Foamea albă

Dacă aș îndrăzni să mă uit la tine, te-ai simți dezbrăcat în fața ochiului meu perspicace și nu, nu-mi plac falsele pudori.
M-ar enerva la culme să-ți vad privirea mincinos sfioasă. Nu vreau să fiu nevoit să o suport.
Așa că nu mă uit. Vin orb spre tine și întind brațele.
Îți ating buzele. Le văd crăpate și reci.
Îți ating ochii. Îi văd albaștrii luminoși și goi.
Îmi cobor mâinile peste umerii și pieptul tău.
Mă exciți și asta mă face vulnerabil.
Mă privești cu ochi, care chiar dacă sunt orbi, mă văd. Ai un soi de curiozitate senzuală în privire. Parcă ai vrea să mă atingi la rându-ți, ai vrea să-mi frămânți carnea între degete cu foame, dar ți-e frică.
De ce ? De cine?
Nu-mi spune, nu-mi plac minciunile.
M-ar enerva la culme să-ți aud glasul înșirând vorbe fără rost și fără sens.
Tu nu vorbești, eu nu te ascult. Vin spre tine cu urechile surzi.
Mă lipesc de pieptul tău și îți ascult vijelia, însă sunetul pătrunzător al uraganului din capul tău acoperă vijelia din piept.
Vreau să tip. Mă doare haosul din tine
Dar tac, n-aș suporta să-mi ignori țipătul.
Așa că îmi pecetluiesc buzele și devin mut.
Buzele mele îți vorbesc în timp ce leneșe se plimbă peste pieptul tău.

Realizez că tremur de teroare. Încerc să mă desprind din vrajă și să fug, dar tu mă prinzi și mă frângi. Urlu. Gheața morții îmi aleargă prin sânge înflorind în miliarde de cristale. Între două mușcături am timp să mă întreb de unde a venit iluzia excitării și unde a dispărut. Eros și Thanatos...

Oh Zei, sunt pierdut. Sunt prada ta Umblătorule Alb! Tu decizi dacă mă consumi sau mă transformi. Oricum ar fi, sunt blestemat. Pentru că noaptea e neagră și plină de orori.

Sexy tipul, nu? Cred că v-ați prins că mai sus nu e un poem homo-erotic, ci un tribut la Urzeala Tronurilor.

Textul inițial aparține unei domnițe care mai contribuie cu câte ceva pe blog, cu "dezgust" și anonim, ca să n-o bată mama ei că umblă slobodă pe net.

Mulțumesc, Domniță.

foto: descopera.ro