vineri, 2 august 2013

Coaiele lu' Hercule - Prin sud-vestul României


   Da, coaiele lui Hercule sunt la fel de celebre ca ale lui Moș Crăciun. Nu mă întrebați de ce, că și chiar de știu, nu vă spun. De notat că The Gogu s-a holbat la ele prin obiectiv, motiv pentru care îi mulțumesc, precum și pentru pozele ce urmează mai jos.

   Cum spuneam  în prima postare despre sud-estul României, după ce am dat o lingură prin Cazanele Dunării, ne-am lămurit că Eşalnița nu-i de noi și am continuat drumul spre Caransebeș, din care am făcut dreapta spre Herculane.

   Așa bine promovată este stațiunea Băile Herculane, că te întâmpină chiar de la intrare cu o groapă de gunoi. E adevărat că pe gardul ei se zărește o plăcuța cu ceva regie, fond sau căcat european, dar nu apuci să o citești că pentru asta ar trebui să oprești mașina.
Și doar nu ești nebun să oprești, că dacă o faci,  îți pierzi curajul, faci cale întoarsă și ratezi ocazia unică de a vedea "Perla Banatului."

 
   Perlele,  după cate îmi aduc eu aminte, sunt niște tumori care cresc pe mațele scoicilor. Băile Herculane chiar sunt niște tumori sau cel puțin așa put, cică de la apele sulfuroase, nu de la bășinile babelor printre care ne-am croit eroic drum până în marginea opusă intrării în stațiune. Nu pot să o uit pe una din ele care își ținea ochiul într-o cană cu apă puturoasă. Încă mă trec fiori.


   Băile Herculane reprezintă ruinele a două imperii prin care au trecut comuniștii cu tancul și pe care azi și-au așezat șatră țiganii. Brambureala gălăgioasă și chicioasă rămasă în locul stațiunii bogate de acum sute de ani ar trebui să poarte numele Ligheanele Perpulane.
 
   Nouă ne cam plac locurile astea în ruină, că e liniște, iar în poze arată mult mai mișto. În plus după aia ne dăm mari că am fost acolo și am supraviețuit. Dovada că suferim de masochism turistic o face faptul că am ales să ne cazăm la Hotel Roman, cel mai îndepărtat de centru, un colos comunist de beton crăcit peste șosea și jumate de Cerna.


   Nu știu cine a zis că trebuie musai să-i vedem coiele lu' Hercule. Se pare că alţii nu s-au mulțumit doar cu privitul, că ouțele domnului sunt suspect de lustruite față de restul statuii. Ba mi se pare mie, sau chestiile alea sunt cam mici pentru miticul erou?! Le-or fi tocit mii de mâini, sau... Să știi că baba aia și-a luat o bâtă de la Hercule pentru pipăială și din cauza asta stătea cu ochiul în cană!
Dacă tot am ajuns la băi, să vedem unde facem o baie.


   Numele Ștrandul 7 izvoare sună mirific. Te-ai așteptă ca după kilometrii parcurși prin pădure până la el, să găsești o oază de apă și verdeață. În loc de asta dai de un țarc din plasă de Buzău ce închide singurul bazin cu apă unsuroasă, vegheat într-o latură de un tobogan ruginit. Placa de beton adiacenta este destul de îngusta așa că ăia care nu prind loc și șeslong pe ea sunt nevoiți să se așeze pe așa numitul spațiu verde ca să lupte cu furnicile printre pietre, coji de semințe, chiștoace și muștar fermentat. În apropiere, în fața unei rulote cu pretenție de restaurant puteți citi: Avem mici pe grătar și păstrăv viu!
Nu pun poze cu ștrandul din motivul descris mai sus, adică în imagini ar putea sa vi se pară frumos. Credeți-mă, nu e!

   Herculane este locul ideal unde să te ascunzi de Interpol. Nimeni n-ar bănui că ești suficient de dili sau de rezistent ca să faci asta. Dacă vă spun ca o terasă are numele Vasy XL la un capat si XXL la celălalt, ocupa o stradă dar nu are toaletă și că am gasit o librarie deschisa duminica seara, o să prindeți o idee. Pe ici colo, puteți vedea ce a fost Herculane odată.


Undeva deasupra strazii principale, în centrul stațiunii am văzut bannerul ăsta:



Gogu a zis că mă-sa lu Herculane are probabil sarcină toxică și de asta renașterea este lungă și plină de gunoi.
Când termină de renăscut să ne anunțe, că până atunci nu ne mai prinde înapoi!

8 comentarii:

  1. Timpul a împietrit acolo. Acum 12 ani, când am fost ultima oară în Herculane, era aceeași atmosferă. Cât despre ouțele lui H, nu pot preciza nimic, nu mi-au atras atenția.

