luni, 31 martie 2014

Ușile

 

Din totdeauna lumea noastră a fost plină de uși. Unele erau acoperite cu ramuri, altele cu stânci, iar cele mai multe cu scânduri simple sau ferecate în metal. Sunt atâtea feluri de uși că n-are rost să te gândești. Pana și modul cum le deschizi are milioane de posibilități. Un brânci, o apăsare de clanță, un cod tastat, sau o comanda verbală eliberează deschiderea și te lasă să pătrunzi dincolo. Iar dincolo poate fi orice: bucătăria, laboratorul militar secret sau o altă lume.

Tot de când lumea (a noastră, bineînțeles), ușile au fost ascunse, bine păzite și au fost deschise, de cele mai multe ori, numai de cine trebuie! Marii filozofii știu că și mintea are uși. Unii le-au deschis și au aruncat o privire Dincolo.

Ce se întâmpla când cei neavizați deschid o ușă? Păi dacă e ușă de la camera fratelui tău mai mare, pe care e desenat semnul interzis, s-ar putea să-ți cada ceva în cap sau să primești vreo scatoalcă. Dacă-i ușa cuștii leului de la zoo, mai trebuie oare să-ți desenez ce-o să pățești?

De obicei semnul că ai voie să deschizi o ușă, este orice poate înseamnă o cheie. Ai cheie, înseamnă că ai voie să deschizi ușă. Dacă ai cheia, poți să intri, să ieși, sau să lași pe altul să o facă. Depinde cât de tare te temi de ce poate fi dincolo de ușa aia.

Azi am găsit în minte o cheie. Odată cu asta am descoperit că am două mari dileme. Unu, nu văd nicăieri ce ușă deschide cheia! Doi, dacă găsesc ușa, să o deschid, sau să-mi văd de treaba mea?

Cinstit, ar mai fi încă o problema; cheia nu este de fapt decât un fel de dublură sau șperaclu. L-aș arăta cuiva să mă sfătuiesc în privința dilemelor care mă macină, dar cum să fac asta, când șperaclul meu este în esență, doar o idee? Cine poate împiedică o idee să se multiplice odată ce a fost enunțată în prezența unei alte persoane? Un cod, o cheie la cheie?

Ia stai, dacă ușă poate fi oriunde, înseamnă că poate fi chiar aici, deci nu contează unde-i încuietoarea!

Răsucesc ideea de cheie în ideea de încuietoare și Ușa se deschide. Dincolo, un coridor duce către cea de-a doua ușă. Mă gândeam eu că n-o să fie simplu. Răsucesc cheia în ușa următoare și prima se închide fără zgomot în spate, în stânga, pretutindeni în jurul meu. Pășesc dincolo de primul hol anticipându-l pe cel de-al doilea. Stai puțin, aici pare că s-a schima ceva. Să fie lumina, aerul? Aerul o fi într-adevăr aer? Continui înaintarea cu cheia înainte traversând „n” holuri trecând prin „n+1” uși. De ce or fi trebuind și holuri, nu era mai simplu să descui doar n uși? Asta este! Nu exista holuri ! Deschid ușa și… Am ajuns! Unde, asta-i întrebarea!

- “Unde”, așa se numește lumea noastră!

Puștiul bălai și ciufulit face biluțe din mucii din năsuc, continuă în timp ce mă masoară din priviri cu un aer trist.

- Unde-i mama, unde-i tata?

- Poftim, ce tot spui acolo, te-ai pierdut?

- Pentru unul care a intrat aici cu cheie și nu a fost uitat ca restul lumii, ești de-a dreptul prost!

- Ia ascultă piciule, cred că ți-aș putea fi tată, dă puțină dovadă de respect!

- Serios, dar ce, ai cumva mai mult de 200 de ani, ca să-mi poți fi tată?

- Deci tu ai 200 de ani, da da.... Păi la așa etate ar trebui să porți niște țoale mai retro.

- Ei asta-i buna, le-a uitat cineva și le-am găsit eu! Nici nu-ți trece prin minte ce pot uita unii.

- Adică vrei să spui că asta-i lumea obiectelor pierdute?

- Am zis eu ca ești prost, dar nu mă așteptam să am atâta dreptate. Asta-i „Lumea a tot ce s-a pierdut vreodată în univers”. Aici regulile se schimbă după cum bate vântul uitării iar nimeni și nimic nu rămâne nealterat.

