luni, 9 mai 2011

Noua salamandră


Pe drumul spart în bucăţi spălate de şuvoaie pe dedesupt şi nămolit pe deasupra, înaintam anevoios cu foamea tovaraş.
Ploua intermitent şi în afara zgomotului motorului, pe geamul deschis în dreptul şoferului se auzeau cântînd mierlele. Pădurea era proaspătă, rece şi udă. Drumul şerpuit mergând din curbă în rampă şi din groapă în dâmb ne ducea teoretic către Govora. Nici ţipenie de om pe acel drum. Singura Dacie întalnită pe margine, avea geamurile aburite de răsuflarea amorului consumat înauntru. Mergeam încet, apreciind adâncimea bălţilor, ocolind şleaurile tractoarelor cu temerea că mergem către nicăieri. Şi atunci am zărit-o. În mijlocul drumului, stătea lucind ca o bijuterie, complet nemişcată. Ştiam că este vie pentru că portocaliul petelor se evidenţia luminos pe restul pielii întunecate. Când am vazut ultima dată una, era dincolo de orice dubiu moartă, încrustată în pietrişul unui drum Piemontez. M-am bucurat de întalnire ca un copil. Am exclamat cu voce joasă:
-Opreşte, să n-o calci! O vezi?
Am inconjurat-o cu camerele foto si telefoanele ca nişte turişti japonezi vărsaţi de avion în poarta Vaticanului.
Salamandra a pozat în toate poziţiile până s-a plictisit. Sau şi-a amintit că are treabă. A pornit făra grabă către adăpostul verde. Ne-am amintit şi noi de foame şi ne-am reluat drumul.
După câteva zeci de minute am găsit staţiunea. Decrepită, sufocată în iedera perena, Govora toată mirosea a mucegai şi a baltă. Spectacol al decăderii şi vremelnicei glorii, a mai rămas din ea ruina cîte unui hotel, rătăcit între frunzele pomilor ca un templu înghiţit de junglă.
Am părăsit-o prin capătul celălalt, îndreptându-ne în zgomot de radio si chiorăit de maţe către Râmnicu Vâlcea.
La o ultima privire aruncată în urmă staţiunea părea la fel de umedă, verde si putredă. O aşezare contaminată, mâncată de cangrena nepăsării şi de lepra vegetală. Şi deodată mi-am imaginat flăcări colosale purificând totul. Poate după ce se va fi stins ultima scânteie, din cenuşa caldă v-or albi clădiri frumoase pe care un Gaudi român va încrusta în sticlă şi oţel o nouă salamandră.

2 comentarii:

  1. Vasile Zamfir9 mai 2011, 17:23

    Salamandra, ce frumos! oare era constienta ca o sa castigati un premui pentru fotografie? Frumoasa trecer delabucolic la modrnism catalan.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ma dadeam Gaudi cand pozam reptila mai Vaile!

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite