joi, 8 august 2013

Bigăr, sau cum se ascunde o cascadă sub preș - Prin sud-vestul României

  
 

 
   După două nopți de odihnă herculene ne-am urnit caroseriile spre Reșița. Pentru că netul era plin de povești despre ce-a mai minunată cascadă din lume aflată în  Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, adică la o aruncătură de băț de noi, am hotărât să mergem să o vedem.

   Treaba a început bine cu o cursă fabuloasă spre Bozovici pe un drum un pic greșit și foarte, chiar foarte găurit. Zic cursă că nu știu ce zmei au apucat-o pe MD de ziceai că zboară cu Bebele printre livezi și vii. Posibil la viteza asta să fi contribuit dorința de a evada din Herculane sau întâlnirea cu motociclistul cu care urma să facem joncțiune în Bozovici și care avea să ne fie ghid. Ori amândouă.

   Ne-am cuplat cu succes la motociclist care ne-a luat la remorcă și după cațiva kilometri și curbe bine abordate am ajuns la o zona ceva mai largă unde am oprit. Pe o tablă scria "Paralela 45", în stânga se vedea un pod și o terasă părăsită. M-am dat jos cu gând să-mi deșert vezica sub pod și am întrebat unde-i cascada Bigăr. Io-te coleșa, zice nenea motociochistu!
 

 
   Da dragii mei, cea mai impresionantă cascadă din lume conform saitului The World Geography se află pitită sub pod în dreptul ruinelor terasei. Cât pe ce să ma piș pe ea din grabă, scuzați vă rog. Nu e nici un indicator vizibil pană la ea, nici o marcare mai de doamne ajută pe hartă. Nu pricep cum de nu s-a făcut nimic cand e chiar langă șosea. Ce investiție teribilă o fi trebuind?

   Acum ce e drept e drept, cascada Bigăr de frumoasă e frumosă foc, dar ar trebui să-i zică smoler ca să nu dezamăgească nici un fel de așteptări. Este o adevărată dantelă fluidă care curge pe muschi mai mult decat pe tuful calcaros care îi conferă suport. Din păcate nu e amenjat nimic acolo și ca să faci o poză cascadei de jos trebuie să cobori un mal foarte abrupt.

   Pe mine coborârea m-a costat o ușoară intindere la un picior de dinapoi dar a meritat. O nemțoaică a avut parte de mai mult chiar și fără să coboare în albia râului Miniș. Doamna a încercat să ajungă la izvor numit Izbucul Bigăr care este doar la 200 metri mai sus și s-a ales cu dublă fractură de tibie si peroneu. Probabil așa pățesc nemțoaicele care calcă strâmb în prezența soților.


   Motociclistul lui MD ne-a abandonat ca să conducă accidentata la spital la Reșița, că dacă nimerea la cine nu trebuie rămânea șontoroagă. În scurt timp am ajuns și noi la Reșița unde ne-am dus direct la muzeul locomotivelor. Fabuloase mașinării.

 
  Asta de sus a fost prima fabricată la "Resicza" și era chiar la intrarea muzeului în aer liber. Era și una cât un cămin de nefamiliști care cred că ardea o mină întreagă de carbune pentru a atinge fabuloasa "iuțeală de 30 km/ora". Ce vremuri monșer, ce vremuri!

 
   Am părăsit Reșița cu foamea în glandă, un pic cam nervoși din acest motiv. Până să-i cunosc pe amicii mei credeam că eu fac rău la foame. Foarte foarte greșit. Dacă vrei să-ți faci dușmani ține-i pe MD și Lio flămînzi. Prima pufnește și trăzneste al doilea e mut, dar mut de flămând.
Vă dați seama că la primul popas am băgat în noi ce s-a găsit. Și s-a găsit mult și bun de am petrecut două ore mâncând.
Cu burta pusă la cale am pornit spre Timișoara pe o vreme toridă. În departare se zăreau însă niște nori suspecți. Dar despre Timișoara vă povestesc altădată, cât de curând.

PS: toate pozele îi aparțin evidament lui Le Gogu, trăiască-i teleobiectivu'!

 


2 comentarii:

  1. Bravo ! Ai calatorit cu folos ! Te durea mana sa pui un indicator la cascada ? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am pus niste cerneala in ea sa se vada de departe, dar nu stiu de ce a disparut. :P

      Ștergere

Comentarii mucegaite