Peste picioarele mele se abate un baston. O siluetă gârbovită trece printre noi șontâcăind.

- Cine-i bătrâna?

- Mama uitata a lui Cosmin Olăroiu. Săraca femeie, o vreme după mediatizarea cazului, s-a zbătut între lumi, apoi a fost uitată de toată lumea și a rămas aici!

- Eu nu-mi aduc aminte nici măcar că Olăroiu a avut o mamă!

- Vezi, ce ți-am spus! Hai să-ți fac un tur, că bănuiesc că te grăbești!

- De ce să mă grăbesc?

- Iar ești naiv, până și de timp poți uita… teoria relativității… știi?!

- Pe asta o ține minte toată lumea! Cred că sunt în siguranță!

- Treaba ta, ideile se uita cel mai ușor. Hai să mergem!

Lumea „Unde”, este un caleidoscop care din fericire prezintă zone intermediare, așa că până pășești de la o imagine la alta, ai timp să-ți ferești mintea de o criză. Așa ar fi corect cu atâtea fracturi logice. Culorile frumoase dintr-un loc îmi par cam șterse, prăfuite și bolnave în următorul. În unele zone totul este alb/negru iar în altele, retina te doare de atâta intensitate sau strălucire. Zgomotele se împletesc cu muzica, frigul cu arșița, așa ca atunci când obosesc, piciul propune să ne odihnim într-o zona de tranziție. Peste tot, indiferent de lumile în care au fost uitate, zac diverse obiecte. Pentru ele îmi pierd cel mai repede interesul. Admir însă îndelung ființe mitologice uitate, extratereștri uitați, bătălii uitate și deodată mă răvășește o furtună sufleteasca.

- Stai liniștit, este doar o grămadă de sentimente pierdute, mă consolează piciul!

- Auzi, ce-i cu fumul ăla negru, și ce miroase așa?

- E de la crematoriile lagărelor naziste. A început lumea să uite de ele, dovadă că cu fiecare zi fumul devine mai dens!

- Nu se poate piciule, nimeni nu uită așa ceva!

- Serios? Ia uită-te la ciuperca aia, vezi cât este de mare? E de la o explozie nucleară! Știi ce-i acolo de unde a pornit furtuna de sentimente? Vino, privește creatorul necontestat, apoi presupus, respins, umilit și uitat.

Inima îmi bate nebunește și cad în genunchi năucit.

În mijlocul sferei de lumina, iubirea pierduta pulsează căpătând volum înmiit în fiecare clipă. În mijlocul sferei aurii, la capătul unui tunel luminos, un tânăr brunet și un bătrân alb ca spuma marii apar și dispar lent, în timp ce privesc imaginea intermitenta a unei pasări care luminează ca soarele.

- Dumnezeule mare!

- Chiar El. Trinitatea încă nu-i completă, pentru că deși este neglijat de ei, Sfântul Spirit, încă le mai bântuie cugetul catolicilor!

- Ajunge, nu mai pot; hai să plecam de aici!

- Încă una, ca să echilibram balanța și după aia faci cum crezi!

Puștiului cu părul ca focul începe să i se înnegrească zulufii văzând cu ochii.

- Auzi, tu nu erai blond?

- Probabil, ai mei au uitat cum aveam parul; în curând o să mi se mi se schimbe și chipul. Păcat, mă obișnuisem cu înfățișarea asta! Hai să-ți arat ultimele sosite în lumea „Unde”.

-Uite, ăla este un criminal în serie, celălalt care se descompune văzând cu ochii este cel ce a creat virusul EBOLA iar celălalt cu masca de oxigen, este cel ce a creat HIV-ul.

Iată Iadul. Nu te lasă agățat de demonii cu chip de înger, că sunt niște parșive! Uite, domnul cu coarne de colo este Lucifer, care din cauza infatuării de a se crede egalul lui Dumnezeu și a-și pune prea multe nume, începe să fie uitat tot mai des. Lasă-l să strige, că nu-i bine să vorbești cu el. Uite, furtuna aia curcubeu, este formata din prejudecați xenofobe, rasiale, sexuale și cate or mai fi pe lumile din afara ăsteia! Aia mai firavă este formata din ură, frică, și ignoranță. Și acolo...

Deodată mă zgâlțâie o voce cu vibrații de tenebre:

- Tu chiar crezi că-l poți ignora pe Prințul Întunericului, stârpitură? Cine crezi ca ți-a dat cheia aia? Ai adus-o înapoi, dă-mi-o și să încheiem povestea!

Piciul mă înhață de mana și fugim către cea mai apropiata zonă de tranziție.

- Fugi, fugi și nu uita să încui în urmă, zice piciul apoi brusc părul îi încărunțește, carnea îi curge ca nisipul prin clepsidra cutiei toracice. Grămada de oase întinde mâna spre mine încă o secundă, apoi se se prăbușește în țărână.

Belzebut, capătă o noua înfățișare în momentul în care eu sau altcineva de aiurea ne aducem aminte acest nume. Lângă zona de tranziție o fetiță privește în oglindă, înțepându-i luciul cu degetul. De fapt semnul este pentru mine.

- Acolo ești în siguranță, spune ea, iar eu mă arunc spre luciul ușii cu cheia înainte. Iadul își extinde limitele, împingând Zona Tampon mai departe decât am reușit să sar eu. Întorc fața către dezastru și de frică, sunt aproape gata să leșin. Fetița se interpune între mine și haos cu brațele deschise. În fata ei se deschide o gigantică vizuina de iepure, o înghite, apoi absoarbe ca un aspirator întreaga colcăiala demonică.

- Mulțumesc Alice spun eu, apoi răsucesc cheia și ies, închizând ușa în jurul meu.

Oare mai trebuia să fac ceva? Acum în timp ce-mi trag sufletul, mă gândesc că niciodată nu am stat bine cu memoria. Aoleu!

Nu vă supărați, vrea cineva cheia asta, că mi-e teamă să n-o uit pe undeva! Și dacă o uit...

sursa foto


31 de comentarii:

  1. mai bine uit-o si nu te gandi prea mult la urmari ;)

    Blue

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce să uit, care urmări, despre ce vorbim?
      Red

      Ștergere
  2. vorbim despre cheie, pe ea uit-o undeva.
    sau fa-te ca o uiti, e mai bine, crede-ma doar pe cuvant

    Blue

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda ... no comment. La mine fetița a fost mereu o Alice ... Ea trece prin oglindă, se face mare, se face mică ... Povestea este tristă...

      Ștergere
  3. inchide cercul! degeba ti-a aratat pustiul calea si te-a salvat fetita. ca sa inchizi cercul e nevoie si de doamna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E nevoie de Alice. Într-o zi am s-o găsesc.

      Ștergere
    2. se dau variantele, la botu' calului, dupa cum urmeaza:
      - cercul e complet cu: un el, o ea si 2 versiuni miniaturale. esti sigur deci ca vrei dna duplicata de-o numesti tot Alice? ;
      - Alice din text are doar vizuina si nu tot tacamul : iepure, ceas, regina samd;
      - sigur Alice si nu Dulcinea del Toboso?
      - wtf is Alice?

      Ștergere
    3. I knew it! I knew it! =))

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. n-ai vizor?
      poate fi un arici cat o bulina,
      cu blana moale de gaina,
      sau un orc beat bustean
      cu inima cat un ocean
      dar niciunul n-are cheia
      sa deschida usa aceea...:)


      Ștergere
    2. Hi hi hi şi ha ha ha
      N-ai bătut la uşa mea
      Fără broasca si zăvor
      Nici nu-mi trebuie vizor!

      Ștergere
    3. hohoho scuzati pardon
      am calcat in alt castron!

      Ștergere
  5. S-a aşternut liniştea. Toţi ai mei dormeau. Fiecare în camera lui, ei. Nu era nici zi, nici noapte. Să fi fost seară, aseară. Mă lungisem pe canapeaua din sufragerie, nu pentru că eram ostenită-pentru că eram- ci pentru că nu aveam altceva de facut. Muncisem toata ziua si încă mai aveam de muncit, dar locul meu de muncă era ocupat.
    Nu-mi permiteam luxul de a adormi, de aceea m-am aşezat perpendicular pe lungimea canapelei, cu picioarele în sus si cu capul în jos. Intâmplator sau nu, mi-am vazut chipul în oglinda vitrinei, fix pe raftul unde şade aşezat la loc de cinste, setul din cristal de Bohemia primit în dar de la Gatut, acum mai bine de 27 de ani.
    Mă priveam şi nu-mi venea sa cred ce văd. În ochiul drept aveam lumina, în ochiul stâng aveam întunericul. Imaginea din oglindă a început a tremura, a se văluri şi a vibra, a-şi revendica independenţa. Nici nu-i de mirare, cunoscându-mi Personalitatea.
    Chiar şi în cele mai cumplite clipe de obedienţa de care am dat dovada în varii raporturi ierarhice ce ţin de experienţa mea de pâna acum, chiar şi în cele mai josnice momente de umilinţa la care m-am supus, mi-am aparţinut numai mie.
    Doar când am iubit n-am mai fost a mea.
    Am zâmbit, iar imaginea m-a salutat la randul ei cu un zâmbet. Din ochiul drept îmi zâmbeau Arhanghelii. Din stangul, Cei Şapte Prinţi ai Întunericului.
    Well, am zis, cine eşti si care este povestea ta?
    Arhanghelii mi-au facut atunci cu ochiul; “noi primii, noi primii!”
    Voi să tăceţi, le-am zis, să tăceti, pentru ca voi, pe Wikipedia, aveţi doar nume, Prinţii au in plus şi câte o calitate. Cu voi m-am lămurit! Atunci am ştiut.
    Sunt eu leneşă? Sunt! Mă pot schimba? Da, dar nu vreau!
    Bună seara, Belphegor :)
    Ştiu ce este invidia? Ştiu! Şi ştiu şi că invidia m-a pus în mişcare. Motor-acţiune.
    Bună seara, Leviatan :)
    Sunt eu o îmbuibată? Câteodată, dar daca nu aş fi, chiar şi rar, n-aş mai fi eu.
    Bună seara, Belzebut :)
    Mânia? Oh, câteodată scot fum şi flăcări ca un dragon de foc!
    Bună seara, Satana :)
    Dacă mama, tata sau naşii mei de botez ar fi ştiu cât sunt de pofticioasă, m-ar fi numit Asmodeus.
    Bună seara :)
    Lacomă, nu ştiu, dar ştiu că anevoios de satisfăcut. Depinde numai de factorii externi.
    Bună seara, Mamona :)
    Sunt Ani şi sunt MÂNDRÂ să vă spun Bună Seara, Lucifer :)


    Scris de Ania Grain la București, în Tuesday, March 12, 2013

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei şapte prinţi din sectorul şapte. Ştii postarea mea este scrisă acum mulţi ani, de asta are eticheta recuperare. Multumesc Ani!

      Ștergere
    2. Eh, uite ca nu stiam ca e srisa mai de mult si nici nu vazusem eticheta, dar vazuta in aceasta lumina, o face sa-mi placa si mai tare. Intamplarea, potriveala, contrastul...:)

      Ștergere
    3. Are cam zece ani vechime, o să incerc sa verific, dar este clar scrisa intre 2001-2005

      Ștergere
  6. Si, cu toate acestea, important a fost sa trec cel dintai pod, infruntandu-mi frica si asumandu-mi consecintele unei astfel de nebunii.
    Probabil ca a fost suficient atat, ca sa mi se deschida o prima usa. O usa care dadea intr-un hol. Un hol fara nici o fereastra, fara scari, fara lift, fara macar un terminal IT, o portita de acces la world wide weird wild web.

    de aici

    http://anisway.blogspot.ro/2011/05/olive.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Răspunsuri
    1. Conexiunea, reteaua, mintea, emotia, chimia, alchimia...:)

      Ștergere
  8. Apreciez acest text. Un adevar, o memorie impartasita de doua persoane uitata de unul din participanti confera puterea de manipulare a celuilalt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adică deja ai făcut manevra asta?! Hmm o să fiu mai atent cu tine, Anonime!

      Ștergere
  9. Da-te-n blogu' meu ,ca "recuperarea " e una maiestuoasa!
    Hai sanatate la cumatri . Mai scrie.
    Intre timp mă'să prepar niste ciuperci nucleare, mi-e draga lumea ca si cîlțul expirat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, mâine continuare la Lumea fără femei, cum am promis!

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE