Tache era un tip scund, vânos, nervos şi excesiv de spiritual. Ceva atitudine de smardoi de buzunar, scuzabilă pentru un oltean. Avea glume de şantier numai când ciupea ceva. În rest, băiat bun. Contrar aşteptărilor pe cât de tăioasă îi era gura pe atât de lin i se mişca mâna cu pensula. Tache era zugrav. Pictor de biserici, mereu în umbra şefilor de lucrare datorită incapacităţii de a promova. Băutura îl ţinea pe loc. Munca pe şantierele de restaurare sau pictură nouă presupunea să stai departe de casă cu săptămânile, cu lunile, chiar şi un an uneori. Depinde de cât era de mare "lucrarea". Aşa spuneau pictorii de biserici: avem o lucrare.
Într-o zi aflându-se pe schelă, buchisind atent blicurile unui veşmânt de sfânt, Tache a primit o veste proastă. Trebuia să meargă urgent acasă că are un deces în familie. A sărit agil ca o maimuţă de pe schelă pe podina cafasului şi a coborat în viteză pe scări. S-a spălat degrabă cu apă rece turnată de o calfă, a pus basca în cap şi a pornit-o către satul natal. Pe drum a început a transpira şi a se munci, în cuget învârtind aceaiaş crudă întrebare. Care dintre cei dragi s-o fi prapadit?! Curierul nu spusese decât că este vorba de înmormântare şi că trebuia să ajungă degrabă. Aşa agitat cum era şi trecând prin atatea gări, autogări şi răscruci de autostop, omul nostru a mai lins cate un paharel pufăind din ţigare. Soarele lui august combinat cu oboseala grija şi întrebarile, l-au năduşit. A dat jos cămeşa, să se mai ventileze la buric. Cine, cine să fi murit? O fi bunicul cel orb, o fi bunica, o fi tuşa...Terminase ţigările şi ultima „motorolă” şi drumul nu se mai sfârşea. Noaptea bătea la ferestre şi somnul la gene, cand în sfârşit a ajuns.
Tulburat de gânduri şi vodcă, nici nu şi-a dat seama că a ajuns la poartă. În momentul în care a intrat în casă, a găsit-o plină de oameni străini agitîndu-se ca nişte muşte decapitate fară să-l bage în seamă. Pe el, care făcuse atâta amar de drum. A pus mâna pe crucea rezemată de perete şi văzând că nu scrie nimic pe ea, a răgnit:
- Care ai murit aicea dom'le?
N-am aflat decât târziu răspunsul, aşa de târziu că n-a mai contat. Oricum, nu nimerise la mortul lui în casă, nici măcar la el în sat. Dincolo de copci si cucuie întrebarea aia i-a rămas în cap!