miercuri, 23 iulie 2014

Ursu Lică

2. Întâlnire la ceas de seară


Când Lică s-a trezit, lumina era neschimbată, frunzele nemișcate, pasările amuțiseră parcă ascultând un tunet îndepărtat. După zeci de strigăte, după kilometri urmați în aceeași direcție s-a convins că s-a pierdut de restul copiilor. Ceasul arăta puțin peste ora 15. Din păcate pentru el, tot atât arăta mult mai târziu și la căderea serii. Ceasul era defect. Spaima s-a insinuat în el, palidă dar rece. Nu vroia să rămână noaptea singur în pădure, îi era foame și sete, iar inserarea aducea o răcoare umedă, pe care în sat nu o simțise. S-a învârtit în mai multe rânduri după luminișuri până când în sfârșit a dat peste urma drumului. Se făcuse aproape întuneric, așa că a coborât grăbit, cu spaima de a nu mai distinge poteca, țintind tot către vale, către luminile ce se aprindeau în sat.

Primele case l-au întâmpinat străine și întunecate. Lui Lică i se părea că grămezile de fan nu erau dimineață acolo. O fi cosit-o cineva peste zi, sau am greșit ulița, a gândit el.

S-a hotărât să ajungă la șosea, ca să se orienteze mai bine, dar în loc de asfalt, a dat peste un drum pietruit. Ce naiba, unde e drumul principal?

Asta-i alt sat, s-a dumirit deodată Lică. Constatarea l-a umplut de necaz. După ce a luat câțiva bolovani în cătarea bombeurilor sa așezat pe o bancă lângă gardul unei case ce părea abandonată. Gândurile băiatului s-au risipit în sunetul unor pași. Pe uliță trecea o femeie îmbrobodită, cocoșată sub greutatea unui balot.

- Seara buna mamaie, vrei să te ajut? Vorbele au oprit trecătoarea din mers.

- Pe cine faci tu mamaie? Voce tânăra țâșnea ca un clopoțel. De sub șalul imens s-a îndreptat de spate o fata de maxim18 de ani, care la vederea lui Lică a rămas cu gura căscata

- Scuză-mă, dar îmbrăcată așa am crezut ca ești o doamnă în vârsta!

- Doamnă în... Iisuse, de unde ai mai apărut și tu?

Discuția lor animată părea că a stârnit un câine. Fata i-a pus degetul la gură semn că trebuie sa tacă. În timp ce ea asculta noaptea, el se gândea că degetul miroase a busuioc și dacă ar deschide buzele...

Lătratul se întețise transformându-se dintr-o răpăială sacadată într-un urlet atât de lugubru încât lui Lică i s-au ridicat perii de la chică. Fata s-a precipitat spre bocceaua supradimensionată și ia făcut semne să se apropie, privind nervoasa în lungul drumului. Din întunericul pădurii venea un zgomot asemănător unui murmur.

- Hai, du-te iute acasă înainte să treacă hotarul!

- Ce hotar, că doar nu suntem lângă graniță?! Și unde să merg, că eu nu-s din satul asta?

- Lasă vorba, hai după mine și-mi spui mai târziu. Trebuie să intri la adăpost. Hai ia tu surcelele, că tot vroiai să mă ajuți!

Au parcurs câțiva zeci de metri fără să zică nimic. Ea mergea grăbită înaintea lui Lică. El pășea aplecat sub povară într-o poziție care îi permitea să o studieze de la brâu în jos. Legănatul șoldurilor avea parcă un efect hipnotic care din păcate s-a risipit imediat ce murmurul s-a auzit din nou, mai puternic ca înainte. Parcă ar fi fost ceva metalic care se târa pe sub pământ.

- Nu mai este timp, hai să intram la cârciumă, că ne prinde nenorocirea pe drum.

- Stai puțin, ce nenorocire? Auzi, înainte sa mă inviți la un suc, îmi spui măcar cum te cheamă? Pe mine ma cheamă Lică!

- Ileana mă cheamă! Hai iuțește pasul, că uite colea e crâșma! Intră odată!

Clădirea era masivă și informă. Un fior neplăcut i-a traversat coloana când a atins clanța. Poate ar fi fost mai bine... Primind un ghiont din spate, Lică a lăsat precauția și a intrat în cârciumă.

Surprinzător lumina dinăuntru era plăcută. Dintr-o privire se vadea bunul gust al decorului. Chestii retro și etno originale peste tot. Băncile acoperite cu cergi, așezate pe lângă mese din lemn masiv, situate pe lângă pereții spoiți cu alb. Ajuns cu privirea la mese Lică a simțit o neliniște acută.

Adunătura bărbaților nerași care se uitau la ei cu ochii injectați, îi amintea lui Lică, de filmele alb negru. Alea cu bandiți din Vestul Sălbatic.

N-a fost ce-a mai bună idee să intru, și-a spus el, dar să dea înapoi, bănuia că ar fi fost și mai greșit.

23 de comentarii:

  1. cati ani zici ca are lica? ii cam place viata....

    RăspundețiȘtergere
  2. Geosanule în prima parte de la Ursu Lică ziceam că e în vacanță. Deci e un bitong la 16-17 ani, sportiv cu lipic la posesoarele de...poșetă

    RăspundețiȘtergere
  3. in acest caz, astept continuarea busuioc-deget-gura etcetera, etcetera, desi toti stim ca mirosul dragostei e mirosul de peste :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Groenlandezeleduble stie cel mai bine diferenta dintre a da la foca si a da la copca. :P

      Ștergere
    2. iata de ce barbatii prefera atat de mult pescuitul...

      Ștergere
    3. Barbatii prefera ce li se potriveste. Unii sunt specialisti in agatat, altii la impuscat. Exista pentru ambele categorii un numitor comun, asteptarea

      Ștergere
    4. asteptarea- nota de varf .
      ce fac cei care impusca , cand prada se multumeste doar cu "suicidu"?

      Ștergere
  4. am crezut ca gata ,gata ... da uite că șmecheria de fată amînă coeziunea și coleziunea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai ghicit, coeziunea exista. Treaba e ca mi-am propus sa nu mai postez mai mult de o pagina per episod de Urs, asa ca s-ar putea sa te ia cu somn...

      Ștergere
  5. ma gandesc ca barbatii aia or avea ochii injectati de la bautura ca doar sunt la crasma...sau nu? :D
    ufff...am emotii pentru Lica :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te nelinisti, totul are sa fie bine. :))

      Ștergere
    2. aha...bine ca m-ai avertizat, ca sa ma astept la ce e mai rau :))

      Ștergere
  6. Bai ce-mi place suspansul :d
    Dar totuși, ma roade curiozitatea rau de tot :p

    Îmi place, place, place.
    Deci când avem continuarea ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Continuarea este scrisa, trebuie doar periata si portionata. Urs felii, sau medallion, cum preferi.

      Ștergere
  7. In realitate, nu am preferinței. Il poți face si cubulete, atat timp cât gustul este bun.

    Dar ca o doamna elevata ce sunt, sau ar trebui sa fiu, o sa cer medalion. Sec. Fără lămâie. :D
    Îmi astept portia !

    RăspundețiȘtergere
  8. :)))) mwahahaha:))))
    Daca doar asta aveți in meniu, de ce nu, încercam :))

    RăspundețiȘtergere
  9. :)))
    O poate lua de la capăt, zic :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. Dap, cam așa zic / tastez :)

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE