Verde mort

Verde nu-i culoarea fierii,
Nici albastrul nu simbolizează cerul;
Când negru nu înseamnă noapte,
Zâmbeşte alb şi trist caloriferul.
Roşu nu se adapă în sânge,
Departe este rozul de dulcea candoare,
În moarte se decolorează toate
Şi se topesc în galben-lumânare.
Verde nu dă aroma ierbii,
Albastrul peruzelei chimic defect;
Când negre şoapte înfloresc în suflet,
Exudă calciu din schelet,
Roşu stă al ruşinii voal,
Tapat în roze minciuni şi umbre carnale,
Iar moartea le striveşte toate,
Ca pe frunze sub grăbite picioare.
Verzi, ba poate uşor albastre
Umorile dospesc în abdomen,
Negrul scaldă trupul în răceala,
Urechea zemuieşte cerumen,
Roşul inundă ochii cu roz,
Pudrând machiaj de dezolare,
Peste paloarea suferinţei,
A agoniei şi-a morţii ultimă culoare.