joi, 10 noiembrie 2011

OZNelu

Senzaţia insuportabilă de presiune în vezică mă scoate din visare. Deschid ochii. Întâi nu văd nimic. Întuneric. Muzica mă înconjoară. Şi deodata îl văd. Privirea mi se umple de lumină. Ireală. Albastru intens. Discul metalic cu lumini pe circumferinţă dansează uşor suspendat în neant. Toată viaţa mi-am dorit să văd asta. Este atât de frumos, atât de vibrant. Fără să-mi desprind privirea de pe lumini, cu gesturi febrile scot din geantă aparatul foto. Setare pentru noapte, bliţ oprit. Reuşesc să fac 5-6 fotografii. Rămasă fără baterie camera foto se închide automat. Oftez, apoi mă rog în gand. Trebuie să mai aibă puţin suc în ei acumulatorii, măcar de o poză. Apăs butonul şi minune - camera foto se deschide. Fără să mai pierd timp cu setările, ţintesc şi apăs declanşatorul. Bliţul resetat la închidere scoate din intunericul înconjurator capete umane grotesc proptite în cer. Deodata se face lumina. Suficentă lumină ca să văd feţele ce mă privesc dezaprobator. Îmi zmulg căştile de la urechi şi mă uit buimac în jur. Cer scuze călătorilor din autocar. Şoferul aprinde şi restul lămpilor. Plafoniera albastră îşi râde oval de mine. Arată groaznic, chiciosă şi este fabricată din cel mai banal plastic.
Frate, dar pe întuneric aprinsă numai ea, cât de mult putea să semene cu un...
Ok, ok, am băut o bere în plus. Şi un coniac. Dar unu' mic.

11 comentarii:

  1. Vad ca te preocupa tare calul de pe care se vede Romania :0.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa grai Richard ascunzandu-se dupa scut! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Ala e pentru cineva anume, sa isi bage mintile in cap.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi, aparentele inseala! Asa si in viata: crezi ca e doar o plafoniera de un w-end si, cand colo, e chiar OZenel!

    RăspundețiȘtergere
  5. Vaz La Fee, ca de aia mi-a dat partidu' ochi!

    RăspundețiȘtergere
  6. =)). dap! frumos ozn lumineaza! la mine acuma materializez big - bangul si icerc sa-i descopar sursa! io am o raketa de la ikea:)).si m-or vizitat si ceva martieni =)). hai salut raducu! fain scris:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Dacă n-aș ști că ești om serios aș fi zis că ai luat și niscai halucinogene :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @ mircea,
    racheta am si eu intre ochi dar ie populata de bilutze verzi nu de omuleti.

    @ Oama de Tinichea,
    eartama cati scri u in acelasi camp cu mirciu, dar ma gandeam ca o posibila iexplicatie iegzista ca bigbangul ala de il asteapta el ie ceva de la tabla ta. Ia vezi o mai ai toata?

    RăspundețiȘtergere
  9. Tabla-i tătă, da' mirciu nu mai e tot. I-or zburat niște neuroni.
    Normal, dacă te citește pe tine. Doar nu devenea mai dăștept cu ocazia asta :D

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Sar'na 29Decembrie,
    si multumesc pentru vizita!

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE