miercuri, 12 octombrie 2011

Piatra

Strămoşul a ridicat-o dintre altele aflate pe un ţărm cu un milion de ani în urmă. A aruncat-o. Piatra lovea şi ucidea. A luat alta şi a făcut la fel. Nouăsutedemii de ani i-au trebuit să înveţe că piatra poate să taie. Şi să lovească. Ştiind să ucidă cu piatra în ambele feluri, s-a simţit puternic. După osutădemii de ani, un alt strămoş a legat piatra la capătul unui os. Cu mâner piatra jupuia şi ucidea mai bine decât fără. În trei feluri ştia strămoşul cu piatra să ucidă. Şi se simţea puternic. Acum două mii de ani un strămoş a spus pietrei să nu mai ucidă. Alt strămoş l-a ascultat, apoi l-a legat de un lemn şi l-a omorât. S-a simtit mai puternic. Insă a ţinut minte. După douămii de ani de învăţat piatra să nu ucidă m-am nascut eu. Trăiesc înconjurat de materiale sintetice unde piatra, osul si lemnul sunt decor. Pot ucide cu focul, cu gheaţa sau atomul. Sunt arme ce nu le pot ţine cu mine mereu şi trebuie să păstrez distanţa faţă de semenul meu. Ştiu să ucid în sute de feluri. Mă simt zeu. Dar când duşmanul imi iese neaşteptat în cale pe plaja pustie mă simt singur. Eu sunt gol iar el este plin de colţi, de gheare şi păr. Mă aplec să culeg o piatră. Şi nu mă mai simt singur şi zeu. Mă simt om. Temător.

6 comentarii:

  1. Cat de bine cunosc acest sentiment... De cate ori m-am aplecat sa ridic piatra si eu, si tot de atatea ori m-am razgandit, incercand sa ma pun in locul celuilalt...
    Ma bucur ca nu esti zeu, pentru ca astfel nu esti singur. Mereu imi e dor de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  2. sunt om Sonia, bun sau rau, doar om...

    RăspundețiȘtergere
  3. Câtă dreptate ai! Eu cred ca aici nu te-ai gândit la ce spunea sonia, ci la altceva. Intoarcerea la sentimentul primordial de frică, de groază in fata naturii (Ţinamicul tău cu blană şi colţi) pe care fiecare din noi îl incercăm atunci când suntem neputincioşi, cu toate armele noastre moderne, cu toată viaţa asta super-tehnologizată, cu toată gandirea noastră de fiinţe atot-puternice... E un reper, pe care adesea îl uităm, in gândire, atitudine, credinţe, in viaţa noastră in general. Mă bucur că descopăr mereu ceva nou la tine, atât de profund de astă dată!

    RăspundețiȘtergere
  4. miticosule,
    cum le intuiesti tu pe toate! Se vede treaba ca ai dat cu piatra dupa caine la viata ta! :P
    Intradevar la frica primordiala, la teama care ne tine in viata ca specie m-am referit. Meriti o bere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Belle d”Imagination

    Radule, toate lucrurile merg în cerc: facem ce facem şi tot la chiatră ajungem.

    Dar cu vorba bună ai încercat domnieta? La mine ţine figura.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa incercam cu batul inainte de vorba, doare dar este posibil sa nu ucida!

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite