigat după ajutor! Șoptit, chinuit.
Depresia a fost cea care a respins ajutorul tău, lăsându-mă neajutorat, subnutrit mental, intoxicat, torturat și fără speranță.


Acum, că eu sunt mort, care e reacția ta?
Simți înțelegere, empatie, milă retrospectivă, sau dai vina pe mine, că am fost bolnav?


Mai rău, mă faci laș. Tu, un om viu, vesel și sănătos, stăpân al propriului trup, mă faci laș.

Știi că n-am să reacționez. Am gura plină de pământ, dar nu de asta nu-ți răspund. Te las să constați singur ce minciună e demnitatea morții.


Dacă Robin Williams a tăcut, filmele lui spun încă mult.  R.I.P.




26 de comentarii:

  1. Trebuie sa recitesc. Imi place.
    Recitesc ce-mi place pana mestec fiecare sâmbure de cuvânt .
    Nu am cum sa nu ma intreb ce se întâmpla in creierul tau in anumite momente. Nu stiu de ce ma intreb, de ce ma interesează, poate pentru ca răzbati dincolo de ecran.
    O sa recitesc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răspunsul în ştii oarecum. mă transpun, empatizez...

      Ștergere
    2. Da, oarecum. Stiu ca totul este relativ. Nimic si nimeni nu poate fi catalogat ca fiind 100% real, palpabil si de neschimbat. Totul se transpune/ schimba, preschimba si tot așa.

      Ștergere
    3. La mine doar expresia se schimba.

      Ștergere
  2. Ce scrii tu mai sus e o stare ok, Radule.
    Mai rău e când toată viaţa ţi s-a spus că nu eşti în stare de nimic, ai fost programat să nu fii în stare de nimic şi ce să vezi, minune a minunilor, treptat treptat ajungi un nimic. Un nimic în care s-a investit enorm material şi spre deloc sufleteşte.
    Şi fiecare zi te lupţi cu conştinţa că produci doar pagubă şi că resursele pe care le-ai consumat inutil ar fi putut să schimbe viaţa cuiva mai bun decât tine.
    În fiecare zi te simţi o ghiulea de glezna oamenilor pe care îi iubeşti şi că eşti constant un motiv de ruşine pentru ei.
    Aşa că în primă fază te rogi. Cu lacrimi în ochi şi cu urlete. Te rogi să-ţi fie iertate păcatele şi să poţi trece peste tot. Te rogi să vezi măcar o dată că sunt mândri de tine.
    Apoi te rogi să mori, măcar în locul altcuiva, fiindcă sigur unul dintre cei care mor are ce face cu zilele pe care tu nu le mai poţi suporta şi te rogi să i se dea.
    Uneori speri că eşti ţinut în viaţă cu un scop. Că faptul că încă mai respiri înseamnă că încă nu ţi-ai învăţat lecţia şi d-aia n-ai primit notă de trecere. Şi încerci să deduci care-i lecţia pe care ar trebui să o înveţi. Să găseşti scopul cu care eşti aici şi să faci ceva-ul de care are Dumnezeu nevoie de la tine.
    Şi nu găseşti şi te rogi iar să mori fiindcă eşti prea laş ca să o faci cu mâna ta.

    Însă vine o zi când îţi găseşti curajul ăsta şi cazi în sfârşit la pace cu tine.
    Fiindcă simţi că moartea ta i-ar elibera pe toţi cei a căror existenţă o seci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă tem să îţi spun că nu există Dumnezeu, dacă doar el te tine aici lângă mine. dar pot să spun sincer, că eu am nevoie de tine. uite un motiv în plus.

      Ștergere
  3. dedicatii postum ...moartea lui RW e acum in trend .

    M-am surmenat sa rad ironic la "lacrimi in stomac".

    Ziceai ca evoluezi spre beer belly , de țîțe nu mi-ai spus...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ma stii cat de cat, poti simti ca mi se fute de trend. RW chiar mi-a placut. Asta e tot ce mai pot face pentru el.

      Ștergere
  4. Ah şi am uitat, vai mie, cum am putut să uit despre duma preferată.
    Dacă n-ai minte, când eşti jos şi-ţi doreşti încă să fii salvat, ceri ajutorul. Şi ţi se va spune că ”puterea e în tine. Eu n-am cum să te ajut”.
    Şi vrei să spui cu năduf, ”îmi bag pula în capul tău prost, dacă mai era vreo umbră de putere în mine, nu-ţi mai ceream ajutorul, futu-te-n gură de prost”. Indiferent cine e prostul.
    Care-ţi cere să te aduni şi să funcţionezi când îţi e mult prea greu să bei apă deşi mori de sete. Literal. Fiindcă simţi că nu meriţi picătura aia de apă pe care dacă ai putea, ai trimite-o în Africa poate vreun copil din ăia cum ai văzut în ziare ar supravieţui şi ar scoate omenirea din mizeria în care se bălăceşte

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ajutor necalificat si nedirectionat. Daca e sa murim singur si tristi, macar sa futem cat mai multi "binevoitori" in gat!

      Ștergere
  5. Am recitit pt ca imi place cum le spui.
    A trecut momentul emotionant in care m-am intrebat despre fenomenul in plină acțiune din al tau creieras.
    A trecut si mi-am amintit ca tu ai pielea mult prea tabacita ca sa poată pătrunde depresia sub ea.
    Si tocmai asta te face si mai misto !
    Ca ai putea sa simti orice si totuși nu o faci:)
    Poate vorbesti din aducere aminte, poate vorbeste imaginatia ta, poate ambele combinate plus inca câteva ingrediente. Dar asta-i tot.
    Stii oamenii aia care nu simt nimic ? Dar nimic, nimic. Nici iubire, nici ura, nici durere, nici nimic. Stare lor generală este de indiferenta si disimulare.
    Pot simula si iubirea, si ura si durera, si dorul si etc.
    Ma gândeam nu demult ca ar fi trist sa fii un astfel de om.
    Acum am dubii in privința asta.
    Si nu era un apropo vis a vis de tine. Ca tu habar n-am cum esti. Dar cu siguranță NU depresiv.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt interesant spui. Iti recomand un film, Impostor.
      http://www.imdb.com/title/tt0160399/?ref_=fn_al_tt_4

      Ștergere
  6. Si de ce nu-ti pui streangul de gat, coaie? Poate mai prostesti doua-trei pizde sa-ti comenteze. Ce zici? :)) Falsule!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa pot citi reactii imbecile ca ale tale, coaie! Adevaratule!

      Ștergere
  7. Nu vede nimeni ca e literatura? Ca depresia nu te lasa sa scrii asa? Ca Radu nu a folosit blogul ca pe un jurnal niciodata?



    Anonimule, ca intre noi, asea... Ce dracu te frige la lingurica ce scrie omu' acilea? Atinge puncte nevralgice din creierul tau bolnavior si plin de scurtcircuite?
    Ia-ti o butelie de oxigen sa mai respiri si tu asistat, ca vad ca altfel nu reusesti decat sa sasai ca un ofticos pe-acilea. Si aprinde-ti si-o tigara cat te "oxigenezi" .
    Nu o sa iti simta nimeni lipsa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia te uita, ce surpriza. Uite de unde rasar opiniile interesante, tot de la anonimi. Multumesc pentru "literature". Hai sa-i spunem joaca...Cui place sa ramana, cui nu, sa-si ia jucariile si sa plece acasa.

      Ștergere
  8. Dragii mei dragi de trei mii de ori dragi, comentariul anonimului de mai sus subliniaza o linie pe care am desenat-o din 2007. Acest blog nu e un jurnal, nu e o spovedanie. Acest blog este o modalitate de exprimare, de experimentare si refulare. Asa cum nu putem fi 100% sinceri cand recunoastem cum si cat de grav am luat bataie, asa si acest blog este o expresie a imaginatiei personale, unde amintirile sunt recladite, experientele reevaluate si concluziile sunt trase pentru spectacular nu pentru veridicitate. Exceptiile fac postarile unde urmand macar un link furnizat de mine sau google search puteti gasi date, fapte opininii ale tertilor care sustin opinia, experienta si de ce nu, competenta personala. Exemplu aia cu apa.

    RăspundețiȘtergere
  9. emotionant de frumos omagiul pe care l-ai adus lui R W...
    ai "destelenit" o stare pe care R W a trait-o adanc lasand la suprafata bucuria la care spera dar in care nu credea...
    tu ai capacitatea de a simti, intelege, exprima...pe tine nu te poate atinge depresia dintr-un motiv clar...te intorci in tine ca sa ai de unde pleca, nu ca sa ramai...el a facut exact invers.
    suntem otravitori daca ne consumam noi pe noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta cu otrava m-a cam surprins. Multumesc pentru incredere. O sa ma ajute când o sa fiu tentat de suicid.

      Ștergere
  10. Vad ca si tu si Dex ati scris de Robin Williams. Mie nu mi-a placut niciodata dar asta nu conteaza. Ce conteaza e ca a vrut neaparat sa fie insurat. N-a invatat de prima data?

    http://www.telegraph.co.uk/culture/film/starsandstories/8915998/Robin-Williams-Divorce-is-like-ripping-a-mans-genitals-out-through-his-wallet.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am citit pe Dex, ia sa-i frig o vizita!

      Cred ca dupa ce i-a jumulit a doua "portmoneul" s-a prins ca nu-i de gluma cu femeile!

      Ștergere
  11. Cat de imbecil esti, ma Papillon.

    RăspundețiȘtergere
  12. m-am simtit ademenita sa comentez :-)

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite