luni, 19 noiembrie 2007

Botez la trei popi şi cristelniţă...în două părţi!


Partea a I-a.....
M-am născut într-o familie ortodoxă şi am fost botezat la fel că toţi copii conform ritualului. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau, că oricum nu puteam vorbi sau face o alegere pertinentă. Am crescut, am mai dat şi pe la biserică, dar din ce în ce mai rar pana la o anumita vârstă. Dacă mă întrebaţi în ce credeam eu în perioada aia, răspunsul este simplu. Credeam în Crăciun, Paşte şi ziua mea, pentru că atunci eram sigur că mănânc dulciuri şi primesc ceva cadouri. Pentru mine mai importante decât sărbătorile erau datinile care le însoţeau. Ştiam că de Paşti primesc hăinuţe noi şi că Iepurasul o să-mi scape şi câteva din rarele şi mult râvnitele dulciuri comuniste. Crăciunul era un haos total pentru că apăreau mai mulţi moşi. Era unul invizibil, Moş Neculai, care riscai să-ţi aducă un băţ, dacă făcuseşi ceva boroboaţe. Tot acasă apărea Moş Crăciun care în principiu trebuia să-ţi aducă jucăriile pe care i le cereai într-o scrisoare; iar la urmă sau înaintea ăstuia la şcoală sau grădiniţă apărea Moş Gerilă. Ăsta indiferent ce îţi doreai îţi aducea o eugenie, o portocală, câteva caiete şi nişte bomboane care nu erau bune decât de pus în locul globuleţelor în pom. Dacă primii doi se învoiau să-ţi dea ceva cât de puţin în schimbul unor promisiuni de cuminţenie, ultimului era obligatoriu să-i spui o poezie cu Şoimii Patriei sau cu Pionierii, că altfel nu-ţi dădea nimic şi te punea la coltul ruşinii.
Bunicul mi-a arătat Iadul şi Raiul zugrăvite pe peretele bisericii şi m-a învăţat câte ceva despre bine, rău, pedeapsă şi recompensă. În credinţa noastră toate pedepsele încep aici pe pământ, iar recompensele în cer, numai după ce mori. Bunicul zicea că preoţii sunt unşii lui Dumnezeu pe pământ şi că sunt un fel de tătici pentru toată lumea. Este adevărat că mai toţi popii pe care îi vedeam erau destul de unsuroşi şi că toată lumea le zicea Părinte, dar în mintea mea începuseră deja să apară dubiile.
În primul rând mă miram că tot timpul trebuia să le plătim câte ceva, deşi părintele spunea mereu că banul e ochiul dracului. Cu ochi de draci cumpărau bunicii lumânări, cu ochi de draci îl convingeau pe părintele să citească o lista cu oameni adormiţi şi tot cu ochi de draci îl convingeau să plece şi să nu ne mai afume casa înainte de nu ştiu câte sărbători. La vizitele astea eu fugeam să mă ascund că înafară că mă afuma, părintele mă dădea cu gura de o cruce, de o poză neclară tare năclăită şi de mâna lui cu inelul mare cât o broască. Când sărutam dreapta bunicului nu mi se făcea niciodată scârbă, deşi avea pământ sub unghii şi pielea crăpată şi tare ca o bucată de lut uscată. Mâna preotului deşi era moale avea un iz ciudat. Era mirosul zecilor de babe mustăcioase care o sărutaseră; mirosul zecilor de mâini care o atinseseră, a sudorii şterse de pe fruntea popii, al mortului îngropat dimineaţă şi al copanului mâncat la pomana lui.
Toate astea nu m-au împiedicat să-mi botez copilul conform aceluiaş rit şi cu acelaş tip de popi. Adică să nu credeţi că n-am vrut, sau că aveam ceva împotriva botezului. Doar că am vrut să fie ceva cât mai simplu care să mă coste puţin şi să-mi streseze copilul cât mai puţin, dacă se putea deloc. Am început pregătirile cu cel puţin o lună înainte, că trebuia să fac rezervări. Cu ăia de la restaurant am rezolvat-o relativ rapid, dar să vezi probleme la biserică. Cred că am întrat în vreo cinci şi toate aveau deja făcute programari pe trei luni. Şi eu care îi credeam pe boii de statisticieni că populaţia României ar fi în scădere. Da' de unde, se puiesc românaşii noştri la greu! Ca să nu mai zic că deşi bisericile alea erau toate sub poala unei singure autorităţi religioase şi a unui singur Dumnezeu, aveau tarife diferite conform voracei economii capitaliste.
Găsesc în sfârşit o bisericuţă cochetă lângă un fost viitor mall şi înăuntru discut cu un preot cam îngâmfat dar foarte profesionist. Adică eu îi zic:
- Părinte aş vrea să-mi botez...
Iar el fără să aştepte să declam toate datele problemei îmi varsă rapid următorul calup de informaţii:
- Am liber pe 13, 20, 27 luna viitoare, 50 lei taxa, 25 arvuna acum cu chitanţă, aveţi lumânări incluse, certificat religios de botez, femeie de servici, apă caldă, sapunul şi prosoapele le aduceţi dumneavoastră şi să nu fie chinezeşti! Asta-i partea dumneavoastră, dă restu' mă socotesc eu cu nasii, rămane pe 20 sau pe 27 că 13 e cu ghinion?
Nu apuc să dau ceva pe gură, că o voce începe să zbiere: Răspunde la telefoon, telefooon, telefooon! Răspundeeee la telefooon! Preotul omoară cu greu soneria manea şi zice:
- Alo. Da. Cât? Nu dom'le, 50 la început şi de restul mai discutam! Nu acum. Să se împută, că nu l-am omorat eu! Doamne ajuta!
Şi spre mine:
- Rămane 27, că pe 20 am ceva de rezolvat?! Doamne ajuta!
Ies din biserică, îmi scot telefonul de pe mute şi-mi sun soaţa să-i zic că am găsit şi biserica. Se bucură sărmana şi lăsând presentimentele mă bucur şi eu alături de ea. Plătesc arvune la restaurant, la biserică şi la nişte taximetrişti ca să fiu sigur de ei la eveniment. Mă consult cu matuşi, mame, soacre, naşe şi toate se pun de acord în privinţa desfăşurătorului botezului. Mă simt linistit; cu ele pe post de supervizeri n-are ce să iasă prost. Eu trebuie doar să stau cu mâna pe portofel şi să cotizez, iar în caz de urgenţă îmi face backup Naşu.
Ziua Z, zona de impact. Apartamentul este plin ochi. De haine flori, cutii şi sacoşe, că oamenii au ieşit pe balcon şi pe scară să fumeze fără să dauneze la copil. Înăuntru, doar o spujină de femei dintre care mi se pare că şi cunosc câteva. Aha, îmi sunt rude...sau îi sunt soţiei, ce mai contează!? Mămăiţele încă n-au sosit, mătuşile nu...şi totusi am rude!
Mă uit pe listă clipind ca să-mi limpezesc privirea. De pe listă tai 10 dar numai pe balcon am 12 fumători. Predau lista nevestei să se spele pe cap cu ea, să mă duc şi eu să fumez pe hol, că mă tem că balconul nu mai ţine.
Pornim la biserică pe la 12 conform graficului. Ne mai asteptăm unii pe alţii în faţa intrării până îşi actualizează taximetriştii şi soferii de duminică aceleaşi hărţi ale Bucureştiului postbelic. Mă rog, după mine, urmele ultimelor bombardamente încă nu au disparut. Cum aveam ceva administrativ de făcut şi eu şi soaţa, am încredinţat copilul unei colege de-a ei. Stăteau în pridvor şi admirau pictura când din biserică a apărut părintele şi a zbierat la copil : Bau! Biata femeie era să-mi scape odorul din braţe. Norocul nostru că bebe are somnul ţeapăn:
- Vai părinte, dar se poate, m-ai bagat în chichioane?!
- Lasă dragă, că dacă vroiam sa te bag undeva îţi spuneam locul şi ora; eu pe copil l-am speriat, ca să fugă duhurile rele!
Toată lumea îndumică nişte cruci la iuţeală apoi ne îmbulzim în biserică. Înăuntru fum şi ceva babe pe care nu cred că le-am adus cu noi. Se prefac că îndreaptă câte un scaun, câte un colţ de preş din coade aşternut pe jos, sau culeg invizibile scame de pe masă. Din altar începe popa să zică ceva cântat, apoi vocea i se dublează, i se triplează! Audienţa mumură a mirare. Doamne, ăsta-i popă polifonic! Iese popa meu din altar pe uşile din stanga şi după el mai apar încă 2, în odăjdii mai fistichii decât ţoalele ălora de la parada gay. Nu ştiu de ce, dar simt un junghi la inimă când îi vad că se desfăşoară în formaţia de atac a avioanelor Mig 29. Mă uit la nevastă-mea, dar ea este mai cucernică decât mine şi stă cu ochii înfipţi în podea. Iar i-o fi cântat la ureche vreo tanti, că femeia este cea mai păcătoasă dintre creaturi, de când cu ionatanul ăla! Mama soacră e dinapoia mea, dar n-am şanse să mă consiliez cu ea pentru că-i tare de urechi. Mă resemnez şi-mi pironesc pios ochii la Pantocrator. Tocmai trecusem în revista cei 4 apostoli care de fapt au fost 3, Luca şi Matei...când sună alarma. Bebe este înşfăcat de pe masa unde mămici, bunici, tăntici şi naşe îl despachetaseră cu grijă. Părintele apuca copilul ca pe un pisoi şi jbang în cristelniţă! Sar spre el, dar mă agaţă cineva din spate, care n-a văzut că diavolul în sutana îmi loveşte copilul de găleata aia de metal. Copilul urlă că din gură de şarpe. La al doilea plonjon tace, prilej cu care se aude clar că a atins de metal cu vreo mână sau picior. La al treilea plonjon, în urletele copilului şi strigătele noastre dezaprobatoare popa îl imerseaza mai cu grija, dar cam lung! Mă apucă nebunia dar şi rudele mai straşnic de mâini.

5 comentarii:

  1. Esti nebun de legat :)))))) Dar un nebun care ma bucura enorm ca a inviat din morti, semn ca ai fost botezat si tu, ca altfel nu inviai. Desi sa spun drept, ( desi tu spui ca ai fost crescut intr-o familie religioasa ) nu se prea cunoaste ca ai fost vreodata dus la biserica :D. Ma bucur ca ai revenit sa-mi faci zilele frumoase :)

    RăspundețiȘtergere
  2. M-am nascut de Sf Stefan, deci a treia zi de Craciun!! Botezul meu a fost o intreaga tevatura la vreo minus 23 de grade, dar nu intrece peripetiile tale:))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ursule, sunt nebun delegat, mai! Am procura, imputernicire si stampila de la specia mea, sa-mi fac semenii sa rada. Cat despre biserica...m-am si basit in ea, sa ma ierte enoriasii caci Dumnezeu ma iertat, ca nu m-am mai putut tine pana la usa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Stimata soraNela, acum imi este absolut limpede de ce sunteti diferita de majoritatea femeilor. Intre -23 si + 37 este o diferenta de 60 grade C; socul termic v-a afectat neuronul, determinand celulele sushe sa se multiplice, pana vi s-a umplut cutia craniana cu...creier!

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne si blonda din mine cum nu gasea explicatia stiintifica a fenomenului!!!Nu ma pune mai sus de cat sunt ca am sa cad dracu pe betonul rece si vai de stabilitatea Mondiala!!! Ti tzuc pe fruntea aia sclipitoare :)))

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE