- Ceau!
- Ce au?! Ha ha ha! Bună ziua, ce faci bucătăreaso?
- Sunt filozoafă! Auzi, azi am ieşit în oraş dar am plecat devreme.
- Aha, pe mine m-ai lăsat la sapă.
- Tu eşti omul muncii, ieşi tarziu. Ştii, m-am întalnit cu unul, fost ....
- Popa?
- Nu popa, altul. Popa a fost aşa...în scurt. În timp ce eu aţipisem vară-mea, îl descusea pe ăla ce-am facut.
-Doamne, verişoara ta este de belea!
- Da, aşa suntem noi. Şi ea când facea (şi a făcut!), venea şi îmi povestea absolut tot. Eu chiar i-am zis "ce te mai fuţi fă"!
- Ha ha ha, individuoasă mică ce eşti!
- Pe naiba invidioasă. Eram speriată că şi-a dat kilometrajul peste cap dragă. Aşa deci, spălam vasele de dimineaţă. Harnicuţă şi tăcută. Eu pot să fiu foarte serioasă dacă vreau...
- Da cred, dar când vrei?
- Serios, cu curvele mă conformez, le cânt în strună.
- Eu te plac neserioasă şi descheiată la proteză. Aşa spune, spălai blidele şi?!
- Şi a venit unul de treabă, dar a stat puţin. Un finuţ, un calm. Şi am vorbit noi aşa frumos...Am simţit că tipul este educat. I-a plăcut de mine fără să vrea musai să facem ceva.
- Cui i-a plăcut, popii?
- Nu dom'le, eşti dus?! Popa a fost o oră şi a plecat.
- Doar una scurtă? Dar măcar ţi-a plăcut?
- Da, dă-l în pustii! Mă leşi cu popa? Ăsta e unul care lucrează la IT. Cel puţin asa zice asta.
- Opa, devine interesant!
- Şi a fost sunat de la muncă că s-au spart e-mailurile. S-a dus omul să rezolve. După ce a plecat, am aflat toată storia d'amore dintre ei cu tot (mai ales) cu picanterii. M-a dezgustat.
- Povestea de amor între verişoara şi IT-ist?
- Da mă. Eu vroiam să-l am în memoria mea afectivă şi selectivă aşa cum l-am simţit eu.
- Pai vară-ta asta, îţi dă foştii ei?
- Da, dar pe ăsta nu mi l-a dat că venise pentru ea, însă am socializat şi noi puţin.
- Dar de ce ai ascultat picanteriile dacă iţi făceau rău? De ce nu i-ai zis să şi le bage în cur?
- Pentru că nu întelege, mă tratează ca pe o şufă. Si încă o chestie care mă enerveaza; pe tema asta ne-am mai certat în urmă cu ceva timp, cred că prin 2003. Eram la cineva la Braşov şi a mai venit cineva în vizită, iar asta imi zicea mereu Nadia. Nu m-ar fi deranjat dacă mă afişam în lumea asta cu nume de scenă. Dar deşi o iubesc pe Nadia, nu vreau să mi se spună aşa. Eu am înţeles imediat de ce făcea acest lucru. Ca să par o femeie uşoară, o pasivă parşivă şi ea marea activia.
- Mda, păcat că nu-ţi mai place pseudonimul. Mă gândeam să îţi spun aşa în poveştile astea pentru că ştiu că în copilărie te identificai cu ea.
- Tu poţi să-mi spui Nadia. O iubesc însă aici este vorba de verişoara. Îi tot dădea cu Nadia în sus şi în jos. Aşa m-am enervat...Ne-am aruncat cuvinte grele. I-am spus că nu se face aşa ceva atunci când vine cineva în vizita care nu mă cunoaşte.
Altă dată aceiaş problemă. Ne dusesem tot la Braşov impreună pentru club şi am ajuns în casă la tipul ăsta. Mie de rupte şi circuri nu-mi prea pasă. Dar asta nu se mai oprea. Şi turna la gogoşi, şi fabula, că are ea acasă ceva din platină. Gură bogată. Minciuni! O ştiu când minte ca să-mi ia faţa. Întotdeauna a fost invidioasă pe mine. Când eu dădeam la drept, ea era la seral la liceu şi asta a motivat-o. Mă bucur ca am motivat pe cineva. Avea o şcoală de croitorie, n-ar conta, însă în cap n-are nimic cusut cu aceaiaş aţă.
- Ce să zic. Mă abţin că ştii tu, doar gura o strica. Ai zis-o de la început: vorbeşte mult, tare şi prost.
- Nu pot să uit chestia aia cu Stancu. Într-o maşină la întoarcere de la Craiova, intrase în vorbă cu şoferul despre cărţi în timp ce eu picoteam. Şi deoadată a zis: "desculţ în parc" de Zaharia Stancu! Am tăcut şi am lăsat-o să se scalde în prostie. Inculta îi zicea şoferului că e la facultate. Aşa face. Când era studentă zicea că-i profesoară. Acum când este profă zice că e director. Când va fi directoare ce mai spune că este, ministra învăţământului?
- Crezi că verişoara suferă de mania grandorii?
- Cred că de mitomanie. Şi nu sufera. Se bucură de fiecare simptom, dar are vreun rost?
- Păi nu se teme că se dă de gol? Nu poţi fi directoare ruptă în cur şi cu doliu sub unghii, nu? Trebuie să fii o fiinţă ingrijită şi dacă nu cultă, măcar articulata. Trebuie ştaif.
- Aiurezi. O face automat. Este lipsită de înţelegere. Ea nu pricepe că eu niciodată nu-mi voi manifesta gelozia pe profesia şi statutul ei. Iar aşa zisa ei piosenie...
- Ştii că am o problemă cu "credincioşii" bucătăreaso?
- Da ştiu. Se laudă cu colivele făcute declarând numărul de bomboane şi gramajul pe fiecare nucă.
- Asta nu este credinţă, ci tentativă de mituire a divinităţii. Întinzi un leu unui amărât, apoi te uiţi în sus: m-ai văzut Doamne ce am făcut?! Verişoara cântăcioasă bisericoasă, habar nu avea care este păcatul lui Onan, si că de orbit dar nu din labă, au orbit ăia de umblau cu violul pe la uşa lui Lot.
- Eu nu ştiu să cânt osanale. Încerc să fiu o persoană bună, să iubesc oamenii şi aşa cred că am mai mare trecere in faţa Lui! Deşi puţin îmi pasă, vroiam atunci să te intreb de Onan. Dar se băgase ea ca de obicei. Imi aduc aminte că atunci cand ne-am certat la Braşov, tot prostia ei era de vină. M-am ridicat, mi-am luat geanta şi i-am zis "fa, între mine şi tine sunt 2 metri de cărţi"
- Faină faza. Dacă erai la pension foloseai cărţile ca să stai cu ele la subţiori la masă.
- Aşa, deci ne-am certat iar eu am plecat prin oraş de nebună şi seara ne-am regăsit în club. Acolo a venit cu ăla faţă de care mă facuse de râs. Eu n-am vorbit cu ei şi nici cu grupul lor vesel. Atunci la club am făcut cunoştinţă cu un cuplu, director si profă, amândoi de matematici. Braşoveanul cu care o ardea vară-mea m-a felicitat pe urmă. Mi-a zis că cei doi rareori băgau pe cineva în lumea, casa, viaţa lor. Deci m-au plăcut şi dimineaţa am plecat cu ei. Când m-au agăţat eram tristă, fumam ţigare de la ţigare. M-a văzut directorul şi mi-a luat ceva de băut, apoi m-a invitat la ei. Nu prea vroiam dar m-am dus mai mult ca să nu mai stau cu vară-mea. I-au sărit ochii peste coc când am anunţat-o că plec dar nu le-am zis nimic ălora. Putem să bârfesc, să croşetez romane. Dar am tăcut şi am facut bine. Am ajuns la ei şi am făcut dragoste în trei, minunat, fabulos. Am dormit, mâncat şi iar am făcut dragoste. A doua zi le-am spus că am venit cu cineva în Braşov şi nu mai vroiam să-i deranjez, că locuiau într-o garsonieră. Dacă era verişoara le împuia capul cu drame, certuri, cu studenţia. Eu sex, somn şi atat. Că doar de aia m-au luat, nu de mobilă şi bârfă. A fost o victorie! Dacă stăteam în grupul lor poate că ăia nu mă agăţau. Aşa că stând deoparte am avut parte. Şi acum îmi aduc aminte de cuplul ăla. Profesoara o unguroaică roşie în obraji şi arzoaică, iar directorul un nebun simpatic, brunet cu mustaţă. Ne-am mai vazut o dată. În zona asta mi-am făcut târziu cunostinţe. Aveam lumea mea şi prefeam să mă ard la Tg. Mureş decât pe aici. Le scriam, că nu existau telefoane. Aveam C.P. la poştă închiriată, sau post-restant. Gata povestea, ies la o ţigară păpuşel. Nu fumez în casă. Zic şi eu ca Miţa:"ah de ce dă D-nul fericire, dacă nu poţi să te bucuri de ea"?
- Bine Miţo du-te de te afuma.
- Dragul meu, viaţa-i de rahat...
- Şi noi...plini de viaţă?!
- Iecsact aşa. Ca să ajungi în vârful unui stejar ai de ales între două metode. Să te osteneşti să te caţeri, sau să te aşezi cu curul pe o ghindă şi să aştepţi. Asta mi-a venit în timp ce fumam.
- Eşti belicanie. Aidi pa, că eu plec la masa!
- Pofta mare, idem...Azi am gatit sarmale! Vrei?
- Nu, o să aştept până găteşti cireşe!
RIP Bucătăreaso!
RăspundețiȘtergere