Îmi place savarina

Îmi place savarina. Nu râdeți că nu e nimic pervers. Asta este o postare de om gurmand. Fiți sobri, da? Deci, ce spuneam?

Da, îmi place la nebunie savarina. Pentru mine nu există plăcere mai mare decât sa-mi afund dinții în blatul moale de pandișpan, să simt frișca umplându-mi papilele și limba plină de jeleu, făcând pluta în sirop.

Îmi place să iau fiecare îmbucătură și să o plimb prin toate cotloanele gurii, să o urc pe culmile bolții palatine, să o cobor într-un vârtej dulce parfumat și amețitor pe pereții obrajilor, trecând apoi ca o cascadă spumegând la vale printre stâncile amigdale și omușor, tot mai repede în jos prin canalul de fugă al gâtlejului până în reactorul stomacului.

Îmi place savarina de mor, dar rareori găsesc una bine făcută.
Dacă știți cofetării unde se fac savarine bune, cu frișcă din smântână adevărată și sirop fără cinci arome contradictorii, vă rog lăsați un comentariu.

Până atunci salivez. Mulțumesc!

foto:candycat

Prăjituri şi cruci, condoame şi măciuci

A născut nevasta unuia şi sa umplut biroul de prăjituri. Cum la asta nu se cotizează ca la zi aniversară, am dat navală la dulciuri. Cred că terminasem de răpus fro trei negrese si încolţisem o albă ca zăpada, când am fost prins de mâna care urmarea victima.
- Opreşte-te, nu e bine ce faci! Îmi zice colega.
- Huă fată zic eu, că sunt destule!
- Măi, tu mănânci de dulce, azi de ziua crucii?
Mi-am pus o fantă mica (oranj nu roz) şi mi-am căuta de treaba. Ea nu. La sunat pe nefericitul tatic sa-i impute ca n-a adus prăjituri de post. Colega asta e ca superman, adică poartă broboadă şi cruce pe sub bustieră iar când e nevoie, ţaca-paca, se despoaie de tocuri şi sare la jugulara duşmanilor bisericii ca scânteia din ştecher. O simţeam cum mă arde cu privirea în ceafă. Văd un mesaj în outlook de la ea cu semnul exclamării. Înauntru era un link la calendar cu sinaxarul zilei de paişpe septembrie. L-am citit mursecând o bezea.
Uailei tată, dar multe şi sfinte lucruri s-au petrecut în ziua asta! Nu mai puţine de opt, dar cap de afiş o fo' Înaltarea crucii. Deasupra capului.
Ce sa zic, frumoasă legendă, cum a trimis împaratul Constantin expediţie de a jefuit de la Ierusalim crucea originala a lui Cristi plus alea două ale hoţilor. Şi după aia cum le-a arătat-o la toţi.
Deci sărbatoare ie egal party, da? Atunci io de ce n-am voie să îmbuc o prăjitură şi să beau o ţâră de gius?! Că mie tataia - om religios până la patra ţuică - mi-a spus că în viaţa asta rămâi cu ce bagi în gură şi ce tragi pe sulă. Cum pe haia de săracie nu mai poţi trage azi decat prezervative măsurate cu japca de guvernanţii ţării, mi-a rămas platoul asta cu prajituri. Aşa că îi zic fiinţei:
-Auzi fată, de ce nu mă lăsai să mănânc, te oftici că nu mananci şi tu?!
Frate, s-a băşicat aia. A încruntat sprâncenele desenate a la Aura Urziceanu aşa brusc că i-a picat jumate din tencuiala de pe faţă şi a lăcrimat un fel de gel.
- Păcatosule te poti abţine măcar doua zile pe săptămână că este şi Sf. miercuri azi si...
- Ei lasă fată, oricum până mâine se acreau!
Şi pac, am şi luat platoul la mine la birou.
Ei, acum chiar că mă pot gandi la cele sfinte. Mă gândesc cum ar trebui crucile puse în prezervative să nu le dea credincioaselor vreo ţeapă în cur.
Şi mă gandesc că ai mei colegi ar trebuie sa renunţe la planingul familial mai des, că bune mai sunt spurcatele astea de prăjituri.