    RăspundețiȘtergere
  2. In caz ca mai exisat curiosi posibil dezamagiti de dimensiunile relativ mici ale genitalelor staatuii lui Hercule, trebuie mentionat ca aceasta statuie care a fost instalata in Herculane in 1847, este o statuie efectuata in stil neo-clasic, adica similar cu stilul statuilor antic grecesti, (sau si romane antie la un moment dat). In statuile antice care descriu eroi, de obicei genitalele sunt mici, acest lucru putand fi exemplificat si de statuia neoclasic renascentista David a lui Michelangelo, (acel David chiar avand un penis relativ chiar marisor daca era sa fi fost comparat cu alte statui clasice grecesti, desi desigur ca unul mai mic din revistele de azi), deoarece grecii antici considerau genitalele mari neerecte care puteau atarna sau sa se balangane asa ff vizibil, efectiv urate, chiar ridicole, grotesti, caracteristice in statuile efectuate de ei doar pt cele care ar fi reprezentat oameni batrani sau barbari, (non-greci), sau doar zeitati de tip zeitati ale fertilitatii, sau satiri, sau zeitati si fiinte semi-animalice, sau in interactiune cu animale, sau cu caracteristici animalice. Penisuri erecte uriase plus cu scroturi mari existau si din alea peste tot, dar mai mult sub forma de amuleta care sa izgoneasca spiritele rele, nu asa ca parte a descrierii unui om sau erou admirat. Nu trebuie uitata nici realitatea ca una e dimensiunea unui penis ne-erect si alta a unui penis erect. De asemenea circumcizia era considerata ceva asa ff barbar si urat de grecii antici, ei preferand imaginea unui preput care sa acopere chiar sa si atarne asa peste un penis neerect.

    Scriitorul antic grec Aristofan scrie in piesa lui Norii, ca personajul Socrates ar fi declarat despre idealul de frumusete masculina, ca ar trebui sa aiba, "un piept stralucitor, pielea curata, umerii largi, fese puternice, o limba mica si un penis chiar mic", (desi nu trebuie uitat ca Aristofan era un scriitor satiric, chiar politic satiric uneori, si nu trebuie uitat nici contextul in care Socrate a fost acuzat ca prin anumite invataturi ale lui corupe mintile tineretului in scoala lui.)

    va urma

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Insa ce e important, e probabil ideea mai abstracta care se dorea propagata de greci, ca omul trebuie sa se straduiasca sa fie dincolo de animalic, si asta e chiar destul de important pt dezvoltarea unor virtuti umane, plus in statuile lor ei celebrau niste proportii asa numit perfecte ideale, dar idealul nu era unul legat de sex, si cu cine sa ai sex, ca actvitatea sexuala comuna de zi cu zi pt ei nu era ceva asa neobisnuit sau neaparat asa mai porno-subversiv, era chiar natural, chiar si imaginile strict porno, (ca aveau si din alea), care era considerat mai degraba ceva comic decat asa ceva mai interzis, dar desigur ca aveau si niste reguli sociale chiar destul de elaborate de gen cu cine sa poti face sex si in ce feluri, adica una era cu o sotie, si alta cu un servitor sau un sclav, sau cu o prostituata, (plus la ce varsta era OK sa se inceapa sexul de tip penetrativ intercourse), si desigur ca se si barfeau unii pe altii in caz ca un om, mai ales de tip leader, nu urma anumite reguli sociale larg acceptabile, etc, insa sculptorii urmau desigur niste reguli de propaganda si de estetica a artei tipice vremii, cf anumitor reguli destul de formale, nu ca nu ar fi fost liberi sa creeze si alt fel, dar totusi creeau si ei cf comenzile si aspiratiile elitelor vremii respective, ca totusi societatatea, chiar si daca teoretic republican deocratica, era totusi destul de dictatorial democrat restrictiv elitara, nu republican socialist-deomocratica pt chiar oricine, iar "oricinii" trebuiau sa fie formati si ei sa urmeze gusturile si preferintele elitei. Educatia politica era chiar destul de importanta, si arta era si ea un vehicul pt ea. Artistul nu era considerat un revolutionar, desi desigur anumite tehnici si idei erau din cand in cand revolutionare, adica si stilurile de arta clasica au trecut prin niste etape diferite, nu au fost asa rigide tot timpul la grecii antici, difereau si de la cetate la cetate, etc. Si daca voiai sa arati cat de minunata si laudabila ar fi fost o persoana eroica sau chiar idealul unei persoane eroice, corpul lui capata niste dimensiuni oarecum idealizate, cf uneor proportii chiar formale de aur, insa nu genitalele erau locusul, punctul focal de ideal la grecii antici, alea erau ceva total banal de zi cu zi, nu sexul era idealul grec antic. Daca nu ar fi fost asa, atunci grecii antici nu ar fi fost niciodata cooptati de crestinismul scolastic din Evul Mediu, ci ar fi fost dati uitarii, desi poate, ma rog, ulterior ar fi fost desigur redescoperiti, dar nu ar fi fost cooptati cu atat entuziasm de sf Thomas Aquinas.

      Ștergere
    2. Am scris initial un comentariu lung si cu multe explicatii asupra a ce am vrut eu sa atrag atentia cu "coaiele lu Hercule". Mi-am adus insa aminte ca tu esti un personaj suficient de inteligent ca sa pricepi ca a avea coaie echivaleaza zilele astea cu a avea curaj potential, atitudine. Statuia le are pe toate insa ea este pusa acolo ca simbol a unei statiuni care nu o mai reprezinta. Undeva a survenit o fractura
      Multumesc mult pentru ca ai citit si inca odata pentru ca ai comentat.

      Ștergere
    3. A, desigur ca am inteles si ce voiai sa zici tu, dar m-am gandit asa sa suplimentez pt potentialii curiosi care si-ar putea pune si cealalta intrebare mai concreta.

      Ștergere
    4. Subevaluezi cumva inteligenta cititorilor mei sau viteza motoarelor de cautare?!
      Sa stii ca unii comentatori pot fi rai, dar nici unul nu e prost, iar unii sunt niste excelenti actori.
      Multumesc pentru dezambiguare oricum.

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE