Fise de magazie

În spațiul ăla larg, la vederea covorului de hârtii, m-a trecut un fior trist. Undeva în viitor voi fi doar un nume pe o hârtie într-o arhivă vandalizată de timp și mucegai. Altundeva o copie digitală va licări binar și fără de suflet. Toți suntem obiecte de inventar, piese de schimb pentru sistem, scrise pe o fișă de magazie. Sistemul pică, biții devin zero, hârtia compost, iar tristețea neant.

Scaunul

Podeaua pare moale dar solidă ca un covor gros format din straturi multiple compactate de pulberi si ulei care la început au fost gri. Acum sunt negre la fel ca scamele aninate de cabluri, de giurgiuvele și de capetele cuielor ieșite din perete.

Te apropii precaut adulmecând aerul. Miroase a mucegai, fier ud și a hoit. Pe undeva probabil putrezește discret trupul unui semen. Viața e o curvă, o știi. Deja te-a regulat de câteva ori și te-a lăsat cu alopecie și coada mai scurtă.

Scaunul e frumos așezat în dreptul unui perete roșu coșcovit. În jurul lui, nimic. Pe spetează atârnă o cârpă care ar sta numai bine bine tocată în cuib. Cu cât te apropii cu atât realizezi olfactiv că bucata de cârpa ar putea fi prânz cină și așternut. Adulmeci din nou. Miroase a ceva mort dar apetisant, ca un gândac uscat, crocant.

Dacă n-ar fi zumzetul ăsta, acum te-ai duce să îți înfigi dinții în ea. Zumzetul nu e bun, deși nu sună a nimic cunoscut. Trebuie totuși plan de contingență. Dacă sunetul urcă sau coboară măcar un grad în volum ai să te ascunzi în Fișetul acela metalic.

Ce apetisantă pare acea cârpa murdară și grea de pe spătar. Muști, ronțăi, clefăi, sugi.Te lași bătut după multiple încercări. Pânza este imposibil de rupt și ți-a lăsat gură un gust vag cunoscut. Așa se simte propriul tău sânge prin care circulă milioane de naniți.

La câteva secunde de la ingestie aerul tremură, praful se ridica din podea și curge către tine. Înghiți praf, îl respiri, intri în panica. Cobori de pe spătar pe scaun, amețit. Capul îți este ascuns într-un nor care nu e fum. Abia depășești marginea scaunului, că o forță teribila îți smulge trupul și ți-l strivește de podeaua unde praful se ridică la impact apoi converge către tine, în tine.

Cu greutate infinită te târăști către ieșire. Pe dinăuntru noi lumi se construiesc, dar tu te rupi țesut cu țesut, celulă cu celulă. Ar trebui să doară dar nu simți decât un singur lucru: că trebuie sa fugi! Oare și universul a simțit nevoia asta?

Încă trei pași către ieșire, încă unul și: explozie!

Toate țesuturile moi se lichefiază și se împrăștie într-o ploaie negră fină dar grea. Așchiile de os devin săruri de fosfor și calciu care sar ca niște scântei și se înfig în stratul de noroi unde câteva secunde continuă sa se carbonateze.

Nu a mai rămas nici o urmă. Doar în tapițeria veche a Scaunului rămâne întipărit mirosul de moarte mică, fier ud și ozon.

Pizza cu mucegai

La magazinul cu "di tăti" din colțul străzii cu uzine:

-Sărut mâna, vreau și eu o felie de pizza.
-Mai bine nu vreți o felie de piță.
-Aaa da? Ok, atunci dați-mi un bușeu cu ciuperci.
-Nu vreți nici bușeu cu ciuperci.
-Uochieii, un pachet de biscuiți din ăia de colo...
-Nu mai avem.
-Păi ăla ce e?
-Suport pentru preț.
-Bine o să iau un măr...
-Au vermi.
-O banană?
-Negre pe o parte, miros a țuică.
-Niște alune...
-Fiesta, râncede.
-Ok, dați-mi o cola zero și un pachet de țigări.
-Nu avem cuola uo dar luați-o p'asta normală. E la fel de sănătoasă că oricum fumați. Poftiți șaptișpi lei mulțumesc, mai treceți pe la noi.
-Săr'na mulțam fain, auziți dar ce aveți la ochiu' stâng?
-Am vândut ieri bușeuri cu ciuperci și a venit un domn ofticat că ie vechi și să-i dau banii înapoi și i-am dat niște felii de "pizza avec bleu" (așa îi zice șefa) în loc de bani. După un sfert de oră a venit iar înapoi.
-Aoleu, atunci v-a lovit?
-Nu, când l-am vazut cum gesticulează cu pița aia mucegăită la ușă, am vrut să mă ascund după tejghea și mi-a intrat colțul de la tavă în ochi. Domnu a zis că scuze, că s-a certat la telefon cu nevasta și n-a apucat să mănânce toată pița care a fost buna și mai vroia, da' io nu mai risc...

Concluzie: Pizza cu mucegai produce vânătăi!
 

Cioabă a murit, trăiască cioburile!

   Descompună-se în pace omul, că de agitat ne agităm noi. Sincer moartea acestui personaj mă face să mă simt trist dar împlinit. Este așa cum îmi doream să fie, adică încă o dovadă în curs de putrefacție a faptului că noi românii trăim în plin delir.
   După excese vădite, un nene autointitulat regele țiganilor a murit în timpul său liber. Președinți, politicieni și medici fără frontiere aflați în exercițiul funcțiunii au sărit să preântâmpine evenimentul. Doctorii au fost minunați, operația a reușit, pacientul a murit.
   Acum că s-a săvârșit "de-n veață" țiganul, eu ca un român ce sunt, stau cuminte în fața televizorului și aștept nota de plată. Ei chefuie, dar eu cotizez pentru că sunt buni la dat din gură și cu bucile de pământ când sunt luați în vizor. Deși se știe că talentul lor numărul unu este spartul în figuri, eu trebuie să mă jenez și să achit factura.
   Deja mă trec fiori când mă uit la Cioabă junior. La câte bărbii triple și buți are, va trebui să plătesc cât de curând și înmormântarea lui. Apropo de pus bărbi, Dan Diaconescu o mai avea mult, că tare mi-e dor să-l plâng nițel!?

Cum scapi de mucegai!

Băi e simplu, simplu de tăt

- ori dai google search şi afli că dacă ai probleme cu Igrasia sau Mucegaiul ai ajuns unde trebuie, adică la pagina igrastop;

- ori îmi dai mie o bere ca să zic: nu ştiu vere ce ie Igrasia dar de Mucegai scapi cu greu, minim după 5 beri.

Sau cel mai simplu scapi de mucegai mâncând-ul. Dai cu brânză pe pereţi, şi după câteva zile îi lingi.

Poftă mare, limbă aspră!