joi, 3 iulie 2014

Prea pay, prea ca la țară



În dimineața asta unii de la radio rugau lumea să sune sau să dea sms dacă sunt de acord sau nu, să se cumpere cartelele pre pay numai cu buletinul.
Și sunau oamenii și sms-uiau, ba unii chiar uniți salvau. Protestăm. Să fie la liber și să se dea câte una să ajungă la toți, că e cartela poporului, are aur dacic în circuitele de pe ea. Că bubulii vor să știe de pe ce număr îți suni tu amanta și că statul polițienesc, 666, Noua Ordine Mondială & quot.
Iar alții vroiau ca din contra, să se termine dom-le odată cu telefoanele anonime la 112 și cu escrocheria accidentul.

Băi, dar unu nu s-a prins ca în fapt nu le-a cerut nimeni să voteze. Nu s-a prins nimeni ca indiferent de voința lor cartele se vor cumpăra cu buletinul. Deja s-a hotărât.
Reacția mea? Mă bucura vestea. Poate din motive de genul: n-am buletin, vine politia și alte comodități ori spaime ale gigeilor, operatorilor de telefonie mobilă o să le scadă vânzările la cartele suficient cât să-și întoarcă fața amabila către abonați. În special către cei vechi pe baza cărora și-au clădit imperiile și imensele baze de date.

imagine: C. Patrascan, trilulilu

6 comentarii:

  1. asta-i de bine. si pe mine ma bucura vestea.
    n-o sa dea nimeni la tv conversatii dintre amanti....
    nu cred ca intereseaza pe nimeni, cine cu cine si-o trage, cand, unde, cum si de ce.
    putem insa controla alte tampenii....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum sa nu dea măi blue, când NUMAI asta dau?!

      Ștergere
    2. eh, lasa "vedetele" . astea sunt 0 barat.

      Ștergere
  2. e nasol daca esti eu. mi-am pierdut de vreo 4 ori buletinul.

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE