marți, 8 noiembrie 2011

Valul de gunoi

Produsul numărul 1 al umanităţii este gunoiul. Ca să realizezi asta trebuie să vezi o groapă de gunoi.
Sintagma "groapă de gunoi" păleşte în faţa realităţii muntelui. Muntele este negativul gropii.
Stai, nu este munte, este un val!
Uite, pescăruşii ţipă deasupra lui ciugulind sardinele din cutii de conserve şi creveţii din pungi de plastic.
Uite rechinii - câini cum se sfâşie între ei pentru o pungă de branză - meduză plina de puroi.
Priveşte cum pluteşte buldozerul pe coama lui ca un surfer fantastic împrăştiind spuma de pampers dero şi noroi.
Simţi briza? Miroase a şaorma cu de toate.
Regurgitată.
Valul care pare încremenit este într-o continuă mişcare, într-o exponenţială creştere corelată direct cu lăcomia şi nepăsarea din noi. Întro zi care nu se v-a numi bună, valul se v-a face tsunami şi v-a trece peste noi.
Curând

7 comentarii:

  1. aiasta-i groapa de la galina? vrei să caţi matale, dacă tot eşti p-acolo că pierdui deunăzi neşte papucei, d-ăia de-ţi crăcănează deştile de la picere şi care-s pricopsiţi cu câte un pampon taman pe mijloc. Şi dacă tot eşti acolo şi dai de ei, poate găseşti şi evantaiul de la coana mare, unul pe care era desenată o sirenă ce înoată-n valuri. Să vezi ce se unduie coada sirenei când ameninţ vântul cu evantaiul lu' maman!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, cel mai bine producem gunoaie, noi oamenii. Cred ca suntem singurele vietati capabile de astfel de recorduri. Hidoasa oglinda a nepasarii si a consumului haotic de orice este in acele mormane. Eu numesc aceste gogoloaie uriase, cimitire ale bunului simt. Impachetam orice in ambalaje care numai biodegradabile nu-s, aruncam zilnic pet-uri, borcane, cutii, pungi de toate marimile.
    Sincer, ii compatimesc pe cei ce lucreaza la salubritate, dar le si respect munca. Pare una din cele mai ingrate meserii. Nivelul de civilizatie e usor de stabilit in raport cu cresterea uriasului val de gunoaie.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ mitzaabiciclista
    Nu e galina si nici Glina, este groapa de la Jilava. Pardon, muntele. N-am gasit decat o ratzusca galbena de cauciuc. O vrei?

    @ sona rauss,
    N-am pus mai multe poze ca ma facea lumea gunoiofil, dar tie iti pot trimite cateva in particular.

    PS: chestia aia mica din varful muntelui, poza 3 este un buldozer curajos!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, am banuit ca trebuie sa fie buldozer.
    Mai demult am incercat sa intru in partidul egologistilor, insa am renuntat repede la idee. Tot ce se facea efectiv acolo pentru mediu si sanatatea pamantului erau doar statistici, vorbarie multa, protocoale peste protocoale si strangere de fonduri. Concret, nimic. Atunci m-am simtit asa mica cum se vede buldozerul tau pe gogoloiul de gunoi.
    Am inteles ca tine de fiecare om in parte sa nu ne transformam intr-o natie nesimtitoare. Si mi-am axat atentia, in continuare, pe educatia pustilor mei. Nu-s facuta pentru politica, e clar.

    Mai bine imi trimiti in particular poze cu catei dintr-aia care strang pet-uri! :P

    RăspundețiȘtergere
  5. @ sonia rauss,
    pai cainii aia din poza doi tot PET-uri strang. De gat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar tu ce ai făcut Sonia, în cadrul acelui partid dacă nu ţi-a plăcut cum erau organizaţi? Atât, ai plecat şi gata?

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, Mitza, am plecat si gata.
    Am spus deja ca nu sunt facuta pentru politica. Ecologistii de la acea vreme numai de ecologie nu se ocupau. Am fost un simplu membru, un pion marunt.
    Insa nu cred ca are relevanta ce am facut eu sau nu in acel partid, pentru a sublinia ideea din articolul lui Radu.

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE