marți, 17 iunie 2014

Picat definitiv


Clădirea era baricadată așa cum o lăsasem ultima dată. În ciuda faptului că aia dinăuntru se holbau probabil la noi, nu dădeau nici un semn că ar vrea să ne lase înăuntru. Sau poate erau toți morți jupuiți de piele și agățați în ferestre drept draperii.

- Alo Șefu', noi suntem! Așa îți primești angajații? Coidză urla de te treceau fiorii la gândul că aude atât cine trebuie cat și cine nu trebuie. Din nefericire temerea s-a adeverit imediat. Din clădirea de vizavi s-au ivit sute de sarbacane. Secunda următoare scuturile ne răpăiau ca la grindină. Ne-am lipit de ușa de intrarea în firmă, bătând disperați cu călcâiele în ea.

Noroc ca ne-a auzit și cine trebuia că altfel eram terminați. Baricadarea ușii în urma noastră s-a sfârșit înainte sa ajungem la lift. He he he, odată cu chestia aia puteai ajunge la etajul douăzeci in zece secunde. Acuș deși beneficiem de restaurație, anumite chestii nu-și mai găsesc locul. E o lume în ruină, o pivniță în care cineva a aprins becul după ce a aruncat o grenadă, să vadă care mai mișcă, iar ăla care mișcă să poată vedea mai bine proporțiile dezastrului.

Lumea fără femei este oribil de murdară. Bărbații nu sunt porci, bărbații sunt maimuțe, iar maimuțele au prostul obicei să-și arunce cu căcat în bot cu orice ocazie. Chiar si fără ocazie bărbații practică jegul ca artă. Așa arăta cetatea lui Șefu. Ca un futut de altar al împuțișeniei.

Peste tot zăceau grămezi de arme, maldăre de conserve și cutii goale de bere. Bere, frate, bere! Am luat o cutie și am adulmecat-o pofticios. Puțea a borală, fum rece și sânge! A bere nu mirosea de loc. Am trântit-o în ciudă în movila de sticle care au luat-o la vale. N-am spart nici una, futui!

Șefu avea o moacă teatrală. Îi luceau ochii mai tare decât dacă ar fi fost beat și șutat. În camera de relaxare, pe masa de biliard zăcea un pitic legat cu o grămadă de cabluri. Când am dat sa mă apropii, Șefu' m-a prins de mana. Cică să mai aștept. Ne-a invitat în biroul de alături și ne-a aliniat în picioare pe lângă bibliotecă în timp ce el s-a tolănit în fotoliu. Cât și-a morfolit o țigare, din baie spoit pe față ca o pizdă a apărut Cici. Se hlizea ca prostea la noi și turuia:

- Au venit iubițeii! O să avem un nepoțel... Cum a fost luna miere?

- Iubire, ia cată-ne tu pe afară puțun, vrei?! Că vrei nu vrei, io tot ți-o vâr! A grohăit Bossul amuzat de propria-i gluma.

Ne-am destins și noi imediat ce ne-a invitat politicos să ocupam loc:

- Luați ceva tare în cur pe unde vă poftește inima, că scaunele sunt baricade, sau în curs de transformare în baricade. Ia zice-ți pulifricilor, vă place ce captură am și cum mi-am organizat fortăreața?

- Hai să ne căcăm pe noi cu mândrie, zicea Rondea. Pariu că la fel face și șeful Roșcovelor de peste drum, îi sufla el fum în ochi Șefului!

- Tu ce pula mea te bagi bă; ești supozitor? Marș în morții lu tactu de ia loc! Unde vrei, de preferat într-un colț întunecos.

Remarcabil, după așa injurii Șeful a rămas întreg! Rondea s-a așeazt într-un colț, tăcut.

- Ați uitat cine e pulă bleaga ăsta? A, nu știți? Este fiul Premierului; mă rog, bastardul lui! Știți mă sau nu știți? Șeful se băgase pe tonalitatea lui specială, aia de ședințe și cuvântări.

Noi nu răspundem, preocupați fiind să ne scobim în diverse orificii, să rulăm biluțe sau să flegmam la punct fix o floricică desenată pe covor. Aruncam din când, pe sub sprâncene, o privire către Rondea. Suspect de calm, zău. Ca să nu ne trezim mai puțini cu unul, m-am băgat totuși între el și Șef.

- Domnul Rondea junior, fiul cățelului care linge tălpile Protectorilor, zicea Bossul, scărpinându-se la boașe!

- Dacă ar fi avut tălpi, tata le-ar fi spălat cu limba ca să obțină condiții mai bune pentru noi, zicea Rondea făcând moaca lui de plictis. Din nefericire Protectorii sunt mașini și tot din nefericire mașinile au un program care nu poate fi influențat de tata.

- Poate că ai dreptate, poate că mănânci căcat... Nu știu și nu-mi trebuie decât un vinovat. Ura mea trebuie să aibă o țintă mai tangibila decât un soft de calculator! Deci o să-l fut în continuare în gâți pe tactu, ca pe o slugă nenorocită ce este, ca pe cel mai Cur Lingău...

- Șefule ce pula mea facem, ne înjurăm aici pana la deces, sau ne prezentam la Centru? Arlechinii sunt inteligenți, organizați mai bine decât noi și ne depășesc numeric.

-Tati, credeam ca ți-ai răzuit țeasta numai pe dinafara, nu și pe dinăuntru. Ți-a băgat Coidza pula prea adânc și ți-a strivit neuronul? Maimuțele alea ne sunt net inferioare. Net, auzi? Nu-s decât niște scamatorii inventate de „Ăia” ca să umple Arena de bale și muci. Clone, în pula mea. Tu ce sugi Rondel, ia zi, sunt piticii de căcat sau ba? De ce nu-i dai un telefon lu tăticuțu sa întrebi care-i șumenul, n-ai credit?

- Vă zic după ce mă uit la ăla de pe masă! Mai fă și tu o pauză să nu rămai cu fierea în gât.

Rondea s-a mișcat hotărât în camera alăturată. L-am urmat curios și ne-am uitat prima dată cu atenție de aproape, la creatura legata fedeleș.

Avea sub un metru jumătate înălțime. Picioarele scurte și brațele lungi ii dădeau un aspect vag simian. Umanoid în mod clar, arlechinul rostogolea farurile galben-portocalii ale unor ochi de lemurian, către noi, articulând fraze pe care nu le puteam înțelege. După meclă aș zice că ne înjura copios.

Fața aia exprima prin rictusuri și etalarea danturii, același dezgust și dispreț care îl nutream noi față de el. Știa că numai una din speciile noastre va supraviețui și asta-i dădea dreptul să ne urască cu toată ființa. La fel și noi.

Eram fierți de agitație și nervi iar el spuzit de la natura. Avea pielea de un rosu endemic ușor granulată, protejată de îmbrăcăminte de aceiași culoare, dintr-un material asemănător pielii de vita. Buzunare nenumărate garniseau întreaga ținută. De vârful coarnelor îi atârnau ciucuri - podoabe. Piticul avea piercinguri, dar purta canafi în loc de cercei. Pe gatul scurt și exagerat de gros purta un colan metalic, iar din gulerul tunica ieșea un smoc de păr țepos de culoarea focului. Mâna avea șase degete și părea foarte umană. Am observat că avea pământ galben sub unghii. Deci adio creaturi scoase din cuvele de clonare domnul Boss. Arlechinul acesta a muncit a luptat și a suferit înainte să ajungă aici. Asta spunea palma aspră plină de bătături, unghiile sparte și crăpate.

Ocupat cu chiromanția, n-am fost atent un moment. Atât i-a trebuit lu Rondea să scoată cuțitul și să i-l proptească într-un corn. Creatura a înțepenit strângându-mi puternic mâna. I se zbăteau niște vase de sânge pe suprafața coarnelor, dar în rest nu mișca nici un membru. Mi-am tras mâna dintr-a lui fără opreliște.

- Dezleagă-l și dezbracă-l, mi-a zis Rondea! Îți păzesc eu curul. M-am executat fără să gândesc. Pipăind pieptul creaturii am găsit o margine de care să trag. Haina s-a desfăcut ușor, fiind închisă cu un adeziv de topire permanent lipicios. Ca să i-o scot am fost nevoit să-l ridic puțin de pe masă. Pentru asta a trebuit să tai niște funii. El n-a schițat nimic în momentul în care i-am atins pielea de pe spate și i-am scos veșmântul superior.

Ca să-i scot pantalonii m-am gândit ca ar trebui sa-l descalț întâi. Lucrul sa dovedit imposibil, pentru ca nu era încălțat deși așa părea. M-am holbat un minut la piciorul cu două degete dintre care unul se vedea ca luase naștere prin lipirea altor cinci. Se cunoștea osatura sub carne, plus că era ornat cu cinci unghii minuscule aproape unite și încarnate. Constat ca și mai înainte ca are temperatura corpului la fel cu a mea. Modalitatea de a-i scoate bufanții, s-a soluționat găsind lipitura dintre craci. Partea superioara a nădragilor fiind elastica se trăgeau în vine sau peste cap ca o rochie.

Genitalele îi seamănau destul de bine cu cele umane. În afară de culoare și de textura coafurii pubiene care avea firul drept, nu era nimic extraterestru în ele. Mă rog, era cam dotat, dar decât să o dam în bancuri cu extratereștri mici cu pula mare, m-am făcut că nu observ. Rondea însă s-a ofuscat.

- Ești tare în pula piticule? Ai coae? Ce zici, ne futem sau ne batem, ai? Zi piticule, vrei sa dai sau sa iei la muie? O sugi?

- Rondea, ce pula mea ai, nu vezi ca nu te înțelege!?

- Dă-te în pula mea mai deoparte și păzește armele ăstuia cu tot ce i-au mai găsit prin buzunarele, făcea Rondea! Am o treabă cu Domnu Pulă Roșie, așa ca de la bărbat la bărbat.

În clipa următoare și-a băgat cuțitul în teaca și a început sa se dezbrace. Arlechinul îl privea nemișcat aruncând ocheade către sabia mea. Tovarășul Rondea și-a arunca țoalele la picioarele mele și s-a crăcănat în fata creaturii, bătându-se cu pumnul în piept și apucându-și bagajul cu mâna. Arlechinul nu pricepea probabil ce-i aia măsurătoare de pulă și concurs de care pișa gardul mai sus, așa că stătea în continuare prostit, ca la spectacol.

Ca să-l lămurească că nu e spectator, Rondea i-a dat o directă în gura și a mai încercat una. În loc să riposteze piticul și-a acoperit fata. Al treilea pumn însă nu l-a mai găsit acolo. A zburat într-un salt peste cap și s-a ghemuit în penumbra unui colț lipit de pereți. În momentul când amicul meu a încercat să sară peste masa de biliard arlechinul a făcut o semi-fandare și la preluat din zbor. Cu o priză sub centrul de greutate i-a fost foarte ușor să-l întoarcă din aer și să-l lase pe bietul Rondea să cadă în cap. De fapt nu l-a lăsat, ci l-a trântit așa de zdravăn încât gâtul puștiului a scos un zgomot sec și s-a frânt. Era încă viu și conștient când dihania l-a ridicat deasupra capului și i-a rupt coloana utilizând drept reazem propria-i țeasta.

Eram ca paralizat. Abia când a așezat cu grijă trupul prietenului meu lângă el, am pornit la atac. Arlechinul n-a pus nici măcar mâna în față, cum fac instinctiv oamenii. L-am tăiat curat, orizontal, în doua bucăți. Când torsul i-a atins podeaua, am dat tot aerul afară din mine într-un urlet.

De alături au năvălit grămadă, încercând să afle ce s-a întâmplat, dar eu nu puteam decât să gem și să tremur. Scăldat în sângele piticitului și agitat la paroxism, păream rănit mortal în timp ce așezat cuminte lângă zid, Rondea părea obosit. Abia când l-au mișcat, și-au dat seama că Rondea a picat examenul extraterestru. L-a picat definitiv.

30 de comentarii:

  1. aici ce reakul ai mai scris e prea mut mucegai ca sa vad ce ai ai scris aaici :)))))

    RăspundețiȘtergere
  2. da da mult pentru mine si putin pentru ine pff

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru mine puţin, că unora le place lumea fără femei...

      Ștergere
  3. pff da unde disparuti bre ai picat definitiv de atata mucegai pe tine poate esti la bae la buda de nu temai vad pe aici :)))) c vad ca nu ai mai scris nimic de 4 ore pe aici :)))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Finalul nu mai da nadejdi de continuari , ala cu gatu rupt si pula stalcita...

    RăspundețiȘtergere
  5. bai deci cata vulgaritate....
    rondea chiar dorea sa intretina chestii intime cu aratarea rosie ?? OMG ! ai o minte extrem de "bolnava " :D :))
    de apreciat detaliile cu privire la toalele si infatisarea piticului rosu. chiar ma uimeste imaginatia ta.
    sa-mi spui maine ce ai visat, te rog :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai deci, gata cu tablourile si lipitul muierilor cu curul de faianta. Trecem la chestii dure cu baieti. :))
      Dupa cum am scris eu pe Rondea il manca in cur suficient cat sa moara nu cat sa si-o puna cu dihania rosie. Si nu, nu dorea nici un a nici alta.

      Ștergere
  6. p.s. nu accept replici precum " te-am vista pe tine, ne plimbam pe malul marii. dupa, ne-au atacat arlechinii "
    :D
    :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe bune chiar vrei sa stii ce visez noaptea? In general visez multe, usor horror si putin porno. Doar putin porno. In res hard core tatica!

      Ștergere
    2. hai ma radu, iar ma minti.....
      ofofof

      Ștergere
    3. minte bre asta nu stie e ce ala vis ...si nici nu viseaza noaptea el viseaza ziua cu ochii deschisi:)))) ca nu stie ce sa maai scrie ppe aici pentruca i s-a mucegait computerul de atata prostie pe aici...

      Ștergere
    4. bai, deci esti atat de penibil incat ma faci sa rad. si chiar nu incerc sa te jignesc deloc.

      va inmultiti precum ciupercile dupa ploaie.
      gizzzz aiurea mai sunteti.
      daca nu ai nimic de comentat, de ce aberezi aiurea pe blogul omului? doar ca sa umpli paginile inutil? nu ai altceva de facut ?
      nu poti comunica civilizat ?
      ....................

      Ștergere
    5. Băi anonime, tu n-ai treabă? Vezi că petreci mult timp aici și mucegăiești!

      Ștergere
    6. poi cum sa comunicam civilizat blue poi blogul inseamna mucegai deci acritura poi daca vrei sa vorbim frumos aici ar trebui sa ti schimbe denumirea de mucegai in ceva mai frumos :)))

      Ștergere
  7. auzi bre da de unde debitezi atata prostie... din kur cumva poi mai spalate in kur ca prea e mucegait si acolo :)))))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La cur n-am mucegăit bre, am prins păienjeni. Dă o limbă de ajutor te rog!

      Ștergere
  8. :))) eu am limba mica daca vrei dute la cei unde postezi si tu pe alte bloguri ca au limba mai ascutita decat a mea si mai mare ... team gasit si peacolo ca de obicei mucegaiesti toate blogurile de pe net :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma duc ca sunt prea tanar du-te matale, duuuu-te tare! :))

      Ștergere
    2. poi eo nu am paianjeniii:))) si in plus ai strigat dupa ajutooor :))) deci neaparat ai nevoie de ceilalti

      Ștergere
    3. Nene eu nu mai am chef de vorba. Când o sa comentezi ceva la subiect, mai vedem...

      Ștergere
  9. apropo eo am 14 ani si poti sa mi zici pustiule si nu matale :))) nici acum nu tiai dat seama dupa cum scriu ...si ma iau de tine nene ....

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE