marți, 5 aprilie 2011

Omul gri

Sunt omul gri. Sunt cel pe care nu îl bagi în seamă. Îţi treci privirea prin mine în vitrină. Nu te dispreţuiesc, tu poate că da. Dacă m-ai vedea. Odată am fost la fel ca tine viu, tânăr, monden. Peste toate s-a aşternut timpul, praful străzii şi asprimea privirilor care m-au tocit cu a lor perindare. Au rămas mărturie câteva obiecte strălucitoare, o medalie, o diplomă şi presată undeva între coperţi cu iz de mucegai dragostea ce-a mare. Prima.
Poate că mâine n-am să mai fiu aici. Tu o să fii probabil pe strada vecină cu ochii în vitrina altui magazin de haine. Şi n-ai să recunoşti că din frumuseţe poate să rămână o grămadă de nasturi coloraţi adunaţi într-o cutie pentru bomboane.

2 comentarii:

  1. stimate domn, citesc cateodata pe aici, imi place faptul ca esti talentat, ca ai ceva de spus, chiar daca ma enervez cand imi pari misogin si caustic. dar este un stil pe care il prefer ploilor cu inimioare si petale de pe alte bloguri.
    aici, cu portretul omului gri, m-ai emotionat...
    nu stiu, exista oameni gri? cred ca fiecare are in el un colt de lume colorata, doar ca nu orice ochi ajunge sa o vada. pe de alta parte, fotografiile sepia din alte timpuri au un farmec propriu, le prefer celor stralucitoare din paginile revistelor de senzatie.
    (o cititoare)

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimata doamna cititoare,
    ma bucur foarte tare cand gasesc comentarii de genul celui facut de tine. Adica legat direct de continutul, stilul si calitatea postarii. Crede-ma ca oamenii gri sunt destul de obisnuiti pe pamant. Practic este o posibila etapa de viata a fiecaruia dintre noi. Intr-o buna zi te decolorezi si basta. Daca ai ghinion devii transparent, ba mai rau, invizibil. Multumesc inca odata pt. comentariu.
    Radu

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite