miercuri, 12 martie 2014

Dragoste și țuică la Bolovani

după M.V.

      Astăzi în meniu avem o poveste cu țuică și rude. O să vă deșir povestea dulceag libidinoasa ce s-a intersectat meteoric cu viața mea cu nu destul de mult timp în urmă. Îmi doresc să v-o destăinui și apoi s-o uit.

Nea Ticu era soțul surorii mamei mele, adică unchiul. Aud că pentru unii unchiul și mătușa înseamnă oameni foarte apropiați, însă eu deja am spus că îi simțeam abia intersectați cu viața mea.

Se pare că unde se face intersecția cu mulțimea vidă, nimicul și nimicnicia sunt elemente prezente.

Lucia și Ticu formau un cuplu de viața ciudat, blestemat aș putea spune. Toată existența lor mi s-a părut a fi o poveste scrisă în viteză, de un autor bețiv între o țuică și-o țigară pufăită în grabă. Genul ăla de povești pe care le schimbă între ei oamenii în gară, între trenuri cu ore și direcții diferite de plecare.

Spuneam că erau un cuplu mortal, ea stupidă și bețivă el bețiv și curvar. În tinerețe, (discutabil și greu de crezut că a avut așa ceva) nea Ticu a umblat și pe la alte străfunduri abisal umede de unde cu real succes și-a implementat o frumusețe de blenoragie. No acum că și-a stricat omu pușca era una, dar cum să-i spună Luciei că o să-i pută pasărea și o să-i curgă din ea mormoloci?

A stat el nea Ticu, s-a învârtit prin curte, iar a stat, a mai băut o țuică să prinză coraj și deodată s-a proptit la curul soției, care uluitor fapt, spăla vasele. Și-a pus nea Ticu mâinile în șold și i-a spus cu glas pițigăiat:

- Fă Lucio! Fă tu știi ce mi s-a întâmplat? Azi noapte am visat ca am futut o oaie și când m-am sculat m-am trezit umplut de blenoragie! Belea fă Lucico, acum tre' să facem amândoi penicilină, a concluzionat Ticu trăgându-și cu amar o palmă peste frunte!
Nu știe nimeni dacă și ce anume Lucia a răspuns. Istoria estimează că de supărare au băut o țuică si s-au apucat de exersat făcutul de copii. Au „reușit” doar unul.

Băiatul lor Lenți, s-a născut cu o boală genetică rară. Așa zicea Ticu. Unghiul vizual i s-a tot îngustat lent dar progresiv, până la orbire. Acum este orb ca o cârtiță! După câte am citit eu, tipul ăsta de boli rare nu sunt chiar rare, când apar la copii concepuți de părinți cu sifilis. Dar ce știu eu. Poate la nenorocirea asta, aventurile lui Ticu, n-au contribuit cu nimic. Cert este că acel copil nu a avut noroc.

           Lucia s-a stins sub steaua alcoolului în zodia cirozei. Dacă răcea, aspirina era degeaba pentru ea, dar o țuica fiartă (o cană) făcea minuni. Când de la țuica fiartă cu piper și zahăr se deranja la stomac, o dădea pe țuică pudrată cu cenușă, ca să o închege. Deci nimeni nu s-a mirat când tanti Lucia a murit plină de țuică cam acum vreo op ani.

Nea Ticu, după țuicoasa moarte a soției s-a intercostalizat, adică s-a dus la Adventiști (tot aia?!) și și-a schimbat logica în viață. În teorie a încercat să schimbe ceva în aia de după, în practică tot spre adâncimi calde și umede a mers. Acolo, la adunare, de unde te credeai singur pe lume te trezești că ești plin de frați și de surori. Și surorile făceau, și cred că fac, diferența. Oile Domnului Adventist (imune la blenoragie) erau extrem de atente cu văduvii îndurerați. Toate în numele Domnului, terfelind ideile prin mediocritate la pat, dar excelând la numărătoare

Apoi, într-o zi de primăvară–toamnă–iarna, (mai știe careva ce anotimpuri există?) a lunii ianuarie 2014 Nea Ticu a avut o întâlnire neașteptată cu niște trepte. Prin urmare a reușit să se rostogolească peste ele rupându-și oarece oase. Nu multe, cam tot ce își poate rupe un domn de 80 ani pe parcursul a 16 trepte dintre două etaje. În câteva zile de comă neconfirmată, s-a desprins de trupul său și s-a dus la... oare care Dumnezeu?

Legea implacabilă a legăturilor de familie m-a forțat să merg la înmormântare lui nea Ticu, deși n-am fost niciodată apropiați. În ziua aia cenușie de ianuarie 2014 stăteam în curtea cimitirului Bolovani din Ploiești pe o ploaie măruntă dar ascuțită care te pătrundea până la ADN.

Printre cruci și chipuri cu glugi l-am văzut pe Lenți, vărul meu. Știam deja că e orb și de asta stătea retras deoparte. Lenți era sprijinit de o maimuță intercostală pitică, exagerat de brunetă, cu gingiile vinete și cu o coadă împletită, atârnată pe spatele cocoșat. Ferice de cei ce nu văd, mă gândeam spunându-mi că nu pot, nu pot să merg la el. Mi-era greu să mă duc să-l salut. Tare îmi era milă de el, de boala lui și de destinul ciudat. Dar totodată simțeam un fel de greață surdă. Nu se poate, nu este el oare vărul meu bun? E posibil să nu pot vorbi cu el la așa durere? Mi-am făcut curaj și m-am dus să-i zic:

- Lenți, Mircea sunt, Condoleanțe! Îmi pare sincer rău!

Răspunsul lui a venit brutal, ca o scândură de gard luată în septul nazal pe cant:

- Mulțumesc, la fel, Mircea!

M-am uitat siderat la el minute bune până să realizez că el nu se uita la mine ci spre nicăieri. Ploua direct în mine ca într-o casă fără acoperiș, așa că l-am părăsit în paza trolului cu ochi galbeni și gingii mov.

Am intrat infrigurat în sinistra capela de la cimitir, unde într-un colț era azvârlit nenea Ticu, pe o masa de lemn. Mă holbam la lemnul ei negeluit când deodată, de nicăieri, au apărut o groază de “frați” și “surori” de-ai lui Ticu precum și pastorul lor. S-au aranjat în formație în spatele nostru iar pastorul, după ce a trecut printre noi, a făcut o piruetă cu mâinile adunate pios către vintre, și a spus scurt:

- Vom deschide serviciul religios cu intonarea imnului luminii...apoi... În mulțimea penticostilențială codul sa răspândit șoapte: 252… imnul 252.. Cât? 252!

Câțiva au scos cărți soioase, dovadă că textul e mai greu de memorat ca melodia. Apoi au început sa cânte imnul 252. Pastorul stătea și se ridica periodic pe vârfuri sugerând autoritatea. După terminarea râgâielii pastoral-corale, șeful lor a luat din nou cuvântul. Și cuvânt s-a făcut!

- Onorata familie, dragi frați și surori! Ne-am adunat aici să comemoram pe fratele nostru care și-a pus sufletul în mâinile Domnului. Dar ce este Viata? Viata este un dar suprem! Dar noi păcătuim mereu, în fiecare zi, în fiecare noapte!

Apoi a tunat spre noi ăia extra-costalii speriați, băgați la înaintare pe nesimțite:

- Care este plata păcatului?

O intercostală voce gâtuită de frica a gâfâit în spatele meu: “moartea!“

- Da, (a tunat pastorul) moartea, moartea este plata păcatului nostru! (apoi s-a uitat spre fiecare țintind secvențial spre piept inclusiv spre al meu!.

- Uitați, în fiecare zi suntem asaltați de boala, de necazuri, de suferință. Mai deunăzi, oameni ce trebuiau sa ajute viața, să dea viată au picat cu avionul în munți! Este un lucru rău ce s-a întâmplat!

În acel moment m-am panicat. Să-mi trag una, dacă începe să predice și despre Drăgușeanca ma duc să mă piș. Preventiv.

N-a fost cazul. În cinci minute terminând de vorbit despre moartea lui Iovan și a Aureliei a concluzionat sec:

- Ploua afara, hai sa-l pregătim!

Aici pe noi restul, ne-a pierdut. Pe cine, pe Iovan, pe Ticu? Ce înseamnă să-l pregătim? Frații și surorile așteptau pioase să-l pregătim. Aveau moaca aia de oameni care așteaptă ceva. Adică hai mă odată!

Noi  nu știam ce tre' săi facem lui nea Ticu care era zvârlit într-un sicriu ieftin pe o masa ieftină de lemn. După două minute de derută panortodoxă condimentate cu pufăieli intercostale, nenea pastorul s-a indurat să explice:

- Adică sa-l ducem la groapa măi!

A, da? De ce nu zici domnu așa de la început. Să-l pregătim atunci.

Ieșim afara (noi Familia) să-i căutam pe ăia cu căruțul. Căutăm, căutăm... Oare ce căutăm. Da, groparii. Aia erau la o țuică și i-am găsit cu greu

În sfârșit au terminat țuica, au venit, l-au ridicat și l-au așezat pe un căruț. Apoi au început sa tragă  de căruț spre groapa căscată ca o rană în trupul lutului ud. Aici au intampinat o mică problemă, că groapa era deja locuită de Lucia. Dacă toată viața n-a fost un om fidel, mort nea Ticu a devenit om cu nevastă la cap. Ca să se întâmple asta însa a fost nevoie de ceva crunt. Lucia nu reușise să putrezească, probabil din motive de țuică, așa că groparii au mărunțit-o cu sapa, metodic și îndelung, ca să încapă într-un săculețul fost alb, pe care i-a lau pus lui Ticu în mormânt.

Ploua mărunt, ploua urât. Lumea întreagă era un cimitir amenințat de potop, cu o mănă de supraviețuitor adunați în spatele unui căruț șubred, ținând în mâini jerbele de flori ca pe niște colaci de salvare.

Apoi am plecat cu toții. La o țuică, evident.

sursa foto

16 comentarii:

  1. Brrrr, io-te d-aia nu beu eu decât tincturi

    Belle

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tinctura de țuică e ce-a mai bună! Garantez.

      Ștergere
  2. frumos. Peste 50 de ani, cu crematorii si oameni seriosi, o sa iti aduci aminte, stand asa contemplativ in carja din titan si fibra de carbon "eh, nu se mai fac inmormantari ca pe vremea mea"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe naiba, la acel moment T(mare) indice 0 (zero) se v-a practica incinerarea cu microunde direct de pe orbita. Ramane doar bastonul din mine si nimic pentru viermi si mucegaiuri.
      Sfîrrr

      Ștergere
  3. M-ai omorat cu povestirea de azi !
    Foarte tare!

    RăspundețiȘtergere
  4. 1) cine-i Lenti si cine-i Remy??
    2) astia intercostali au voie sa veciuiasca cu alalti in aceeasi groapa?
    3) mai ai tuica?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1) Futui futui, i-am incurcat! Delete Remy, rămâne Lenți de la cap la noadă.
      2) La asta să îți răspundă Mircea. Eu nu cunosc. La mine intercostalii nu se ating nici măcar intre ei, că am burtă de bere.
      3. Am. La boxă conviețuiesc in diverse recipiente următoarele țuici:
      -Pufaicată (copie) - țuică tânără cu ușor iz de rahat canin,
      -Arici - după ce o bei sări in sus de parcă ai fi călat în pioneze, ținându-te cu mâinile de gât
      - Covrig
      - Culcuș
      -Tescovinscaia
      - Sârpscaia - țuica de gutui. Da există, deși toată lumea zice că e de pere și am greșit io traducerea. Sârbii mi-au făcut-o cadou înainte de embargoul pe alcool.
      -Lăcrămioara - bei la boxă, plângi acasă;
      -etc. că m-am plictisit. O să scriu o postare despre țuici altădată, nu știu când.

      Ștergere
  5. Sa nu ajung un om cu nevasta la cap...

    RăspundețiȘtergere
  6. bietul lenti, el a platit pentru ceea ce-au consumat altii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parintii mananca soda caustica si copiilor le cad dintii!

      Ștergere
  7. într-adevar, tristă poveste...

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE