marți, 19 februarie 2008

Coji de suflet




Presimt ca se apropie o noua pomana, ca ma pricep la citit semne. Vad tot mai des agenda mamei inegrita cu liste consistente; o vad cum sparge nuci fara sa faca prajituri; o aud cum intreaba pe tata cate gaini nu s-au mai ouat.
Nu pot decat sa banui ce inseamna pentru ea pomana asta, dar pe mine ma umple de niste amintiri cu iz pronuntat de cacat. Sa stiti ca nu-i o figura de stil, nu la mine...Am o problema cu mirosurile; de cand eram mic am urat mirosurile puternice, pentru ca...ei bine, pentru ca le simt inclusiv pe limba!
Se spune ca betivii si copii spun adevarul. Copil nu mai sunt, o fi oare cazul sa ma imbat doar ca sa marturisesc ca mi-am urat bunica si cat ma enerveaza ca nici moarta nu o lasa pe mama sa traiasca?!
La inceput, pana aproape de adolescenta am iubit-o pe mamaia. Era in putere, mai dadea din cand in cand cu matura prin casa si gatea ceva ce aproape putea fi masticat. Este adevarat ca inca de pe atunci ii putea ingrozitor gura (evident, a cacat), motiv pentru care fugeam ca dracu de pupat. Pe atunci nu pricepeam de ce se imbata tataia si alearga dupa alte babe de 50 de ani din sat. Si de asemenea nu pricepeam, daca tot venea cu burta plina si coaele goale, de ce o mai fugarea pe aia batrana prin curte, hotarat sa-i faca carare pe mijloc cu toporul. M-am lamurit insa dupa ce am mai crescut. Mamaia era plina de calitati. Era rea de gura, cicalitoare, ingalata si gatea excrecabil. Sunt sigur ca nici anesteziat cu pufaicata tataia nu s-ar fi infipt intre picioarele ei, ca nu putea sa treaca nevatamat pe linga gura aia. De altfel de cand stiu eu tataia dormea separat ca sa poata sa se scoale de cateva ori pe noapte sa bea o tuica si sa fumeze o maraseasca sau un carpati.
Imi aduc aminte cum venea mamaia la targ sa vanda in piata si cand termina, ne aducea noua resturile ramase, adica ciresele storcite viermanoase si resturile de branza cu par de pe tifon, inainte sa-l spele. Imi mai aduc aminte ca venea rar, cei drept, sa aduca “copiilor” cate ceva. Avea patru copii, dar aducea trei pachete. Venea la noi in casa sa faca imparteala iar in loc de pachet noi primeam: “lasa mama, ca voi aveti!” Dupa ce s-a hodorogit ala batranu si n-a mai putut sa-si aduca singur de baut din sat s-a apucat si ea de troznit tuica. Armonie asta totala a durat pana cand tataia s-a curatat. A facut si ea o hemipareza, apoi un atac cerebral si astfel m-am trezit cu ea in pat. In fostul meu pat din fosta mea camera. A chinuit-o pe mama patru ani, in care eu fiind mai mereu plecat, de abia am rezistat! Uneori ma uitam la perna de langa ea si ma intrebam cat de mult se zbate un om cand este sufocat?! Am urat-o pentru incapatanarea ei de a se alimeneta si defeca, ca un nenorocit de automat de produs flegme, voma, cacat si pisat. Am urat-o constient ca era nevinovata, stiind ca in tivga aia cu canepa rara in loc de par, in carnea aia puhava, n-a mai ramas nimic uman. Scanteia divina pusa de Dumnezeu in ea nu cred ca era destinata sa tina un hoit agatat de lumea asta, ca prea ar fi o blasfemie, prea ar fi pacat. Dar ce pretentii sa mai ai de la o cladire goala, de la un cotet darapanat; sa astepti sa se autodemoleze din proprie initiativa?! Am indemnat-o pe mama la crima in mod repetat: nu-i mai da sa manance; oprestete-te din a mai considera ca exista o urma din mamaia, in chestia aia de pe pat! Este un trup, un hoit, o masina, un mecanism stricat, functionand inertial!
Mama bocea stins, eu nu mai suportam, o trimiteam sa se plimbe si ii dadeam creaturii sa bea apa cu paiul, caci avea vesnic gatlejul uscat. Am plans atunci...am plans pentru mine pentru mama si pentru ea. Am plans-o ultima oara, caci la inmormantare am suras; chinul mamei a incetat. Am privit-o pe sub sprancene...nu se ascundea de nimeni caci nimeni n-avea dubii ca sufletul ei rasufla usurat. Daca ar fi comentat careva ceva, va jur ca-l aruncam in groapa sa o incalzeasca pe aia batrana. Odata cu moartea, mamaia si-a recapatat statutul uman; cred ca de asta nu mai protestez cand imi vad casa intoarsa pe dos cu ocazia cretinelor si interminabilelor preparative pentru pomeni. Doar ca-mi amintesc care-i ocazia si simt pe limba aroma de cacat
Stiu ca toata tevatura asta o face pe mama sa se simt libera, inca odata si inca odata, pana va reusi sa uite de tot cosmarul. Ma tem insa ca atunci va fi atat de batrana, ca pentru ea nu va mai conta.

3 comentarii:

  1. Felicitari! Continua sa scrii;)) ai sanse reale de insanatosire:)

    RăspundețiȘtergere
  2. acidalia: Multumesc doctore! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos scris. Sincer chiar mi-a placut povestioara asta.

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite